logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Săptămâna Modei de la Paris / Balenciaga prezintă jachete colorate și teniși minimaliști în colecția pentru vara 2027
Zigzag 02.10. 11:45

Săptămâna Modei de la Paris / Balenciaga prezintă jachete colorate și teniși minimaliști în colecția pentru vara 2027

Directorul de creație al Balenciaga, Pierpaolo Piccioli, a prezentat joi ținute colorate și teniși minimaliști în colecția pentru vara 2027 în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, la un an după ce a preluat conducerea brandului căruia încearcă să-i aducă un suflu nou, informează Reuters. Piccioli a fost numit la conducerea Balenciaga &i

La primirea Premiului Westfalia pentru Pace, Rutte prezice fiascoul lui Putin împotriva NATO
Politică externă 02.10. 11:22

La primirea Premiului Westfalia pentru Pace, Rutte prezice fiascoul lui Putin împotriva NATO

în discursul prilejuit de primirea Premiului Internațional Westfalia pentru Pace, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a prezis joi că președintele rus Vladimir Putin va eșua în comportamentul său pe scena internațională, care include continuarea războiului împotriva Ucrainei și vizarea țărilor NATO, informează EFE. 'Putin vrea să ne i

Nobel/ Laureații din 2026, anunțați în perioada 5-12 octombrie
Știință 02.10. 11:18

Nobel/ Laureații din 2026, anunțați în perioada 5-12 octombrie

Premiile Nobel urmează să fie anunțate de săptămâna viitoare, începând cu premiul pentru fiziologie sau medicină, luni, 5 octombrie, și încheind cu laureatul, sau laureații, la economie, lunea următoare, la 12 octombrie. Premiile Nobel, care se acordă, de asemenea, pentru realizări remarcabile în fizică, chimie, literatură și pace

Fotbal: Portugalia rămâne unită după plecarea lui Cristiano Ronaldo, consideră selecționerul Jorge Jesus
Sport extern 02.10. 11:14

Fotbal: Portugalia rămâne unită după plecarea lui Cristiano Ronaldo, consideră selecționerul Jorge Jesus

Selecționerul echipei de fotbal a Portugaliei, Jorge Jesus, a insistat că nu există niciun motiv care să oprească grupul de a fi unit după ce Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul naționalei, transmite DPA. Fostul atacant al lui Manchester United și Real Madrid a anunțat, miercuri, pe contul său de pe rețeaua de socializare Instagram

Trump, surprins de execuția eșuată a Christei Pike: 'Nu ar trebui să fie atât de greu'
Politică externă 02.10. 10:58

Trump, surprins de execuția eșuată a Christei Pike: 'Nu ar trebui să fie atât de greu'

Președintele american Donald Trump a declarat joi că execuția eșuată a condamnatei Christa Pike în Tennessee reprezintă o situație 'foarte interesantă' și și-a exprimat surprinderea că autoritățile nu au putut finaliza procedura de aplicare a pedepsei cu moartea, informează EFE. în timpul unei scurte conferințe de presă în Texas, c&ac

Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Economic extern 02.10. 10:53

Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve

Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și &icirc

O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou
Cultură 02.10. 10:45

O expoziție dedicată lui Henri Matisse la Amsterdam, cu opere din colecția Centrului Pompidou

''La Blouse roumaine'', ''Le violoniste a la fenetre'' și ''Luxe, calme et volupté'' se numără printre lucrările incluse într-o expoziție deschisă la Amsterdam și care va reuni, începând de sâmbătă, numeroase capodopere ale pictorului francez Henri Matisse, figură emblematică a fovismului, in

Tenis: Gabriela Ruse, învinsă de Linda Noskova în turul al doilea la Beijing (WTA)
Sport extern 02.10. 10:27

Tenis: Gabriela Ruse, învinsă de Linda Noskova în turul al doilea la Beijing (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova cu 6-4, 6-1, vineri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari. Ruse (28 ani, 62 WTA) s-a înclinat în fața favoritei numărul cinci, după o oră și 24 de minute. Gabriela R

Yemen: Avioane guvernamentale au întreprins 20 de lovituri asupra țintelor houthi în provincia Taiz (purtător de cuvânt)
Politică externă 02.10. 10:26

Yemen: Avioane guvernamentale au întreprins 20 de lovituri asupra țintelor houthi în provincia Taiz (purtător de cuvânt)

