logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Erdogan laudă Hamas pentru cooperarea sa în planul de pace pentru Fâșia Gaza
Politică externă 17.08. 12:26

Erdogan laudă Hamas pentru cooperarea sa în planul de pace pentru Fâșia Gaza

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a lăudat organizația militantă palestiniană Hamas într-un interviu acordat postului Al Jazeera, publicat online duminică, relatează luni dpa. Erdogan a declarat că Hamas a dat dovadă de o 'cooperare autentică' și își îndeplinește obligațiile privind planul de pace pentru Gaza. El a criticat Israelul pentru continuarea atacurilor în Fâșia Gaza și a subliniat că președintele american Donald Trump este îngrijorat de 'acțiunile Israelului'. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că respinge planul de pace recent anunțat de așa-numitul 'Consiliu pentru Pace' pentru Fâșia Gaza, teritoriu palestinian distrus în mare parte de război. Cu toate acestea, un oficial de rang înalt al Hamas, Basem Naim, a declarat că mișcarea palestiniană rămâne angajata față de planul de pace pentru Gaza. Conform planului 'Consiliului pentru Pace', creat de președintele Trump, Israelul și Hamas trebuie să înceteze luptele, Hamas trebuie să se dezarmeze, iar Israelul trebuie să își retragă treptat trupele din Fâșia Gaza. Organizația islamistă a declarat că va preda armamentul greu doar în anumite condiții, una dintre ele fiind înființarea unui stat palestinian, ceea ce Israelul respinge. Israelul insistă de asemenea asupra dezarmării complete a Hamas. Planul prevede ca armele organizației teroriste să fie depozitate în Fâșia Gaza, însă Israelul se teme că acestea ar putea deveni din nou accesibile Hamas în viitor. Jared Kushner, emisarul special și ginerele lui Trump, se află în prezent în regiune pentru discuții. O întâlnire între oficialul american și premierul Netanyahu este programată să aibă loc luni în Israel. Erdogan a criticat în repetate rânduri Israelul, în special pe Netanyahu, relațiile dintre cele două țări fiind extrem de tensionate. Pe de alta parte, contactele Turciei cu Hamas sunt considerate bune, Ankara jucând un rol cheie în negocierea armistițiului în războiul din Gaza. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Cenușa emisă de vulcanul Etna reduce numărul de sloturi de aterizare pe aeroportul din Catania
Planeta 17.08. 12:08

Cenușa emisă de vulcanul Etna reduce numărul de sloturi de aterizare pe aeroportul din Catania

Noile emisii de cenușă provenite de la vulcanul Etna au condus din nou la restricționarea parțială a traficului aerian pe Aeroportul Internațional din Catania, situat pe insula italiană Sicilia de la Marea Mediterană, a anunțat luni operatorul aeroportului, transmite agenția DPA. O parte din spațiul aerian a fost închisă din cauza emisiilor de cenușă, limitând numărul de sosiri posibile, a precizat operatorul. Până la ora 14:00 (12:00 GMT), doar cinci aeronave pe oră au permisiunea să aterizeze pe aeroportul din Catania. Nu există restricții privind plecările. Aeroportul a declarat că va oferi informații actualizate cu privire la evoluția situației pe parcursul zilei. Pasagerii au fost rugați să verifice la companiile aeriene cu care călătoresc starea zborurilor lor. Situația de pe aeroport revenise la normal în weekend, după ce operațiunile de zbor fuseseră grav perturbate timp de mai mult de o săptămână. Vulcanul Etna a expulzat în repetate rânduri cenușă vulcanică în urma unei erupții, perturbând în mod considerabil traficul aerian. Numeroase zboruri au fost anulate sau deviate. Nivelul de alertă pentru vulcan a fost în sfârșit redus, sâmbătă, iar operațiunile de zbor au revenit la normal. Cele mai recente emisii de cenușă au provocat din nou restricții. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Virgin Group a mai făcut un pas spre lansarea unui concurent pentru trenurile Eurostar în 2030
Economic extern 17.08. 11:56

Virgin Group a mai făcut un pas spre lansarea unui concurent pentru trenurile Eurostar în 2030

Autoritatea de reglementare în domeniul feroviar din Marea Britanie (ORR) a anunțat luni că a acordat holdingului Virgin Group acces, începând din 2030, la linia de mare viteză HS1, care leagă Londra de tunelul de sub Canalul Mânecii, un nou pas spre lansarea unui concurent pentru Eurostar, operatorul trenurilor de mare viteză care fac legătura între Londra și Paris, informează AFP. 'Acordul va permite Virgin Trains să opereze zilnic până la 20 de curse dus-întors între Londra și Paris, Bruxelles sau Amsterdam, de la 1 octombrie 2030 până la 31 decembrie 2040', a informat autoritatea de reglementare britanică, într-un comunicat de presă. 'Mai sunt de parcurs mai mulți pași înainte ca aceste noi servicii să poată fi oferite', a adăugat însă ORR. Virgin trebuie mai întâi să achiziționeze materialul rulant, să obțină acces la celelalte rețele feroviare și să obțină aprobări de siguranță de la ORR precum și de la autoritățile relevante din Uniunea Europeană. Grupul miliardarului britanic Richard Branson și-a asigurat deja accesul, încă din luna octombrie 2025, la mult râvnitul depou feroviar londonez Temple Mills, rezervat până acum Eurostar și esențial pentru lansarea de servicii feroviare concurente între Londra și continent. Eurostar este în prezent singurul operator de trenuri de pasageri prin tunelul de sub Canalului Mânecii, care leagă Londra de continent. însă există și alte companii, precum compania italiană Trenitalia, care ar dori să lanseze servicii feroviare concurente, la fel ca Virgin. Eurostar este compania care în 1994 a pus în circulație trenurile TGV între Londra și continentul european prin tunelul de sub Canalul Mânecii. în toamna lui 2023, Eurostar a absorbit marca Thalys, care exploata din 1995 legăturile între Paris, Benelux și nord-vestul Germaniei. De la lansarea acestei linii în 1994, mai multe companii au anunțat astfel de proiecte, dar niciunul nu s-a concretizat până acum. Utilizatorii speră că deschiderea către concurență a acestei rute va duce la un război al prețurilor, deoarece biletele de tren pe ruta Paris-Londra sunt adesea mult mai scumpe decât biletele de avion pe aceeași rută. în paralel, Eurotunnel, compania care administrează tunelul de sub Canalului Mânecii, încearcă să atragă noi operatori, estimând că infrastructura poate găzdui până la 1.000 de trenuri pe zi, față de 400 în prezent (împărțite între Eurostar, Shuttle și trenurile de marfă). De asemenea, grupul britanic London St. Pancras Highspeed, care operează linia de mare viteză care leagă Londra de tunelul de sub Canalului Mânecii, estimează și el linia HS1 funcționează la doar 50% din capacitate. Virgin Group are activități în peste 60 de domenii prin intermediul a 35 de companii, mergând de la călătorii, telecomunicații, media și până la muzică și servicii financiare. Cu 69.000 de salariați care deservesc 53 de milioane de clienți din întreaga lume, Virgin Group realizează o cifră de afaceri anuală de peste 16 miliarde lire sterline. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Ministrul israelian Ben Gvir cheamă la asasinarea a '30 până la 40 de persoane în fiecare noapte' în Gaza
Politică externă 17.08. 11:52

Ministrul israelian Ben Gvir cheamă la asasinarea a '30 până la 40 de persoane în fiecare noapte' în Gaza

Ministrul securității naționale a Israelului, Itamar Ben-Gvir, considerat un extremist de dreapta, a cerut public uciderea a '30 până la 40 de persoane' în fiecare noapte în Gaza, într-un podcast la care a fost invitat de Rom Braslavski, un fost ostatic reținut de gruparea teroristă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, informează luni

Grecia/ Incendiile de pe insula Salamina, de lângă Atena, soldate cu două victime, au fost stinse
Planeta 17.08. 11:38

Grecia/ Incendiile de pe insula Salamina, de lângă Atena, soldate cu două victime, au fost stinse

Două incendii izbucnite pe insula grecească Salamina din apropiere de Atena, care au provocat moartea a doi locuitori și au condus la evacuarea a aproape 600 de persoane, au fost în mare parte stinse, au anunțat luni pompierii citați de AFP. 'Situația s-a îmbunătățit, nu mai există niciun front activ', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, adăugând că două elicoptere și peste 200 de pompieri sunt în continuare mobilizați la fața locului. Incendiile au izbucnit duminică în apropierea unor plaje aglomerate situate în sudul și estul insulei, la vest de capitala Greciei. Insula este o destinație foarte apreciată de atenieni în timpul vacanțelor și al weekendurilor. Evacuările au fost efectuate cu ajutorul ambarcațiunilor. Deși serviciile de protecție civilă au emis rapid ordinul de evacuare, pompierii au declarat că incendiile s-au propagat în doar șapte minute pe fondul vântului puternic. Doi vârstnici care formau un cuplu au rămas blocați nu departe de locuința lor și au murit înainte ca pompierii să apuce să-i salveze, a anunțat duminică directorul de comunicare al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis, într-un discurs televizat. Luni, trei persoane erau încă internate în spital cu arsuri. Deși a fost în mare parte ocolită de valul de căldură care a lovit o mare parte a Europei, Grecia este afectată de la sfârșitul lunii iulie de mai multe incendii de amploare, alimentate de vântul puternic. Conform pompierilor eleni, în ultimele 24 de ore au izbucnit 36 de incendii pe teritoriul țării. Până în prezent, cinci pompieri și-au pierdut viața, printre aceștia numărându-se un pilot danez care a murit în urma unei coliziuni în zbor între două elicoptere care participau la stingerea unui incendiu din apropiere de Atena, la începutul lunii. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Avioane militare ale Turciei au participat la un exercițiu NATO de apărare aeriană și antirachetă în spațiul aerian românesc
România în lume 17.08. 11:35

Avioane militare ale Turciei au participat la un exercițiu NATO de apărare aeriană și antirachetă în spațiul aerian românesc

Avioane ale Forțelor aeriene ale Turciei au luat parte săptămâna trecută la un exercițiu al Apărării aeriene și antirachetă integrate (IAMD) a NATO în spațiul aerian românesc, a informat duminică Ministerul Apărării al Turciei, transmite Anadolu. într-un comunicat publicat pe platforma turcă de social media NSosyal, ministerul afirmă că Forțele sale aeriene continuă să contribuie la apărarea integrată aeriană și antirachetă a NATO. Exercițiul, care s-a desfășurat în ziua de 13 august, a implicat două avioane de luptă F-16, un avion E-7T de avertizare timpurie și control, precum și un avion KC-135R de realimentare în zbor. Un exercițiu de antrenament de interceptare la viteză redusă a fost efectuat cu succes pentru prima dată în cadrul acestei activități, ce a fost întreprinsă în comun cu mijloace NATO. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Fotbal: Real Madrid începe să arate ca o echipă, afirmă Jose Mourinho la finalul presezonului
Sport extern 17.08. 11:32

Fotbal: Real Madrid începe să arate ca o echipă, afirmă Jose Mourinho la finalul presezonului

Real Madrid 'începe să arate ca o echipă', a declarat antrenorul Jose Mourinho, după ultimul amical din presezon al formației spaniole, câștigat cu scorul de 3-0 în fața formației germane Schalke 04, duminică la Gelsenkirchen. 'A fost un test foarte bun, o ultimă sesiune de pregătire excelentă înainte de a începe adevărata muncă: competiția oficială, care este ceea ce ne place cel mai mult', a declarat The Special One pentru postul de televiziune al clubului madrilen. Noul antrenor al 'galacticilor' nu vrea să discute despre jucători individuali în acest moment și se concentrează pe construirea lotului. Cu toate acestea, el recunoaște contribuțiile noilor veniți Yan Diomande, Cucurella, Espi, Dumfries, Ibrahima Konate și Bernardo Silva. 'Sunt foarte mulțumit de ultimele achiziții, pentru că nu este ușor pentru ele: sesiuni duble de antrenament dimineața și după-amiaza, cu o căldură incredibilă în timpul sesiunii de la ora 17:00, Și totuși au venit cu o mentalitate de top. Evident, există o diferență de ritm, intensitate și rezistență. Dar tactic, ideile se conturează puțin câte puțin. Aceștia sunt jucători de o calitate superioară și incredibilă, care lucrează foarte bine ca echipă atât cu, cât și fără minge', a spus portughezul. Real Madrid a avut un bilanț pozitiv în această vară, cu trei victorii, cu Ferencvaros, Deportivo La Coruna și Schalke, și o remiză, în compania noii echipe a fundașului român Radu Drăgușin, Fiorentina. 'Suntem cu toții entuziaști, și jucătorii la fel, ceea ce este cel mai important lucru: dacă nu sunt, avem o problemă. Cei care au sosit la începutul pregătirilor, precum și cei care s-au alăturat echipei spre final, s-au pregătit foarte bine pentru a fi în formă maximă. Există empatie și un adevărat spirit de echipă. Real începe să arate ca o echipă'. Real Madrid își va face debutul în noua ediție a campionatului de fotbal al Spaniei pe 22 august, când va juca în deplasare cu Espanyol Barcelona. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Fotbal: Arbitri din Scoția și Lituania la dubla dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia, din Europa League
Sport extern 17.08. 11:32

Fotbal: Arbitri din Scoția și Lituania la dubla dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia, din Europa League

Meciurile dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia Erevan, din play-off-ul Europa League la fotbal, vor fi arbitrate de brigăzi din Scoția, respectiv Lituania, potrivit site-ului UEFA. Meciul din prima manșă, care va avea loc joi 20 august, pe Stadion ''Ion Oblemenco'' din Craiova, de la ora 20:00, va fi condusă de scoțianul Nicholas Walsh, arbitri asistenți vor fi Francis Connor și Daniel McFarlane, în timp ce al patrulea oficial a fost delegat Donald Robertson. Arbitru video a fost nominalizat Andrew Dallas, iar arbitru asistent video a fost desemnat Steven McLean, de asemenea, din Scoția. Walsh a mai arbitrat-o pe Universitatea Craiova în meciul cu Hapoel Beer-Sheva 1-1, din 18 august 2022, din prima manșă a play-off-ului Europa Conference League, la Drobeta Turnu-Severin. De asemenea, a condus meciul FCSB - Silkeborg 0-5, din 13 octombrie 2022, din grupele Europa Conference League, precum și partida câștigată de România cu 2-1 în fața Lituaniei, la Kaunas, pe 15 octombrie 2024, în Liga Națiunilor. Manșa secundă se va disputa pe 27 august, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, de la ora 19:00 (ora României), la centru fiind delegat lituanianul Donatas Rumsas. Arbitri asistenți vor fi Aleksandr Radius și Dovydas Suziedelis, iar al patrulea oficial a fost desemnat Robertas Smitas. Arbitru video va fi polonezul Tomasz Kwiatkowski, iar arbitru asistent video conaționalul său Piotr Urban. Rumsas a arbitrat meciul câștigat de România în fața Ciprului, cu 2-0, pe 10 iunie 2025, pe Arena Națională, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026. AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Israel/ Partidul Likud, al premierului Benjamin Netanyahu, organizează luni alegeri primare
Politică externă 17.08. 11:11

Israel/ Partidul Likud, al premierului Benjamin Netanyahu, organizează luni alegeri primare

Membrii Likud, partidul premierului israelian Benjamin Netanyahu, vor vota luni la cele mai importante alegeri interne din Israel pentru a-și alege candidații care îi vor reprezenta în Parlament, informează EFE. 'Mâine (luni - n.r.) voi vota la alegerile primare din cadrul Likud pentru o listă câștigătoare care garantează că Eisenkot și Yair Golan nu vor forma un guvern minoritar cu partidele arabe, așa cum au promis. Am încredere în voi, membri și membre ale Likud, că vă veți alege reprezentanții cu înțelepciune, conform propriei judecăți', a postat Netanyahu duminică seară pe platforma X. Votul va avea loc cu prezență fizică la secțiile de votare din tot Israelul, între orele 10:00 și 21:00, conform informațiilor publicate pe site-ul Likud, deși această perioadă a fost prelungită în alegerile primare anterioare. Potrivit ziarului Haaretz, aproximativ 140.000 de membri ai Likud sunt așteptați la vot, deși la alegerile primare anterioare ale partidului, desfășurate în 2022, prezența la vot a fost mai mică de 60%. Votul are loc pe fondul controverselor legate de decizia lui Netanyahu de a rezerva în avans funcții ministeriale pentru trei apropiați: actualul ministru al apărării, Israel Katz, ministrul de externe Gideon Saar și președintele Comitetului Central Likud, Haim Katz, după ce sondajele interne au indicat riscul ca aceștia să nu primească suficiente voturi pentru a se putea regăsi pe listele partidului în vederea alegerilor. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conducerea chineză, în frunte cu Xi, a marcat centenarul nașterii fostului lider Jiang Zemin
Politică externă 17.08. 10:59

Conducerea chineză, în frunte cu Xi, a marcat centenarul nașterii fostului lider Jiang Zemin

Conducerea chineză, în frunte cu președintele Xi Jinping, s-a reunit luni în Marea Sală a Poporului de la Beijing pentru a aniversa centenarul nașterii fostului lider Jiang Zemin, care a condus China într-o fază crucială a ascensiunii acestei țări de la o economie marginală la un motor al creșterii globale, transmite Reuters. Jiang, care a murit în 2022 la vârsta de 96 de ani, i-a contrazis pe pesimiști și a condus țara printr-un deceniu de creștere economică rapidă după reprimarea protestatarilor prodemocrație din Piața Tiananmen în 1989. Colegul său de guvernare, fostul premier Zhu Rongji, a murit săptămâna trecută, iar funeraliile sale sunt programate marți. Trecerea celor doi lideri în cărțile de istorie ale Chinei marchează sfârșitul reformelor cruciale pe care ambii le-au reprezentat în anii 1990 și la începutul anilor 2000, cu accent pe antreprenoriatul privat și crearea de bogăție. Această abordare contrastează cu cea a lui Xi, care a exercitat un control central mai mare și a impus o politică economică condusă de stat, axată pe autonomia tehnologică și industriile strategice. Luni, într-un discurs de 40 de minute, Xi a cerut Partidului Comunist să ducă mai departe moștenirea lui Jiang, prezentând actuala conducere drept o continuare a proiectului politic și ideologic al acestuia. Același mesaj a fost transmis și în presa de stat în ultimele zile. Sub conducerea lui Jiang și Zhu, China a trecut prin schimbări dureroase: a închis întreprinderile de stat cronic neprofitabile, a dezmembrat vechiul sistem imobiliar în favoarea unei piețe imobiliare comerciale, a gestionat criza financiară asiatică de la sfârșitul anilor 1990 și a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în 2001. Xi se confruntă acum el însuși cu provocări considerabile, încercând să depășească fricțiunile comerciale cu Statele Unite și Europa, tensiunile legate de Taiwan, creșterea economică mai lentă și declinul demografic. 'în noua călătorie care ne așteaptă, trebuie să ne sporim vigilența împotriva potențialelor pericole', a declarat Xi luni. Evenimentele la care participă președintele Xi, precum cel de luni, sunt monitorizate atent de observatori pentru indicii despre ierarhia politică și despre sănătatea și influența elitei pensionate a țării. Fostul președinte Hu Jintao, succesorul imediat al lui Jiang, acum în vârstă de 83 de ani, nu a fost văzut deocamdată în imaginile transmise de presa de stat de la eveniment, la care au participat oficiali actuali și pensionați. Premierul lui Hu, Wen Jiabao, precum și fostul vicepreședinte Wang Qishan, fostul șef anticorupție al lui Xi, au fost văzuți la eveniment, ceea ce sugerează că aceștia rămân în grațiile actualei conduceri. O serie de oficiali asociați la un moment dat cu Wang au făcut obiectul unor anchete de corupție în ultimii ani. înaintea evenimentului de luni, televiziunea de stat a difuzat o serie documentară de 12 episoade, la oră de maximă audiență, despre viața și realizările lui Jiang. Documentarul a relatat cum, în 1989, Jiang, 'care fusese el însuși un student protestatar în anii 1940', a închis cu forța un ziar reformist din Shanghai după ce acesta ceruse o mai mare libertate de exprimare și își exprimase sprijinul pentru demonstrațiile prodemocrație care au culminat cu sângeroasa represiune din Piața Tiananmen de la Beijing. Sub președinția sa, internetul a ajuns în China la mijlocul anilor 1990. Totuși, câțiva ani mai târziu, așa-numitul 'Mare Firewall' a fost construit pentru a separa internetul Chinei de restul lumii, pentru a împiedica accesul la informații și idei considerate potențial destabilizatoare pentru societatea chineză. Cu toate aceasta, unii internauți chinezi își amintesc de Jiang ca de un simbol al unei ere mai optimiste, în care creșterea economică rapidă s-a tradus în îmbunătățiri palpabile în viața de zi cu zi. Pe rețelele de socializare chineze, unde numele liderilor actuali și foști sunt cenzurate în mod curent, Jiang a ajuns să fie cunoscut sub numele de 'Bătrânul', dând naștere unei subculturi pe internet, aparent inspirate de admirația față de fostul director de fabrică de automobile, format în Uniunea Sovietică, cunoscut pentru dragostea sa pentru cântat și pentru capacitatea de a recita din memorie, în limba engleză, discursul lui Lincoln de la Gettysburg. 'Există doar două tipuri de oameni în lume', spunea un comentariu de sâmbătă pe Xiaohongshu, sau RedNote, despre documentar: 'cei care nu îl înțeleg (pe Jiang) și cei care îl admiră'. Săptămâna trecută, banca centrală a Chinei a anunțat planuri de a emite un set de monede comemorative cu efigia lui Jiang la sfârșitul acestei luni, pentru marcarea centenarului, spre încântarea bazei de tineri fani online ai defunctului lider. 'Monedele comemorative vor fi foarte greu de obținut', a scris cineva pe Weibo, versiunea chineză a platformei X. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Încep dezbaterile în cadrul procesului privind uciderea rapperului Tupac
Social extern 17.08. 10:55

Încep dezbaterile în cadrul procesului privind uciderea rapperului Tupac

Dezbaterile în procesul fostului membru al unei bande acuzat că ar fi orchestrat asasinarea lui Tupac Shakur la Las Vegas, urmau să înceapă luni, la 30 de ani de la moartea rapperului, care nu a fost niciodată elucidată, transmite AFP. învăluită în mister, această crimă se numără printre cele mai celebre 'cazuri nerezolvate' din Statele Unite. Probabil că procesul nu va dezvălui cine a tras asupra lui Tupac în noaptea de 7 septembrie 1996, când acesta se afla în vizită în 'Orașul păcatelor' pentru a asista la un meci de box al lui Mike Tyson. însă, acuzarea speră să demonstreze că Duane 'Keffe D' Davis, fost membru al South Side Compton Crips, o bandă dintr-un cartier problematic din Los Angeles, a comandat asasinatul și a furnizat arma crimei. în vârstă de 63 de ani, acesta pledează nevinovat și riscă închisoarea pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată. După o săptămână dedicată selecției juraților, tribunalul din Las Vegas urmează să intre în miezul problemei cu o întrebare esențială: fostul dur s-a lăudat suficient încât să se incrimineze singur, sau este un mincinos care a încercat să profite de pe urma acestui caz? Declarații jenante încă din 2008, Duane Davis a recunoscut în fața anchetatorilor că se afla în Cadillacul alb din care s-au tras focurile de armă, că își procurase un pistol și că pasagerii îl căutau pe Tupac, în urma unei jigniri aduse de rapper cu câteva ore înainte. însă, fostul traficant de droguri a făcut aceste mărturisiri în cadrul unui acord care prevedea imunitate parțială, ceea ce împiedica utilizarea acestor declarații împotriva sa. De-a lungul anilor, potrivit AFP, pasagerii celebrului Cadillac au murit, iar Duane Davis a început să se destăinuie în media cu privire la rolul său exact în acest caz. în 2019, el a publicat o carte de memorii, în care povestește că se afla pe scaunul pasagerului din față al autovehiculului și că a transmis pistolul celor de pe bancheta din spate, fără a dezvălui identitatea persoanei care a tras. Arma nu a fost găsită. Cartea a fost o mărturisire în plus, ceea ce a dus la arestarea sa în septembrie 2023. în pledoariile lor introductive, procurorii vor susține probabil că acuzatul este cel mai bun martor în acest caz și că declarațiile sale jenante merită să-l trimită în spatele gratiilor. Pe de altă parte, apărarea va încerca să-l prezinte drept un escroc inofensiv, care i-ar fi permis coautorului cărții sale să-i înfrumusețeze viața din motive comerciale și care s-ar fi aflat la Los Angeles în seara crimei. 'Sunt nevinovat. N-am omorât niciodată pe nimeni', a insistat Duane Davis în martie 2025, într-un interviu acordat ABC News din închisoare. 'Nu există nicio dovadă împotriva mea. Nici măcar nu pot să stabilească faptul că eram la Las Vegan', a spus el. Rivalități acerbe Următoarele trei săptămâni de proces vor readuce jurații în mijlocul rivalităților acerbe dintre scena rap de pe Coasta de Vest și cea de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Cu hiturile sale 'California Love' și 'All Eyez on Me', interpretate pe melodii care îmbină ritmuri groove și bas puternic, '2Pac' îl întruchipa pe băiatul rău, dar înclinat spre poezie, de pe Coasta de Vest. Condamnat pentru agresiune sexuală, el fusese eliberat din închisoare de Marion 'Suge' Knight, șeful scenei rap din Los Angeles, care îi plătise cauțiunea și îl pusese să semneze cu casa sa de discuri, Death Row Records. Aceasta era rivala casei de discuri new-yorkeze Bad Boy Records, înființată de Sean 'P. Diddy' Combs, unde activa rapperul The Notorious B.I.G., ucis la șase luni după moartea lui Tupac Shakur. Potrivit acuzării, Death Row Records era protejată de Mob Piru, o bandă din Los Angeles din care făcea parte Marion Knight; în timp ce Bad Boy Records angajase organizația rivală South Side Compton Crips, din care făcea parte Duane Davis, pentru a-i proteja pe rapperii săi atunci când aceștia se deplasau pe Coasta de Vest. Aceste tensiuni au degenerat într-o tragedie, după meciul lui Mike Tyson de la Las Vegas, la cazinoul MGM Grand. Marion Knight și Tupac l-au agresat acolo pe nepotul lui Duane Davis, Orlando 'Baby Lane' Anderson, care smulsese anterior un medalion de la gâtul unuia dintre angajații Death Row. Potrivit acuzării, Duane Davis ar fi pus la cale un plan pentru a răzbuna jignirea adusă bandei Crips. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Germanii călătoresc mai mult în interiorul țării și mai puțin în străinătate
Economic extern 17.08. 10:52

Germanii călătoresc mai mult în interiorul țării și mai puțin în străinătate

Germanii au efectuat în anul 2025 un număr de 169 de milioane de călătorii interne, o creștere de 3,9% față de 2024 și cu 5% mai mult decât în 2019, înainte de pandemia de coronavirus, a raportat luni Oficiul Federal de Statistică, informează DPA. în schimb, numărul călătoriilor în străinătate a scăzut cu 8,3% față de 2024, până la 105 milioane. Totuși comparativ cu situația din anul 2019, numărul călătoriilor în străinătate a crescut cu 5,4%. Cele mai populare destinații pentru călătoriile internaționale ale germanilor în 2025 au fost: Italia (12,4% din totalul călătoriilor internaționale), Austria (11,1%), Spania (10,9%), Franța (8,3%) și Țările de Jos (7,7%). Aceste cinci țări au fost destinațiile preferate pentru călătorii ale germanilor în ultimii 10 ani, deși ordinea se schimbă ocazional. Oficiul Federal de Statistică a mai informat că, în 2025, călătoriile de afaceri au fost principalul contributor la creșterea călătoriilor interne ale germanilor, comparativ cu 2024. Numărul călătoriilor de afaceri a crescut cu 10,5% în 2025 față de 2024, ajungând la 41 de milioane. Acest lucru a readus numărul călătoriilor de afaceri aproape la nivelurile anterioare COVID, fiind cu doar 0,2% mai puține decât în anul 2019. Cel mai popular mijloc de transport pentru călătoriile de mai multe zile ale germanilor a rămas mașina, cu o pondere de 60,2%. Pe locurile următoare se situează trenul și avionul. 19,2% din călătorii au fost efectuate cu trenul, iar 15,2% cu avionul. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor:Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Taiwan: Președintele Lai Ching-te vrea cheltuieli de apărare record în 2027 și spune că acestea sunt investiții în pace
Politică externă 17.08. 10:40

Taiwan: Președintele Lai Ching-te vrea cheltuieli de apărare record în 2027 și spune că acestea sunt investiții în pace

Taiwanul este hotărât să își consolideze apărarea ca o investiție în pace, a declarat luni președintele Lai Ching-te, confirmând că cheltuielile alocate apărării propuse pentru anul viitor vor crește cu 16% și vor depăși 1.000 de miliarde de dolari taiwanezi (31,40 miliarde de dolari) pentru prima dată, relatează Reuters. Guvernul din Taiwan va dezvălui oficial joi bugetul pentru anul viitor, inclusiv o defalcare a direcției cheltuielilor pentru apărare. Anunțul vine în contextul în care China, care consideră Taiwanul guvernat democratic ca fiind teritoriul său, a intensificat presiunile militare și politice în ultimii ani pentru a-și afirma pretențiile, lucru pe care Taipei îl respinge cu fermitate. Dar Taiwanul se confruntă și cu apeluri din partea Washingtonului de a cheltui mai mult pentru propria apărare, similar cu presiunea SUA asupra Europei, lucru pe care Lai l-a îmbrățișat cu entuziasm. Adresându-se unei întâlniri despre bugetul pentru anul viitor, Lai a confirmat relatările din presa oficială de la începutul acestei luni, conform cărora bugetul total pentru apărare din 2027 va depăși 1.000 de miliarde de dolari taiwanezi pentru prima dată, ajungând la 1.122 de miliarde de dolari taiwanezi (35,30 miliarde de dolari). Asta înseamnă peste 3% din produsul intern brut, a declarat Lai, conform unei transcrieri a declarațiilor publicate de biroul său. Acest lucru 'demonstrează hotărârea Taiwanului de a-și consolida capacitățile de autoapărare', a adăugat el. 'Investițiile în apărare înseamnă investiții în pace. Vom continua să construim o forță de apărare mai solidă pentru a menține pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan și în regiune', a spus Lai. Guvernul Taiwanului a făcut din modernizarea militară o platformă politică cheie și s-a angajat în repetate rânduri să cheltuiască mai mult pentru apărarea sa, inclusiv dezvoltarea de submarine fabricate în Taiwan, având în vedere amenințarea tot mai mare din partea Chinei. Armata Chinei acționează aproape zilnic în jurul Taiwanului și organizează periodic exerciții militare, cel mai recent având loc la sfârșitul lunii decembrie, potrivit Reuters. însă Lai se confruntă și cu o provocare din partea parlamentului taiwanez dominat de opoziție, care a adoptat bugetul pentru acest an abia vineri seară, după luni de întârzieri. Cele două partide principale de opoziție spun că nu vor acorda guvernului cecuri în alb și că au datoria de a examina planurile de cheltuieli și de a reduce risipa. Lai a cerut vineri parlamentului să revizuiască bugetul pe principiile 'profesionalismului, echității și proporționalității'. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Hawaii/Peste 180.000 de persoane fără electricitate, 100 de locuințe avariate de uraganul Lala, retrogradat la furtună tropicală
Planeta 17.08. 10:13

Hawaii/Peste 180.000 de persoane fără electricitate, 100 de locuințe avariate de uraganul Lala, retrogradat la furtună tropicală

Peste 180.000 de clienți au rămas fără electricitate în Hawaii duminică după-amiază după ce uraganul Lala s-a abătut asupra Insulei Mari înainte să fie retrogradat în categoria furtună tropicală, informează Reuters. Circa 183.123 de consumatori de pe întreg teritoriul Hawaii au rămas fără curent electric începând cu ora locală 15:30 (01:30 GMT), potrivit poweroutage.us. Penele de curent produse în Oahu, insula cu cea mai numeroasă populație, au scăzut de la 220.000 la circa 130.000 duminică dimineață, au spus oficialii în timpul unei conferințe de presă. Autoritățile regionale au primit informații privind cel puțin 100 de locuințe avariate, a spus duminică guvernatorul Hawaii, Josh Green. La ora locală 14:00 (00:00 GMT), Lala se deplasa spre vest către sud-vestul comitatului Kauai cu o viteză de circa 31 de kilometri pe oră, însoțită de vânturi cu viteze de circa 104 kilometri pe oră, puțin sub pragul unui uragan, potrivit celui mai recent buletin al Centrului Național pentru Uragane. Un avertisment de furtună tropicală a rămas în vigoare pentru comitatul Kauai, deși avertizările care au vizat comitatele Maui și Oahu au fost ridicate duminică dimineață, potrivit Centrului pentru uragane. Potrivit previziunilor agenției meteorologice, dacă furtuna rămâne pe traseul prevăzut, ar urma să părăsească arhipelagul Hawaii luni înainte de ora locală 8:00 (18:00 GMT). Hawaiian Electric și-a avertizat sâmbătă seară consumatorii că reparațiile sunt îngreunate de vânturile puternice care au doborât arbori și de ploile torențiale care au inundat drumuri. Lala s-a abătut asupra mai multor regiuni din Hawaii cu viituri ''așa cum nu am mai văzut până acum'', a precizat un oficial. Oficialii i-au avertizat de asemenea pe rezidenți să rămână în interiorul locuințelor după ce cel puțin o persoană a decedat într-un incident în care a fost implicat un autovehicul. ''Nu e o zi potrivită pentru a merge la plajă'', a spus un oficial în timpul unei conferințe de presă duminică dimineață. Potrivit unei înregistrări dată publicității de Ministerul Transporturilor din Hawaii, drumurile au fost acoperite de apele provenite de la inundații, iar două locuințe au fost luate de ape, potrivit Biroului național de meteorologice. Circa 117 persoane se aflau în adăposturi duminică dimineață, au spus oficialii. Ministerul Transporturilor din Hawaii a spus că toate aeroporturile au fost redeschise, dar autoritățile locale le-au recomandat călătorilor să verifice noutățile comunicate de companiile aeriene. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Electoratul feminin, o miză cheie pentru Lula da Silva și Flavio Bolsonaro în campania pentru alegerile prezidențiale
Politică externă 17.08. 10:06

Electoratul feminin, o miză cheie pentru Lula da Silva și Flavio Bolsonaro în campania pentru alegerile prezidențiale

Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva și senatorul de dreapta Flavio Bolsonaro, principalul său contracandidat în alegerile prezidențiale din Brazilia, și-au lansat duminică campaniile, adresându-se unui electorat cheie ce ar putea decide rezultatul unui scrutin care se anunță extrem de strâns: femeile, relatează luni AFP. Campania pentru alegerile din 4 octombrie începe, de asemenea, în umbra președintelui american Donald Trump, care a impus tarife vamale celei mai mari economii din America Latină și a susținut candidații conservatori care au câștigat alegerile în regiune. Luiz Inacio Lula da Silva, în vârsta de 80 de ani, candidează pentru un al patrulea mandat în fruntea țării împotriva fiului fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, condamnat la închisoare pentru tentativă de lovitură de stat. Lula și-a lansat campania electorală cu un miting organizat în Sao Bernardo do Campo, în statul Sao Paulo, în sud-estul țării. Aici, metalurgistul devenit sindicalist și-a început cariera națională, adresându-se unor mulțimi uriașe în anii 1970 și lansând greve majore, în plină dictatură militară. Pe stadion, îmbrăcat în culorile roșii ale Partidului Muncitorilor (PT), au fost prezente circa 40.000 de persoane, potrivit organizatorilor. Liderul de stânga a revenit la putere în 2023, după ce a fost închis în urma unei condamnări pentru corupție care a fost în cele din urmă anulată. Bărbații trebuie 'să învețe încă din copilărie că un bărbat nu este mai bun decât o femeie. Trebuie să învețe că suntem egali', a îndemnat el. Adresându-se soțului ei cu apelativul 'dragostea mea', Prima Doamnă Rosangela da Silva, cunoscuta sub numele de 'Janja', a cântat o melodie în onoarea lui înainte de a-l îmbrățișa. 'Reprezentăm majoritatea și te vom realege', a promis ea. Femeile reprezintă 53% din cei 158 de milioane de alegători ai Braziliei și au contribuit la victoria strânsă a lui Lula în 2022. Nivelul record al femicidelor a dominat dezbaterea publică. Potrivit unui sondaj Quaest, președintele în exercițiu este creditat cu 43% din intențiile de vot, comparativ cu 40% pentru fiul lui Bolsonaro într-un probabil al doilea tur de scrutin. Confruntat cu tarifele impuse de Trump, un aliat al familiei Bolsonaro, Lula se prezintă drept un apărător al suveranității braziliene. Senatorul Flavio Bolsonaro, în vârstă de 45 de ani, a fost propulsat în cursa prezidențială după ce tatăl său a fost închis pentru tentativă de lovitură de stat împotriva lui Lula, în urma înfrângerii sale în alegerile din 2022. El se prezintă drept o versiune 'mai moderată' a tatălui sau, profitând în același timp de popularitatea acestuia. 'Știu că semăn cu el. Dar este dificil să-l compari pe fiul lui Pele cu Pele', a declarat Flavio Bolsonaro duminică, purtând un tricou al echipei naționale a Braziliei, așa cum făcea adesea tatăl său, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro. Aproximativ 9.000 de oameni au răspuns apelului său, potrivit unei estimări a cercetătorilor de la Universitatea din Sao Paulo - departe de adunările masive pe care Jair Bolsonaro obișnuia să le convoace în același loc. 'Brazilia va câștiga pentru că voi proteja femeile din această țară. Pentru că agresorii, violatorii de femei și de copii vor merge la închisoare și vor fi eliberați doar după ce vor fi supuși castrării chimice', a declarat Flavio Bolsonaro, lângă soția sa, Fernanda. Candidatul Partidului Liberal (PL) promovează o linie dură împotriva criminalității. Violența este principala preocupare a alegătorilor, mult înaintea economiei. Lula a promis duminică că va lua măsuri ferme împotriva bandelor. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în turul al treilea la Cincinnati (ATP)
Sport extern 17.08. 10:02

Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în turul al treilea la Cincinnati (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 7 mondial, s-a calificat, duminică, în runda a treia turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins pe argentinianul Marco Trungelliti (91 ATP) cu 6-4, 7-5. Medvedev, campion la Cincinnati în 2019, nu mai atinsese turul al treilea la această competiție din 2023. Norvegianul Casper Ruud (17 ATP) a abandonat în setul secund al meciului cu australianul Christopher O'Connell (129 ATP), din cauza unor dureri la spate. Scandinavul conducea cu 2-1, după ce O'Connell câștigase primul set cu 7-5. Canadianul Felix Auger-Aliassime, al doilea favorit, a trecut de grecul Stefanos Tsitsipas (finalistul din 2022), cu 6-3, 7-5. Alți doi finaliști la Cincinnati s-au calificat în turul al treilea: rusul Andrei Rublev (care a jucat ultimul act în 2021) s-a impus în fața spaniolului Pablo Carreno Busta cu 7-6 (7/5), 6-1, iar americanul Frances Tiafoe (finalist în 2024) l-a învins pe italianul Lorenzo Sonego cu 6-3, 6-4. Spaniolul Daniel Merida, care anul acesta a jucat finala la București, l-a eliminat pe belgianul Zizou Bergs (N.30) cu 6-3, 6-2 în alt meci din turul al doilea. Portughezul Jaime Faria a produs o mare surpriză prin victoria în fața americanului Ben Shelton al optulea favorit, cu 6-4, 6-4. Rezultatele înregistrate duminică în turul secund la simplu masculin la Cincinnati Open (hard): Taylor Fritz (SUA/N.6) - Alex Michelsen (SUA) 6-3, 6-4 Daniel Merida (Spania) - Zizou Bergs (Belgia/N.30) 6-3, 6-2 Joao Fonseca (Brazilia/N.23) - Botic van de Zandschulp (Olanda) 6-4, 7-6 (7/2) Christopher O'Connell (Australia) - Casper Ruud (Norvegia/N.11) 7-5, 1-2 (abandon Ruud) Andrei Rublev (Rusia/N.13) - Pablo Carreno Busta (Spania) 7-6 (7/5), 6-1 Nuno Borges (Portugalia) - Francisco Cerundolo (Argentina/N.20) 6-4, 6-4 Brandon Nakashima (SUA/N.27) - Aleksandar Kovacevic (SUA) 6-2, 7-5 Daniil Medvedev (Rusia/N.4) - Marco Trungelliti (Argentina) 6-4, 7-5 Jaime Faria (Portugalia) - Ben Shelton (SUA/N.8) 6-4, 6-4 Adam Walton (Australia) - Ignacio Buse (Peru/N.29) 6-4, 6-3 Michael Zheng (SUA) - Ugo Humbert (Franța/N.24) 6-4, 6-3 Lorenzo Musetti (Italia/N.10) - Daniel Altmaier (Germania) 6-4, 6-2 Learner Tien (SUA/N.16) - Sebastian Baez (Argentina) 6-3, 7-6 (7/4) Frances Tiafoe (SUA/N.17) - Lorenzo Sonego (Italia) 6-3, 6-4 Juan Manuel Cerundolo (Argentina) - Arthur Rinderknech (Franța/N.25) 4-6, 7-6 (7/3), 7-6 (7/5) Felix Auger-Aliassime (Canada/N.2) - Stefanos Tsitsipas (Grecia) 6-3, 7-5 AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Trump se declară 'foarte mulțumit' de pactul de apărare semnat de Arabia Saudită, Pakistan și Turcia
Politică externă 17.08. 10:01

Trump se declară 'foarte mulțumit' de pactul de apărare semnat de Arabia Saudită, Pakistan și Turcia

Președintele american Donald Trump s-a declarat duminică 'foarte mulțumit' de semnarea recentă a unui pact de apărare între Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, transmite AFP. Arabia Saudită, Pakistanul și Turcia, toate trei aliate ale Washingtonului, au semnat la 7 august un pact de apărare, într-un context marcat de atacuri împotriva regatului saudit și de războiul din Orientul Mijlociu. 'Aceasta arată că Orientul Mijlociu se unește și că țările vor fi în sfârșit capabile să se apere în mod semnificativ', a scris Trump pe platforma sa Truth Social. Arabia Saudită, unde a fost semnat acordul, intenționează să își consolideze alianțele de securitate după ce a fost vizată de Iran ca represalii pentru bombardamentele americane. Riadul se confruntă, de asemenea, cu reluarea ostilităților în Yemen cu rebelii houthi. Turcia, Pakistanul și Arabia Saudită au în comun, de asemenea, participarea la eforturile de reglementare a conflictului dintre Iran și Statele Unite. Potrivit analiștilor, acest acord este și un mijloc pentru semnatari de a lua distanță față de Statele Unite, percepute ca un aliat din ce în ce mai nesigur în regiune și care are dificultăți mai ales în a intercepta toate dronele și rachetele balistice lansate de Iran și de aliații săi asupra monarhiilor din Golf. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Spania/ Deces al unui soldat într-un incendiu forestier din Aragon
Planeta 17.08. 09:56

Spania/ Deces al unui soldat într-un incendiu forestier din Aragon

Un soldat spaniol și-a pierdut viața duminică în timp ce participa la operațiunile de stingere a unui vast incendiu forestier izbucnit în Aragon, a declarat liderul acestei regiuni din nord-estul Spaniei, citat luni de AFP. 'I-am transmis sincere condoleanțe locotenentului-general al unității militare de urgență pentru decesul unui soldat în timpul incendiului de la Penas de Riglos', a declarat Jorge Azcarn pe rețeaua socială X. Potrivit reprezentantei Guvernului spaniol la Zaragoza (capitala regională), Noelia Herrero, soldatul a murit după ce autospeciala în care se afla a căzut într-o prăpastie, lângă muntele Oroel, unul dintre vârfurile acestei regiuni muntoase. Alți trei ocupanți ai autospecialei pentru stingerea incendiilor au fost internați în spital cu leziuni de o gravitate variabilă, potrivit guvernului regional. Șeful Guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a transmis pe X un mesaj de condoleanțe și de solidaritate adresat colegilor și familiei victimei. Ca și vecinii săi europeni, Spania s-a confruntat cu mai multe valuri de caniculă în cursul verii, care au creat condiții favorabile pentru o serie de incendii forestiere. Guvernul regional anunțase cea mai mare mobilizare de pompieri din istoria comunității Aragon, incluzând întăriri din Franța, pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au apropiat de cele două mănăstiri din San Juan de la Pena, simboluri ale regiunii, situate într-o zonă montană abruptă. Joi au fost luate măsuri de siguranță pentru protejarea celei mai vechi mănăstiri din regiune, care este asociată prin tradiție cu Sfântul Graal, datează din secolul al X-lea și adăpostește rămășițele pământești ale primilor regi ai regatului medieval al Aragonului. Autoritățile spaniole au evacuat rămășițele a trei regi care au domnit în regiunea Aragon în secolul al XI-lea. Acestea au fost duse la muzeul provincial din Huesca, la 80 de kilometri sud de mănăstire, pentru a fi protejate până la îmbunătățirea condițiilor. Pe fondul unei săptămâni dificile, marcată de vânturi imprevizibile și de temperaturi ridicate, focul s-a răspândit pe aproximativ 17.500 de hectare și a dus la evacuarea a peste 1.000 de persoane din satele din împrejurimi, potrivit celui mai recent bilanț al guvernului regional. Acesta a precizat că duminică s-a reușit 'aducea parțială sub control' a incendiului. Serviciile de urgență spaniole au primit întăriri, inclusiv 100 de pompieri francezi, mijloace aeriene, forțe armate și efective trimise de alte regiuni din Spania. în total, numărul persoanelor care luptă cu acest incendiu se ridică la 1.000, ceea ce liderul regional a descris drept 'cea mai importantă mobilizare de resurse împotriva unui incendiu din istoria Aragonului'. în altă parte a Spaniei, în Andaluzia (sud), autoritățile au autorizat peste 400 de persoane evacuate să revină la casele lor după ce un incendiu de pădure, care a făcut ravagii timp de 10 zile și a afectat peste 25.000 de hectare, a fost adus sub control duminică. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Atletism: Armand Duplantis, medaliat cu aur la Campionatele Europene de la Birmingham
Sport extern 17.08. 09:35

Atletism: Armand Duplantis, medaliat cu aur la Campionatele Europene de la Birmingham

Suedezul Armand Duplantis, starul săriturii cu prăjina, a câștigat al patrulea său titlu consecutiv de campion european, duminică la Birmingham, fără să încerce însă să-și îmbunătățească recordul mondial (6,31 m), pentru a șaisprezecea oară, informează AFP. Duplantis (26 ani), dublu campion olimpic (2021 și 2024), și-a asigurat aurul continental după ce a fost singurul care a sărit peste ștacheta înălțată la 6,15 m, nou record al Campionatelor Europene. El i-a devansat pe grecul Emmanouil Karalis, singurul care i-a ținut piept până la 6,00 m, și pe francezul Baptiste Thiery, care s-a oprit la 5,85 m, ultimul cucerind cu această ocazie prima sa medalie internațională, la 25 de ani. Britanica Georgia Hunter Bell și-a trecut în palmares duminică primul ei titlu european la 1.500 m, cu timpul de 4 min 07 sec 78/100. Mare favorită în fața propriilor suporteri, Hunder Biell, campioana mondială indoor în această probă și recentă medaliată cu aur la Jocurile Commonwealth-ului la 800 m, a reușit să le devanseze pe poloneza Klaudia Kazimierska (4 min 08 sec 80/100) și pe portugheza Patricia Silva (4 min 09 sec 22/100). Germanul Frederik Ruppert a cucerit la rândul său aurul la 3.000 m obstacole, fiind cronometrat în 8 min 25 sec 33/100. Podiumul a fost completat de luxemburghezul Ruben Querinjean (8 min 25 sec 61/100) și de un alt sportiv german, Karl Bebendorf (8 min 26 sec 65.100), deja medaliat cu bronz în 2024, la Roma. Semifondistul german a doborât la finele lunii mai, la Rabat, recordul european la 3.000 m obstacole, deținut din 2013 de francezul Mahiedine Mekhissi, stabilind un nou timp de referință (7 min 57 sec 80/100). După ce au dominat cele două ștafete de 4x100 m (masculin și feminin), britanicii au câștigat duminică aurul și la 4x100 m mixt, la finalul unei curse care i-a permis sprinterei Amy Hunt să-și treacă în palmares al patrulea titlu la Bimingham. Ștafeta britanică, în componența Jeremiah Azu, Dina Asher-Smith, Zharnel Hughes și Ami Hunt, a fost cronometrată în 39 sec 97/100, devansând ștafetele Germaniei (40 sec 11/100) și Spaniei (40 sec 42/100), care au completat podiumul. Marea vedetă a sprintului britanic Dina Asher-Smith, medaliată de asemenea cu bronz la 200 m și aur la 4x100 m feminin, a cucerit cu această ocazie a 11-a sa medalie continentală, devenind atleta cea mai medaliată din istoria Campionatelor Europene. în clasamentul final al competiției, Italia a ocupat primul loc, cu 10 medalii de aur, 6 de argint și 6 de bronz, urmată de Marea Britanie (9-8-2), Germania (6-10-5), Olanda (5-3-6), Norvegia (4-0-2), Elveția (3-3-1), Spania (2-2-4), Suedia (2-1-2), Irlanda (2-1-1) și Finlanda (2-1-0), criteriul principal reprezentându-l numărul de medalii de aur cucerite. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Columbia continuă, fără prea multe speranțe, căutarea supraviețuitorilor cutremurului cu magnitudinea 7,4
Planeta 17.08. 09:14

Columbia continuă, fără prea multe speranțe, căutarea supraviețuitorilor cutremurului cu magnitudinea 7,4

Columbia a continuat duminică operațiunile de îndepărtare a dărâmăturilor, la aproape o săptămână de la puternicul seism care a devastat o parte din țară, în pofida șanselor reduse de a mai fi găsiți supraviețuitori, transmite luni AFP. într-un peisaj dezolant, excavatoarele au intrat în acțiune, întrerupând liniștea menținută în primele zile după cutremur pentru a detecta semne de viață sub dărâmături. Cutremurul cu magnitudinea 7,4, care s-a produs în zorii zilei de 10 august pe coasta Pacificului, a distrus mii de clădiri și a ucis aproape 300 de persoane. Cel puțin 140 de persoane sunt în continuare date dispărute. în Pereira, unul dintre orașele cele mai devastate, Andres Cano, un salvator în vârstă de 30 de ani, nu și-a ascuns epuizarea. 'Speranța de a găsi supraviețuitori este acum foarte slabă', a declarat acest student la asistență medicală. 'Ne simțim epuizați; este mai ales o oboseală mentală', a mărturisit el pentru AFP, alături de un grup de prieteni purtând veste și căști portocalii. Acest cutremur reprezintă prima mare încercare pentru guvernul președintelui conservator Abelardo de la Espriella, nevoit să facă față acestei situații de urgență la doar trei zile după preluarea mandatului. Sâmbătă, el i-a cerut aliatului său american, Donald Trump, o suspendare temporară a taxelor vamale pentru a-și ajuta țara. Vestul Columbiei și regiunea producătoare de cafea au fost cele mai grav afectate. Aproape 27.000 de locuințe au fost distruse, potrivit organismului responsabil cu gestionarea dezastrelor. în centrele de primire au fost afișate coduri QR pentru ca persoanele afectate de dezastru să poată semnala dispariția rudelor sau pagubele materiale suferite. în Cali, Jorge Leon, care însoțea un camion galben încărcat cu lucrurile sale, a povestit despre 'durerea' de a o 'lua de la capăt'. 'Am impresia că trăiesc un film sau un vis, nu-mi vine să cred', a declarat pentru AFP acest avocat în vârstă de 41 de ani. Tot în Cali, un salvator a desenat un 'V' roșu tăiat de o linie orizontală pe peretele unui bloc de cinci etaje prăbușit la cutremur, semnalând încetarea operațiunilor de căutare a supraviețuitorilor. Șansele de supraviețuire scad drastic după 72 de ore. Salvatorii voluntari refuză, însă, să renunțe. 'Chiar dacă ni s-a spus că au trecut câteva zile, continuăm să căutăm supraviețuitori pentru că vrem să ne păstrăm speranța', a declarat pentru AFP profesorul Juan Carlos Tabares, în vârstă de 58 de ani, care conduce echipa de salvare 'Valencia' împreună cu mai mulți voluntari. Primarul din Cali, Alejandro Eder, a estimat că reconstrucția celui de-al treilea oraș ca mărime din Columbia va costa cel puțin 3,2 miliarde de dolari. Columbia a primit ajutoare în valoare de milioane de dolari din partea unor țări precum Statele Unite și a unor organizații precum Banca Mondială. în orașele cele mai afectate de seism, numeroase clădiri au fost marcate cu o cruce roșie pentru a semnala riscul de prăbușire și pentru a interzice accesul în acestea. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Incendiul de vegetație din Belgia nu mai avansează spre granița cu Germania
Planeta 17.08. 09:12

Incendiul de vegetație din Belgia nu mai avansează spre granița cu Germania

Incendiul de vegetație din rezervația naturală High Fens din Belgia nu a mai avansat luni dimineață spre granița cu Germania după ce o ploaie ușoară, vânturile calme și umiditatea crescută au sprijinit eforturile pompierilor, informează DPA. ''E bine pentru noi'', a spus un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri de la centrul de comandă din Kalterherberg, din orașul german Monschau. Incendiul, care a pârjolit circa 3.000 de hectare, este cel mai mare incendiu de vegetație din istoria Belgiei. Anterior, flăcările s-au extins până la o distanță de circa 300 de metri de granița cu Germania, stârnind temeri potrivit cărora vânturi mai puternice și schimbătoare ar putea împinge flăcările către Germania. Circa 30 de rezidenți din 17 locuințe din diverse părți din Monschau au fost evacuați duminică seară ca măsură de precauție. Pompierii speră să salveze locuințele. ''între incendiu și locuințe se află câmpii pe care le-am udat din plin cu apă în ultimele ore'', a spus un purtător de cuvânt. Echipe germane s-au alăturat eforturilor pompierilor după ce Belgia a solicitat sprijin duminică după-amiază. Pe parcursul nopții, cisternele cu apă au continuat să se deplaseze prin Kalterherberg, în timp ce echipajele reumpleau rezervoarele folosite de autospecialele de pompieri aflați în lupta directă cu flăcările. Autoritățile au amenajat un adăpost de urgență la o școală din apropiere. Pompierii din estul Belgiei se confruntă în continuare cu condiții dificile. Potrivit ministrului de Interne belgian, Bernard Quintin, vânturile relativ puternice și în continuă schimbare au zădărnicit eforturile pompierilor. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Înot: Leon Marchand, campion european la 400 m liber la Paris
Sport extern 17.08. 09:09

Înot: Leon Marchand, campion european la 400 m liber la Paris

înotătorul francez Leon Marchand a reușit o performanță remarcabilă, duminică la Paris, devenind campion european în proba de 400 m liber, probă care a reprezentat o nouă provocare pentru el, relatează AFP. Cu timpul de 3 min 43 sec 14/100, Marchand a doborât recordul Franței deținut de Yannick Agnel și s-a impus cu un avans de 1 sec 32/100 în fața maghiarului Oliver Papai, medaliatul cu argint. Medalia de bronz i-a revenit germanului Lukas Martens, deținătorul recordului mondial în această probă. Leon Marchand, care câștigase medalia de aur la 200 m fluture, vineri, și-a trecut astfel în palmares al doilea titlu continental. Cvadruplul campion olimpic a condus cursa de la început până la sfârșit, nelăsând loc de îndoială într-o probă care este departe de a fi specialitatea sa. înainte de Campionatele Europene de la Paris, Marchand nu mai concurase niciodată în proba de 400 m liber la un campionat internațional major. Marchand a încheiat Europenele de la Paris cu trei medalii: două de aur la individual și una de argint la ștafetă 4x200 m liber. Italianca Simona Quadarella și-a încheiat în stil mare parcursul de la Campionatele Europene, câștigând finala probei de 400 m liber, la doar câteva zile după ce își adjudecase titlurile în probele de 800 m și 1.500 m. După ce a ocupat locul al treilea în cea mai mare parte a cursei, Quadarella - 4 min 01 sec 74/100 - a accelerat puternic pe ultimii 100 de metri, devansându-le pe germancele Isabel Gose - 4 min 02 sec 41/100, care a obținut argintul, și pe Maya Werner - 4 min 03 sec 73/100, care a cucerit bronzul. Specialistă în probele de semifond și fond, Quadarella, în vârstă de 27 de ani, mai reușise anterior o triplă la 400 m, 800 m și 1.500 m liber în cadrul Campionatelor Europene din 2018, desfășurate la Roma. Ea deține, de asemenea, trei titluri mondiale în bazin olimpic (50 m) și o medalie olimpică de bronz, câștigată în proba de 800 m la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Grecul Apostolos Christou, deținătorul titlului, și-a păstrat duminică medalia de aur în proba de 100 m spate. Christou a încheiat cursa cu timpul de 52 sec 27/100, devansându-l cu o sutime de secundă pe italianul Thomas Ceccon, campionul olimpic en-titre și deținătorul recordului mondial. Medalia de bronz a revenit înotătorului rus Pavel Samusenko - 52 sec 57/100, care a concurat sub drapel neutru. Britanica Keanna MacInnes a câștigat duminică finala probei de 200 m fluture, în 2 min 05 sec 90/100, devansându-le pe daneza Helena Bach (2 min 06 sec 14/100) și pe spanioloaica Laura Cabanes (2 min 07 sec 21/100). Ungurul Hubert Kos, care cucerise deja titlul european la proba de 200 m spate, miercuri, și-a trecut în palmares și titlul la 200 m mixt duminică. Kos a fost cronometrat în 1 min 54 sec 24/100, obținând astfel a treia sa medalie de aur europeană în această probă, după victoriile din 2022 și 2024. Medalia de argint a revenit spaniolului Hugo Gonzalez de Oliveira, la două sutimi, iar bronzul a fost adjudecat de rusul sub drapel neutru Mihail Scerbakov (18 ani) - care a stabilit un nou record mondial de juniori - 1 min 56 sec 16/100. Lituanianca Ruta Meilutyte, campioană olimpică în 2012 la proba de 100 m bras, a devenit duminică campioană europeană la 50 m bras pentru a treia oară în carieră. Sportiva în vârstă de 29 de ani a încheiat cursa cu timpul de 29 sec 93/100. Ea mai câștigase titluri în această probă în 2014 și 2022. Italianca Benedetta Pilato a cucerit medalia de argint - 29 sec 94/100, în timp ce irlandeza Mona McSharry a completat podiumul cu timpul de 29 sec 95/100. Ucraineanul Nikita Șeremet, în vârstă de 19 ani, a devenit campion european în proba de 50 m liber, cu timpul de 21 sec 13/100, devansându-l pe rusul Egor Kornev, care și-a adjudecat astfel a cincea medalie a competiției. Kornev a împărțit medalia de argint cu sârbul Andrej Barna - 21 sec 37/100. Marea Britanie a câștigat medalia de aur în proba feminină de ștafetă combinată 4x100 m, duminică, în ultima zi a Europenelor la Paris, cu timpul de 3 min. 53 sec. 50/100, devansând Italia cu o zecime de secundă. înotătoarele din Rusia, care au concurat sub drapel neutru, au obținut medalia de bronz - 3 min. 53 sec. 79/100. în clasamentul pe medalii, pe primul loc s-a situat Marea Britanie cu 8 medalii de aur, 2 de argint și 4 de bronz, urmată de Italia cu 20 (6-8-6), Rusia 19 (5-5-9), în timp ce România a ocupat locul 9 cu două medalii de aur, ambele cucerite de David Popovici, la 100 m liber și 200 m liber. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Fotbal: Acord între Manchester City și FC Barcelona pentru transferul lui Rodri
Sport extern 17.08. 09:03

Fotbal: Acord între Manchester City și FC Barcelona pentru transferul lui Rodri

Cluburile Manchester City și FC Barcelona au ajuns duminică seara, după mai multe zile de negocieri, la un acord pentru transferul mijlocașului Rodrigo Hernandez 'Rodri', căpitanul campioanei mondiale Spania, a confirmat pentru AFP o sursă din cadrul clubului catalan. Rodri, în vârstă de 30 de ani, va semna un contract pe patru ani cu Barca, care a acceptat să plătească aproximativ 75 de milioane de euro, inclusiv bonusuri, pentru câștigătorul Balonului de Aur din 2024, conform presei spaniole. 'Un comunicat va fi difuzat în următoarele zile, iar transferul va fi oficializat', a declarat o sursă din cadrul clubului FC Barcelona, fără să dezvăluie detaliile operațiunii. Rodri, ales cel mai bun jucător de la Cupa Mondială 2026, după ce a cucerit trofeul cu naționala La Roja, părea foarte aproape de un transfer la Real Madrid, cu puțin timp în urmă, înainte să fie convins să semneze cu marea rivală FC Barcelona, după un apel telefonic al antrenorului Hansi Flick. După șapte sezoane petrecute în Anglia, mijlocașul defensiv, care a mai trecut pe la Atletico Madrid și Villarreal, va pleca de pe Etihad Stadium, unde a devenit unul dintre cei mai buni jucători din lume sub comanda compatriotului său Pep Guardiola. El a câștigat patru titluri în Premier League, precum și Liga Campionilor în 2023 alături de Manchester City, între alte trofee. Fotbalistul spaniol, revenit la cel mai bun nivel al său la Mondialul nord-american, după mai multe accidentări succesive la genunchi, a fost supus unei intervenții chirurgicale 'minore' la finele lunii iulie, lăsând să planeze dubiile în privința condiție sale fizice la debutul în noul sezon. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

De la cafenele și până la restaurante, toată lumea este interesată de piața burgerilor din China
Economic extern 17.08. 08:53

De la cafenele și până la restaurante, toată lumea este interesată de piața burgerilor din China

Burgerii sunt la mare căutare în China, consumatorii cu venituri reduse și gospodăriile formate dintr-o singură persoană transformând umilul sandviș într-un câmp de luptă care atrage pe toată lumea, de la lanțuri globale de restaurante și până la operatori de cafenele, transmite Reuters. Formatul Pizza Hut Burger Bar al firmei Yum China, în care o tejghea de burgeri funcționează alături de un restaurant Pizza Hut existent, s-a extins la peste 200 de puncte de vânzare în șase luni, a anunțat compania luna trecută. Compania intenționează să extindă formatul la 500-600 de puncte de vânzare până la sfârșitul anului 2026, sau aproximativ 10% din rețeaua sa totală de magazine Pizza Hut. Interesul crescut pentru burgeri reflectă schimbări mai ample în obiceiurile de consum din China. Pe măsură ce gospodăriile devin mai mici, iar incertitudinea economică menține cheltuielile sub control, clienții preferă mesele portabile, mai ieftine, care oferă confort fără a sacrifica valoarea. Această schimbare transformă burgerii dintr-o nișă pe piața de fast-food occidental, dominată de McDonald's, KFC și Burger King, într-unul dintre cele mai disputate segmente ale pieței restaurantelor din China, pe măsură ce noile branduri se întrec în a profita de noua tendință. Luna trecută, lanțul de restaurante Haidilao a intrat pe acest segment cu Huanxianbao, sau 'Fresh Burger', un lanț care vinde burgeri, precum și pizza, paste și pui prăjit. Lanțul de cafenele M Stand a deschis, de asemenea, puncte de vânzare axate pe burgeri în unele orașe. Piața de fast-food occidental din China a fost evaluată la 499,65 miliarde de yuani (74,1 miliarde de dolari) în 2025 și se așteaptă să ajungă la 587,09 miliarde de yuani până în 2027, potrivit firmei de cercertare iiMedia Research, în pofia provocărilor recente pentru multe branduri globale. Datele arată că burgerii sunt în fruntea preferințelor consumatorilor, 55% dintre respondenți alegându-i. Deși reprezintă încă un segment relativ mic al pieței fast-food din China, categoria burgerilor avea o valoare de 18,4 miliarde de dolari în 2025 și se preconizează că va crește cu 8,7% anual până în 2035, potrivit Emergen Research. O parte din atractivitate are legătură cu prețurile. întrucât consumatorii rămân prudenți cu cheltuielile lor, burgerii oferă o alternativă mai ieftină la mesele complete din restaurante, servind în același timp ca o opțiune substanțială de masă, a declarat Zhu Danpeng, analist în industria alimentară din China. 'Este o alegere cu un bun raport calitate-preț', a spus Zhu. Avansul burgerilor are legătură și cu schimbările demografice. Numărul tot mai mare de gospodării chineze formate dintr-o singură persoană, familii mai mici și tineri lucrători urbani a alimentat cererea de mese individuale convenabile, o tendință despre care Yum China spune că va crea oportunități pentru toate mărcile sale. Apetitul tot mai mare atrage jucători din întreaga industrie. Lanțuri autohtone precum Tasiting concurează cu McDonald's, KFC (Yum China) și Shake Shack. Mărcile internaționale sunt, de asemenea, dornice să cucerească o parte din piață. Când lanțul american de burgeri Five Guys a deschis resturante la Beijing luna aceasta, consumatorii au așteptat mai mult de două ore pentru a fi serviți. Rivalul Wendy's a anunțat în luna mai că intenționează să intre în China și să deschidă până la 1.000 de restaurante francizate în următorul deceniu. Liu Tao, un muzician în vârstă de 48 de ani din Beijing, își duce în mod regulat fiul de 11 ani la McDonald's duminica, între orele de matematică și engleză ale băiatului. 'Avem doar o oră la dispoziție și ne grăbim dintr-un loc în altul. Când vrei mâncare curată, rapidă și de care copiii nu se plictisesc, nimic nu este mai bun decât un burger. Fiul meu îl mănâncă în mașină în timp ce ne îndreptăm spre ora lui de engleză', spune Liu. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Rusia: Șase persoane, ucise într-un atac ucrainean cu rachete în regiunea Belgorod, potrivit autorităților
Politică externă 17.08. 08:44

Rusia: Șase persoane, ucise într-un atac ucrainean cu rachete în regiunea Belgorod, potrivit autorităților

Șase persoane au fost ucise în urma unui atac ucrainean cu rachete în regiunea rusă Belgorod, aproape de frontieră, au anunțat luni autoritățile locale, transmite AFP. 'Șase civili au fost uciși și patru răniți, printre care un copil', a anunțat guvernatorul regiunii, Aleksandr Șuvaiev, pe aplicația de mesagerie Max, precizând că a fost lovită localitatea Koloskovo, situată la circa 15 km de frontieră. Ucraina și Rusia își intensifică de mai multe luni atacurile reciproce, care se soldează cu un număr tot mai mare de victime civile. în Rusia, un val de sute de drone a ucis 12 persoane duminică, în timp ce loviturile ruse au făcut șapte morți în Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Fotbal: Cristiano Ronaldo anunță că acest an va fi 'probabil' ultimul din cariera sa
Sport extern 17.08. 08:44

Fotbal: Cristiano Ronaldo anunță că acest an va fi 'probabil' ultimul din cariera sa

Superstarul portughez Cristiano Ronaldo a anunțat, într-un interviu difuzat duminică de revista Vogue, că acest an va fi 'probabil' ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist, informează AFP. 'Acesta este probabil ultimul meu an de fotbal și vreau să las o moștenire spectaculoasă', a spus atacantul în vârstă de 41 de ani, adăugând că viitorul său după ce va agăța ghetele în cui este 'deja complet planificat'. 'întrucât fotbalul poate lăsa un gol mare, trebuie să-ți umpli timpul în moduri diferite, nu doar unul singur', a estimat CR7, citând padelul și călătoriile printre planurile sale de după retragere. 'Am atât de multe lucruri care să mă țină ocupat, încât este dificil să vă spun doar unul', a declarat el pentru publicația americană, cu ocazia căsătoriei sale care a avut loc marți în Portugalia, în cadrul unei ceremonii private, dar foarte mediatizate, cu partenera sa de lungă durată Georgina Rodriguez. Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur, evoluează în prezent în Arabia Saudită, la Al-Nassr, după ce și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Real Madrid, clubul cu care a obținut cele mai mari succese din carieră. Fotbalistul lusitan, care și-a făcut debutul la Sporting Lisabona, sub comanda antrenorului Ladislau Boloni, a mai jucat, de asemenea, la Manchester United și Juventus Torino. Cristiano Ronaldo a marcat peste 970 de goluri în aproximativ 1.300 de meciuri disputate și a câștigat 32 de trofee ca fotbalist. El este jucător cu cele mai multe meciuri și goluri marcate pentru o echipă națională, la nivel mondial, fiind totodată golgheterul istoric al Ligii Campionilor. în această vară, Ronaldo a disputat a șasea Cupă Mondială din cariera sau cu selecționata Portugaliei, eliminată în optimile de finală de Spania (0-1), viitoarea campioană a lumii. Atacantul argentinian Lionel Messi (ex-FC Barcelona), octuplu câștigător al Balonului de Aur, cu care Ronaldo s-a aflat într-o mare rivalitate în perioada în care ambii evoluau în campionatul Spaniei, a recunoscut de asemenea, miercuri, că nu este sigur că va mai jucat fotbal 'foarte mult timp', după decesul tatălui său, produs cu câteva zile mai devreme. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Tenis: Marile favorite s-au calificat în turul al treilea la Cincinnati (WTA)
Sport extern 17.08. 08:44

Tenis: Marile favorite s-au calificat în turul al treilea la Cincinnati (WTA)

Marile favorite, precum Arina Sabalenka (1), Elena Rîbakina (2), Coco Gauff (4), Mirra Andreeva (5) sau Iga Swiatek (7), s-au calificat, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. Liderul mondial, belarusa Arina Sabalenka, care a câștigat titlul în 2024, s-a impus cu 6-2, 7-6 (7/2) în fața australiencei Talia Gibson (65 WTA). Sabalenka a câștigat trei titluri în acest an, ultimul în martie, la Miami, și își vede fotoliul de lider amenințat, ea având de apărat titlul la US Open. Kazaha Rîbakina a învins-o în turul secund pe americanca Taylor Townsend (94 WTA) cu 6-3, 6-4 și ar putea urca pe primul loc în clasamentul WTA dacă va câștiga trofeul, iar Sabalenka e eliminată până în sferturi, inclusiv. Rusoaica Andreeva nu i-a lăsat nicio șansă ucrainencei Oleksandra Olinikova (46 WTA), pe care a învins-o pe 6-1, 6-0, în 65 de minute. Americanca Gauff, câștigătoarea titlului la Cincinnati în 2023, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de rusoaica Liudmila Samsonova, 2-6, 6-4, 6-1. Poloneza Iga Swiatek, campioana en titre, nu a avut emoții în fața columbiencei Emiliana Arango, de care a dispus cu 6-3, 6-0. O altă câștigătoare de la Cincinnati, americanca Madison Keys (20), a învins-o în turul al doilea pe ucraineanca Daria Snigur cu 4-6, 6-3, 6-3. Rezultatele înregistrate duminică în turul secund la Cincinnati Open (hard): Arina Sabalenka (Belarus/N.1) - Talia Gibson (Australia) 6-2, 7-6 (7/2) Xinyu Wang (China) - Donna Vekic (Croația/N.31) 3-6, 6-1, 6-4 Sara Bejlek (Cehia) - Barbora Krejcikova (Cehia/N.23) 7-6 (7/5), 6-4 Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.16) - Ana Blinkova (Rusia) 6-7 (5/7), 6-4, 7-5 Katerina Siniakova (Cehia/N.33) - Jessica Bouzas Maneiro (Spania) 6-7 (5/7), 6-1, 6-1 Madison Keys (SUA/N.20) - Daria Snigur (Ucraina) 4-6, 6-3, 6-3 Xiyu Wang (China) - Leylah Fernandez (Canada/N.30) 3-6, 6-2, 6-2 Coco Gauff (SUA/N.4) - Liudmila Samsonova (Rusia) 2-6, 6-4, 6-1 Ann Li (SUA/N.28) - Shuai Zhang (China) 7-5, 6-3 Marie Bouzkova (Cehia/N.22) - Lucrezia Stefanini (Italia) 6-2, 6-4 Iva Jovic (SUA/N.13) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-4, 6-3 Marta Kostiuk (Ucraina/N.10) - Sofia Kenin (SUA) 4-6, 6-3, 7-5 Sloane Stephens (SUA) - Anastasia Potapova (Austria./N.24) 6-2, 6-4 Janice Tjen (Indonezia/N.32) - Viktorija Golubic (Elveția) 7-6 (10/8), 5-7, 7-5 Mirra Andreeva (Rusia/N.5) - Oleksandra Olinikova (Rusia) 6-1, 6-0 Clara Tauson (Danemarca/N.27) - Peyton Stearns (SUA) 7-6 (9/7), 1-6, 7-5 Iga Swiatek (Polonia/N.7) - Emiliana Arango (Columbia) 6-3, 6-0 Lois Boisson (Franța) - Belinda Bencic (Elveția/N.12) 6-3 (abandon Bencic) Elena Rîbakina (Kazahstan/N.2) - Taylor Townsend (SUA) 6-3, 6-4 AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Trump anunță o 'reducere semnificativă' a exercițiilor militare cu Coreea de Sud
Politică externă 17.08. 08:43

Trump anunță o 'reducere semnificativă' a exercițiilor militare cu Coreea de Sud

Președintele american Donald Trump a anunțat că va 'reduce semnificativ' participarea SUA la exercițiile militare anuale cu Coreea de Sud, care au început luni, invocând în special 'relația foarte bună cu Kim Jong Un', liderul nord-coreean, relatează AFP. Ediția din acest an a exercițiilor, prevăzută să dureze 11 zile, este concepută pentru a încorpora experiența acumulată de trupele nord-coreene alături de armata rusă pe frontul ucrainean. Anunțul lui Trump, făcut pe platforma sa Truth Social, este cel mai recent dintr-o lungă listă de afronturi pe care președintele SUA le-a adus aliaților săi de lungă durată de la revenirea la Casa Albă în 2025. în mesajul său, Donald Trump a denunțat aceste exerciții 'costisitoare', despre care a spus că 'transmit un semnal total nepotrivit și ostil' Coreei de Nord. El a adăugat, vorbind la persoana a treia, că, 'de când Donald Trump a devenit președinte', Coreea de Nord nu s-a arătat 'amenințătoare' și a fost 'respectuoasă'. Numite 'Scutul Libertății Ulchi', aceste exerciții anuale au fost inițial planificate să implice 18.000 de soldați sud-coreeni, precum și efective din contingentul american de 28.500 de militari staționați în Coreea de Sud. Ministerul Apărării sud-coreean a transmis luni că manevrele au început 'conform planului'. Un eveniment obișnuit de vară pentru forțele armate sud-coreene și aliații lor americani, aceste exerciții sunt concepute pentru a consolida apărarea împotriva Coreei de Nord, o țară dotată cu arme nucleare care a efectuat numeroase teste cu rachete. Manevrele din acest an au scopul de a răspunde la experiența acumulată de forțele Phenianului pe frontul ucrainean, ca parte a unei apropieri strategice de Moscova. 'Au învățat lucruri noi și le-au adus înapoi în Coreea de Nord', a subliniat pe 10 august colonelul Ryan Donald, purtător de cuvânt al Comandamentului comun al forțelor americane și sud-coreene. 'Acest lucru schimbă capacitățile RPDC, iar antrenamentul nostru ia în considerare această amenințare', în special în ceea ce privește utilizarea dronelor, atacurile cibernetice și bruierea semnalelor GPS, a adăugat ofițerul, folosind acronimul pentru Republica Populară Democrată Coreeană. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat recent Phenianul că se pregătește să trimită între 30.000 și 50.000 de soldați suplimentari pentru a sprijini forțele ruse, fără a preciza sursa acestor cifre sau un posibil calendar. Duminică, presa de stat nord-coreeană a subliniat că Kim Jong Un s-a declarat 'mândru' de relația sa cu Rusia într-o scrisoare trimisă președintelui Vladimir Putin. Pe Truth Social, Donald Trump a invocat, de asemenea, neparticiparea Seulului la operațiunile militare americane împotriva Iranului pentru a justifica o reducere a implicării americane. 'Deși relativ separat, l-am întrebat recent pe președintele Coreei de Sud dacă ar dori să ni se alăture în denuclearizarea Republicii Islamice Iran, iar ei au spus: 'Nu, mulțumesc!'', a scris președintele american. Președintele sud-coreean Lee Jae-myung a declarat în iunie, în timpul unei perioade de acalmie a conflictului dintre Statele Unite și Iran, că Donald Trump dorește acum să se concentreze pe rezolvarea 'problemei nord-coreene'. Considerat conciliant față de Coreea de Nord, Lee Jae-myung a adoptat o abordare diferită de predecesorul său, cunoscut pentru fermitatea sa, de la preluarea mandatului în iunie 2025, propunând discuții cu Phenianul fără condiții prealabile. însă autoritățile nord-coreene nu au răspuns încă acestor oferte repetate. Cu o zi înainte de anunțul său, Donald Trump postase pe Truth Social o fotografie în care apărea alături de Kim Jong Un în timpul întâlnirii lor istorice din 2019, în primul mandat al miliardarului. 'în ciuda atmosferei aparent puțin prietenoase din această fotografie, sunt multe altele în care zâmbim', a precizat el în descriere, adăugând: 'Eu și Kim Jong Un ne înțelegem FOARTE BINE!' Phenianul a denunțat joi viitoarele exerciții militare comune dintre Washington și Seul și a avertizat asupra unui posibil răspuns prin măsuri sporite de 'descurajare'. Coreea de Nord consideră aceste exerciții ca o repetiție pentru o invazie și a lansat miercuri o rachetă balistică în Marea Japoniei în semn de protest. 'Principiul nostru constant pentru asigurarea securității este de a răspunde unui nou nivel de amenințare cu un nou nivel de descurajare', a declarat joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe nord-coreean. Leif-Eric Easley, profesor de studii internaționale la Universitatea Ewha din Seul, consideră că reducerea exercițiilor militare comune 'va slăbi descurajarea în fața unor potențiale conflicte din Asia'. 'Orice economii realizate sunt marginale, în timp ce beneficiile diplomatice pentru relațiile cu Coreea de Nord sunt incerte', a explicat el pentru AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

VIDEO TOP CINEMA 'Spider-Man' rămâne lider la box-office-ul nord-american
Cultură 17.08. 08:35

VIDEO TOP CINEMA 'Spider-Man' rămâne lider la box-office-ul nord-american

'Spider-Man: Brand New Day', care a înregistrat cel mai bun debut din istoria box-office-ului nord-american, se menține în fruntea topului încasărilor la casele de bilete din Statele Unite și Canada pentru a treia săptămână consecutiv, potrivit estimărilor din acest sector. Această nouă versiune a seriei de filme cu Omul-Păianjen, cu Tom Holland și Zendaya în rolurile principale - cei doi fiind căsătoriți și în viața reală - a încasat alte 70 de milioane de dolari, ajungând la un total de peste două miliarde de dolari la nivel mondial de la lansarea sa, la 31 iulie, potrivit Exhibitor Relations, transmite luni AFP. 'Spider-Man: Brand New Day' îl are în rol principal pe Tom Holland, care îl interpretează pe Peter Parker, izolat după ce și-a șters identitatea din memoria întregii lumi și se confruntă cu o stranie mutație fizică și cu noi amenințări. Filmul epic de acțiune al Universal Pictures 'The Odyssey' s-a clasat pe locul al doilea, cu 23,2 milioane de dolari în al cincilea său weekend de la lansare, conform agenției Xinhua. Producția, regizată de Christopher Nolan, a înregistrat până duminică încasări totale de 504,68 milioane de dolari pe piața internă și de 1,29 miliarde de dolari la nivel internațional. Completând topul celor trei, thrillerul SF al Warner Bros. 'The End of Oak Street' a debutat pe locul al treilea, cu 21 de milioane de dolari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

#Ucraina: Kallas vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate (presă)
Politică externă 17.08. 08:31

#Ucraina: Kallas vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate (presă)

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat luni în ziarul german Die Welt că vrea să crească cu o treime numărul entităților ruse sancționate din cauza războiului din Ucraina, relatează AFP și Reuters. 'în această toamnă, propun cea mai ambițioasă listă de sancțiuni de la începutul războiului. Odată adoptate, aceste măsuri ar crește imediat numărul total de entități ruse sancționate cu o treime', a declarat Kallas în ediția din 17 august a ziarului. 'Presiunea trebuie să continue să crească până când Moscova va încheia războiul', a mai spus ea. De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, 'sancțiunile UE au costat deja scump Rusia, privând mașina sa de război de peste 1.000 de miliarde de euro', a afirmat ea. Uniunea Europeană a adoptat 21 de pachete de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului, care vizează în prezent aproape 3.000 de persoane și entități, potrivit Comisiei Europene. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres