Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Fostul pușcaș marin american Robert Gilman, reținut de 4 ani în Rusia, a fost eliberat din închisoare
Moscova l-a eliberat marți pe fostul pușcaș marin american Robert Gilman, aflat în detenție în Rusia din 2022, după ce președintele rus Vladimir Putin a aprobat din motive umanitare grațierea cetățeanului american, care se confruntă cu probleme de sănătate, au declarat oficiali americani, relatează Reuters. Casa Albă și Departamentul de Stat american au cerut Moscovei să-l elibereze pe Robert Gilman, în vârstă de 32 de ani, pentru ca acesta să poată primi tratament medical în Statele Unite. Gilman era închis într-un penitenciar din Voronej, în sudul Rusiei, iar circumstanțele exacte ale stării sale de sănătate sunt neclare. Eric Lebson, director de strategie al Global Reach, un grup de advocacy care reprezintă familia lui Gilman, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că Gilman a fost mutat la sfârșitul lunii iunie de la spitalul închisorii la secția de psihiatrie a unui spital civil de urgență, într-o stare asemănătoare catatoniei. Oficialii americani au declarat marți că Gilman a fost îmbarcat într-un avion al Departamentului de Stat al SUA care urma să îl transporte din Rusia către aeroportul Washington Dulles. Un oficial american care a vorbit cu Gilman a spus că acesta mergea și vorbea. 'Având în vedere situația, pare să fie în formă bună', a spus oficialul. Oficialii americani au afirmat că Gilman va fi evaluat în timpul zborului de patru medici. Mama sa, Nina, se afla și ea la bord. La sosirea la Dulles, Gilman va fi întâmpinat de emisarul american Steve Witkoff și de consilierul adjunct pentru securitate națională Sebastian Gorka. Cei doi au cerut eliberarea lui Gilman, alături de secretarul de stat Marco Rubio, ginerele lui Trump, Jared Kushner, emisarul special al SUA pentru ostatici, Adam Boehler, și alți oficiali. Oficialii au declarat că probabil Gilman va fi transportat la un centru de reabilitare din San Antonio, în Texas, pentru a primi tratament medical. Gilman a fost încarcerat pentru prima dată în 2022 pentru că a agresat, fiind în stare de ebrietate, un polițist rus în orașul Voronej. Pedeapsa i-a fost prelungită în 2024 în urma unor condamnări ulterioare pentru atacarea unor funcționari ai închisorii și a unui anchetator. Presa de stat rusă a relatat în decembrie că acesta urma să execute o pedeapsă totală de 10 ani de închisoare, după o altă condamnare pentru agresarea personalului din penitenciar.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lăzăroiu)
VIDEO Fotbal: Brann Bergen, calificată cu emoții în play-off-ul Conference League
Echipa norvegiană Brann Bergen, care a eliminat-o pe Universitatea Cluj în faza anterioară, s-a calificat cu emoții în play-off-ul Conference League la fotbal, grație unei victorii cu 4-2, după prelungiri, în deplasare, cu Apollon Limassol, marți seara, într-un meci din manșa secundă a turului al treilea preliminar. După ce a pierdut neașteptat la Bergen cu 0-1, Brann a deschis scorul în Insula Afroditei prin Kristall Mani Ingsson (16), dar Apollon a egalat în min. 86 prin Ivan Ljubic și părea favoriă la calificare. Noah Holm i-a adus pe scandinavi în avantaj (90+6), trimițând meciul în prelungiri. Apollon a egalat din nou, prin Gaetan Weissbeck (92), dar oaspeții au mai înscris de două ori, prin Holm (94) și Kristian Eriksen (105), obținând calificarea, în ciuda eliminării lui Ingason (118). Rezultatele din manșa secundă a turului al treilea preliminar al Conference League: Marți Apollon Limassol FC (Cipru) - (+) SK Brann Bergen (Norvegia) (în prima manșă 1-0) 2-4, după prelungiri FC ȚSKA 1948 Sofia (Bulgaria) - (+) Panathinaikos Atena (Grecia) (1-1) 1-2, după prelungiri Miercuri se vor juca partidele: GKS Katowice (Polonia) - Hapoel Tel Aviv FC (Israel) (0-2) FC Copenhaga (Danemarca) - Debreceni VSC (Ungaria) (3-0) SK Rapid Viena (Austria) - Paide Linnameeskond (Estonia) (4-1) Joi sunt programate meciurile: FC Dinamo City (Albania) - FK Auda (Letonia) (0-1) FC Drita (Kosovo) - SS Tre Fiori FC (San Marino) (4-1) ML Vitebsk (Belarus) - FK Borac (Bosnia-Herțegovina) (0-1) FC Flora Tallinn (Estonia) - Inter Club d'Escaldes (Andorra) (0-2) ETO FC Gyor (Ungaria) - Riga FC (Letonia) (0-1) FC Vaduz (Liechtenstein) - FC Inter Turku (Finlanda) (1-2) HNK Hajduk Split (Croația) - FK Zalgiris Vilnius (Lituania) (5-2) FC Tobol Kostanai (Kazahstan) - FK Partizan Belgrad (Serbia) (0-3) Shelbourne FC (Irlanda) - AFC Ajax Amsterdam (Olanda) (1-3) FC Sion (Elveția) - FC Noah (Armenia) (2-2) FC Dinamo Minsk (Belarus) - SC Braga (Portugalia) (0-1) FC Nordsjaelland (Danemarca) - Valur Reykjavik (Islanda) (2-0) FC St. Gallen 1879 (Elveția) - FC Sheriff Tiraspol (Moldova) (3-1) FK Austria Viena (Austria) - Beitar Ierusalim FC (Israel) (2-1) Tromso IL (Norvegia) - CFR 1907 Cluj (România) (5-0) Qarabag FK (Azerbaidjan) - FC Dinamo Kiev (Ucraina) (0-1) NSI Runavik (Feroe) - FC Lugano (Elveția) (0-2) Hammarby IF (Suedia) - Rakow Czestochowa (Polonia) (0-0) Motherwell FC (Scoția) - HJK Helsinki (Finlanda) (1-1) KF Shkendija (Macedonia de Nord) - Hibernian FC (Scoția) (1-2) KAA Gent (Belgia) - IFK Goteborg (Suedia) (1-0) FC Midtjylland (Danemarca) - Bohemian FC (Irlanda) (2-0) FC RFS (Letonia) - FK Jablonec (Cehia) (0-2) Ilves Tampere (Finlanda) - HNK Rijeka (Croația) (0-1) FC DAC 1904 Dunajska Streda (Slovacia) - FC Twente Enschede (Olanda) (0-6) Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în play-off. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Sportsklubben Brann/facebook
#Ucraina: Cel puțin nouă persoane au murit în atacurile efectuate de forțele ruse luni noaptea
Atacurile efectuate de forțele ruse în Ucraina în noaptea de luni spre marți s-au soldat cu cel puțin nouă morți, dintre care șase în regiunea Zaporojie, din sud-estul țării, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP și Reuters. în orașul Zaporojie, ''șase persoane au fost ucise și 19 au fost rănite'', a scris pe Telegram șeful administrației militare regionale, Ivan Fedorov. Precedentul bilanț era de cinci morți. Potrivit lui Fedorov, armata rusă a procedat la o lovitură ''masivă'' cu rachete și bombe aeriene ghidate, avariind blocuri de apartamente și clădiri nerezidențiale. Forțele ruse au atacat cu drone și artilerie cinci districte din regiunea Dnipropetrovsk (est), a informat șeful administrației militare locale. ''Trei persoane au fost ucise'', printre care un adolescent de 15 ani, a adăugat Oleksandr Ganja pe Telegram. Alte cinci persoane au fost rănite. La Kiev, o serie de explozii au fost auzite puțin după ora locală 00:00 (joi ora 21:00 GMT), a constatat corespondentul AFP. Ministerul Apărării rus a revendicat, pe platforma Max, atacuri vizând ''întreprinderi ale sectorului militaro-industrial și centre logistice și de transport din orașele Kiev și Zaporojie''. în ultimele săptămâni, Rusia și-a intensificat atacurile cu rachete balistice împotriva Ucrainei, pe care doar anumite sisteme de apărare antiaeriană, precum sistemul american Patriot, sunt capabile să le intercepteze. Penuria de rachete interceptoare PAC-3 destinate bateriilor Patriot s-a agravat după lansarea de către SUA și Israel a războiului împotriva Iranului, la finalul lunii februarie. în paralel, Ucraina își multiplică loviturile asupra orașelor ruse. în regiunea Voronej, din vestul Rusiei, un atac cu dronă a ucis luni noaptea un bărbat în vârstă de 49 de ani, potrivit guvernatorului Aleksandr Gusev. Alte două persoane au fost rănite și sunt în prezent spitalizate. în atac, a fost lovit un centru logistic, dar și ''depozite ale unei mari companii'', a precizat Gusev. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Ex-pușcașul marin Robert Gilman, eliberat dintr-o închisoare din Rusia în urma discuțiilor între Trump și Putin
Președintele american Donald Trump a declarat marți că a obținut eliberarea unui fost pușcaș marin deținut în Rusia, Robert Gilman, în cursul discuțiilor personale cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează France Presse. 'După discuțiile mele cu președintele Putin, Rusia a acceptat să-l elibereze, în mare parte din rațiuni umanitare', a scris președintele american pe rețeaua sa Truth Social, la puțin timp după ce Departamentul de Stat a anunțat această eliberare. Moscova l-a eliberat marți pe fostul pușcaș marin american Robert Gilman, aflat în detenție în Rusia din 2022, după ce președintele rus Vladimir Putin a aprobat din motive umanitare grațierea cetățeanului american, care se confruntă cu probleme de sănătate, au declarat oficiali americani, citați de Reuters. Gilman era închis într-un penitenciar din Voronej, în sudul Rusiei, iar circumstanțele exacte ale stării sale de sănătate sunt neclare. Gilman a fost încarcerat pentru prima dată în 2022 pentru că a agresat, fiind în stare de ebrietate, un polițist rus în orașul Voronej. Pedeapsa i-a fost prelungită în 2024 în urma unor condamnări ulterioare pentru atacarea unor funcționari ai închisorii și a unui anchetator. Presa de stat rusă a relatat în decembrie că acesta urma să execute o pedeapsă totală de 10 ani de închisoare, după o altă condamnare pentru agresarea personalului din penitenciar. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Doi angajați afgani ai ONU, arestați de autoritățile talibane
Doi angajați afgani ai ONU au fost arestați la Herat, în vestul Afganistanului, de serviciile de informații ale autorităților talibane, fără ca vreo acuzație reținută împotriva lor să le fie comunicată, a indicat marți Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA), citată de AFP. 'Doi angajați afgani ai UNAMA sunt deținuți de responsabili ai Direcției generale de informații de duminică, 9 august, la Herat', a indicat misiunea ONU. 'UNAMA nu a fost informată despre acuzații reținute împotriva lor și nici nu a fost autorizată să-i vadă', a continuat aceasta. Aceste arestări intervin cu câteva zile înaintea de împlinirea a cinci ani de la revenirea mișcării talibane la putere, după cucerirea Kabulului la 15 august 2021 și fuga președintelui afgan susținut de americani și o coaliție occidentală. De atunci, Națiunile Unite au rămas prezente în Afganistan și asigură între altele misiuni umanitare și monitorizează respectarea drepturilor omului în țară prin diferite agenții. UNAMA a publicat în această săptămână un raport în care cere autorităților să 'clarifice normele care reglementează recurgerea la forță, arestările și detenția' de către forțele de securitate și să amelioreze în același timp 'procedurile de control' a muncii acestor instanțe în caz de abuz. Autoritățile talibane, aflate la putere din august 2021, guvernează după o interpretare ultrariguroasă a legii islamice, excluzând femeile din numeroase sectoare de activitate, precum și de la educația secundară și universitară. Femeile afgane nu au dreptul să intre în sediile ONU, chiar dacă ele sunt angajate de către organizație. De la începutul lunii iunie, situația s-a tensionat în mod special în Herat, unde mai multe zeci de femei acuzate că nu ar fi purtat chador sau burqa, articole de îmbrăcăminte care acoperă integral corpul, au fost arestate de poliția moravurilor. Printre ele figurează o angajată a organizației neguvernamentale Medici fără frontiere (MSF), care a denunțat vehement această detenție. La 9 iunie, una din rarele manifestații împotriva acestor arestări, a fost reprimată violent la Herat, operațiune soldată cu cel puțin doi morți. Angajații umanitari afgani care lucrează pentru ONU au fost de asemenea arestați în iunie în provincia Herat pentru că bărbile lor nu erau suficient de crescute, aceasta fiind una din reglementările impuse de autoritățile talibane, potrivit mesajelor interne ale Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). Aceștia au fost eliberați ulterior. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)
Înot: David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 m liber la Europene
înotătorul român David Popovici, campion european, mondial și olimpic, s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, marți seara, cu cel mai bun timp din semifinale. Popovici a stabilit un nou record al competiției, 46 sec 72/100, după ce a avut și cel mai bun timp din seriile de marți, 47 sec 13/100. Spaniolul Luca Hoek Le Guenedal a reușit al doilea timp din semifinale, 47 sec 26/100, iar rusul Egor Kornev a fost al treilea, în 47 sec 27/100. Finala probei de 100 m liber va avea loc miercuri, la 19:52 (ora României). România participă cu 11 sportivi la Europenele de înot: David Popovici (100 m și 200 m liber), Eric Andrieș (100 m, 200 m și 400 m liber), Robert Badea (200 m fluture, 200 m și 400 m mixt), Darius Coman (100 m și 200 m bras, 200 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m și 200 m spate), Patrick Sebastian Dinu (50 m și 100 m liber), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m și 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m și 100 m fluture), Denis Popescu (50 m și 100 m spate, 50 m și 100 m fluture), Andrei Proca (800 m și 1.500 m liber), Matei-Cristian State (200 m bras, 200 m și 400 m mixt). Antrenori sunt Adrian Rădulescu, Bogdan Stroe, Iulia Becheru, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru, Gabriel Cojocaru, kinetoterapeuți Valentin Grigoraș și Dragoș Luscan, delegația condusă de președinta FRNPM, Camelia Potec, cuprinzându-i și pe antrenorul federal Silviu Anastase și pe secretarul general Matei Giurcăneanu. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: FRNPM / Facebook
Cisiordania, 'la un pas de colaps' din cauza ocupației israeliene, avertizează ONU
Coordonatorul special adjunct al ONU pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu, Ramiz Alakbarov, a avertizat marți în fața Consiliului de Securitate că Cisiordania se află 'la un pas de colaps' din cauza ocupației ilegale a Israelului, informează EFE. 'în timp ce armistițiul fragil din Gaza și tensiunile regionale acaparează o mare parte din atenția comunității internaționale, Cisiordania se află la un pas de colaps. Această deteriorare nu a survenit brusc: este rezultatul unor decenii de conflict nerezolvat care au agravat ocupația ilegală israeliană', a afirmat acesta în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate pe tema escaladării violenței în regiune. El a subliniat că Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) este de asemenea 'pe cale de a se prăbuși', iar conflictul și ocupația israeliană 'au subminat perspectiva unui stat palestinian independent, viabil și suveran'. în cadrul reuniunii, Hannan Sulieman, directoarea executivă adjunctă a UNICEF, a denunțat faptul că, între ianuarie 2024 și sfârșitul lunii iulie a acestui an, 174 de copii palestinieni au fost uciși în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est. în plus, peste 1.500 de persoane au fost rănite în această perioadă, aproape jumătate dintre ele fiind rănite cu muniție reală, a denunțat aceeași responsabilă. Sulieman a subliniat că, potrivit autorităților israeliene, cel puțin 355 de copii palestinieni din Cisiordania se află în prezent în detenție militară israeliană, acesta fiind cel mai mare număr din ultimii opt ani. La rândul său, Alakbarov a subliniat că, numai în 2026, aproximativ 3.800 de palestinieni, aproape jumătate dintre ei copii, au fost strămutați din cauza 'violenței coloniștilor', care a atins 'niveluri fără precedent', precum și a demolărilor și evacuărilor. Până în prezent, în acest an, a subliniat el, ONU a documentat peste 1.430 de incidente care au implicat coloniști israelieni și care au dus la victime și pagube materiale, afectând aproximativ 260 de comunități palestiniene, adesea în prezența forțelor israeliene. 'Tendința este clară. Populațiile palestiniene sunt strămutate cu forța din satele lor din Cisiordania cu o frecvență tot mai mare înainte ca coloniștii să pună mâna pe terenurile eliberate', a spus el. De la începutul anului, autoritățile israeliene responsabile cu urbanismul au promovat sau aprobat construirea a aproximativ 12.360 de locuințe în această regiune, iar guvernul statului israelian a anunțat în iulie o investiție de aproximativ 431 de milioane de dolari pentru crearea a 34 de noi așezări, conform EFE, care citează responsabili ONU. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Ambasada Rusiei în Republica Moldova, noi acuzații la adresa Chișinăului după incidentul cu drona de la Crocmaz
Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a acuzat marți autoritățile Republicii Moldova că ar folosi incidentul de Crocmaz (raionul Ștefan Vodă) - unde zilele trecute a explodat o dronă de luptă, ceea ce a determinat Chișinăul să-și recheme ambasadorul de la Moscova pentru consultări - drept pretext pentru deteriorarea relațiilor bilaterale, informează portalul NewsMaker. 'Se creează impresia clară că actuala conducere a Republicii Moldova, încurajată de coordonatorii săi externi, a căutat în mod deliberat un pretext pentru a reduce și mai mult contactele ruso-moldovenești, deja limitate (nu din vina noastră). Rechemarea ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă 'pentru consultări' reprezintă un nou pas pe această cale distructivă', susține misiunea diplomatică rusă. Ambasada rusă îndeamnă Chișinăul 'să se abțină de la noi măsuri de escaladare'. Potrivit misiunii diplomatice, Rusia 'nu urmărește confruntarea cu (Republica) Moldova, sub nicio formă' și rămâne deschisă 'dialogului constructiv, bazat pe respect reciproc', dacă va exista 'o voință similară' și la Chișinău. La 9 august, în apropierea satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, s-a produs o explozie urmată de un incendiu de vegetație. Poliția a anunțat că, la fața locului, au fost găsite fragmente care, preliminar, aparțin unei drone de luptă. Ulterior, Inspectoratul General al Poliției a precizat că aparatul de zbor ar putea fi de tip 'dronă-rachetă', un astfel de aparat nefiind identificat anterior pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit premierului moldovean Vasile Tofan, explozia a provocat distrugeri pe o rază de aproximativ 800 de metri, iar la unele gospodării au fost sparte geamurile. Șeful guvernului de la Chișinău a condamnat războiul din Ucraina și a declarat că 'știm cu toții cine este agresorul'. La 10 august, Ministerul de Externe moldovean a condamnat consecințele războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra securității Republicii Moldova și a anunțat rechemarea ambasadorului R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, pentru consultări, amintește NewsMaker. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
VIDEO Columbia declară ''stare de urgență'' în urma unui puternic seism care a făcut 111 morți
Președintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni ''stare de urgență'' în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puțin 111 morți și 87 de răniți în vestul țării, potrivit AFP și Reuters. ''S-a decis declararea stării de urgență, care va fi semnată în cursul zilei'', a anunțat de la Bogota șeful statului, prezentând un bilanț actualizat al seismului cu magnitudinea 7,4. Seismul s-a produs la doar câteva zile după ce Abelardo de La Espriella a fost învestit președinte, noua administrație confruntându-se acum cu prima sa criză, pe fondul amintirilor încă vii ale dublului seism devastator din țara vecină Venezuela din iunie. ''Guvernul național a mobilizat toate resursele pentru a proteja viețile, a asista comunitățile afectate și a acorda ajutor acolo unde este nevoie'', a spus el într-un discurs adresat națiunii la orele prânzului, odată cu declararea stării de urgență naționale. ''Prioritatea noastră este să salvăm oamenii prinși sub dărâmături'', a mai spus el. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) Juan Pablo Arbelaez/REUTERS
Experți ONU: În pofida armistițiului, 'genocidul continuă' în Fâșia Gaza, cu peste 1.200 de morți în 10 luni
Mai mult de 1.200 de palestinieni au fost uciși de la intrarea în vigoare a armistițiului dintre armata israeliană și gruparea Hamas în octombrie 2025 în Fâșia Gaza, unde 'genocidul continuă fără încetare', au avertizat luni, într-o declarație comună, experți ai ONU în drepturile omului, potrivit agenției EFE. Numai în iulie forțele israeliene au ucis aproximativ 160 de palestinieni în Fâșia Gaza, au semnalat acești experți, adăugând că majoritatea deceselor din ultimele 10 luni au survenit în zone dens populate de persoane strămutate în enclava palestiniană, departe de așa-numita 'linie galbenă' dincolo de care se presupune că armata israeliană s-a retras. Ei semnalează de asemenea că blocuri de locuințe primesc din partea armatei israeliene ordine de evacuare doar cu puțin timp înainte de a fi distruse de avioanele israeliene. 'Avansul continuu spre vest al așa-numitei linii galbene, ridicarea unei bariere de 23 de kilometri de-a lungul acesteia și distrugerea sistematică a clădirilor rezidențiale redesenează prin forță și prin strămutări geografia Fâșiei Gaza', remarcă semnatarii declarației. Aceștia condamnă în plus atacurile asupra spitalelor și adăposturilor, uciderea agenților de poliție și a personalului contractat de ONU, atacurile împotriva pescarilor, precum și răpirile și abuzurile comise de grupuri armate care colaborează cu armata israeliană. Experții ONU mai avertizează că ajutorul alimentar încă nu poate intra liber în Fâșia Gaza și că produsele accesibile acolo prin canale comerciale sunt ultra-procesate și necorespunzătoare din punct de vedere nutrițional. Declarația a fost semnată de raportoarea specială a ONU pentru teritoriile palestiene, Francesca Albanese, împreună cu alți 18 experți ai organizației.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Statele Unite au revocat peste 175.000 de vize în noul mandat al lui Trump
Departamentul de Stat al SUA a anunțat luni că a revocat peste 175.000 de vize pentru cetățeni străini de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, relatează agențiile Reuters și EFE. Majoritatea deciziilor de revocare a vizelor au fost luate pentru abuzarea sistemului de imigrație și pentru incidente precum conflicte cu forțele de ordine, agresiuni, furturi sau conducere sub influența alcoolului ori a drogurilor, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat. Guvernul american a subliniat că o viză de intrare în SUA 'este un privilegiu, nu un drept' și a avertizat că va folosi 'toate resursele disponibile' pentru a-i sancționa pe aceia care consideră că pot abuza de acest privilegiu. Printre exemplele de cetățeni străini ale căror vize au fost revocate, Departamentul de Stat a menționat cazuri de persoane acuzate de agresiune sexuală sau tulburarea ordinii publice, precum și mai mulți cetățeni străini care au celebrat uciderea activistului conservator Charlie Kirk, asasinat în septembrie 2025 într-un campus universitar de un tânăr radicalizat împotriva președintelui Trump. Secretarul de Stat Marco Rubio a dispus de asemenea revocarea unor vize din motive de politică externă, cum ar fi cazul unui cetățean cubanez acuzat de participare la o 'operațiune de influență' a Havanei și cel al unor cetățeni iranieni care au legături cu regimul ayatollahilor. în cadrul măsurilor promovate de Administrația președintelui Trump împotriva imigrației ilegale, Statele Unite au înăsprit procesul de acordare a vizelor, impunând în unele țări garanții înaintea eliberării acestor vize și sporind verificările asupra solicitanților, inclusiv analiza activității lor pe rețelele de socializare. Imediat ce a revenit la Casa Albă în ianuarie anul trecut, Trump a oprit fluxurile migratorii la granița cu Mexicul și a impus măsuri de restrângere a dreptului de azil. De asemenea, el a ordonat desfășurarea Gărzii Naționale în mai multe orașe guvernate de opoziția democrată, inclusiv Los Angeles și Washington, pentru a combate criminalitatea și a sprijini activitatea poliției imigrației (ICE), instituție care pune în aplicare măsurile sale de combatere a migrației ilegale, un fenomen scăpat de sub control în timpul fostului președinte democrat Joe Biden.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Seism puternic în Columbia / Bilanțul a urcat la 69 de morți
Cel puțin 69 de persoane și-au pierdut viața în puternicul seism înregistrat luni în vestul Columbiei, majoritatea victimelor înregistrându-se în ''regiunea cafelei'' și la Cali, al treilea oraș ca mărime din țară, potrivit unui nou bilanț, informează AFP. Seismul, cu o magnitudine de 7,4 potrivit serviciilor geologice din Statele Unite și Columbia, s-a produs luni dimineață, la o adâncime de circa 100 de kilometri. Epicentrul seismului s-a situat în apropiere de San José del Palmar, în provincia Choco (vest), pe litoralul Oceanului Pacific, o regiune săracă, unde la această oră nu există un bilanț oficial privind impactul catastrofei. Potrivit bilanțurilor provizorii ale guvernatorilor și primarilor colectate de AFP, 40 de decese s-au înregistrat în provincia Risaralda, cu capitala la Pereira. S-au înregistrat de asemenea ''numeroși răniți'' și persoane ''prinse sub dărâmături'', iar ''situația este critică'', a declarat primarul Pereira, Mauricio Salazar, într-un interviu pentru Radio Caracol. La Manizales, un alt oraș care aparține ''regiunii cafelei'', au fost semnalate două decese, iar una dintre turlele catedralei s-a prăbușit. ''Sunt enorm de multe clădiri cu avarii structurale sau la fațade, iar în acest moment circulația este paralizată, oamenii nu vor să revină la domicilii întrucât se tem de replici'', a explicat pentru AFP Jaime Zuluaga, în vârstă de 50 de ani. în provincia Valle del Cauca, care are capitala la Cali, 27 de decese au fost înregistrate. Un fotograf AFP a constatat numeroase distrugeri și a observat o femeie vârstnică evacuată pe o targă de salvatori după ce a fost extrasă din dărâmături. Șase aeroporturi din vestul țării și-au suspendat operațiunile pentru a evalua amploarea pagubelor suferite de infrastructură. Președintele columbian Abelardo de la Espriella, învestit în funcție vinerea trecută la Cali, a precizat pe X că se va deplasa la Bogota pentru a ''se consacra gestionării urgenței prin care trece țara noastră''. ''Nu sunteți singuri'', a declarat el referindu-se la columbieni. ''Nu mai avem electricitate și nici rețea de telefonie mobilă'', a declarat pentru AFP Martha Estrada, de 66 ani, care a resimțit seismul în această regiune. Cutremurul ''a fost puternic, foarte puternic (...), au căzut lucruri prin casă'', a adăugat ea. La Cali, autoritățile au anunțat prăbușirea a 20 de imobile, mai multe persoane fiind prinse sub dărâmături. într-un parc unde s-au strâns numeroase persoane evacuate, Ana Milena Grijalba își revine din șoc: ''Am început cu toții să ne rugăm (...), alții plângeau, dar slavă Domnului suntem bine''. Seismul s-a resimțit și în statele vecine Ecuador, Panama și Venezuela. ''Lămpile se mișcau în toate direcțiile'', a povestit Ana Hernandez, o femeie de 66 de ani din orașul venezuelean Maracaibo. Pe 24 iunie, un dublu seism cu magnitudinea 7,2 și 7,5 a făcut peste 6.000 de morți în Venezuela, provocând pagube masive. Israelul și-a oferit ajutorul pe fondul reluării relațiilor diplomatice în urma sosirii la putere în Columbia a unui președinte care reprezintă dreapta radicală. Administrația Trump, un alt susținător al lui Abelardo de la Espriella, a spus că ''este gata să susțină poporul columbian'' într-un mesaj pe X al șefului diplomației americane, Marco Rubio. Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a oferit de asemenea ''toată susținerea necesară'' Columbiei. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Rusia acuză România că oferă sprijin militar direct Ucrainei
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS. 'Astăzi, România este deja implicată în furnizarea de sprijin militar-logistic direct regimului de la Kiev', a afirmat diplomatul rus. Potrivit acestuia, portul moldovenesc Giurgiulești, al cărui operator a fost achiziționat de România, a fost transformat 'într-un nod de tranzit pentru livrarea diverselor mărfuri către Ucraina, inclusiv a celor destinate forțelor armate ucrainene'. Bucureștiul a declarat că achiziționarea portului, prin care trec peste 70% din importurile și exporturile moldovenești pe cale maritimă, constituie un pas către 'reunificarea economică', adăugând că acesta va fi utilizat 'pentru reconstrucția Ucrainei'. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Andrei Țărnea: Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei
China a anunțat eșecul lansării unui satelit după ce racheta purtătoare a înregistrat o anomalie de zbor
China a anunțat că lansarea unui satelit ChinaSat-4B la bordul unui rachete Long March 7A a eșuat după ce racheta purtătoare a înregistrat o anomalie de zbor luni, la scurt timp după lansarea de la baza spațială din Wenchang, informează Reuters. Racheta a decolat la ora Beijingului 20:02 (12:02 GMT), a precizat agenția de stat chineză Xinhua, adăugând că este investigată cauza incidentului. Un martor Reuters a văzut o lumină strălucitoare pe cerul nopții după lansare, urmată de ceea ce păreau a fi multiple fragmente strălucitoare. Această misiune este primul eșec cunoscut al Long March 7A de la zborul inaugural al rachetei în martie 2020. Racheta și-a reluat zborurile în 2021 și a realizat ulterior o serie de misiuni de succes. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei și-a început studiile la Oslo
Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei a început luni primul semestru la Universitatea din Oslo după ce a revenit din Australia din cauza bolii grave de plămâni de care suferă mama ei, Mette-Marit, informează DPA. Mette-Marit suferă de fibroză pulmonară, o boală incurabilă care afectează plămânii, și a fost supusă unui transplant de plămâni mai devreme anul acesta. Incertitudinea din această perioadă a determinat-o pe Ingrid Alexandra, în vârstă de 22 de ani, să ia o pauză de la studiile ei la Universitatea din Sydney pentru a fi alături de mama ei. La deschiderea anului universitar în Oslo, rectorul, decanul Facultății de Științe Sociale și președintele parlamentului studențesc i-au urat bun venit prințesei. Fratele mai mic al lui Ingrid Alexandra, prințul Sverre Magnus, va începe de asemenea studiile universitare anul acesta, a anunțat palatul. Prințul, în vârstă de 20 de ani, urmează să studieze managementul afacerilor la Forward College. își va petrece primul an universitar în capitala Portugaliei, Lisabona, după care își va continua studiile la Paris și Berlin. Prințesa și fratele ei vor continua să îndeplinească anumite îndatoriri regale oficiale și pe perioada studiilor. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Seism puternic în Columbia / Cel puțin 18 morți în orașul Pereira, în vestul țării (primar)
Cel puțin 18 persoane și-au pierdut viața în orașul Pereira după seismul puternic care a lovit luni vestul Columbiei, a anunțat edilul acestui oraș situat în regiunea turistică a cafelei, informează AFP. ''Situația e critică'', a declarat Mauricio Salazar, primarul Pereira, într-un interviu acordat Caracol Radio. Este vorba despre un prim bilanț al victimelor seismului cu magnitudinea 7,4 produs luni dimineață și care a avut epicentrul în provincia vecină Choco. în orașul Cali, cel puțin 20 de structuri s-au prăbușit și mai multe persoane ''sunt prinse'' sub dărâmături, a anunțat luni primarul celui de-al treilea oraș ca mărime din Columbia după cutremurul produs luni. ''Pentru moment, avem cel puțin 20 de structuri prăbușite în Cali și persoane prinse sub dărâmături'', a precizat pe X Alejandro Eder, adăugând că le-a cerut edililor din capitala Bogota și din Medellin, al doilea oraș ca mărime din țară, să trimite echipe de salvatori. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Polonia și țările baltice întăresc protecția infrastructurilor de teama unui atac rusesc 'sub steag fals' (analiză)
Vecinii nordici ai Rusiei, țări membre NATO, își întăresc măsurile de securitate în jurul barajelor, centralelor electrice și infrastructurilor de gaze naturale, ceea ce indică o îngrijorare crescândă cu privire la posibilitatea ca Moscova să orchestreze un atac sub 'steag fals' împotriva unor obiective de pe teritoriul lor, utilizând drone ucrainene, relatează luni Reuters într-o amplă analiză. Lituania a declarat săptămâna trecută că Moscova ar lua în considerare un astfel de atac, iar Polonia, Letonia și Estonia au avertizat la rândul lor cu privire la acte de sabotaj menite să testeze reacția NATO într-un moment în care angajamentul SUA față de alianța militară occidentală se află sub semnul incertitudinii. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luna trecută că avertismentele privind atacuri clandestine rusești sunt 'povești de groază' utilizate pentru a justifica militarizarea Occidentului împotriva Rusiei. Polonia și cele trei state baltice, care se învecinează toate cu Rusia și au descoperit drone ucrainene pe teritoriul lor, nu vor să-și asume niciun risc. 'Nu suntem naivi, vedem informațiile, citim printre rânduri și ne facem temele', a declarat pentru Reuters ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas. El personal, premierul Letoniei, precum și patru responsabili ai serviciilor de informații și ai marilor companii din regiune au prezentat agenției de presă citate noi detalii ale evaluărilor serviciilor secrete și au descris măsurile luate pentru a proteja infrastructurile ca răspuns la aceste amenințări. 'Creștem securitatea infrastructurilor noastre critice, facem schimb constant de informații cu serviciile noastre secrete cu privire la pașii de urmat', a indicat Kaunas. Luna trecută, Lituania a desfășurat armata în sprijinul poliției pentru a asigura securitatea terminalului său de import de gaz natural lichefiat, terminalului de produse petroliere, unei legături electrice cheie cu Polonia și centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompare Kruonis. 'Transmitem un semnal clar că, dacă va fi nevoie, ne vom apăra', a declarat Kaunas. Letonia a întărit măsurile de securitate în jurul tuturor infrastructurilor critice, inclusiv a barajului de pe râul Daugava, lângă capitala Riga, și a instalației subterane de stocare a gazelor de la Incukalns, a declarat premierul Andris Kulbergs într-un interviu acordat agenției Reuters. 'O amenințare hibridă potențială este mai probabilă decât înainte', a estimat el. Rusia a acuzat în mai statele baltice că ar intenționa să permită dronelor ucrainene să atace Rusia de pe teritoriul lor și a amenințat să riposteze, ceea ce a suscitat mai multe dezmințiri și proteste, precum și temeri că Moscova ar putea pune la cale un astfel de atac pentru a justifica o reacție. Un oficial al serviciilor de informații baltice a declarat că evaluările arată că agențiile de informații militare și interne rusești ar plănui un posibil atac sub steag fals împotriva unor infrastructuri din Rusia sau din țările baltice și Polonia. Această operațiune, utilizând drone de fabricație ucraineană, ar putea fi realizată în zilele care ar urma aprobării de către conducerea țării, inclusiv de către președintele Vladimir Putin. Principala preocupare menționată în aceste evaluări nu este atât impactul imediat al unui astfel de atac cât 'haosul politic' pe care l-ar putea declanșa la sediul NATO din Bruxelles, în timp ce membrii europeni și SUA ar dezbate cum și dacă să răspundă, a precizat acest oficial. O altă sursă - un responsabil din regiune - s-a arătat mai puțin categorică, afirmând că o serie de avertismente ale 'serviciilor de informații aliate' cu privire la activitatea rusească au lăsat o 'impresie copleșitoare' asupra statelor baltice, dar că atacurile ar putea avea loc 'între astăzi și niciodată'. Moscova susține că Occidentul, din 'rusofobie', o acuză în mod regulat de acte maligne fără a prezenta dovezi. NATO și ambasada Rusiei la Vilnius (capitala Lituaniei) nu au răspuns deocamdată la solicitările de comentarii din partea Reuters. în Polonia, gigantul petrolier și gazier Orlen analizează rute alternative de import de gaze naturale, în cazul în care cele obișnuite ar fi compromise, a declarat o persoană familiarizată cu activitatea companiei. Orlen importă 80% din gazul țării prin terminalul de gaz natural lichefiat din Swinoujscie, situat pe coasta Mării Balice, și printr-o conductă submarină venind din Norvegia. Gaz-System, operatorul infrastructurii, acționează sub o 'vigilență sporită', a declarat o altă sursă familiarizată direct cu situația. Orlen a refuzat să comenteze detaliile măsurilor preventive. Un purtător de cuvânt al Gaz-System a declarat că societatea monitorizează situația geopolitică și reacționează în mod corespunzător. Compania de stat care se ocupă de construirea primei centrale nucleare din Polonia, Polskie Elektrownie Jadrowe, a declarat că au apărut documente falsificate ale companiei menite să semene confuzie în rândul părților interesate și că urmele duc până undeva 'la est de Polonia'. Compania desfășoară o anchetă împreună cu serviciile speciale și forțele de ordine și monitorizează orice risc de sabotaj sau alte amenințări împotriva șantierului planificat, a declarat purtătorul de cuvânt Marcin Skolimowski. Operatorul rețelei electrice din Polonia și o ramură a armatei au început, în luna iulie, să întărească măsurile de securitate în jurul unei linii de transport de energie electrică către Ucraina, care contribuie la stabilizarea rețelei electrice a acestei țări afectate de război, de mult timp ținta atacurilor din partea Rusiei. 'Aceasta este o zonă în care este necesară o vigilență sporită, așa că folosim toate resursele disponibile', a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al operatorului rețelei, Maciej Wapinski, care se așteaptă ca armata să contribuie la asigurarea securității infrastructurii critice în alte regiuni din estul țării. Drone misterioase au apărut în ultimul timp în multe locuri din Europa. Autoritățile germane au găsit pe aeroportul Leipzig/Halle o dronă care transporta explozibili săptămâna trecută. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a calificat incidentul drept un atac hibrid, dar nu a atribuit nimănui responsabilitatea. Rusia a respins afirmațiile unor politicieni și media germane potrivit cărora ea ar fi cea responsabilă. Wojciech Kononczuk, directorul Centrului pentru Studii Orientale (OSW), un organism polonez finanțat de stat, a declarat pentru Reuters că o serie de acuzații rusești care susțin că statele baltice lucrează pentru Ucraina ar putea pregăti terenul pentru atacuri rusești acolo. El a adăugat că, având în vedere că forțele ruse s-au împotmolit în Ucraina, iar loviturile ucrainene asupra instalațiilor energetice și a altor infrastructuri aduc prejudicii economiei ruse, obiectivul Moscovei ar fi să recâștige avantajul. Mesajul adresat Europei, spune Kononczuk, ar fi că dacă ea nu acceptă cererile Moscovei atunci aceasta va răspândi destabilizare, un pariu riscant bazat pe calculul că în tabăra occidentală nu ar exista voința de a riposta, notează Reuters. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
BTA: Nu sunt victime în urma exploziei la uzina militară bulgară
O explozie la o uzină militară din apropiere de Triavna nu a provocat victime, a declarat luni primarul acestui oraș, Dencho Minev. Un incendiu a izbucnit luni mai devreme la un depozit de muniții al uzinei militare din apropierea satului Belița. Nu s-au înregistrat morți sau răniți. Minev a menționat că în depozit nu se aflau materiale care ar putea reprezenta un pericol toxic sau ar putea pune în pericol sănătatea publică. Citând informații furnizate de conducerea companiei, el a adăugat că nu există riscuri de radiații sau contaminare toxică serioasă în urma incidentului. Un incendiu de pădure s-a declanșat în urma exploziilor. Echipajele de pompieri și unitatea de voluntari a municipalității din Triavna au fost trimise la fața locului. Persoanele aflate în zona incendiului au fost evacuate. Reprezentanții primăriei și echipele desfășurate îi identifică pe cei prezenți, majoritatea fiind persoane în vârstă care au adrese permanente în zonă, a precizat municipalitatea. O stație mobilă de monitorizare a calității aerului se află pe drum venind dinspre Plovdiv și va fi desfășurată la Primăria Plachkovți. Obiectivul desfășurării acesteia este de a determina ce particule sunt prezente în aer în urma incendiului. 'Lucrul cel mai important este că nimeni nu a fost ucis sau rănit', a spus Minev. El a adăugat că toți angajații fabricii au fost evacuați și nu sunt în pericol în prezent. Minev a menționat că protocolul impune o perioadă de așteptare de cel puțin 24 de ore pentru a determina dacă sunt posibile alte explozii. Prin urmare, incendiul de pădure declanșat de explozii este în prezent principala problemă. Incendiul s-a răspândit deja la aproximativ trei kilometri de fabrică. Echipajele de pompieri și unitatea de voluntari a municipalității depun eforturi pentru a-l stinge. Incidentul a pornit de la un camion care a luat foc, declanșând explozii în unele depozite ale fabricii de muniții EMCO Ltd. Cinci unități de pompieri și de jandarmerie au fost desfășurate, așezările din apropiere au fost evacuate ca măsură de precauție, iar guvernatorul regional din Gabrovo a activat sistemul BG-ALERT. Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție asupra textului, în conformitate cu acordul de colaborare dintre cele două agenții.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
BERD acordă un împrumut verde de 250 de milioane de euro către NEPI Rockcastle
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut verde de 250 de milioane de euro către NE Property BV, divizie a NEPI Rockcastle, pentru finanțarea unor investiții imobiliare sustenabile în Centrul, Sudul și Estul Europei (CSEE), se arată într-un comunicat al creditorului. NEPI Rockcastle este a treia cea mai mare companie de real-estate comercial listată la bursă din Europa, raportat la valoarea portofoliului, și cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Portofoliul său de 8,2 miliarde de euro cuprinde 60 de proprietăți situate în opt țări din CSEE. împrumutul pe opt ani va sprijini dezvoltarea unor proiecte noi, modernizarea și extinderea unor proprietăți comerciale verzi, în principal în România, Bulgaria, Polonia și Ungaria. Investiția BERD va finanța proiecte eligibile conform Cadrului de Finanțare Verde al NEPI Rockcastle, care este aliniat cu Principiile Obligațiunilor Verzi ICMA și Principiile împrumuturilor Verzi LMA. Toate proiectele verzi eligibile îndeplinesc criterii de mediu ambițioase. în plus, tranzacția va ajuta la accelerarea decarbonizării în sectorul imobiliar, NEPI Rockcastle având ca obiectiv implementarea Standardului pentru clădiri cu emisii zero de carbon UK în noile sale proiecte, sprijinind tranziția spre clădiri mai eficiente energetic în regiunile BRD. Proiectul include și un program de formare profesională derulat pe mai mulți ani, destinat unui număr de peste 300 de angajați ai companiei, concentrat pe competențe digitale, AI, securitate cibernetică și competențe de management de mediu. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Secetă / Aproape 70% din teritoriul Franței, vizat de restricții privind utilizarea apei
Aproape 70% din teritoriul Franței este vizat de măsuri privind restricționarea utilizării apei din cauza unei secete care s-a agravat în urma valurilor de caniculă repetate care s-au abătut asupra acestei țări în ultimele trei luni, a precizat luni guvernul, anunțând o ședință de criză pentru miercuri, informează AFP. ''Pe fundalul unei secete deosebit de intense care s-a abătut aspra Franței, efectele schimbărilor climatice continuă să accentueze presiunea asupra resurselor de apă'' și ''aproape 70% din teritoriul francez face obiectul unor restricții privind utilizarea apei'', a precizat Ministerul pentru Tranziție ecologică. Pe 9 august, 99 de departamente, adică întreg teritoriul metropolitan al Franței, se află, cel puțin, la pragul de alertă. Printre acestea, 76 de departamente au fost plasate în situație de criză, cel mai ridicat nivel, iar 21 sunt în alertă sporită. în cazul situației de criză, apa este rezervată unei utilizări prioritare: sănătate, securitate civilă, apă potabilă, salubritate. începând cu nivelul alertă și alertă sporită, sunt aplicate restricții privind udarea grădinilor și a spațiilor verzi, umplerea pisicinelor, spălarea mașinilor și irigarea culturilor. Pe 27 iulie, ministrul Tranziției ecologice, Monique Barbut, a indicat că ''alimentarea cu apă potabilă este problematică în mai multe teritorii, mai exact în 47 de departamente franceze'', în timp ce 62 de departamente se aflau într-o situație de criză. Ministra a precizat că ''întreruperi ale apei de la robinet'' afectau deja ''peste 30.000 de persoane din 80 de comune'', care urmau să fie aprovizionate cu apă potabilă ''din camioane-cisternă sau cu ajutorul sticlelor cu apă''. Miercuri, ministra va reuni membrii Comitetului de anticipare și de monitorizare hidrologică (CASH), precum și prefecturile din regiune pentru a discuta probleme legate de secetă. Ședința are drept scop realizarea unei evaluări actualizate a situației hidrologice pe ansamblul teritoriului țării, precum și a ''consecințelor acestei situații pentru diferitele utilizări ale apei în teritorii. Se va pune de asemenea accentul pe impactul secetei asupra faunei și florei'', potrivit guvernului. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Spania revizuiește în creștere, la 80.000, numărul migranților intrați în Ceuta ;peste o mie de minori sunt încă acolo
Guvernul spaniol a revizuit luni în creștere, la aproximativ 80.000, numărul migranților ilegali care au pătruns pe 30 și 31 iulie în exclava spaniolă Ceuta de pe coasta marocană a Africii, și a anunțat o mobilizare pentru asistarea celor aproximativ 1.400 de migranți minori rămași în acest teritoriu, în timp ce Marocul solicită repatrierea acestora, relatează agenția EFE. Precedentul bilanț al guvernului spaniol referitor la pătrunderea bruscă și masivă a migranților în Ceuta menționa circa 72.000 de persoane, dintre care aproximativ 70.000 ar fi revenit între timp în Maroc. Acum, una dintre principalele preocupări ale guvernului de la Madrid este situația migranților minori neînsoțiți aflați în Ceuta. Potrivit ministrului spaniol pentru politică teritorială, Angel Víctor Torres, cel care a anunțat noul bilanț, aproximativ 1.400 de minori au fost deja înregistrați, dar această cifră nu este definitivă. Spre deosebire de migranții ilegali majori, a susținut același ministru, repatrierea celor minori este un proces complex, care necesită localizarea rudelor și obținerea consimțământului minorului, al familiei sale și al autorităților din țara de origine. Guvernul de la Madrid intenționează acum să pună în aplicare în cazul acestor minori mecanismele prevăzute de lege în Spania, adică distribuirea lor între diferite regiuni ale acestei țări. însă guvernul marocan i-a cerut celui spaniol să returneze către Maroc toți acești minori, atât a celor din valul migrator către Ceuta, cât și a celorlalți migranți marocani minori neînsoțiți aflați în centrele de primire pentru migranți în Spania. Ministrul marocan al justiției, Abdellatif Ouahbi, a subliniat că Marocul nu este dispus să abandoneze copiii, adolescenții și tinerii marocani ce se află în Spania, separați de familiile și de țara lor.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Valul de caniculă care s-a abătut asupra Italiei va continua cel puțin încă o săptămână
Valul de caniculă care s-a abătut asupra Italiei, cel de-al patrulea din acest an, este prognozat să continue cel puțin încă o săptămână, temperaturile urmând să se apropie de valori de 38-39 de grade Celsius în unele zone, informează luni agenția ANSA. Luni, 19 dintre cele 27 de mari orașe monitorizate de Ministerul Sănătății în vederea emiterea alertelor de caniculă erau vizate de gradul maxim de alertă, codul roșu - Ancona, Bari, Bologna, Campobasso, Catania, Civitavecchia, Florența, Frosinone, Genova, Latina, Messina, Napoli, Palermo, Perugia, Pescara, Reggio Calabria, Rieti, Roma și Viterbo. Brescia li se va alătura miercuri, iar numărul total al orașelor vizate de cod roșu va ajunge astfel la un total de 20. Pentru prima dată, toate cele 27 de mari orașe au fost vizate joi de un cod roșu, deși furtunile care s-au produs ulterior au contribuit la o ușoară scădere a temperaturilor în mare parte din nordul Italiei. Codul roșu (nivelul 3) indică o situație de urgență provocată de caniculă prelungită și care presupune un risc general ridicat pentru sănătate, chiar și pentru tinerii care au o stare bună de sănătate. Potrivit experților, canicula din vara aceasta ar putea provoca un număr de decese cuprins între 5.000 și 7.000 peste numărul obișnuit. Printre acestea și un bărbat din Republica Moldova care muncea ilegal pe un șantier și care a murit pe 4 august în prima lui zi de muncă. Potrivit autopsiei, decesul a fost provocat de un șoc termic și de un infarct. Trei persoane au murit duminică după ce li s-a făcut rău pe când se aflau la mare - o femeie de 68 de ani în apropiere de Salerno, un bărbat de 80 de ani la Ansedonia și un bărbat de 61 de ani în Cinque Terre, Liguria. Potrivit oamenilor de știință, criza climatică cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră provocate de activitățile umane face ca evenimente meteo extreme precum valurile de caniculă, secetă, furtunile și inundațiile să fie mai frecvente și mai intense.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
UPDATE Columbia / Un seism cu magnitudinea 7,4 a provocat răniţi şi pagube materiale în vestul ţării
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP. Seismul, cu magnitudinea 7,4 potrivit serviciilor geologice din Statele Unite și din Columbia, s-a produs luni dimineață la o adâncime de circa 100 de kilometri. Epicentrul seismului este situat în apropiere de San José del Palmar, în provincia Choco (vest), pe coasta Pacificului. Nu a fost emisă alertă pentru tsunami. Foto: (c) USGS HANDOUT / EPA Autoritățile nu au publicat încă un bilanț al victimelor și al clădirilor afectate. Guvernatoarea provinciei Choco a scris pe rețeaua de socializare X că există ''răniți'' și ''avarii grave ale edificiilor'' în Quibdo, capitala acestei provincii sărace. într-o înregistrare obținută de un jurnalist AFP, apare un imobil prăbușit în acest oraș. Edilul din Cali, al treilea oraș din Columbia, a menționat de asemenea ''pagube importante'', care sunt în curs de evaluare cu ajutorul dronelor. Foto: (c) ERNESTO GUZMAN / EPA Mass media locală a difuzat imagini în care apar imobile cu fațadele distruse în orașe precum Pereira și Manizales, situate în regiunea turistică a cafelei. ''Nu mai avem electricitate și nici rețea de telefonie mobilă'', a declarat pentru AFP Martha Estrada, de 66 ani, care a resimțit seismul în această regiune. Cutremurul ''a fost puternic, foarte puternic (...), au căzut lucruri prin casă'', a adăugat ea. Președintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat că se va deplasa în regiunea afectată pentru a evalua situația. Șase aeroporturi din vestul Columbiei și-au suspendat operațiunile aeriene ''până la evaluarea pagubelor structurale și la infrastructură'', a precizat pe X aviația civilă. La Bogota au fost evacuate clădiri, potrivit jurnaliștilor AFP de la fața locului. Mai multe persoane în pijamale au ieșit pe străzi în timp ce sirenele răsunau. Foto: (c) CARLOS ORTEGA / EPA ''Seismul a fost super puternic'', a declarat pentru AFP Valeria Polo, o creatoare de conținuturi de 29 de ani care se afla în centrul capitalei. Primarul Carlos Galan a dat asigurări la postul Blu Radio că au fost semnalate doar fisuri superficiale la anumite locuințe și imobile. Pe 24 iunie, un dublu seism cu magnitudinea 7,2 și 7,5 a făcut peste 6.000 de morți în Venezuela, provocând pagube masive. Aceste țări sunt situate pe cercul de foc al Pacificului, o zonă caracterizată printr-o puternică activitate seismică și vulcanică. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Seism puternic în Columbia / Cel puțin 18 morți în orașul Pereira, în vestul țării (primar)
Ungaria reconectează o turbină a centralei nucleare de la Paks, după ce nivelul Dunării a crescut
Creșterea nivelului Dunării va permite reconectarea în cursul zilei de luni a unei a doua turbine a centralei nucleare ungare de la Paks, centrală care furnizează în mod normal jumătate din energia electrică a Ungariei și funcționează în prezent la capacitate minimă din cauza debitului redus al apei Dunării necesare pentru răcirea reactoarelor, relatează agențiile Reuters și EFE. 'în această dimineață, nivelul Dunării era cu 19 centimetri peste minimul înregistrat în urmă cu o săptămână. A început procesul de reconectare a unei turbine la Paks', a anunțat pe rețelele de socializare premierul ungar Peter Magyar. Săptămâna trecută, după ce apele Dunării au ajuns la niveluri minime istorice, Ungaria s-a văzut nevoită să închidă trei dintre cele patru reactoare ale centralei de la Paks, lăsând în funcțiune doar una din cele două turbine ale unuia dintre ele. O singură turbină produce 225 de megawați, în timp ce producția obișnuită a centralei este de 2.000 de megawați când toate reactoarele sunt operaționale. Conform presei locale, trebuie ca Dunărea să crească cu cel puțin 5 centimetri pentru a putea fi repuse în funcțiune toate cele patru unități ale centralei. Odată ce Dunărea ar crește la acest nivel, atunci ar putea începe procesul de reactivare a reactoarelor, proces care ar putea dura mai mult de o săptămână, cu condiția ca Dunărea să nu înregistreze noi scăderi.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
O ambarcațiune cu 230 de migranți la bord a traversat Canalul Mânecii, un număr record pentru o singură traversare
O ambarcațiune de mici dimensiuni, cu 230 de persoane la bord, a ajuns luni în Regatul Unit după ce a traversat Canalul Mânecii din Franța, cel mai mare număr de migranți înregistrat vreodată într-o singură traversare, potrivit Ministerului de Interne de la Londra, informează EFE. Această cifră depășește recordul anterior stabilit în iulie, când 165 de persoane au făcut traversarea într-o singură ambarcațiune. Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a spus că acest caz demonstrează 'tacticile iresponsabile și periculoase folosite de bandele infracționale, care continuă să pună vieți în pericol, supraaglomerând tot mai multe persoane în ambarcațiuni nepotrivite pentru navigație'. Totuși, numărul sosirilor în Marea Britaniei prin traversarea Canalului Mânecii a scăzut comparativ cu anul anterior, deoarece 14.819 persoane l-au traversat în mod ilegal în 2026, cu 43% mai puțin decât în 2025 și cu 16% mai puțin decât în 2024. Ca reacție la acest ultim caz, liderul partidului populist de dreapta Reform UK, Nigel Farage, a scris pe X că 'în această dimineață, o ambarcațiune cu 230 de persoane la bord a fost dusă la Dover (sud-estul Angliei)'. BREAKING NEWS At 2.30am this morning a boat carrying 230 people was taken into Dover. This is a record number in a single vessel. It's yet more proof that this illegal invasion is a national security emergency. — Nigel Farage (@Nigel_Farage) August 10, 2026 'Este vorba de o cifră record pentru o singură ambarcațiune. Este o dovadă în plus că această invazie ilegală reprezintă o urgență de securitate națională', a susținut el. Farage, al cărui partid a făcut progrese importante la alegerile locale și regionale din Marea Britanie anul trecut, își concentrează întotdeauna discursul pe migrație, subiectul care domină dezbaterea politică în Regatul Unit, așa cum se întâmplă în restul Europei. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: bbc.com
Indicele Sentix privind încrederea în economie, la cel mai ridicat nivel începând din ultimele 7 luni
încrederea investitorilor în economia zonei euro a revenit în teritoriu pozitiv în august, susținută de datele economice robuste, în pofida efectelor războiului din Iran, transmit DPA și Reuters. Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat luni, a crescut mai mult decât se estima luna aceasta, la 0,9 puncte, de la minus 3,1 puncte luna precedentă, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de minus 0,7 puncte. Indicatorul s-a îmbunătățit în august pentru a patra lună consecutiv și a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din februarie. Indicele privind situația actuală s-a situat luna aceasta la minus opt puncte, de la minus 14,8 puncte în iulie. De asemenea, indicele privind așteptările în următoarele luni s-a situat la 10,3 puncte în august, față de 9,3 puncte în iulie. Ambii indicatori sunt la cel mai ridicat nivel începând din ultimele 7 luni. în schimb, datele Sentix arată o înrăutățire a presiunilor inflaționiste în august. Indicele Sentix privind inflația a scăzut la minus 29,25 puncte, de la minus 13,75 puncte în iulie, sugerând că sporesc din nou temerile inflaționiste ale investitorilor. Germania a arătat noi progrese în august. încrederea investitorilor a urcat pentru a treia lună consecutiv, la cel mai ridicat nivel începând din februarie. Indicele Sentix s-a situat la minus 11,9 puncte, de la minus 19,4 puncte în iulie. Indicele privind situația actuală s-a situat luna aceasta la minus 28,3 puncte, deși a crescut cu 11,5 puncte, în timp ce indicele privind așteptările în următoarele luni s-a situat la șase puncte în august, față de 3,5 puncte în iulie. Conform Sentix, 'o stabilizare suplimentară a economiei germane se va întâmpla curând', datele economice mai solide și avansul PIB-ului de 0,2% din trimestrul doi au ajutat evitarea recesiunii. Studiul este realizat în rândul a 1.097 investitori, inclusiv 213 investitori instituționali, și a fost efectuat în perioada 6 - 8 august. în primul trimestru din 2026, economia zonei euro s-a contract cu 0,2%, pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu, dar datele PMI din iulie sugerează redresarea activității economice în semestrul doi, deși riscurile rămân ridicate. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu)
MAE de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, după un incident cu o dronă
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, în urma exploziei unei drone-rachetă în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, informează luni presa de peste Prut. 'Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm incidentul produs în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, unde un aparat de zbor de tip dronă-rachetă a căzut și a explodat. Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a pus în pericol siguranța cetățenilor noștri. Republica Moldova condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra securității țării noastre și a întregii regiuni. în acest context, Ministerul Afacerilor Externe recheamă ambasadorul Republicii Moldova la Moscova pentru consultări', a transmis MAE într-un comunicat. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, aparatul a explodat la aproximativ 2,5 metri deasupra solului, după ce a lovit un copac dintr-o fâșie forestieră. în urma exploziei, schijele s-au împrăștiat pe o suprafață extinsă și au provocat pagube mai multor gospodării din zonă. Potrivit Radio Chișinău, nu au fost înregistrate victime. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate tipul și originea aparatului de zbor. Regiunea Odesa a fost vizată în noaptea de sâmbătă spre duminică de un atac masiv combinat cu drone și rachete lansate de armata rusă. Incidentul a fost condamnat și de președinta Maia Sandu, care a apreciat că explozia este o consecință directă a războiului purtat de Rusia și reprezintă un pericol pentru oameni, relatează Moldpres. 'Condamn cu fermitate cea mai recentă încălcare a spațiului nostru aerian. O dronă-rachetă a explodat în apropierea satului Crocmaz, în sudul Republicii Moldova. Aceasta este o consecință directă a războiului purtat de Rusia și ne pune pe toți în pericol. Riscul pentru viețile oamenilor din regiunea noastră este real și în creștere. Acest lucru trebuie să înceteze', a scris Maia Sandu pe platforma X. I strongly condemn the latest violation of our airspace. A drone-missile exploded near the village of Crocmaz in southern Moldova.This is a direct consequence of Russia's war, and it endangers us all. The risk to human life in our region is real and growing. It must stop.— Maia Sandu (@sandumaiamd) August 10, 2026 Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a generat, începând cu anul 2022, o creștere constantă a incidentelor de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova și a cazurilor de cădere a fragmentelor de drone și rachete pe teritoriul țării. în perioada 24 februarie 2022 - 9 august 2026 au fost înregistrate 52 de incidente, dintre care patru în 2022, șase în 2023, 10 în 2024, 17 în 2025 și o creștere considerabilă în 2026, fiind înregistrate până la data de 9 august nu mai puțin de 15 cazuri de survol neautorizat a spațiului aerian. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Exerciții SUA-Coreea de Sud, ținând cont de experiența căpătată de trupele Coreei de Nord în războiul din #Ucraina
Forțele sud-coreene și americane urmează să desfășoare săptămâna viitoare importante exerciții comune simulând lupte împotriva trupelor nord-coreene, întărite de experiența obținută în urma participării unor efective ale lor la războiul dintre Rusia și Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al comandamentului care va conduce aceste aplicații, citat de AFP. Denumite 'Ulchi Freedom Shield', aceste manevre sunt organizate periodic în timpul verii pentru forțele armate sud-coreene și trupele aliate americane, fiind concepute să le pregătească să se apere împotriva Nordului, care dispune și de armă nucleară. Aceste manevre au iritat întotdeauna Phenianul, care le-a calificat drept repetiții generale pentru o invazie. Ediția din acest an, cu o durată de 11 zile începând din 17 august, va ține cont de evoluția 'caracterului războiului', a declarat colonelul Ryan Donald, purtător de cuvânt al Comandamentului combinat al forțelor americane și sud-coreene. 'Soldați ai RPDC au fost desfășurați și au luptat în Ucraina', a declarat el jurnaliștilor, utilizând acronimul denumirii oficiale a țării, Republica Populară Democrată Coreeană. 'Au tras învățăminte și le-au adus în Coreea de Nord', aspecte ce 'modifică capacitățile RPDC, iar antrenamentul nostru ia în considerare această amenințare', a adăugat purtătorul de cuvânt citat. Exercițiul - la care participă 18.000 de soldați sud-coreeni și omologi ai lor din contingentul american de 28.500 de militari staționat în Coreea de Sud - va acorda mai multă importanță războiului dus cu ajutorul dronelor, perturbărilor semnalului GPS și atacurilor cibernetice, a indicat colonelul Ryan Donald. Coreea de Nord și-a aprofundat legăturile cu Rusia de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina în 2022. Phenianul a trimis trupe și muniții pentru războiul Moscovei în schimbul unui sprijin financiar, produse alimentare, resurse energetice și tehnologii militare, potrivit analiștilor. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un mesaj pe rețelele de socializare, că 'o decizie a fost luată pentru ca între 30.000 și 50.000 de nord-coreeni să fie desfășurați pe teritoriul Rusiei'. 'Ei studiază acest război', a avertizat el. De la sosirea sa la putere în iunie 2025, președintele sud-coreean Lee Jae Myung, considerat un om politic conciliant, a adoptat o abordare opusă predecesorului său, cunoscut pentru fermitatea sa, propunând Phenianului negocieri fără condiții prealabile. Dar autoritățile nord-coreene nu au răspuns deocamdată acestor oferte repetate de negocieri. Cele două țări rămân tehnic în război, întrucât conflictul din 1950-1953, declanșat de un atac nord-coreean, s-a încheiat cu un armistițiu și nu cu un tratat de pace, amintește AFP. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal: Atacantul Harry Kane va primi trofeul Gheata de Aur
Atacantul englez Harry Kane va primi luna aceasta Gheata de Aur, trofeul rezervat celui mai bun marcator din ligile europene de fotbal pe parcursul unui sezon competițional, a anunțat luni clubul său, Bayern Munchen, citat de agenția DPA. Kane, căpitanul selecționatei Angliei, a marcat 36 de goluri în ediția 2025-2026 din Bundesliga, același număr de goluri care i-a adus și prima sa Gheată de Aur, în urmă cu doi ani. Jucătorul lui Bayern se alătură astfel unei liste exclusive de fotbaliști care au câștigat de două ori în cariera lor Gheata de Aur, singurii care au câștigat de mai multe ori acest trofeu fiind Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Ceremonia de acordare a trofeului va avea loc pe stadionul Allianz Arena. în data de 19 august, precizează Bayern Munchen. Harry Kane este, de asemenea, unul dintre principalii candidați la premiul FIFA pentru cel mai bun jucător al anului, adaugă DPA. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Polonia: Cetățenii de la frontiera estică vor fi avertizați prin SMS despre acțiunile forțelor aeriene
Polonia va începe să trimită cetățenilor săi alerte SMS atunci când forțele sale aeriene vor ridica de la sol avioane în timpul atacurilor rusești contra Ucrainei, a anunțat luni viceministrul apărării Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, o măsură luată după căderea unei rachete în luna iulie, pe teritoriul polonez, transmite DPA. Magdalena Sobkowiak-Czarnecka a declarat pentru website-ul de știri Wirtualna Polska că măsura este o consecință a incidentului din 30 iulie, atunci când un obiect zburător inițial neidentificat a intrat în spațiul aerian polonez în timpul unor atacuri rusești asupra Ucrainei și a căzut lângă orașul Lublin, din estul Poloniei. Potrivit guvernului polonez, obiectul respectiv era o rachetă de croazieră rusească Ch-101. Nicio persoană nu a fost rănită în acel incident. Locuitorii din regiunea afectată s-au plâns ulterior că nu au fost informați adecvat despre pericol. Sirenele au sunat în Lublin și în districtele învecinate, dar localnicii nu cunoșteau natura amenințării. Statul major al armatei poloneze a folosit până acum platforma X pentru a anunța atunci când avioane de vânătoare ale NATO erau ridicate de la sol pentru a monitoriza proiectile care se apropiau de spațiul aerian polonez, pentru a le intercepta în cazul intrării lor în acest spațiu. De asemenea, știrile despre pătrunderea unor rachete în spațiul aerian al Poloniei au fost inițial transmise pe X. în viitor, asemenea informații vor fi trimise și pe SMS de către Centrul pentru Securitate Națională din Polonia (RCB). în plus, Ministerul Apărării polonez dezvoltă în prezent o aplicație pentru avertizarea despre raiduri aeriene, pe modelul sistemului implementat de Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)