Purtătorul de cuvânt militar al guvernului yemenit recunoscut internațional a declarat vineri că avioane de luptă au întreprins în ultimele ore 20 de lovituri împotriva unor ținte ale houthi - personal, vehicule și echipament militar - în provincia Taiz din sud-vestul Yemenului, transmite Reuters. Aceste atacuri survin pe fondul c

Înainte de capturarea lui Maduro, Trump s-a consultat cu chatbotul Grok despre reacția venezuelenilor (presă)
Politică externă 02.10. 10:25

Înainte de capturarea lui Maduro, Trump s-a consultat cu chatbotul Grok despre reacția venezuelenilor (presă)

Președintele american Donald Trump s-a consultat în decembrie 2025 cu Grok, chatbotul de inteligență artificială dezvoltat de compania lui Elon Musk, despre cum ar reacționa venezuelenii la o posibilă capturare a președintelui de atunci, Nicolas Maduro, a dezvăluit joi revista Time, citată de EFE. Consultarea a avut loc în timpul unei întâlniri private între Trump și Musk, la Casa Albă, cu aproximativ o lună înainte ca forțele americane să-l captureze pe Maduro într-o operațiune militară în Venezuela, în 3 ianuarie, potrivit unei surse prezente la întâlnire, citată de revistă. Trump a petrecut ore întregi punându-i lui Grok întrebări despre diverse chestiuni legate de președinția și moștenirea sa și, în contextul campaniei militare americane împotriva navelor venezuelene pe care Washingtonul le-a asociat cu traficul de droguri, l-a întrebat în mod expres cum ar reacționa venezuelenii dacă Statele Unite l-ar captura pe Maduro. Potrivit sursei revistei Time, Grok a răspuns că Maduro este un 'dictator profund nepopular' și că mulți venezueleni ar sărbători probabil căderea sa. Informațiile publicate de revistă nu indică faptul că chatbotul ar fi recomandat direct capturarea președintelui venezuelean. Când operațiunea americană a avut loc pe 3 ianuarie și sectoare ale populației venezuelene au sărbătorit capturarea lui Maduro, Trump a fost impresionat de capacitățile lui Grok, potrivit aceleiași surse. Episodul evidențiază rolul tot mai mare pe care inteligența artificială l-a dobândit în deciziile de securitate și apărare ale administrației Trump. în iunie, șeful departamentului de inteligență artificială al Pentagonului a declarat că Departamentul Apărării l-a folosit pe Grok în timpul războiului împotriva Iranului pentru a sprijini desfășurarea forțelor și selecția țintelor. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Rusia afirmă că prioritatea sa este întreruperea livrărilor de armament și combustibil către #Ucraina prin Marea Neagră
Politică externă 02.10. 10:17

Rusia afirmă că prioritatea sa este întreruperea livrărilor de armament și combustibil către #Ucraina prin Marea Neagră

Rusia vrea să blocheze complet livrările de armament și combustibil către armata ucraineană prin Marea Neagră, a anunțat vineri Kremlinul, relatează Reuters. 'Este foarte important pentru noi să oprim complet livrările pe cale maritimă către Ucraina de echipamente militare, muniție, combustibil pentru forțele armate ucrainene, acțiuni care sunt în curs de desfășurare și vor continua', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru jurnaliști. Rusia a respins în repetate rânduri ideea unei încetări limitate a atacurilor în Marea Neagră, zonă în care ambele părți și-au intensificat din iulie loviturile asupra navelor, porturilor și terminalelor energetice. Pe de altă parte, autoritățile ucrainene au anunțat vineri că atacurile rusești s-au soldat cu un mort și doi răniți la Kiev și au dus la închiderea a două poduri peste fluviul Nipru. Drone rusești au lovit joi o școală din Kiev și podul Sud peste Nipru, provocând incendii în capitală, au anunțat autoritățile. Circulația pe podul Sud și pe podul Paton a fost oprită, fiind impuse restricții parțiale pe podul Metro, iar un incendiu a izbucnit la etajele superioare ale unui bloc din Kiev, au precizat vineri oficiali pe Telegram. Ministerul Apărării rus a anunțat pe Telegram că dronele sale au lovit un pod peste Nipru din Kiev, o centrală electrică din regiune, portul Ismail de lângă Odesa și o navă de transport marfă, susținând că toate erau utilizate în scopuri militare. în Rusia, drone ucrainene au vizat instalații industriale în orașul Volgograd, unde se află o mare rafinărie de petrol, provocând un incendiu și rănind o persoană după ce au lovit un bloc, a declarat un guvernator. Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia, unul dintre principalii producători mondiali de petrol, au costat Rusia 1% din produsul său intern brut, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în timp ce oamenii formau cozi lungi pentru a-și alimenta mașinile ca urmare a pagubelor produse de atacurile ucrainene. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Planeta 02.10. 10:16

Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului

Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud

Tenis: WTA va reduce numărul de turnee obligatorii pentru cele mai bune jucătoare
Sport extern 02.10. 10:08

Tenis: WTA va reduce numărul de turnee obligatorii pentru cele mai bune jucătoare

Asociația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), confruntată cu critici continue din cauza calendarului supraîncărcat, a anunțat joi că va reduce în 2027 numărul de turnee la care trebuie să participe jucătoarele de top, scrie AFP. în sistemul actual, primele 50 de jucătoare din lume sunt obligate să joace toate c

Budapesta anunță că nu va escalada tensiunile cu Moscova după expulzarea unor diplomați ungari
Politică externă 02.10. 09:51

Budapesta anunță că nu va escalada tensiunile cu Moscova după expulzarea unor diplomați ungari

Ungaria a luat act de expulzarea unui grup de angajați din misiunile sale diplomatice din Rusia, ordonată de Moscova ca represalii pentru o măsură similară luată recent de Budapesta împotriva diplomaților ruși, și a declarat că nu urmărește să amplifice tensiunile bilaterale, informează EFE. 'Guvernul Ungariei ia act de decizia Rusiei, pe care o cons

Fotbal: Real Madrid a trimis la UEFA noi documente despre cazul Jose Maria Negreira
Sport extern 02.10. 09:46

Fotbal: Real Madrid a trimis la UEFA noi documente despre cazul Jose Maria Negreira

Clubul Real Madrid a trimis la UEFA un set impresionant de noi documente despre cazul Negreira, a anunțat, joi, forul european al fotbalului, transmite DPA. UEFA a comunicat că documentele vor fi analizate de inspectorii săi disciplinari și de etică în cadrul procesului în derulare de evaluare a acestui caz pentru a stabili plățile făcute de Barcelona către Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al Comisiei tehnice de arbitraj (CTA) din cadrul Federației Spaniole de Fotbal. FC Barcelona a comunicat că plățile respective au fost pentru rapoarte tehnice și de scouting care au fost furnizate de Negreira oficialilor. Real Madrid a transmis că noul dosar pe care l-a înmânat UEFA detaliază dovezi de o gravitate extraordinară care afectează în mod direct competiția și încrederea în sistemul de arbitraj. Clubul madrilen a transmis o declarație în care precizează: ''Real Madrid CF consideră că este esențial ca de îndată ce UEFA deține această documentație, investigația să avanseze cât mai repede cu putință până la finalitatea sa completă și organismele competente să ia deciziile adecvate în concordanță cu gravitatea faptelor dovedite''. ''Clubul nostru va continua să colaboreze energic cu UEFA și să facă toate demersurile care sunt în responsabilitatea sa de a clarifica faptele pe care le consideră incompatibile cu principiile de integritate, transparență și fair play care trebuie să guverneze fotbalul european'', a transmis clubul spaniol. La rândul său, forul european a difuzat un comunicat în care anunță: ''UEFA poate confirma că a primit de la Real Madrid CF o cantitate importantă de documente despre investigația în derulare la adresa clubului FC Barcelona în cazul privindu-l pe Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al Comisiei tehnice de arbitraj din cadrul Federației regale spaniole de fotbal (așa-numitul caz Negreira)''. Potrivit presei, dosarul transmis de Real Madrid ar cuprinde peste 50.000 de pagini. Clubul FC Barcelona a replicat la această acțiune: ''UEFA nu a deschis nicio cercetare disciplinară împotriva FC Barcelona. Investigațiile au început în 2023 cu numirea a doi investigatori, care de atunci au desfășurat acțiunile pe care ei le-au considerat necesare''. ''Clubul a colaborat întotdeauna cu toate cererile lor. Aceste cercetări nu au fost redeschise pentru că nu au fost închise niciodată. De la debutul investigației, FC Barcelona a continuat să obțină licențele UEFA fără obiecții și a participat în competițiile sale'', a mai comunicat clubul catalan. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Criza finanțării pune în pericol accesul la educație pentru milioane de copii refugiați, avertizează UNHCR
Politică externă 02.10. 09:35

