Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă de Jessica Pegula în optimi la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-2, 4-6, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. Cîrstea (36 ani, 19 WTA), a 15-a favorită, s-a înclinat după două ore și 5 minute de joc. Pegula (32 ani, 3 WTA) are acum 3-1 în meciurile directe cu Cîrstea, care a câștigat primul duel, în 2011, în primul tur la Midland (Missouri), cu 7-6 (8/6), 6-3, americanca și-a luat revanșa la ediția din 2015 a turneului ITF, cu 6-3, 6-3, în primul tur, iar ultima confruntare a avut loc în 2021 la Madrid, Pegula impunându-se în prima rundă, cu 7-6 (7/5), 6-3. Cîrstea rămâne cu un cec de 81.752 de dolari și 120 de puncte WTA. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea ,editor online: Andreea Preda)
Statele Unite și Canada afirmă că se apropie de un acord comercial
Statele Unite și Canada au afirmat miercuri că sunt aproape de încheierea formală a unui acord comercial, la o zi după ce președintele american Donald Trump a suspendat pentru trei zile intrarea în vigoare a unor noi taxe vamale punitive, relatează AFP. 'Am ajuns la un acord cu Canada, sub rezerva finalizării documentelor', a declarat președintele american la Washington, reiterând ceea ce indicase marți seară pe rețeaua sa Truth Social, când a anunțat acest termen de trei zile. Rămânând mai prudent, premierul canadian Mark Carney a asigurat pe contul său X că cele două țări se 'îndreaptă acum spre un acord', salutând 'progresele realizate' de ministrul său pentru relațiile Canada-SUA, Dominic LeBlanc, și de negociatorul american Jamieson Greer, care s-au întâlnit din nou miercuri la Washington. Jamieson Greer a subliniat la postul CNBC că 'punctele de fricțiune' care tensionau relațiile comerciale dintre cele două țări de mai bine de un an au putut fi 'eliminate', permițându-le să 'avanseze cu pași mari spre următoarele etape'. Noi taxe vamale americane de 50% vizând diverse produse canadiene urmau să intre în vigoare miercuri la ora locală 00:01 (04:01 GMT), înainte de a fi suspendate în ultimul moment de Donald Trump. Washingtonul și Ottawa nu au oferit detalii precise asupra termenilor acestui acord aflat în curs de finalizare, însă președintele american a dat asigurări miercuri că acesta va fi în beneficiul fermierilor americani, care se plâng de un acces limitat pe piața canadiană în special pentru produsele lor lactate. La rândul său, Mark Carney a estimat că acest acord va aduce garanții pentru 'fiecare dintre cele mai importante sectoare strategice ale Canadei', în condițiile în care aluminiul, oțelul, cheresteaua sau industria auto sunt deja dur afectate de taxele vamale americane. Pentru a justifica impunerea noilor taxe vamale, Washingtonul invocase în iulie represaliile adoptate de Ottawa ca răspuns la seria precedentă de suprataxe impuse de Statele Unite. Casa Albă a denunțat, de asemenea, boicotul instituit de majoritatea provinciilor canadiene împotriva băuturilor alcoolice americane, ca reacție la dorința repetată a lui Donald Trump de a transforma Canada în al '51-lea stat' american. Mark Carney denunțase o 'încălcare directă' a USMCA, acordul de liber-schimb dintre cele două țări și Mexic pe care Ottawa ar dori să îl vadă prelungit pe termen lung. Washingtonul a decis pe 1 iulie să nu îl reînnoiască pe durată lungă, astfel că acesta urmează de acum înainte să facă obiectul unei revizuiri anuale timp de zece ani. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)
India: Nouă persoane au murit în incendiul produs într-un hotel din metropola Kolkata
Cel puțin nouă persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri la un hotel din metropola indiană Kolkata, au relatat media locale, citate de Reuters și dpa. Alte câteva persoane au fost rănite în incendiu, potrivit postului de televiziune NDTV și altor media indiene, care citează autoritățile din statul indian Bengalul d
NASA a renunțat la misiunea de salvare a telescopului orbital SWIFT, aflat în curs de prăbușire de pe orbită
O misiune de salvare a bătrânului observator spațial SWIFT, aparținând NASA, a fost anulată miercuri, după ce nava spațială care fusese trimisă pentru a ridica orbita telescopului a suferit probleme tehnice iremediabile pe orbită, a anunțat compania care a construit nava de salvare, Katalyst Space, transmite Reuters. 'în urma monitorizării și evaluării continue a navei spațiale LINK, Katalyst Space și NASA au ajuns împreună la concluzia că, din cauza problemelor continue de control al atitudinii, misiunea 'nu va include capturarea și amplificarea' orbitei Observatorului Swift Neil Gehrel al NASA', se precizează în comunicatul companiei Katalyst. Observatorul Neil Gehrels Swift, cunoscut inițial sub numele de Swift Gamma-Ray Burst Explorer sau pe scurt SWIFT, este un telescop spațial NASA cu lungimi de undă multiple, lansat pe 20 noiembrie 2004, pentru a studia exploziile de raze gamma (GRB) și alte fenomene tranzitorii cosmice. Operată de Universitatea Penn State pentru NASA, misiunea SWIFT detectează aproximativ 100 de astfel de explozii pe an folosind trei instrumente: Telescopul Burst Alert (BAT), Telescopul X-Ray (XRT) și Telescopul UV/Optic (UVOT). SWIFT se orientează autonom către locațiile exploziilor în decurs de 90 de secunde, transmițând coordonate precise către stațiile terestre în decurs de 20 de secunde pentru a permite observații ulterioare rapide. Din cauza decăderii orbitale cauzate de creșterea activității solare, SWIFT se confruntă cu o reintrare iminentă necontrolată în atmosfera terestră spre sfârșitul anului 2026. Pentru a rezolva această problemă, NASA a contractat Katalyst Space Technologies pentru o misiune de salvare în valoare de 30 de milioane de dolari. Nava spațială LINK, construită de Katalyst, a fost lansată pe 3 iulie 2026, la bordul unei rachete Pegasus XL din Insulele Marshall. LINK este un satelit robotizat de service echipat cu trei brațe robotice și propulsoare ionice, concepute pentru a captura observatorul Swift, care cântărește 1.470 kg, și pentru a-l transporta pe o orbită aflată la aproximativ 600 de kilometri de Terra.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu ,editor online: Andreea Preda) Sursa foto: science.nasa.gov
Demonstrație cu un sistem de detecție a incendiilor de vegetație cu drone, desfășurată în Bavaria
Un proiect pilot UE germano-ceh, care combină drone, inteligența artificială (AI) și senzori de tehnologie modernă, a fost testat miercuri în Germania, sistemul urmând să sprijine serviciile de pompieri în viitor în detectarea timpurie a incendiilor forestiere, transmite DPA. Participanții la proiectul CTRL-F au demonstrat capacitățile sistemului în pădurea Neubauer de lângă Roding, în estul Bavariei. Senzori pentru detectarea gazelor emanate de incendiu au fost montați pe copacii din pădure în acest scop. La o stație de drone instalată permanent - un fel de garaj pentru drone - o dronă echipată cu o cameră cu termoviziune este oricând gata de decolare. Această dronă poate fi alertată de senzori, poate decola în zboruri regulate de patrulare sau poate fi lansată de serviciul de pompieri cu un simplu clic de mouse pentru a evalua situația, a explicat liderul proiectului, Stefan GeisŸelsoder, profesor la Universitatea de Științe Aplicate din Ansbach. în timp ce zboară spre locul incendiului raportat, drona transmite imagini live de la camere, care sunt analizate în timp real de către AI. Scopul proiectului, care durează trei ani, este de a desfășura, începând de anul viitor, patru drone în zona de frontieră germano-cehă. Printre partenerii proiectului se numără startup-urile NeuralDrones și KI64, precum și compania cehă DronySIT.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu ,editor online: Andreea Preda) Sursa foto: antenne.de
Un nou incendiu a izbucnit în Spania, la vest de Madrid
Pompierii spanioli se luptă miercuri cu un nou incendiu izbucnit la vest de Madrid, la doar câteva săptămâni după cele mai mari incendii din istoria regiunii, în iulie, care au forțat evacuarea a zeci de mii de oameni, transmite AFP. Nouă avioane specializate pentru stingerea incendiilor au bombardat cu apă regiunea cuprinsă de flăcări de lângă Aldea del Fresno, la aproximativ 50 de kilometri vest de Madrid, în condiții de temperaturi care au atins 36 de grade Celsius. Autoritățile le-au solicitat celor aproximativ 3.500 de locuitori din Aldea del Fresno să rămână în case și au evacuat mai multe case de la periferia orașului. Vântul puternic a favorizat răspândirea flăcărilor. în iulie, incendiile forestiere care au făcut ravagii în vestul Madridului și în provincia vecină Avila au forțat aproape 60.000 de oameni să-și părăsească locuințele, inclusiv locuitori din Aldea del Fresno. Incendiile au ars aproximativ 27.000 de hectare în 17 municipalități numai din regiunea Madrid.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Șeful ONU condamnă afirmațiile 'periculoase' ale ministrului israelian Itamar Ben Gvir despre Gaza
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ''fără echivoc'' miercuri afirmațiile ''periculoase'' ale ministrului israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, care a spus că Israelul ar trebui să ucidă ''30 sau 40'' de persoane ''în fiecare noapte în Gaza'', informează France Presse. ''Aceste afirmații sunt șocante. Ele sunt scandaloase, dezumanizante și periculoase. Și noi le condamnăm fără echivoc'', a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al lui Antonio Guterres. în timpul unui schimb de opinii recent într-un podcast cu o fostă ostatică din Gaza, ministrul israelian Itamar Ben Gvir a sugerat uciderea a zeci de persoane. ''Cred că în fiecare noapte în Gaza ar trebuie efectuate eliminări țintite. Eliminați acolo 30 sau 40'', a spus Ben Gvir. De asemenea, ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a calificat drept ''insuportabile și inumane'' respectivele declarații, denunțate ca ''inacceptabile'' și de cancelarul german Friedrich Merz. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Șeful armatei israeliene promite că nu va tolera nicio amenințare la frontiera cu Siria
Șeful Statului-major al armatei israeliene a declarat miercuri, după bombardarea unei baze aeriene din Siria, că armata israeliană nu va permite niciunei ''forțe ostile să se implanteze'' la frontiera siriană, transmite AFP. ''Urmărim evoluția situației pe frontul sirian. Nu vom lăsa forțe ostile să se implanteze la frontierele noastre'', a declarat generalul Eyal Zamir, aflat în Siria unde a vizitat trupele israeliene ce ocupă un sector în sudul acestei țări. Israelul a lansat sute de lovituri contra Siriei după răsturnarea regimului Bashar al-Assad, în decembrie 2024, de către o coaliție de grupări islamiste. De asemenea, trupe israeliene au fost desfășurate în zona-tampon, plasată sub suveranitatea ONU, ce separă forțele israeliene și siriene pe platoul Golan, ocupat de Israel din 1974. ''Suntem angajați într-un război pe mai multe fronturi, în alertă și activi în toate teatrele de operațiuni, o escaladare poate surveni oricând și trebuie să rămânem în permanență pregătiți'', a spus generalul Zamir. Vizita lui a avut loc a doua zi după bombardarea de către Israel a bazei aeriene de la Abu Dhouhour, în provincia siriană Idlib (nord-vest). Guvernul israelian a acuzat Damascul de încălcarea unui acord prin acceptarea trupelor turce. ''Israelul a avertizat-o de mai multe ori pe Siria că o asemenea desfășurare ar constitui o amenințare pentru securitatea Israelului. Siria a ales să ignore aceste avertismente'', a declarat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, fără a revendica bombardamentul în mod explicit. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Liderii Japoniei și Turciei se opun instituirii de taxe pentru tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz
Șefa guvernului nipon Sanae Takaichi și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au declarat miercuri că se opun instituirii de taxe de tranzit pentru navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz, subliniind colaborarea strânsă între cele două țări pe fondul blocajului în negocierile dintre SUA și Iran, informează Kyodo. într-o declarație de presă făcută după o discuție telefonică purtată cu președintele turc, premierul japonez a subliniat importanța ''asigurării unei navigații libere și sigure'' prin strâmtoare ''fără costuri suplimentare''. în urma acestei convorbiri telefonice, Erdogan a afirmat că opiniile sale cu privire la această arteră cheie pentru transportul hidrocarburilor sunt ''în deplină concordanță'' cu ale Sanae Takaichi. Premierul nipon i-a transmis cu această ocazie președintelui turc că Japonia ''apreciază foarte mult'' eforturile Ankarei în medierea conflictului din Orientul Mijlociu, declanșat la sfârșitul lunii februarie. Cei doi înalți oficiali au convenit să promoveze cooperarea bilaterală într-o gamă largă de domenii, cum ar fi securitatea, economia și educația. Traficul prin strâmtoare rămâne puternic restricționat, întrucât negocierile dintre SUA și Teheran se află în impas în ceea ce privește controlul asupra rutei strategice și taxele de tranzit în strâmtoare. Teheranul ar intenționa să impună taxe de trecere navelor și să le pretindă o autorizație de tranzit, propunere respinsă de Washington. Blocarea strâmtorii a perturbat aprovizionarea cu hidrocarburi, alimentând îngrijorările legate de continuarea livrărilor și provocând o creștere bruscă a prețurilor, o lovitură pentru Japonia, aliat apropiat al SUA, care menține tradițional relații amicale cu Iranul și care se bazează în mare măsură pe petrolul brut din Orientul Mijlociu, notează Kyodo. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Apele lacului Zurich, la cel mai scăzut nivel din 1951
Apa lacului Zurich din nordul Elveției a atins miercuri cel mai scăzut nivel din ultimii 75 de ani, conform măsurătorilor efectuate de Oficiul Federal pentru Mediu (OFM), transmite AFP. Potrivit OFM, Elveția se confruntă cu o secetă severă încă din primăvară, din cauza precipitațiilor semnificativ sub media pe termen lung și a temperaturilor care depășesc frecvent normele sezoniere. ''Această situație a dus la soluri uscate și niveluri scăzute atât ale apelor de suprafață, cât și ale celor subterane'', a adăugat agenția federală, menționând că seceta s-a agravat în ultimele săptămâni. Drept urmare, multe lacuri sunt sub nivelurile lor medii sezoniere, iar cele ale lacurilor Constance, Walenstadt, Zurich și Zug, precum și ale Lacului Maggiore și ale unor lacuri mai mici, precum Sempach și Hallwil, sunt la niveluri extrem de scăzute pentru această perioadă a anului, explică OFM. Un purtător de cuvânt al agenției a declarat pentru AFP că doar Lacul Zurich - al șaselea ca mărime din țară - a atins un minim istoric până în prezent. Miercuri, nivelul lacului nu depășea 404,45 metri deasupra nivelului mării la stația federală de măsurare de pe Zurichhorn, scăzând sub recordul anterior de 405,46 metri înregistrat în 1952, anul de după începerea măsurătorilor la stație. ''Nivelurile foarte scăzute ale apei din lacuri pot avea, de exemplu, repercusiuni asupra navigației, instalațiilor portuare și debarcaderelor, precum și asupra activităților recreative de pe lacuri'', reamintește OFM. Compania de feriboturi Zurich Lake Ferry, care operează traversarea dintre Horgen (malul vestic) și Meilen (malul estic), și-a informat deja clienții cu privire la restricțiile privind încărcarea vehiculelor din cauza nivelului ''extraordinar de scăzut'' al apei, care obligă operatorul să utilizeze rampe pentru încărcare și descărcare. Nivelul lacului Geneva, cel mai mare lac al țării, a rămas aproape de media anuală, la 372 de metri peste nivelul mării, înregistrat la stația Secheron, beneficiind de afluxul râurilor și de topirea ghețarilor, conform OFM. Pe 11 august, agenția elvețiană de știri ATS-Keystone a relatat că debitul din Lacul Lugano în Lacul Maggiore, printr-un orificiu îngust, a fost majorat printr-o decizie a organismului consultativ italo-elvețian responsabil de reglementarea nivelului apei din Lacul Maggiore, care fusese convocat de urgență la cererea Ministerului italian al Mediului. Roma era atunci îngrijorată de nivelul critic al Lacului Maggiore, care amenința zonele cultivatoare de orez din aval, în regiunile italiene Novara, Lomellina și Milano. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Trump asigură că se va întâlni anul acesta cu Kim Jong Un și estimează la 57 numărul armelor nucleare nord-coreene
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că se va întâlni până la sfârșitul acestui an cu liderul nord-coreean Kim Jong Un și a menționat că Phenianul deține în prezent 57 de arme nucleare ''foarte puternice'', prima dată când Washingtonul precizează oficial dimensiunea acestui arsenal, relatează agențiile AFP și Reuters. ''Da, îl voi întâlni'', a răspuns Trump când a fost întrebat de presă despre posibilitatea unei reuniuni cu liderul nord-coreean, declarație făcută în timp ce prezenta unui mic grup de ziariști proiecte aflate în curs de construcție la Casa Albă. Potrivit mai multor comentatori, întâlnirea Trump-Kim ar putea avea loc în marja summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), care se va desfășura în noiembrie în China. Pe de altă parte, președintele american a dezvăluit în premieră o estimare oficială și neobișnuit de precisă a arsenalului nuclear nord-coreean, afirmând că Phenianul deține ''57 de arme nucleare foarte puternice''. ''Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată'', a completat Trump, susținând totuși că se înțelege ''foarte bine'' cu liderul nord-coreean. ''îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un și el va fi în regulă atât timp cât noi avem un președinte inteligent'', a mai spus Trump, ultima referire fiind la el însuși. Relația lor a fost o temă dominantă în timpul primului mandat al lui Trump, când s-au întâlnit de două ori și de asemenea au făcut schimburi de scrisori, dar a primit mai puțină atenție în al doilea mandat, iar negocierile asupra programului nuclear nord-coreean au încetat. Trump a susținut luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a răspuns în mod pozitiv unei inițiative de dialog, după ce a ordonat armatei americane să 'reducă substanțial' exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, în pofida alianței de lungă durată dintre Washington și Seul. Totuși, sora lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, care deține o poziție privilegiată în cadrul regimului de la Phenian, a afirmat miercuri mai devreme într-un comunicat că ''politica ostilă'' a Statelor Unite față de Coreea de Nord nu s-a schimbat, în ciuda ordinului președintelui Trump de a reduce participarea SUA la exercițiile militare comune cu Coreea de Sud. Kim Yo Jong a afirmat de asemenea că nu are cunoștință despre contacte recente între fratele ei și Donald Trump, după ce președintele american a sugerat că ar fi existat astfel de contacte. ''în ceea ce privește recentele informații provenite de la Washington cu privire la discuții între liderii Coreei de Nord și Statelor Unite, nu am absolut nicio cunoștință despre ele, iar aceasta este fără îndoială singura chestiune de politica externă a celor mai înalte autorități ale noastre asupra căreia eu nu sunt la curent'', a transmis Kim Yo Jong în comunicatul difuzat prin intermediul agenției publice de presă nord-coreene KCNA. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Auto - F1: Pilotul Carlos Sainz Jr va continua la Williams
Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr a pus capăt speculațiilor privind viitorul său în Formula 1, acceptând să rămână la Williams, informează DPA. Fostul pilot de la Ferrari și McLaren a semnat un nou contract 'pe mai mulți ani', la o zi după ce echipa britanică a confirmat că îl va păstra pe coechipierul său Alex Albon pentru sezonul 2027. Sainz a avut parte de un sezon dezamăgitor până acum, Williams devansându-le doar pe Aston Martin și nou-venita Cadillac în clasamentul constructorilor. Totuși, pilotul care a câștigat patru curse - și care nu a mai obținut niciun punct în ultimele șase etape - a decis să rămână pe loc, neexistând locuri libere la primele patru echipe de pe grilă, Mercedes, Ferrari, Red Bull și McLaren. 'Sunt încântat să anunț continuarea parcursului meu alături de familia Williams', a declarat miercuri Sainz, în vârstă de 31 de ani. 'Cred cu tărie în oamenii care alcătuiesc această echipă, atât la fabrică, cât și pe circuite, precum și în investițiile și munca asiduă care au loc în culise. Avem tot ce ne trebuie pentru a schimba situația în bine, împreună. Sunt la fel de hotărât ca în prima zi să ajut echipa Williams să revină acolo unde îi este locul și aștept cu nerăbdare să creez noi amintiri alături de echipă', a adăugat el. Prelungirea contractului lui Sainz, anunțată înaintea Marelui Premiu al Olandei din acest weekend, va reprezenta o ușurare pentru șeful echipei, James Vowles. Acesta considerase schimbarea regulamentului din acest sezon drept un moment de cotitură în efortul de a readuce echipa Williams în fruntea clasamentului. Totuși, Williams a ratat prima sesiune de teste dinaintea sezonului, iar monopostul echipei, cu o greutate excesivă, a fost necompetitiv pe parcursul primei jumătăți a campionatului. 'Carlos este un lider al acestei echipe și mă bucur enorm că vede ce este posibil pe măsură ce continuăm reconstrucția ei', a spus Vowles. 'Carlos împărtășește convingerea și ambiția pe care le avem la Williams și depune eforturi în fiecare zi pentru a le transforma în realitate. Alături de Alex, cred cu tărie că avem una dintre cele mai puternice linii de piloți de pe grilă și o echipă capabilă să lupte împreună pentru fiecare fărâmă de performanță', a adăugat el. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal: Harry Kane a dat de înțeles că vrea să-și prelungească înțelegerea cu Bayern
Harry Kane, fotbalistul lui Bayern, a lăsat să se înțeleagă că dorește să rămână și după acest sezon la echipa din Munchen, după ce a primit miercuri Gheata de Aur pentru titlul de cel mai bun marcator din campionatele europene în stagiunea trecută, cu 36 de goluri în Bundesliga, scrie DPA. 'Aș dori să le mulțumesc celor de la Bayern, staffului, antrenorilor și colegilor mei - fără ei, nu m-aș afla aici', a declarat Kane în cadrul ceremoniei de decernare a premiului, desfășurată la Muzeul Bayern de pe Allianz Arena. Atacantul englez a mai câștigat acest trofeu în perioada petrecută la Bayern, în 2024. 'Este nevoie de multă muncă pentru a câștiga un astfel de premiu. încerc să ajut echipa cât pot de bine. Sezonul trecut a fost extraordinar și sunt foarte mândru. A fost cel mai bun sezon din cariera mea de până acum. Mă simt ca acasă la Bayern și în cadrul echipei. Ne propunem mereu obiective înalte și vrem să facem același lucru și în acest sezon', a spus Kane. El mai are un an de contract și va discuta în curând cu clubul despre o posibilă prelungire, pentru a rămâne în Bundesliga. 'Campionatul pune mare accent pe atac; chiar dacă conduci cu 2-0 sau 3-0, soarta meciului se poate schimba radical. Nu e vorba doar despre noi - se întâmplă peste tot; este o ligă a atacanților. Mulți jucători vor să arate ce pot și să marcheze, ceea ce ne convine de minune - și noi vrem să facem același lucru și să câștigăm', a adăugat Kane. Coechipierul său Joshua Kimmich a declarat într-un videoclip difuzat în cadrul ceremoniei: 'Nu este important doar datorită golurilor sale decisive, ci și datorită paselor de gol. Și pentru că luptă și se apără.' Luca Toni, fost atacant al lui Bayern și câștigător al Ghetei de Aur în sezonul 2005-2006, a fost invitat special și a ținut un discurs. înaintea ceremoniei, conducerea lui Bayern a lăudat realizările lui Kane, afirmând că acesta ar trebui să fie acum un pretendent la Balonul de Aur, trofeu acordat celui mai bun jucător din lume, a cărui decernare va avea loc la Londra, pe 26 octombrie. Directorul executiv al lui Bayern, Christian Dreesen, a declarat pentru revista Sport Bild: 'Un lucru este cert: oricine vorbește despre cele mai importante distincții individuale din acest an nu-l poate ignora pe Harry Kane. Harry este un star mondial, lipsit de fițele specifice statutului de vedetă, și unul dintre cei mai buni atacanți ai secolului 21.' Căpitanul Harry Kane a condus Anglia până în semifinalele Cupei Mondiale, marcând șase goluri, iar doar o revenire tardivă a Argentinei a împiedicat echipa celor trei lei să ajungă în finală. De asemenea, Bayern a atins semifinalele Ligii Campionilor în sezonul trecut, Kane marcând 14 goluri. Se preconizează că rivalii săi în cursa pentru Balonul de Aur vor fi atacantul francez de la Real Madrid, Kylian Mbappe, extrema georgiană a lui Paris Saint-Germain, Hvicea Kvarațhelia, și spaniolii Rodri și Lamine Yamal, campioni mondiali. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Bulgaria a confiscat arme ascunse într-un camion turcesc încărcat cu smochine, care se îndrepta spre Germania
Poliția vamală bulgară a confiscat, la principalul punct de trecere a frontierei între Bulgaria și Turcia, 45 de pistoale de luptă ascunse într-un camion turcesc care transporta smochine, fructele sezoniere fiind destinate Germaniei, a anunțat miercuri autoritatea vamală, citată de dpa. Armele au fost descoperite la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo, cunoscut drept ''poarta de intrare în UE'', potrivit unui comunicat. Camionul turcesc, care avea documente de transport valabile, a fost supus unei inspecții amănunțite în urma unei analize de risc, în timpul căreia o verificare cu raze X a dezvăluit zone cu densitate neobișnuită în care fuseseră ascunse armele, a declarat autoritatea vamală. în ultimele trei luni, 1.640 de arme de foc au fost confiscate la punctele de trecere a frontierei bulgare, a indicat autoritatea vamală, de cinci ori mai mult decât numărul total de arme confiscate în ultimii șase ani, conform dpa. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: www.bta.bg
Coreea de Nord neagă că ar intenționa să retrimită trupe în Rusia pentru a o ajuta în războiul cu #Ucraina
Sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, care deține o poziție privilegiată în cadrul regimului de la Phenian, a descris miercuri drept nefondată afirmația președintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform căreia Phenianul intenționează să trimită până la 50.000 de soldați în Rusia pentru a lupta alături de aceasta împotriva Ucrainei, relatează Reuters. Declarația lui Zelenski este ''nefondată'' și ''un incident auto-regizat'', afirmă Kim Yo Jong într-un comunicat transmis prin intermediul agenției publice de presă nord-coreene KCNA. Președintele ucrainean a afirmat luna trecută că Moscova ar pregăti sosirea a circa 30.000 de soldați nord-coreeni care să ajute trupele ruse în războiul împotriva Ucrainei, număr pe care luna aceasta el l-a ridicat la circa 50.000 de soldați și a cerut Coreei de Sud să ajute Ucraina pentru apărarea antiaeriană. Rusia și Coreea de Nord au semnat în anul 2024 un tratat de parteneriat strategic prin care se angajează să-și acorde reciproc asistență militară în caz de agresiune. în virtutea acestor relații speciale, Coreea de Nord a furnizat Rusiei milioane de obuze și de asemenea echipamente militare precum obuziere Koksan de calibru mare, lansatoare multiple de rachete, rachete balistice KN-23/24 și sisteme antitanc, ca ajutor în războiul cu Ucraina. Mai mult, circa 15.000 de soldați nord-coreeni au participat la luptele pentru eliberarea teritoriului din provincia rusă Kursk ocupat în august 2024 de trupele ucrainene. Armata ucraineană a observat în luna iulie că Rusia folosește din nou rachete nord-coreene în atacurile asupra unor ținte în Ucraina, după ce ultima dată când Rusia a folosit astfel de rachete a fost în august 2025. Pe de altă parte, armata ucraineană a observat și o îmbunătățire semnificativă a preciziei rachetelor balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune. Marja de eroare față de punctul țintă al acestor rachete, care era de cel puțin un kilometru în 2024, s-a redus între timp la numai 1-5 metri, a declarat un oficial al serviciul ucrainean de informații militare, sugerând că aceste arme au fost modernizate pe baza experienței acumulate pe câmpul de luptă. Același serviciu ucrainean a semnalat în urmă cu două săptămâni că o unitate de rachete nord-coreene a început desfășurarea în vestul Rusiei și ar putea fi echipată cu 120 de rachete balistice (KN-23 sau KN-24) și 6 lansatoare. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Premierul francez Sebastien Lecornu cere un răspuns mai ferm la atacurile cibernetice
Premierul francez Sebastien Lecornu a cerut miercuri formarea unei ''noi unități cibernetice'' pentru a oferi un ''răspuns operațional mai reactiv'' la atacurile cibernetice, el deplângând faptul că ''puțini miniștri sunt la nivelul cerut'' în Franța, relatează AFP. ''Există o urgență de a concepe cât mai rapid un răspuns operațional mai reactiv și mai puternic la atacurile cibernetice cu care statul se confruntă actualmente. Trebuie reluată inițiativa pe teren'', a subliniat Lecornu într-o scrisoare adresată secretarului general pentru apărare și securitate națională, în subordinea căruia se află și Agenția națională de securitate a sistemelor de informații (ANSSI). ''Vă cer constituirea unei echipe de contact compuse din agenți ai ANSSI și mandatată să intervină în prima linie în caz de suspiciune privind o atingere gravă adusă integrității sistemului de informații al statului'', a adăugat Sebastien Lecornu. De asemenea, șeful guvernului francez i-a mai solicitat secretarului general pentru apărare și securitate națională ca până vineri să prezinte o ''propunere de organizare și noile reguli de angajare a acestei noi unități''. Autoritățile franceze au prezentat marți scuze publice după o piratare masivă a Fiscului, cu un furt de date ce vizează aproape 700.000 de persoane, în contextul multiplicării atacurilor cibernetice în ultimele luni în Franța. Franța figurează printre țările cele mai lovite de atacuri cibernetice, ca urmare a atractivității datelor sale, dar și a anumitor vulnerabilități ale apărării sale. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Concertele pe care Shakira și Christina Aguilera urmau să le susțină în EAU au fost anulate
Organizatorii a două festivaluri din Abu Dhabi, unde urmau să cânte vedeta columbiană Shakira și vedeta americană Christina Aguilera, au anunțat anularea pe fondul războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, transmite miercuri AFP. Emiratele Arabe Unite rămân principala țintă a represaliilor Teheranului de la începutul ofensivei americano-israeliane împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie. Statul din Golf susține că a fost vizat de peste 3.000 de rachete și drone, care au lovit unele elemente de infrastructură, deși majoritatea au fost interceptate, conform AFP. Organizatorii festivalului Offlimits, unde Shakira urma să cânte pe 21 noiembrie, au anunțat marți anularea acestuia prin intermediul unui comunicat și au promis rambursarea biletelor. ''Sperăm să reorganizăm Offlimits în 2027'', au scris aceștia, fără a specifica motivul anulării ediției din 2026. Ticketmaster, platforma care a vândut bilete pentru concertul Christinei Aguilera din 25 septembrie, a anunțat, de asemenea, anularea acestuia, fără a stabili o nouă dată, conform relatărilor din presa locală. Ambele evenimente fuseseră deja amânate din cauza impactului războiului asupra situației de securitate și a traficului aerian. Festivalul Offlimits urma inițial să aibă loc la Abu Dhabi pe 4 aprilie, în timp ce concertul Christinei Aguilera urma să aibă loc pe 24 aprilie. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
China ia în considerare un summit cu Seulul în noiembrie (MAE sud-coreean)
Ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat miercuri că Beijingul ia ''în considerare în mod activ'' organizarea unei întâlniri la vârf între liderii Coreei de Sud și Chinei la summitul de la Shenzhen privind cooperarea economică în regiunea Asia-Pacific din noiembrie, a anunțat Ministerul de Externe sud-coreean, citat de Reuters. Wang a făcut un comentariu în acest sens la o întâlnire cu ministrul de externe sud-coreean Cho Hyun în cadrul unei vizite efectuate la Seul, a indicat MAE sud-coreean într-un comunicat. Wang l-a invitat de asemenea pe ministrul de externe al Coreei de Sud într-o vizită în China, iar acesta a acceptat invitația, a adăugat instituția de politică externă a Seulului. Cei doi miniștri au convenit să continue eforturile pentru extinderea schimburilor la nivelul populației, cele două țări estimând că în curând totalul călătoriilor între ele va depăși 10 milioane de vizite. Aceștia au convenit și asupra continuării negocierilor pentru aprofundarea cooperării în mai multe sectoare, inclusiv servicii și investiții în cadrul acordului de liber schimb între Coreea de Sud și China, stabilizarea lanțului de aprovizionare etc. Șeful diplomației sud-coreene a îndemnat China să joace un rol constructiv în readucerea Coreei de Nord la masa dialogului cât mai curând posibil, a declarat MAE de la Seul. China, a subliniat Wang, a menținut o politică consecventă în ceea ce privește Peninsula Coreeană, adăugând că speră la o coexistență pașnică între cele două Corei, conform Reuters. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Rusia a început să importe carburanți
Rusia a început să importe carburanți, a afirmat vicepremierul Alexander Novak, citat miercuri de agenția oficială de presă TASS preluată de Reuters. El nu a dat detalii nici despre volumele importate, nici despre sursele importurilor, dar a susținut că guvernul de la Moscova se așteaptă ca mai multe rafinării ruse să își reia producția în viitorul apropiat, după mentenanța programată, ceea ce ar trebui să ducă la o ofertă mai mare de carburanți. Rusia este tradițional exportatoare netă de combustibili, dar a fost obligată să recurgă la importuri după loviturile frecvente ale Ucrainei asupra instalațiilor energetice în ultimele luni. Atacurile au redus producția de derivate petroliere rafinate, provocând penurii de carburanți în întreaga țară. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Localnicii evacuați din calea incendiului dintr-un parc natural belgian se pot întoarce la casele lor
Toți locuitorii din mai multe sate din apropierea unui incendiu de vegetație de proporții din estul Belgiei, care primiseră ordine de evacuare, au fost autorizați să se întoarcă acasă miercuri după-amiază, au anunțat autoritățile locale belgiene și germane. Câteva sute de locuitori din trei sate din apropierea Parcului Natural High Fens, inclusiv satul german Monschau, primiseră ordin de evacuare în weekend, dar după o evaluare a situației, li s-a permis să se întoarcă acasă începând de miercuri, ora locală 17:00 (15:00 GMT), potrivit unei declarații comune a autorităților provinciei Liege, unde se află parcul natural, și a municipalității germane Monschau. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Unul dintre vicepreședinții Consiliului FIFA și-a retras susținerea pentru Infantino
Ungurul Sandor Csanyi, unul dintre cei opt vicepreședinți ai Consiliului FIFA, a anunțat că își retrage sprijinul pentru președintele forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, care a fost aspru criticat din cauza planului său, ulterior abandonat, de a deschide organizația către investitori privați, informează AFP. într-o scrisoare adresată lui Infantino, consultată miercuri de AFP, Csanyi, care este și președintele Federației maghiare de fotbal, afirmă că și-a 'pierdut încrederea acordată anterior' președintelui FIFA. Pentru a-și justifica poziția, Csanyi invocă 'decizii care servesc interese politice, mai degrabă decât pe cele ale fotbalului', în special în ceea ce privește Cupa Mondială 2026, precum și planul forului mondial de a se deschide către investitori privați, un proiect realizat 'în secret, fără a informa Consiliul FIFA'. 'Picătura care a umplut paharul a fost demiterea neașteptată a lui Kevin Lamour', francezul care ocupa a treia poziție în ierarhia FIFA, a adăugat el. 'Convingerea mea că sunteți capabil să conduceți FIFA cu succes și eficiență (...) a fost zdruncinată', a conchis Csanyi, adresându-se oficialului italo-elvețian. Luni, FIFA a anunțat plecarea lui Lamour, director general de operațiuni, funcție în cadrul căreia a supervizat domenii administrative cheie, precum afacerile juridice, comunicarea și resursele umane. El a fost una dintre figurile de rang înalt din cadrul FIFA care au criticat propunerea avansată de Infantino, care candidează pentru un nou mandat în martie 2027, denunțând-o drept 'proiectul unei singure persoane'. 'Nu doar că acest proiect nu trebuie să meargă mai departe... ci a sosit momentul ca liderii fotbalului să-și pună întrebările corecte și să ia deciziile corecte', a scris el într-un comunicat transmis agenției de știri AP și publicat pe 31 iulie. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Justiția franceză ordonă predarea către Germania a militantului antifascist albanez Rexhino Abazaj
Justiția franceză a ordonat miercuri retrimiterea în Germania a activistului antifascist albanez Rexhino Abazaj, supranumit ''Gino'', pe care Franța refuzase să îl predea Ungariei de teama încălcării drepturilor sale fundamentale, transmite France Presse. Rexhino Abazaj ''este urmărit în casație'', a anunțat la finalul audierii avocatul său, Youri Krassoulia. Acest avocat a denunțat o decizie ''scandaloasă'' a camerei de instrucție a Curții de Apel din Paris, abilitată în materie de mandat de arestare european. Militantul antifascist albanez este acuzat de Ungaria de violențe contra neonaziștilor care au defilat la Budapesta în februarie 2023, atacați cu lovituri de bâte și ciocane. El riscă o pedeapsă de până la 24 de ani de închisoare în această țară și până la 10 ani de închisoare în Germania, presupusele victime având cetățenia germană. în aprilie 2025, Franța refuzase să îl predea Budapestei pe Rexhino Abazaj, invocând ''riscuri'' ale unui ''tratament inuman'' în închisoare și absența garanțiilor privind un proces echitabil în această țară a Uniunii Europene. în cadrul unei audieri din luna iunie, avocatul general a susținut că Germania ''a răspuns foarte precis la întrebările'' pe care Curtea de Apel din Paris i le transmisese. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
BTA / Premierul Bulgariei: Prima oară după mulți ani, elicoptere și echipaje sunt gata de intervenție la incendii
Prim-ministrul Rumen Radev a informat Consiliul de Miniștri la începutul ședinței obișnuite de miercuri că pentru prima oară după mulți ani Bulgaria are cinci elicoptere și echipaje, precum și un avion Spartan, gata de intervenție pentru stingerea incendiilor. ''Cel mai important este că anul acesta au fost mult mai puține incendii provocate intenționat sau din neglijență. Societatea noastră este tot mai conștientă că este de datoria fiecăruia dintre noi să protejăm natura, proprietatea și minunatul nostru mediu natural'', a remarcat Radev, menționând discuțiile cu șeful Directoratului General pentru Siguranța la Incendii și Protecția Civilă. ''Sudul Europei este în flăcări, focurile ard cu furie peste tot în jurul nostru și se extind'', a spus premierul. El a subliniat că în ciuda temperaturilor-record și a secetei prelungite, Bulgaria a fost până acum ferită de incendii de vegetație devastatoare. Potrivit lui Radev, aceasta nu este o coincidență fericită, ci în primul rând rezultatul activităților intense de prevenire ale tuturor celor implicați în stingerea incendiilor, precum și a conștientizării și responsabilității sporite a întregii societăți bulgare. Radev a elogiat conducerea Directoratului General pentru Siguranța la Incendii și Protecția Civilă pentru organizarea și desfășurarea eficientă a personalului și a echipamentelor, pentru întărirea rapidă a echipelor de stingere a incendiilor imediat după izbucnirea focului, precum și munca susținută a pompierilor. Prim-ministrul a elogiat de asemenea lucrătorii forestieri pentru crearea activă de linii de izolare în colaborare cu primăriile, precum și fermierii și voluntarii pentru dăruirea și reacția lor rapidă. El a apreciat și personalul ministerului apărării pentru implicarea activă în eforturile de stingere a incendiilor. Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție pe text, conform acordului de colaborare dintre agenții. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Tenis: Adrian Boitan, calificat în sferturile turneului challenger de la Roehampton
Tenismanul român Adrian Boitan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roehampton (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe britanicul Alastair Gray cu 4-6, 6-3, 6-2. Boitan (27 ani, 441 ATP), care a reușit 8 ași, a avut nevoie de mai bine de două ore (2 h 08 min) pentru a obține victoria în fața unui adversar mai bine clasat (27 ani, 280 ATP). în primul tur, Boitan l-a învins pe americanul Christian Langmo (30 ani, 464 ATP) cu 6-3, 7-6 (7/2). Românul și-a asigurat un cec de 1.620 de dolari și 8 puncte ATP, iar în sferturi va primi replica altui britanic, Lui Maxted (22 ani, 403 ATP). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susține că nu ar fi grave
Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că atacurile ucrainene cu drone în adâncimea Rusiei provoacă pagube, dar le-a minimalizat susținând că acestea nu sunt grave și nu au consecințe majore asupra economiei ruse și a ordonat guvernului să lanseze un program de reconstrucție a depozitelor avariate sau distruse de loviturile ucrainene, relatează agențiile Reuters și EFE. ''Desigur, aceste atacuri nu au consecințe grave, nu au avut niciodată și nici nu vor avea vreodată. Dar, fără îndoială, ne aduc prejudicii, asta este evident, iar noi o înțelegem și o recunoaștem deplin'', a spus Putin la o reuniune cu reprezentanți ai mediului de afaceri. El a mai susținut că, în pofida războiului cu Ucraina, a sancțiunilor occidentale și ''atacurilor teroriste împotriva instalațiilor industriale și infrastructurii'' Rusiei, creșterea economică a acesteia se menține pozitivă, în jurul a 1%. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 25 iunie o campanie de atacuri cu drone în profunzimea Rusiei, care vizează cu precădere centre logistice și rafinării rusești. De atunci au fost lovite cel puțin 20 de depozite ale companiei ruse de comerț online Wildberries. în aceeași intervenție de miercuri, Putin a spus că a ordonat guvernului rus să lanseze un program de reconstrucție a depozitelor avariate sau distruse de dronele ucrainene. ''Este esențial să asigurăm că refacerea facilităților avariate se realizează la un nou nivel tehnologic calitativ'', a indicat liderul de la Kremlin. în acest timp, benzinăriile din capitala rusă Moscova au reimpus limite pentru alimentarea cu combustibil, ca urmare a crizei de aprovizionare provocate de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, notează Reuters. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Nicolae Stanciu a marcat din nou în campionatul Chinei
Internaționalul român Nicolae Stanciu a marcat golul prin care Dalian Yingbo a remizat în deplasare cu Shanghai Port, 1-1, miercuri, într-un meci restant din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Chinei (CSL). Stanciu a deschis scorul din penalty (22) și a jucat tot meciul la oaspeți. Shanghai Port a egalat prin Xinxiang Li (90+1), după ce gazdele au ratat un penalty, prin Zhen Wei (86). Mijlocașul român are 8 goluri marcate în 20 de partide în acest sezon, dar și 4 assist-uri. După 23 de etape, pe primul loc în China Super League se află Chengdu Rongcheng, cu 48 de puncte, urmată de Beijing Guoan, 35 puncte, Yunnan Yukun, 34 puncte, Shandong Taishan, 33 puncte, Qingdao West Coast, 33 puncte, Dalian Yingbo, 33 puncte, etc. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Auto - F1: Netflix va difuza un documentar despre Michael Schumacher
Platforma de streaming Netflix a anunțat că va difuza un documentar despre legenda germană a Formulei 1, Michael Schumacher, pe 2 octombrie, informează DPA. Documentarul a fost realizat cu implicarea soției lui Schumacher, Corinna, și trece în revistă sezonul 1994, când pilotul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a câștigat primul dintre cele șapte titluri ale sale. Accentul se pune pe parcursul lui Schumacher, de la outsider la campion mondial. Sezonul a fost marcat de succese sportive, de acuzații de fraudă la adresa echipei sale, Benetton, și de evenimente tragice, inclusiv accidentele fatale în care au fost implicați Roland Ratzenberger și triplul campion mondial Ayrton Senna. Printre cei care își amintesc de acele evenimente se numără Corinna, fostul șef al echipei Benetton, Flavio Briatore, fostul director comercial din Formula 1, Bernie Ecclestone, fostul pilot David Coulthard și Willi Weber, managerul lui Schumacher de la acea vreme. Documentarul abordează, de asemenea, începuturile așa-numitei 'Schumi-manii' în Germania. Schumacher l-a devansat pe britanicul Damon Hill, cu un singur punct, după controversata etapă finală a sezonului, desfășurată la Adelaide, în Australia, în 1994. Schumacher, care are acum 57 de ani, nu a mai fost văzut în public de când a suferit un traumatism cranian grav în timp ce schia, în 2013. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Polonia reduce impozitele pe veniturile persoanelor fizice și crește impozitele pentru cele mai mari companii
Polonia intenționează să modifice sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, o mișcare despre care prim-ministrul Donald Tusk a declarat miercuri că va aduce beneficii pentru aproximativ 3,5 milioane de contribuabili, transmite Reuters. în paralel, va fi majorat impozitul pe profit pentru cele mai mari companii, pentru a compensa deficitul de venituri, a declarat Tusk într-o conferință de presă, promițând în același timp să țină sub control deficitul bugetar ridicat. Grație creșterii rapide a salariilor în ultimii patru ani și tranșe de impozitare înghețate din 2022, milioane de polonezi din clasa de mijloc, principalul bazin electoral al Coaliției Civice a premierului Tusk, au început să plătească cea mai mare cotă de impozitare. în acest context, guvernul de la Varșovia intenționează să majoreze pragul pentru cea de-a doua tranșă de impozitare a veniturilor, de la 120.000 de zloți, până la 130.000 de zloți (35.000 de dolari). în același timp, cota de impozitare pentru veniturile cuprinse între 130.000 și 150.000 de zloți va fi redusă până la 24%, iar cota actuală de 32% se va aplica pentru veniturile de peste 150.000 de zloți, a declarat Tusk. Pentru a compensa deficitul de venituri la buget, impozitul pe profit pentru companiile cu venituri care depășesc 50 de milioane de euro, va fi majorat de la 19%, până la 22%, a adăugat premierul polonez. Polonia se confruntă cu un deficit bugetar mare, de peste 7% din produsul intern brut, explicat de executivul de la Varșovia prin majorarea cheltuielilor cu apărarea. Aceasta înseamnă că, deși guvernul vrea să reducă impozitele, trebuie să fie atent și să nu crească deficitul, urmărit cu atenție de Comisia Europeană și de agențiile de rating. 'De aceea, acest lucru necesită acțiuni foarte prudente. Dacă în prezent avem un deficit de aproximativ 7% din PIB, este evident că acesta nu poate fi mai mare', a spus Tusk. în cadrul aceleași conferințe de presă, ministrul Finanțelor, Andrzej Domanski, a declarat că schimbările aduse sistemului de impozitare se echilibrează, mai mult sau mai puțin, reciproc. Domanski a spus că se așteaptă la o recepție 'ușor pozitivă' a schimbărilor propuse din partea agențiilor de rating. Vineri, Fitch Ratings, care în prezent acordă Poloniei un rating 'A-' cu o perspectivă 'negativă', urmează să dea publicității o nouă evaluare. Pachetul anunțat miercuri include, de asemenea, o creștere a așa-numitei taxe de solidaritate, plătite de cei cu cele mai mari venituri. Nivelul taxei ar urma să crească cu un punct procentual, până la 5%, pentru veniturile personale care depășesc un milion de zloți (268.000 dolari) pe an. Modificările propuse trebuie însă aprobate de parlament și semnate de președinte. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Negociatorul șef al Iranului pledează la Bagdad pentru consolidarea unei ''noi ordini'' regionale
Negociatorul șef iranian și totodată președintele parlamentului Republicii islamice, Mohammad Bagher Ghalibaf, a subliniat miercuri, în cadrul vizitei începute în Irak, importanța consolidării ''noii ordini regionale'', denunțând în același timp ''ingerința străină'', relatează France Presse. Vizita sa intervine într-un moment în care Irakul este supus presiunilor din partea Washingtonului pentru a dezarma puternicele facțiuni susținute de Teheran. Ghalibaf a afirmat că vizita sa de trei zile în Irak este menită ''să consolideze noua ordine în regiune și să accelereze dezvoltarea cooperării între toate țările din regiune, fără vreo ingerință străină''. ''Rezistența în Irak este unul dintre pilonii forței acestei țări'', a afirmat el, în apropierea aeroportului din Bagdad, la locul atacului american care i-a ucis în 2020 pe generalul Qasem Soleimani, comandantul Forței Al-Quds - ramura responsabilă de operațiunile externe ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) - și pe locotenentul său irakian, Abu Mahdi al-Muhandis. La Bagdad, Ghalibaf urmează să se întâlnească miercuri cu premierul irakian Ali al-Zaidi, după care va participa la reuniunea ''Cadrului de coordonare'', coaliția de guvernare grupând partide șiite mai mult sau mai puțin apropiate de Teheran. Unda de șoc a războiului declanșat la sfârșitul lunii februarie de un atac americano-israelian împotriva Iranului a ajuns în Irak, unde facțiuni armate au atacat obiective americane - Washingtonul răspunzând cu lovituri puternice - și unde Iranul a bombardat poziții ale opoziției kurde iraniene. De la invazia americană din 2003, Irakul constituie un teren de rivalitate între Washington și Teheran. Sub presiunea Washingtonului, Zaidi a dat grupărilor armate pro-iraniene termen până la 30 septembrie pentru a depune armele, termen care coincide cu încheierea misiunii coaliției antijihadiste conduse de SUA. însă unele dintre acestea, cele mai influente și cele mai apropiate de Republica islamică, refuză ca acest subiect să fie discutat sub presiunea SUA. Irakul și Iranul - două țări cu majoritate șiită, care au o graniță comună de aproximativ 1.500 de kilometri - mențin relații strânse pe plan politic, religios și comercial. Joi, Ghalibaf se va deplasa la Kerbala, orașul sfânt pentru musulmanii șiiți, pentru ceremoniile în memoria ghidului suprem iranian Ali Khamenei, ucis în primele lovituri americano-israeliene împotriva Iranului la 28 februarie. El își va încheia vineri vizita în Irak printr-o deplasare la Nadjaf, în sudul Irakului, notează AFP. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Inter Milano a ajuns la un acord pentru transferul lui Curtis Jones (Liverpool)
Mai multe surse relatează că Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, a ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului central Curtis Jones de la Liverpool, scrie site-ul Football Italia. Jones, produsul academiei lui Liverpool, care a petrecut 16 ani în cadrul clubului, urmează să se alăture lui Inter după o tranzacție evaluată la 35 de milioane de euro, sumă ce include bonusuri și clauze suplimentare, potrivit jurnaliștilor Fabrizio Romano, Matteo Moretto și Gianluca Di Marzio. Potrivit lui Di Marzio, cele două cluburi se află în continuare în contact permanent și se așteaptă să pună la punct ultimele detalii ale transferului în viitorul apropiat. Jones este un jucător pe care Inter încearcă să-l transfere de câteva luni și care a intrat în vizorul nerazzurrilor încă din perioada de mercato din iarnă. El a intrat în ultimul an de contract cu gruparea engleză și putea pleca gratis vara viitoare, dacă nu semnează o prelungire a înțelegerii. Informațiile apărute mai devreme miercuri sugerau că nerazzurri sunt dispuși să ofere 30 de milioane de euro pentru Jones, însă se pare că s-a ajuns la un acord pentru o sumă totală de 35 de milioane de euro, incluzând toate bonusurile și clauzele suplimentare. El urmează să se alăture unei linii de mijloc din care fac deja parte jucători precum Nicolo Barella, Hakan Calhanoglu, Petar Sucic, Piotr Zielinski, Aleksandar Stankovic, Henrih Mhitarian și Andy Diouf. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)