Criza finanțării pune în pericol accesul la educație pentru milioane de copii refugiați, avertizează UNHCR

Milioane de copii refugiați ar putea pierde accesul la educație, pe măsură ce o criză tot mai gravă a finanțării pune în pericol programele școlare, a avertizat vineri agenția ONU pentru refugiați, transmite dpa. Aproximativ 5,8 milioane de copii și tineri refugiați nu au urmat cursuri școlare anul trecut, ceea ce reprezintă 44% din numărul estimat de 13,1 milioane de minori refugiați la nivel mondial, conform înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). Cel puțin doi din trei copii refugiați au urmat clase primare, însă doar unul din trei a avut acces la învățământ secundar. Cu toate acestea, numărul celor care și-au continuat studiile după învățământul secundar a atins un nivel record. Pentru prima dată, peste 450.000 de refugiați au urmat cursuri universitare sau vocaționale în 2025, adică 11% din totalul celor eligibili, în creștere față de 9% în 2024, potrivit UNHCR. 'Educația mi-a oferit oportunități pe care strămutarea mi le-ar fi refuzat altfel', a declarat înaltul Comisar pentru refugiați, Barham Salih. Născut în Irak, Salih s-a refugiat împreună cu familia în Iran, unde în copilărie a urmat o școală pentru refugiați. Mai târziu a studiat în Regatul Unit și a obținut un doctorat în statistică și aplicații computerizate în inginerie. 'într-o perioadă de mari presiuni asupra finanțărilor umanitare și pentru dezvoltare, tăierile din fondurile pentru educație riscă să dea înapoi decenii de investiții colective și să închidă oportunități pentru o generație de tineri', a subliniat înaltul Comisar. UNHCR estimează la 8,5 miliarde de dolari necesarul pentru finanțarea operațiunilor în acest an, însă are asigurată doar o treime din această sumă. Numeroase state și-au redus bugetele alocate ajutoarelor pentru dezvoltare. Germania, unul din donatorii majori, își va reduce în 2027 pentru al cincilea an consecutiv bugetul destinat ajutorului pentru dezvoltare, mai notează dpa. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Fosta președintă taiwaneză Tsai Ing-wen va efectua o vizită în SUA săptămâna viitoare
Politică externă 02.10. 09:33

Fosta președintă taiwaneză Tsai Ing-wen va efectua o vizită în SUA săptămâna viitoare

Fosta președintă taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat vineri că va efectua o vizită în SUA săptămâna viitoare pentru a vorbi la conferința de securitate de la Universitatea Stanford, prima sa călătorie în această țară de la încheierea mandatului, în 2024, relatează Reuters. Tsai Ing-wen a postat pe Facebook că va participa la DEFCON 2026 Technology & National Security Conference (Conferința DEFCON 2026 Tehnologie&Securitate Națională) de la Stanford și că va susține discursul de deschidere. 'Voi împărtăși experiența Taiwanului cu prieteni din domeniul academic, guvern și industria de tehnologie, precum și modul în care continuăm să ne confruntăm cu noi provocări în a echilibra dezvoltarea tehnologică, reziliența democratică și securitatea națională', a scris ea. Guvernul chinez, care percepe Taiwanul guvernat democratic ca pe propriul său teritoriu, obiectează de obicei față de orice vizite externe ale unor oficiali taiwanezi, inclusiv foști lideri, notează Reuters. Ministerul de Externe chinez nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta informația. Tsai Ing-wen a vizitat mai multe țări precum Regatul Unit, Franța și Canada după ce și-a încheiat mandatul de președinte. China a refuzat să discute cu Tsai după ce a devenit președintă în 2016 și după realegerea ei în 2020, considerându-i atât pe ea, cât și Partidul democrat progresist, 'separatiști'. China refuză, de asemenea, să discute cu succesorul său, actualul președinte Lai Ching-te. Lai încă nu s-a deplasat în SUA în timpul celui de al doilea mandat al Administrației Trump. SUA nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt cel mai important susținător internațional și principalul furnizor de arme. Guvernul din Taiwan susține că are dreptul să poarte discuții cu restul lumii și respinge pretențiile de suveranitate ale Beijingului. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute după ce protestele din licee s-au extins la universități
Politică externă 02.10. 09:25

Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute după ce protestele din licee s-au extins la universități

Aproape 2.000 de persoane au fost reținute în urma protestelor elevilor din Franța care au degenerat în violențe, mai multe universități alăturându-se joi liceelor care, în întreaga țară, organizează blocaje pentru a cere mai mulți profesori și resurse didactice suplimentare, relatează vineri dpa și Reuters. Potrivit Ministerului de Interne, majoritatea celor reținuți sunt acuzați de acte de violență, de exemplu, împotriva forțelor de ordine. în total, 1.949 de persoane au fost reținute joi, iar autoritățile au anunțat că 305 polițiști și jandarmi au fost răniți. Vineri, circa 400 de școli vor rămâne închise din cauza protestelor și vor oferi cursuri exclusiv la distanță, a anunțat joi seara ministrul educației, Edouard Geffray, pentru France 2. Potrivit acestuia, 170 de elevi și 65 de angajați din sectorul educației au fost răniți de la începutul protestelor. Premierul francez Sebastien Lecornu a convocat joi o reuniune de urgență, pe măsură ce protestele elevilor privind condițiile din școli s-au extins în întreaga țară. Potrivit unor surse apropiate premierului, serviciile de informații au comunicat, în cadrul reuniunii de urgență, că mișcarea de protest a fost inițiată de politicieni din extremă stânga, inclusiv membri ai formațiunii La France Insoumise (LFI). Deputatul LFI Louis Boyard a respins această afirmație în declarații acordate posturilor de televiziune franceze. Peste 600 de persoane au fost arestate numai în cursul zilei de miercuri, fiind acuzate, printre altele, de incendiere și de atacuri asupra polițiștilor. Joi dimineața, protestele s-au extins și la universități, fiind semnalate blocaje în aproximativ 30 de campusuri, potrivit Uniunii studențești. în țară, numeroși elevi au manifestat joi pașnic, reclamând starea precară a clădirilor, supraaglomerarea sălilor de clasă și lipsa suficientă a cadrelor didactice, în timp ce în alte zone au fost raportate acte de violență și vandalism. Presa a relatat despre atacuri asupra autobuzelor și stațiilor de autobuz. în unele locuri, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranților. Protestatarii au incendiat pubele și au aruncate petarde, iar holul de la intrarea unei școli secundare din orașul Nantes, vestul țării, a fost incendiat. La Marsilia, o autospecială de pompieri a fost incendiată. Ministerul de Interne a deplâns faptul că situația nu mai are nicio legătură cu exprimarea legitimă a revendicărilor. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma
Cultură 02.10. 09:20

O replică a paltonului de călătorie a lui Goethe, expusă la Roma

O replică a paltonului de călătorie a lui Johann Wolfgang von Goethe urmează să fie expusă la Roma începând cu luna decembrie, ca parte dintr-o expoziție care celebrează călătoria poetului german în Italia, informează DPA. Expoziția, intitulată ''In the Footsteps of Goethe's Italian Journey'', deschisă la Casa di Goethe, v

Fotbal: Lionel Messi a achiziționat clubul spaniol CD Eldense
Sport extern 02.10. 09:00

Fotbal: Lionel Messi a achiziționat clubul spaniol CD Eldense

Starul argentinian Lionel Messi a achiziționat oficial clubul CD Eldense, a anunțat, joi, gruparea din liga secundă spaniolă de fotbal, transmit agențiile internaționale de presă. ''Club Deportivo Eldense anunță oficial achiziționarea sa de către Leo Messi'', campionul mondial din 2022 și multiplu câștigător al ''Balonului de Aur'', care și-a petrecut cea mai importantă parte a carierei la FC Barcelona. ''Fondat în 1921, CD Eldense abordează această nouă etapă cu ambiția de a se consolida și de a crește în fotbalul profesionist'', a transmis clubul din regiunea Valencia în comunicat. Clubul aparținea până acum unui grup columbian de investitori. CD Eldense ocupă penultimul loc în Segunda Division (19), cu patru înfrângeri în primele șapte etape ale sezonului. Messi, 39 ani, joacă din 2023 la Inter Miami, iar, conform presei, contractul său prevede o intrare în capitalul clubului din MLS după retragerea din activitate. Fotbalistul și-a anunțat la finele lunii august retragerea din echipa națională, la o lună după finala Cupei Mondiale din America de Nord, pierdută în fața Spaniei. Messi devenise deja acționar majoritar în aprilie la clubul spaniol de liga a patra UE Cornella. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată
Planeta 02.10. 08:54

Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată

Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu

Un angajat guvernamental american, arestat sub suspiciunea că a oferit sprijin rebelilor Houthi din Yemen
Politică externă 02.10. 08:50

Un angajat guvernamental american, arestat sub suspiciunea că a oferit sprijin rebelilor Houthi din Yemen

Un angajat al guvernului american a fost arestat joi sub suspiciunea că a o oferit sprijin miliției Houthi din Yemen care este susținută de Iran, a anunțat Departamentul de Justiție al SUA, relatează dpa. Angajatul Departamentului Energiei a fost acuzat de tentativă de a furniza sprijin material sau resurse rebelilor Houthi, care sunt desemnați de SUA organizație teroristă străină. Adjunctul procurorului general pentru securitate națională John Eisenberg a declarat că bărbatul ar fi călătorit peste hotare și ar fi utilizat expertiza sa specializată pentru a-i ajuta pe rebelii Houthi. De asemenea, 'a achiziționat materiale pentru construcția de dispozitive explozive și drone' capabile să livreze acești explozibili, a spus Eisenberg. 'Aceste acuzații sunt atât de profund deranjante că aproape sfidează imaginația', a mai spus el. în timpul unei investigații a FBI, bărbatul a început să comunice cu o sursă a FBI care a pretins că lucrează pentru un 'colonel' Houthi pentru a achiziționa echipament de comunicație care să fie trimis în Yemen pentru a fi utilizat într-un centru de comunicații mobile. Bărbatul a furnizat 'asistență și sfaturi experte, bazate pe specializarea sa în inginerie electrică', a precizat Departamentul. Jarod Brown, asistent al directorului Diviziei FBI de contraterorism, a declarat că bărbatul 'ar fi trădat SUA' și ar fi încercat să-i ajute pe Houthi. 'Dar mulțumită muncii bărbaților și femeilor de la FBI, acțiunile sale au fost depistate și este acum în custodie', a mai afirmat el. Dacă va fi condamnat, el riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Economic extern 02.10. 08:45

FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată

Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen

Taiwanul a primit primele două avioane de vânătoare americane F-16V de nouă generație
Politică externă 02.10. 08:44

Taiwanul a primit primele două avioane de vânătoare americane F-16V de nouă generație

Taiwanul a primit vineri primele două avioane de vânătoare de nouă generație F-16V, dintr-un total de 66 comandate în cadrul unui acord între Statele Unite și insulă, care dorește să-și consolideze apărarea împotriva unui potențial atac al Chinei, relatează AFP. Cele două avioane de vânătoare au aterizat la ora locală 12:00 (04:00 GMT) la baza aeriană Taitung, pe coasta de sud, a relatat un jurnalist AFP. Aceste prime avioane F-16V fac parte dintr-un contract de opt miliarde de dolari pentru 66 de aeronave, aprobat de Washington în 2019, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump. China revendică Taiwanul, o insulă cu propriul guvern, ca parte a teritoriului său și nu a exclus folosirea forței pentru a prelua controlul asupra acesteia, notează AFP. în ultimii ani, Beijingul și-a intensificat presiunea militară și protestează cu regularitate împotriva vânzărilor de arme americane către Taiwan. F-16V, un avion de vânătoare de generația a patra, este o versiune semnificativ îmbunătățită a avioanelor F-16 A/B învechite din flota Taiwanului, care și-a modernizat 141 de avioane până la sfârșitul anului 2023. Inițial, aeronavele trebuiau să sosească la începutul lunii septembrie, după opriri de realimentare în Hawaii și Guam. Potrivit presei locale, avioanele s-au întors în Hawaii la scurt timp după decolarea spre Guam, fără a fi oferită nicio explicație oficială. Ministrul apărării taiwanez, Wellington Koo, a declarat anterior că ar fi 'dificil' să fie livrate toate avioanele F-16V în acest an, așa cum este prevăzut în contract, în pofida ritmului accelerat de producție al Lockheed Martin. Sosirea primelor două avioane de luptă are loc în momentul în care Taiwanul așteaptă aprobarea Washingtonului pentru un alt contract de armament în valoare de 14 miliarde de dolari. Statele Unite au vândut arme în valoare de miliarde de dolari către Taipei, inclusiv avioane de vânătoare, rachete și nave de război, ca parte a angajamentului său de a ajuta insula să își mențină o capacitate suficientă de autoapărare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Echipajul misiunii Crew-13 ajunge la bordul ISS în timp record
Știință 02.10. 08:15

Echipajul misiunii Crew-13 ajunge la bordul ISS în timp record

Trei astronauți și un cosmonaut rus au stabilit joi un record pentru cel mai rapid zbor realizat de o navă spațială americană către Stația Spațială Internațională (ISS), transmite agenția de presă DPA. Durata zborului, de șapte ore și 55 de minute, a reprezentat cel mai scurt timp de la lansare până la andocare pentru o navă spațială americană din istori

Fotbal: Carlos Mora a marcat din nou pentru naționala Costa Ricăi
Sport extern 02.10. 07:52

Fotbal: Carlos Mora a marcat din nou pentru naționala Costa Ricăi

Jucătorul Carlos Mora, legitimat la Universitatea Craiova, a marcat un gol pentru selecționata Costa Ricăi, care a obținut prima sa victorie în noul sezon al Ligii Națiunilor CONCACAF la fotbal, 3-0 cu Nicaragua, joi, la Managua. Mora a marcat al doilea gol al oaspeților (60), la scurt timp după ce ''Los Ticos'' au deschis scorul (57), pr

Prizonieri nord-coreeni: Președintele sud-coreean avertizează că vor fi luate măsuri dacă Kievul nu își cere scuze
Politică externă 02.10. 05:59

Prizonieri nord-coreeni: Președintele sud-coreean avertizează că vor fi luate măsuri dacă Kievul nu își cere scuze

Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avertizat vineri că Seulul va lua 'alte măsuri' dacă Ucraina refuză să prezinte scuze oficiale după dezvăluirea unilaterală de către Kiev a transferului a doi prizonieri de război nord-coreeni, relatează AFP. Transferul prizonierilor din Ucraina în Coreea du Sud, dezvăluit de președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la tribuna Organizației Națiunilor Unite săptămâna trecută, a provocat o dispută diplomatică între Kiev și Seul care dorea să păstreze secretul. Duminică, președinția sud-coreeană a cerut scuze din partea Ucrainei, considerând că Kievul a încălcat un acord de confidențialitate, iar luni l-a convocat pe reprezentantul ucrainean la Seul pentru a-și exprima 'îngrijorarea profundă'. 'Dacă Ucraina continuă să refuze să recunoască faptele și să își ceară scuze public, vom lua alte măsuri', a scris Lee vineri pe platforma X, acuzând Kievul că îl face să pară un 'mincinos'. 'Aceasta este o problemă care afectează demnitatea Republicii Coreea și a poporului său și nu poate fi ignorată', a adăugat el. Președintele Lee a făcut referire la declarațiile ministrului ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, publicate de RBC-Ukraine și alte instituții de presă ucrainene. Sîbiha a declarat că 'nu dorește să numească acest lucru un incident', ci mai degrabă o 'neînțelegere diplomatică'. 'Coreea de Sud este o țară importantă pentru noi. Și sper din tot sufletul într-o dinamică, o continuare a cooperării și rezultate concrete' cu această țară, a spus el. Disputa survine într-un moment în care Kievul solicită un sprijin sporit din partea aliaților săi în fața intensificării bombardamentelor rusești. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Brazilia: Alarmă falsă în fața Curții Supreme, niciun dispozitiv exploziv
Politică externă 02.10. 05:41

Brazilia: Alarmă falsă în fața Curții Supreme, niciun dispozitiv exploziv

Cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia, un rucsac aruncat în fața Curții Supreme din Brasilia a provocat o sperietură, însă poliția desfășurată la fața locului a constatat că acesta nu conținea niciun dispozitiv exploziv, transmite AFP. în rucsac se aflau 'doar efecte personale', a declarat

Riadul îi acuză pe rebelii houthi că au efectuat un atac la Medina în Arabia Saudită
Politică externă 02.10. 04:29

Riadul îi acuză pe rebelii houthi că au efectuat un atac la Medina în Arabia Saudită

Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au atacat un transformator electric în orașul sfânt Medina în Arabia Saudită, potrivit coaliției militare conduse de Riad, un act condamnat ferm joi de mai multe țări musulmane, relatează AFP. 'Acest atentat laș, care a vizat o infrastructură civilă ce alimentează cu electricitate moscheea profetului din Medina, se înscrie în tentativele acestei miliții extremiste de a ținti cele două moschei sfinte și reprezintă o provocare deliberată la adresa a milioane de musulmani prin atacarea orașelor Mecca și Medina', subliniază comunicatul coaliției publicat pe X, precizând că atacul a avut loc marți. Riadul, aliat al guvernului yemenit, i-a mai acuzat la jumătatea lunii septembrie pe houthi că au condus un atac cu dronă împotriva orașului Mecca, fapt dezmințit de acești luptători pro-iranieni. Milițiile Houthi au respins joi orice responsabilitate în eventuale atacuri împotriva acestor locuri sfinte, prin vocea lui Mahdi al-Mashat, șeful consiliului politic suprem, citat de postul Almasirah. Mecca și Medina, situate în vestul Arabiei Saudite, sunt cele mai sacre două orașe ale islamului. Medina adăpostește mormântul profetului Mahomed. Guvernul yemenit, susținut de Riad și recunoscut de comunitatea internațională, a denunțat 'o încălcare flagrantă a suveranității regatului Arabiei Saudite și a caracterului sacru al Medinei, precum și o provocare deliberată la adresa musulmanilor din întreaga lume'. Yemenul 'consideră miliția teroristă houthi și regimul iranian care o susține în întregime responsabile pentru acest atac', a scris Ministerul yemenit de Externe pe X. Atacul a stârnit un val de condamnări în regiune. 'Qatarul consideră acest act o gravă atingere adusă caracterului sacru al locurilor sfinte ale islamului, o provocare manifestă a sentimentelor musulmanilor, un dispreț inacceptabil față de viețile civile, o încălcare flagrantă a suveranității Arabiei Saudite și o încălcare evidentă a dreptului internațional', a denunțat Ministerul de Externe al emiratului. Pentru Liga Arabă, 'acest atac stârnește mânia musulmanilor din întreaga lume și reflectă o escaladare periculoasă din partea miliției houthi', a indicat organizația într-un comunicat. Moscheea Al-Azhar din Cairo, sediul celei mai înalte autorități a islamului sunnit, și-a exprimat de asemenea 'respingerea categorică' față de acest atac 'care amenință securitatea Orașului Trimisului lui Allah (pacea fie asupra lui) și îl pune în pericol'. Sudanul a denunțat un 'act plin de ură'. 'Condamnăm cu fermitate atacul houthi împotriva infrastructurilor civile' din Medina, a reacționat la rândul său Ministerul turc de Externe într-un comunicat publicat joi, reafirmându-și sprijinul pentru aliatul său saudit. 'Aceste atacuri provocatoare, care amenință suveranitatea și securitatea Arabiei Saudite și vizează valorile sacre ale lumii islamice, trebuie să înceteze imediat și necondiționat', a subliniat Ankara. Turcia, Pakistanul și Arabia Saudită sunt legate printr-un pact de apărare reciprocă, semnat în august la Mecca. în ciuda acestui acord, Islamabadul și Ankara nu au ripostat până în prezent la atacurile rebelilor houthi din Yemen împotriva Arabiei Saudite. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) Saudi Press Agency/Handout via REUTERS

Mexic: Atac cu armă albă într-o școală, un mort și trei răniți
Social extern 02.10. 03:39

Mexic: Atac cu armă albă într-o școală, un mort și trei răniți

Doi tineri de 18 ani au atacat o școală din nordul Mexicului, omorând o directoare adjunctă și rănind alte trei persoane, în special cu arme albe, a anunțat joi procurorul local, citat de AFP. Atacatorii sunt doi frați și foști elevi ai acestei instituții, situată în orașul Torreon, din statul Coahuila, la granița cu Statele

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres