Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Brenda Fricker, prima actriță irlandeză recompensată cu premiul Oscar, a murit la 81 de ani
Brenda Fricker, prima actriță irlandeză care a câștigat premiul Oscar, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani, a declarat vineri agentul ei, citat de Reuters. Brenda Fricker a fost recompensată cu premiul Oscar pentru interpretarea rolului mamei artistului cu dizabilități Christy Brown în filmul din 1989 'My Left Foot', care i-a adus și lui Daniel Day-Lewis primul dintre cele trei premii Oscar pentru cel mai bun actor, un record. Ea a apărut, de asemenea, într-un alt film irlandez renumit, 'The Field', și a continuat să joace roluri secundare în producții americane din anii 1990, printre care 'So I Married an Axe Murderer', 'A Time to Kill' și 'Home Alone 2', unde a interpretat-o pe 'Doamna cu porumbei'. Brenda Fricker a fost descrisă de Irish Times drept una dintre cele mai respectate actrițe irlandeze din generația sa. 'A fost o actriță extraordinară, un personaj extraordinar, o personalitate puternică', a declarat Jim Sheridan, regizorul filmului 'My Left Foot', într-o populară emisiune a postului RTE. 'Era plină de energie și plină de viață și avea propriile opinii. Nu făcea compromisuri, ca să spunem așa', a adăugat el. Născută la Dublin, Fricker a început să joace în anii '60, la vârsta de 19 ani, în filme, pe scenă și, ulterior, în seriale de televiziune populare din Irlanda și Marea Britanie, înainte ca interpretarea sa strălucită în rolul lui Bridget Fagan Brown să-i aducă recunoaștere pe scară largă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Un petrolier acostat la terminalul CPC din Marea Neagră ce transportă petrol kazah, atacat cu drone
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a fost atacat și avariat vineri de două drone, a semnalat operatorul terminalului, potrivit Reuters. Petrolierul atacat, 'Nordic Zenith', este închiriat de compania americană ExxonMobil. Operatorul CPC nu a identificat vreo parte responsabilă pentru acest atac, ce survine în timp ce Ucraina desfășoară a campanie intensă de lovituri cu drone asupra navelor rusești, în special petroliere, în Marea Neagră și Marea Azov. Potrivit Kievului, între 6 și 17 iulie Ucraina a lovit cu drone în total 159 de nave rusești, dintre care 42 în Marea Neagră și 117 în Marea Azov. La rândul ei, Rusia a replicat prin bombardamente intense asupra infrastructurilor portuare ucrainene la Marea Neagră și de asemenea asupra navelor acostate în porturile Ucrainei. Potrivit CPC, în urma atacului cu drone un incendiu a izbucnit pe nava Nordic Zenith, dar a fost stins ulterior. Nave din apropiere au evacuat 13 membri ai echipajului, în timp ce alți 9 au ales să rămână la bordul petrolierului avariat, ce a fost de asemenea retras din programul de încărcare. CPC este o conductă petrolieră de 1.510 km care conectează zăcămintele de petrol din Kazahstan de la Marea Caspică cu portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră. Petrolul încărcat la Novorossiisk este apoi transportat cu petroliere către piețele mondiale. Prin conducta CPC sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului. Operațiunile legate de aceste exporturi au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene asupra stațiilor de pompare din Rusia și asupra terminalului maritim de încărcare din portul rus Novorossiisk.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Apple depășește Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depășit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume, recâștigând prima poziție în timp ce investitorii evaluează dezvoltarea tehnologiilor AI (inteligența artificială), transmite Reuters. Capitalizarea bursieră a Apple a atins 4.880 miliarde de dolari, după o creștere semnificativă a acțiunilor, în timp ce titlurile Nvidia au scăzut cu 3,5%, iar capitalizarea sa bursieră era de 4.860 miliarde de dolari. Schimbarea clasamentului ilustrează faptul că investitorii se concentrează și spre alți beneficiari ai boom-ului AI. Apple ajunge din nou pe primul loc pentru prima dată din aprilie 2025. 'Apple este percepută ca o codașă în cursa AI deoarece nu face cheltuieli pentru a dezvolta modele, dar acum opiniile s-au modificat', a apreciat Toni Meadows, analist la BRI Wealth Management. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
UPDATE/Raport CE privind statul de drept în România: Progrese în justiție, dar persistă probleme privind corupția, presa și procesul legislativ
Aplicarea legilor justiției a continuat și a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ privind independența și funcționarea sistemului judiciar, însă Comisia Europeană constată că au rămas nerezolvate o serie de probleme în justiție, dar și în domenii precum combaterea corupției, libertatea presei și predictibilitatea procesului legislativ, potrivit capitolului dedicat României din Raportul privind statul de drept pe 2026, publicat vineri. în ceea ce privește justiția, Comisia semnalează însă că procesul de analiză a unor aspecte privind funcționarea sistemului judiciar a fost suspendat în urma unei decizii a înaltei Curți de Casație și Justiție. Raportul notează că au fost făcute mai multe numiri în funcții de procuror de rang înalt, dar nu au fost adoptate măsuri pentru consolidarea garanțiilor privind independența acestora și nici pentru organizarea și funcționarea poliției judiciare. De asemenea, unii magistrați continuă să resimtă presiuni din interiorul sistemului judiciar, iar Comisia menționează cazuri în care judecători au fost recuzați pentru că intenționau să sesizeze instanțele europene. Gradul de ocupare a posturilor din magistratură a crescut în 2025, fiind adoptate măsuri pentru reducerea deficitului de personal, însă lipsa de judecători și grefieri continuă să afecteze activitatea instanțelor. Sistemul de asistență judiciară a fost îmbunătățit, dar rămâne subfinanțat, iar digitalizarea justiției reprezintă una dintre prioritățile Guvernului. Raportul consemnează și o îmbunătățire a eficienței instanțelor, care soluționează mai rapid dosarele civile, comerciale și administrative și soluționează un număr mai mare de cauze decât în anii precedenți. în domeniul anticorupției, Comisia arată că evaluarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 a fost finalizată, iar noua strategie pentru perioada 2026-2030 este în pregătire. Bilanțul urmăririi penale în cazurile de mică și mare corupție a rămas similar celui din anul precedent, însă instanțele au continuat să dispună încetarea unor procese și anularea unor condamnări, inclusiv în dosare de corupție la nivel înalt, ca efect al hotărârilor îCCJ privind prescripția răspunderii penale. Raportul menționează că au fost adoptate noi reguli privind practica 'ușilor turnante', care introduc restricții înainte și după ocuparea funcțiilor publice, iar un nou Cod de etică pentru membrii Guvernului, care interzice primirea cadourilor, este în curs de implementare. O propunere legislativă privind declarațiile de avere elaborată de Agenția Națională de Integritate se află în dezbatere, iar pentru parlamentari au fost introduse reguli privind activitățile de lobby. Totodată, ANI dezvoltă un sistem informatic destinat avertizorilor de integritate. în privința mass-media, Comisia constată că autoritatea de reglementare în audiovizual funcționează cu resurse umane insuficiente, iar procesul de digitalizare avansează lent. Actorii din sector nu au ajuns la un consens privind autoreglementarea, iar reforma menită să consolideze independența conducerii televiziunii și radioului public se află încă într-o fază incipientă. Raportul arată că transparența proprietății mass-media rămâne limitată și persistă probleme privind accesul la informații. Noul Cod al audiovizualului a îmbunătățit marcarea conținutului finanțat de partide și autorități, însă anumite practici continuă să ridice probleme. Comisia notează, de asemenea, că este în pregătire o lege anti-SLAPP, în contextul unor noi cazuri de amenințări și hărțuire a jurnaliștilor. Raportul arată că Guvernul a utilizat mai puține ordonanțe de urgență în 2025 decât în 2024 și au fost făcuți pași pentru îmbunătățirea consultărilor publice, însă acestea rămân adesea formale. în același timp, modificările frecvente ale legislației și numărul mare de proiecte aflate în Parlament continuă să afecteze predictibilitatea legislativă, iar mediul de afaceri și organizațiile societății civile consideră aceasta una dintre principalele probleme. Comisia mai arată că nu au fost înregistrate progrese în acreditarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului, că acțiunile prevăzute în Strategia pentru o guvernare deschisă 2025-2030 nu au fost încă puse în aplicare și că organizațiile societății civile reclamă restrângerea spațiului civic și intensificarea presiunilor asupra activității lor. în recomandările adresate României, Comisia solicită continuarea evaluării aplicării legilor justiției și îmbunătățirea eficienței și guvernanței sistemului judiciar, consolidarea independenței procurorilor de rang înalt și a organizării poliției judiciare, măsuri pentru eficientizarea cercetării și urmăririi penale a infracțiunilor din sistemul judiciar, inclusiv a celor de corupție, finalizarea reformei privind declarațiile de avere, limitarea utilizării ordonanțelor de urgență și asigurarea unor consultări publice efective, precum și continuarea demersurilor pentru acreditarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului. Raportul privind statul de drept pe 2026 analizează evoluțiile din toate statele membre ale UE în domenii precum sistemul judiciar, combaterea corupției, libertatea și pluralismul mass-media, precum și funcționarea instituțiilor democratice. Comisia a formulat în acest an 57 de recomandări adresate statelor membre, dintre care șapte vizează România. Executivul european apreciază că recomandarea formulată anul trecut privind introducerea unor reguli de lobby pentru deputați și senatori a fost îndeplinită integral. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal: Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) laudă posibilitatea de a lucra din nou cu Jose Mourinho
Jucătorul englez Trent Alexander-Arnold a declarat că este o plăcere să lucreze cu antrenorul Jose Mourinho, numit din nou la cârma echipei de fotbal Real Madrid, adăugând că l-a admirat îndelung pe portughez și crede că el poate ajuta clubul să câștige trofee, relatează Reuters. Mourinho a revenit la Real Madrid în luna iunie pentru al doilea mandat după un parcurs dezamăgitor în sezonul trecut în care formația madrilenă a ratat titlul în La Liga și a fost eliminată în sferturile de finală din Liga Campionilor. ''L-am admirat mereu pe Mourinho. Am jucat împotriva lui de câteva ori și este o plăcere să lucrezi cu el și cu echipa sa'', a spus Alexander-Arnold. ''Este intens. Principiile și nivelul așteptărilor sunt foarte înalte, deci abia aștept să văd cum, cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât mai mult învățăm și el ne poate învăța și mai mult. Și așteptăm cu nerăbdare să învățăm și să ne îmbunătățim'', a spus acesta. ''Sunt sigur că ne va învăța multe lucruri și ne va ajuta să câștigăm trofee în acest an'', a mai adăugat Trent Alexander-Arnold, care a venit la Real Madrid, anul trecut, de la Liverpool, dar a suferit o accidentare în primul său sezon în Spania, ceea ce nu i-a asigurat o prezență constantă în primul unsprezece, fiind parte din sistemul de rotație a jucătorilor. Totuși, plecarea fundașului Dani Carvajal în mai, a deschis oportunitatea pentru ca Alexander-Arnold să devină prima opțiune ca fundaș dreapta pentru echipa madrilenă. ''Am lipsit mult timp de pe teren, deci în sfârșit este foarte bine să revin și să pun o fundație solidă pentru un sezon de succes'', a spus fotbalistul englez de 27 de ani. Real Madrid începe sezonul 2026/2027 din La Liga împotriva formației Espanyol la 22 august. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Ucraina: Continuă protestele față de demiterea ministrului apărării Fedorov
Demonstrațiile împotriva demiterii de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ministrului apărării, Mihailo Fedorov, au continuat vineri, pentru a treia zi consecutiv, la Kiev și în alte orașe din Ucraina, transmite dpa. Potrivit agenției de presă de stat Ukrinform, numeroși protestatari cer, de asemenea, demiterea șefului de Stat Major al armatei, Oleksandr Sîrski, văzut ca făcând parte dintr-o generație mai veche de responsabili militari care se opun reformelor. în cadrul unei ample remanieri guvernamentale, Zelenski i-a înlăturat din funcții săptămâna aceasta pe prim-ministrul Iulia Svîrîdenko și pe Fedorov, care fusese numit în urmă cu doar o jumătate de an. Fedorov, în vârstă de 35 de ani, este văzut ca un reformist care a revizuit sistemul de achiziții al armatei și este puternic angajat în modernizarea și digitalizarea armatei ucrainene. Totuși, așa cum el însuși recunoaște, Fedorov era implicat într-un conflict persistent cu generalul Sîrski. în cele din urmă, Zelenski a decis să fie de partea comandantului armatei și intenționează să îl numească pe Ievhen Hmara, șeful interimar al serviciului de informații SBU, ca succesor al lui Fedorov. Aceasta a patra oară când în Ucraina ministrul apărării este schimbat din funcție de la începutul invaziei ruse în februarie 2022. Pentru preluarea acestui portofoliu fusese avut în vedere inițial fostul ministru de interne Ihor Klimenko, însă Zelenski a anunțat acum că acesta va deveni, în schimb, noul secretar al Consiliului Securității Naționale. Postul era deținut până acum de un alt ex-ministru al apărării, Rustem Umerov, care a condus o perioadă negocierile cu SUA și Rusia vizând încetarea conflictului. Viitorul politic al lui Umerov rămâne deocamdată incert. Printre alte schimbări făcute, Zelenski i-a oferit lui Taras Kacika, fostul vicepremier responsabil cu aderarea la UE, postul de șef al misiunii Ucrainei pe lângă UE, la Bruxelles. Deputații ucraineni au confirmat joi numirea lui Serhii Korețkii în funcția de prim-ministru. Fostul șef al companiei petroliere naționale Naftogaz a primit 289 de voturi pentru, mult peste cele 226 necesare.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
CM 2026: ADN-ul fotbalului englez trebuie schimbat pentru ca echipa să câștige turnee majore, a spus Tuchel
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, afirmă că ADN-ul fotbalului englez trebuie schimbat pentru ca echipa lui să câștige turnee majore și insistă că este '100%' hotărât să rămână în funcție, relatează DPA. Pentru Anglia, istoria s-a repetat: parcursul său la Cupa Mondială s-a încheiat dureros în semifinale, în fața Argentinei. Anglia a fost la un pas de prima sa finală la Mondial din 1966 încoace, după ce golul marcat de Anthony Gordon în minutul 55 a adus-o în avantaj la Atlanta, însă a devenit pasivă și a lăsat soarta meciului să se schimbe, suferind o înfrângere previzibilă cu 1-2, în urma golurilor marcate pe final de Enzo Fernandez și Lautaro Martinez. Este pentru a treia oară în ultimii opt ani când Anglia adoptă o atitudine defensivă după ce preia conducerea într-un meci decisiv din fazele eliminatorii, după semifinala Cupei Mondiale din 2018 împotriva Croației și finala EURO 2020 cu Italia, nereușind totodată să profite de momentul egalării în finala EURO 2024 împotriva Spaniei. Tuchel, care l-a înlocuit pe Sir Gareth Southgate, având misiunea clară de a conduce echipa spre succes la turneele majore, a contribuit la capitularea Angliei prin câteva schimbări defensive efectuate devreme. întrebat dacă este posibilă schimbarea mentalității engleze, el a spus: 'Dacă se întâmplă, atunci trebuie schimbată.' 'Dar nu sunt sigur, încerc mereu să gândesc în termeni fotbalistici, în chestiuni legate de fotbal. încă nu am văzut datele, dar cred că, imediat după gol, raportul de forțe se schimbă complet în privința posesiei și a ocaziilor, iar nivelul scade drastic. Am devenit prea pasivi în cadrul sistemului nostru de joc. Am încercat să ajut, nu să devenim și mai pasivi trecând la o linie de cinci fundași, ci să fim mai activi, să ieșim mai repede cu jucătorii de bandă și să nu lăsăm spații libere între fundașii din linia de patru. I-am încurajat pe toți să iasă în față, să fie mai activi în cadrul structurii, dar ne-am lovit de dificultăți. Nu mai reușeam să câștigăm dueluri, motiv pentru care ne-am retras tot mai mult. Nu acesta fusese planul, dar așa s-a întâmplat. Trebuia să reintrăm în posesia mingii, altfel, nu poți să scapi de presiune și nici nu poți să reintri în ritm', a spus selecționerul. 'Cred că posesia mingii joacă un rol crucial. Poate că nu avem în ADN, așa cum au spaniolii, argentinienii sau brazilienii, capacitatea de a prelua mingea și de a controla jocul, ceea ce este, de asemenea, o mare problemă', a adăugat el. Tuchel a fost aspru criticat pentru rolul său în prăbușirea Angliei, după ce l-a înlocuit pe marcatorul Gordon cu fundașul Ezri Konsa la jumătatea reprizei secunde. Germanul, care a semnat un contract valabil până în 2028 înaintea turneului, a primit susținerea Federației engleze de fotbal (FA) și și-a reiterat dorința de a conduce naționala Angliei la Campionatul European găzduit pe teren propriu. 'Da, 100%. Mai sunt încă destule lucruri de îmbunătățit și sunt mai mult decât bucuros să fac asta', a afirmat tehnicianul. 'Mi-a plăcut enorm. M-am bucurat de fiecare zi. După meciul cu Norvegia, am spus că observ o discrepanță între ceea ce văd la antrenamente, din punct de vedere fotbalistic, și ceea ce se întâmplă în timpul meciurilor. Cred că ne putem impune mai mult atunci când avem posesia. încă mai cred că putem demonstra ce fotbaliști buni suntem. Cred că acest lucru este încă în noi, așa cum văd la antrenamente și în fiecare cantonament. Și aici, la Cupa Mondială. Simt în continuare că mai există un nivel pe care trebuie să-l atingem și că trebuie să trecem la următoarea treaptă pentru a câștiga marele trofeu', a continuat el. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a declarat vineri că s-a convins de gradul de pregătire al Marinei Militare Bulgare după ce a asistat la desfășurarea exercițiului naval național 'Breeze 2026' la bordul fregatei 'Drazki'. 'Sunt extrem de mulțumită de ceea ce am văzut până acum. Mă simt liniștită în ceea ce privește suveranitatea frontierei noastre maritime și a Mării Negre. într-un moment în care ostilitățile au loc la doar câteva sute de kilometri de aici, armata noastră este la datorie și le mulțumesc militarilor', a spus Iotova. Șefa statului a urmărit mai multe secvențe ale exercițiului naval național 'Breeze 2026', desfășurat cu participare internațională. Iotova a descris exercițiul ca fiind extrem de important pe fondul războiului din regiunea Mării Negre. Potrivit acesteia, Bulgaria trebuie să accelereze investițiile în domeniul apărării, inclusiv în Marină, deoarece modernizarea tehnicii militare rămâne insuficientă, în ciuda măsurilor întreprinse pentru dobândirea unor noi capabilități. Comandantul Forțelor Navale Bulgare, contraamiralul Kiril Mihailov, a raportat că în timpul exercițiului 'Breeze 2026' toate misiunile planificate au fost îndeplinite, iar forțele aliate au exersat acțiuni comune, precum și proceduri conforme standardelor NATO. în apele golfului Burgas, participanții la 'Breeze 2026' au demonstrat acțiuni reale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bordul unei nave, gestionarea consecințelor unui incident în care a fost implicată o navă comercială, respingerea atacurilor unui adversar aerian, atacarea unui submarin și desfășurarea altor operațiuni, a precizat Ministerul Apărării. La 'Breeze 2026' participă nave, aeronave, vehicule subacvatice fără pilot, echipe de scafandri și ofițeri de stat major din cadrul forțelor navale ale Bulgariei, Albaniei, Georgiei, Greciei, Italiei, Poloniei, României, Statelor Unite, Turciei și Franței. De asemenea, participă reprezentanți ai Comandamentului Forțelor întrunite al Bulgariei, ai Comandamentului Operațiunilor Speciale întrunite, ai Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene, ai Colegiului Național de Apărare 'G. S. Rakovski', ai Academiei Navale 'Nikola Vapțarov', precum și nave din cadrul Grupului operativ de combatere a minelor marine din Marea Neagră. Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție pe text, conform acordului de colaborare dintre agenții.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Rusia paralizează exporturile Ucrainei prin Marea Neagră, ca represalii față de atacurile asupra flotei sale
în timp ce unitățile ucrainene de drone își continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor și navelor rusești de diverse tipuri în Marea Azov și Marea Neagră, Rusia a intensificat bombardamentele asupra porturilor Ucrainei pentru ca aceasta să nu-și mai poată exporta cerealele, exporturi de asemenea perturbate în cazul Rusiei după loviturile dronelor ucrainene asupra infrastructurilor portuare, relatează vineri agenția EFE. 'în practică, toate exporturile maritime au fost întrerupte' în porturile ucrainene, afirmă pentru publicația economică Latifundist un reprezentant al companiei ucrainene de consultanță Barva Invest, Bogdan Kostețki. Această situație a condus deja la creșterea costurilor de transport pentru produselor livrate pe rute alternative, în paralel cu o scădere a prețurilor celor vândute pe piața internă, ca urmare a acumulării stocurilor de cereale ce nu au putut fi vândute. Ministerul rus al Apărării a anunțat chiar vineri că forțele sale au efectuat noi atacuri asupra porturilor ucrainene Odesa și Cernomorsk, afirmând că a țintit acolo infrastructuri pentru descărcarea și depozitarea combustibililor și lubrifianților, după o serie de atacuri similare în ultima săptămână. Perturbarea exporturilor ucrainene nu este doar rezultatul avarierii infrastructurilor portuare, ci și al reticenței companiilor de transport maritim de a risca integritatea navelor și viețile echipajelor într-o zonă de conflict, existând deja nave lovite și avariate, la care se adaugă creșterea costurilor pentru primele de asigurare. Frecvența atacurilor rusești s-a intensificat în special din 9 iulie. 'Echipamentele, porturile și terminalele sunt atacate zilnic, în majoritatea zilelor de două sau trei ori în aceeași zi. Atacurile directe asupra navelor devin din nou obișnuite după o pauză relativ lungă', afirmă o sursă ucraineană din sectorul transportului maritim. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Agrar al Ucrainei, Denis Marciuk, macaralele din porturi și toată logistica de încărcare-descărcare sunt distruse, prin urmare, dacă acestea nu vor putea fi înlocuite și atacurile nu vor înceta, fermierii ucraineni riscă să rămână cu silozurile pline de cereale pe care nu le vor putea exporta. Un exemplu de astfel de atacuri potențial devastatoare pentru exporturile agricole ale Ucrainei a avut loc marți în portul Cernomorsk asupra instalațiilor companiei Kernel, unul dintre principalii exportatori mondiali de ulei de floarea-soarelui. Atacul a distrus jumătate din rezervoarele destinate depozitării și până la 25.000 de tone de produse aparținând Kernel și altor companii care operează în același port. Potrivit publicației specializate Ukrainian Shipping Magazine, portul Cernomorsk suferise deja un alt atac masiv duminică, fiind atunci distruse circa 45.000 de tone de grâu și încă aproximativ 9.000 de tone de ulei de floarea-soarelui. Atacurile susținute asupra terminalelor maritime de export ucrainene vin după aproape două săptămâni în care forțele de drone ale armatei ucrainene au lovit cu o frecvență fără precedent în Marea Azov nave rusești de diferite tipuri, dar mai ales nave-cisternă. Numai vineri dimineață, potrivit Kievului, dronele ucrainene au avariat nouă cargouri, folosite în principal pentru exportul de produse agricole, un petrolier, un metanier și un remorcher. Tot conform Kievului, între 6 și 17 iulie Ucraina a lovit cu drone în total 159 de nave rusești, dintre care 42 în Marea Neagră și 117 în Marea Azov. Pe lângă compromiterea aprovizionării cu produse petroliere a peninsulei anexate Crimeea, această campanie ucraineană a paralizat circa un sfert din exporturile de cereale ale Rusiei, ale cărei terenuri agricole cele mai fertile sunt în regiunea sudică adiacentă Mării Azov și în sudul ocupat al Ucrainei.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Auto - F1: Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei
Fostul campion mondial Max Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Belgiei la volanul mașinii sale Red Bull, în timp ce monoposturile Mercedes, dominatoare în acest sezon, au fost la mai mult de o jumătate de secundă în spatele său, relatează DPA. Verstappen a înregistrat un timp de 1 minut 47 sec 070/1.000 pe cel mai lung circuit al sezonului - 7,004 kilometri -, unde a mai câștigat de trei ori în trecut. Olandezul a stabilit cel mai bun timp, devansându-i pe piloții Ferrari, Lewis Hamilton și Charles Leclerc, care au fost mai lenți cu 145/1000, respectiv 207/1000. Liderul campionatului, Kimi Antonelli (Mercedes), a încheiat pe locul al șaselea, la o diferență de 533/1000, iar coechipierul său, George Russell, s-a clasat pe locul al optulea, la 889/1000. Mercedes ar putea reveni în a doua sesiune de antrenamente, programată mai târziu în cursul zilei de vineri, în timp ce ultima sesiune de antrenamente și calificările vor avea loc sâmbătă. Cursa se va desfășura duminică. Isack Hadjar a confirmat rezultatul bun al echipei Red Bull, clasându-se pe locul al patrulea, în timp ce Verstappen a devenit primul pilot din afara echipelor Mercedes sau Ferrari care a obținut cel mai bun timp într-o sesiune de antrenamente în acest an. Lando Norris (McLaren), campionul mondial, a ocupat locul al șaptelea, însă va avea o misiune dificilă în cursa de duminică din cauza unei penalizări de 10 poziții pe grila de start, primită în urma înlocuirii bateriei, operațiune prin care a depășit limita admisă pentru componentele motorului. Avansul lui Antonelli în campionat față de coechipierul său Russell s-a redus la 25 de puncte, după ce nu a reușit să câștige în ultimele trei curse și a terminat în afara punctelor în două dintre acestea. Hamilton se află pe locul al treilea, la 32 de puncte. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) pentru perioada 2031-2040, a anunțat Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. 'Am insistat pentru obiective climatice ambițioase, dar însoțite de investiții în industria europeană și protejarea locurilor de muncă. O mare parte din veniturile ETS trebuie să revină sectoarelor care suportă costurile tranziției și au nevoie de bani pentru modernizare', a declarat Mînzatu. România rămâne, alături de alte zece state membre, beneficiară a Fondului European pentru Modernizare. Din 2021 și până în prezent, acest fond a însumat miliarde de euro pentru România și în continuare, banii aceștia vor putea finanța următoarele domenii: sprijinirea gospodăriilor vulnerabile și combaterea sărăciei energetice, recalificarea lucrătorilor și crearea de noi locuri de muncă în regiunile dependente de industriile cu emisii ridicate, producția și utilizarea energiei regenerabile, reducerea consumului de energie în industrie, transport și clădiri, electrificarea industriei, transportului și sistemelor de încălzire, modernizarea rețelelor de electricitate, hidrogen, termoficare și CO2 și tehnologii pentru decarbonizarea industriei, a precizat oficialul. 'Fiecare țară va decide cum va funcționa această finanțare. Spre exemplu, pentru o familie cu venituri mici, sprijinul poate însemna bani pentru izolarea locuinței, înlocuirea unei sobe sau a unei centrale vechi cu un sistem de încălzire mai eficient, instalarea de panouri solare ori conectarea la un sistem modern de termoficare. Adică o casă mai bine încălzită și facturi mai mici. Am susținut și un principiu clar: sprijinul european trebuie să creeze investiții și locuri de muncă în Europa, pentru europeni', a declarat Mînzatu. Companiile vor putea primi în continuare certificate gratuite dacă investesc în decarbonizarea activităților lor din Uniunea Europeană. Dar, dacă închid sau mută producția în afara Europei, tot aceste companii vor trebui să returneze absolut tot sprijinul primit. Noile instrumente europene, Banca Industrială de Decarbonizare și un Mecanism de Stimulare a Investițiilor (Investment Booster), vor ajuta companiile să extindă și să implementeze tehnologiile curate. Pentru prima etapă este prevăzută și o alocare dedicată celor 11 state membre cu venituri mai reduse, a indicat oficialul. 'Pentru România, această revizuire trebuie să însemne investiții în energie și industrie, fabrici mai competitive, precum și sprijin real pentru lucrătorii și comunitățile afectate de tranziție. Tranziția verde nu trebuie făcută împotriva industriei și a oamenilor, ci împreună cu ei', a declarat Mînzatu. Comisia Europeană (CE) a prezentat, vineri, un plan de acțiune privind electrificarea, pentru ca Europa să devină primul continent alimentat cu energie electrică, precum și o piață a carbonului mai puternică pentru a sprijini industria Uniunii Europene (UE) în tranziția către o energie curată și în electrificare.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Rusia a primit primele livrări de benzină din Kazahstan (Reuters)
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către una dintre regiunile Asiei Centrale, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Rusia se confruntă cu penurie de benzină, deoarece întreruperile în funcționarea rafinăriilor, provocate de atacurile cu drone ucrainene, au afectat aprovizionarea cu combustibil. La sfârșitul lunii iunie, aproximativ 90% dintre regiunile Rusiei au raportat raționalizarea combustibilului sau întreruperi în aprovizionare, potrivit declarațiilor autorităților locale și relatărilor din mass-media. Deficitul de combustibili a determinat autoritățile ruse să caute livrări suplimentare de carburanți din Kazahstan și Belarus și să înceapă să importe benzină pe cale maritimă din India. începând cu data de 1 aprilie 2026, Rusia a interzis exporturile de benzină, excluzând livrările care se derulează în conformitate cu acordurile interguvernamentale, care includ și unele state din Asia Centrală. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluțiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și, în premieră extinsă, evaluează și situația din patru state candidate la aderare - Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Raportul concluzionează că, deși în majoritatea statelor membre au fost înregistrate progrese în consolidarea statului de drept, există în continuare provocări importante în domenii precum independența justiției, combaterea corupției, libertatea presei și funcționarea instituțiilor democratice, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul Comisiei Europene. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că statul de drept reprezintă fundamentul încrederii dintre cetățeni, mediul de afaceri și instituțiile publice, afirmând că acesta face din Europa 'cel mai bun și mai sigur loc pentru a trăi și a investi'. Potrivit acesteia, raportul a devenit un instrument esențial pentru stimularea reformelor și orientarea dezbaterilor naționale privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene. Reformele din justiție avansează, însă nu uniform în ceea ce privește sistemele judiciare, Comisia constată că numeroase state membre au adoptat măsuri pentru consolidarea independenței consiliilor judiciare, îmbunătățirea procedurilor de numire a judecătorilor și întărirea autonomiei parchetelor. Totuși, ritmul reformelor diferă considerabil între state, iar în unele cazuri persistă preocupări serioase privind independența sistemului judiciar și influențele externe asupra actului de justiție. Și în statele candidate au continuat reformele, însă provocările privind independența justiției rămân semnificative. Noi instrumente în lupta împotriva corupției Raportul evidențiază intrarea în vigoare, la 31 mai 2026, a noii Directive europene privind combaterea corupției, care stabilește un cadru comun pentru prevenirea, investigarea și sancționarea faptelor de corupție în întreaga Uniune. Deși mai multe state membre au adoptat noi strategii anticorupție și și-au consolidat instituțiile responsabile, Comisia apreciază că sunt necesare măsuri suplimentare pentru prevenirea conflictelor de interese, reglementarea activităților de lobby și creșterea eficienței anchetelor și proceselor în cazurile de corupție. Libertatea presei, monitorizată prin noile reguli europene în domeniul mass-media, raportul arată că statele membre își adaptează legislația la prevederile Legii Europene privind Libertatea Mass-Mediei (EMFA). Sunt remarcate măsuri pentru întărirea independenței serviciilor publice de media și pentru transparentizarea alocării publicității de stat. Totodată, Comisia acordă o atenție sporită protecției jurnaliștilor împotriva amenințărilor și sprijină implementarea Directivei anti-SLAPP, menită să combată procesele abuzive intentate împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Cu toate acestea, în mai multe state persistă îngrijorări privind concentrarea proprietății mass-media și independența editorială. Deficiențe în procesul legislativ și în sprijinul societății civile Comisia apreciază că multe state membre au făcut pași pentru îmbunătățirea calității legislației și a securității juridice. Cu toate acestea, raportul semnalează utilizarea excesivă a procedurilor legislative de urgență în unele țări și consultarea insuficientă a societății civile. De asemenea, organizațiile neguvernamentale continuă să semnaleze dificultăți legate de finanțare și de exercitarea dreptului la întrunire pașnică. Statul de drept, condiție pentru dezvoltarea economică Raportul pune accent pe legătura dintre statul de drept și funcționarea pieței unice europene. Comisia subliniază că existența unor instanțe eficiente, combaterea corupției în achizițiile publice, protejarea investițiilor și un cadru legislativ previzibil sunt elemente esențiale pentru competitivitatea economiei europene și pentru atragerea investițiilor. Statul de drept, inclus în evaluarea planurilor naționale Executivul european anunță că Raportul privind statul de drept va avea un rol important în viitorul buget multianual al Uniunii Europene. Comisia propune ca noile planuri naționale și regionale de parteneriat să țină cont de provocările identificate în raport, iar documentul va reprezenta una dintre sursele de informații utilizate la evaluarea respectării Cartei drepturilor fundamentale și a condițiilor privind statul de drept în implementarea planurilor naționale de reformă. Situația din România în capitolul dedicat României, Comisia Europeană arată că aplicarea legilor justiției a continuat și a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ privind independența și funcționarea sistemului judiciar, însă menționează că nu au fost adoptate măsuri pentru consolidarea garanțiilor privind independența procurorilor de rang înalt și pentru organizarea și funcționarea poliției judiciare. Comisia formulează în continuare recomandări pentru România privind eficientizarea sistemului judiciar și a combaterii corupției, finalizarea reformei declarațiilor de avere, reducerea utilizării ordonanțelor de urgență și continuarea demersurilor pentru acreditarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului. Etapele următoare Comisia Europeană invită Parlamentul European, Consiliul UE, parlamentele naționale și societatea civilă să continue dialogul privind concluziile raportului și recomandările formulate. Statele membre sunt încurajate să implementeze reformele necesare, iar Comisia și-a exprimat disponibilitatea de a le sprijini în acest proces. în același timp, instituția anunță că, pe măsură ce alte state candidate vor fi pregătite, acestea vor fi incluse în viitoarele ediții ale Raportului privind statul de drept. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier
Andy Burnham a fost numit vineri lider al Partidului Laburist, în cadrul unui congres extraordinar la Londra, înainte de a se instala oficial luni la Downing Street, unde îi va succeda premierului demisionar Keir Starmer, relatează AFP și Reuters. 'în absența oricărui alt candidat eligibil, am onoarea de a-l declara pe Andy Burnham liderul ales al Partidului Laburist', a declarat ministrul britanic de interne Shabana Mahmood, președinta Comitetului Național Executiv al Partidului Laburist. Andy Burnham s-a angajat 'să redea speranța' poporului britanic, într-un discurs rostit vineri cu ocazia numirii sale în fruntea Partidului Laburist. 'Suntem uniți și punem puterea care vine din această unitate în slujba oamenilor și a locurilor care au așteptat prea mult timp ca politica să le ofere din nou speranță, iar asta vom face, cu toții împreună. Le vom da din nou speranță', a spus el. El i-a adus, de asemenea, un omagiu lui Keir Starmer, pe care îl va înlocui în funcția de premier luni, când partidul va afla componența cabinetului său și mai multe despre abordarea sa față de guvernare. în pofida promisiunii sale de speranță pentru locurile care se simt 'lăsate în urmă', rămân multe de știut despre cum va guverna Burnham. El a susținut un singur discurs de când s-a întors în parlament luna trecută, după ce a obținut un loc în Makerfield, începutul unui proces de patru săptămâni pentru înlăturarea lui Starmer, a cărui lipsă de popularitate în Regatul Unit i-a întors pe parlamentarii laburiști împotriva sa, și pentru a-i lua locul în fruntea guvernului. în discursul său, el a schițat o parte din agenda sa internă, spunând că dorește să vegheze 'cea mai mare reechilibrare a puterii' de la Londra către regiunile Regatului Unit, despre care el crede că va reduce inegalitatea și furia resimțită de 'comunitățile lăsate în urmă' care s-au îndreptat tot mai mult spre partidul Reform UK al lui Nigerl Farage.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron continuă cooperarea în domeniul descurajării nucleare, Germania fiind de acord să participe la un exercițiu nuclear francez pentru prima oară, relatează vineri dpa. Consiliul germano-francez pentru apărare și securitate (DFVSR/CFADS) s-a reunit vineri dimineață sub conducerea celor doi lideri într-un hangar de mentenanță de la baza militară aeriană de la Nörvenich, din apropiere de Koln, pentru a conveni oficial asupra viitoarei participări a Germaniei la exercițiul nuclear francez. Reuniunea, la care au participat miniștrii de externe și ai apărării din cele două țări, a fost flancată de două avioane de luptă franceze Rafale și de două aparate de zbor Eurofighter germane. Avioanele Rafale pot transporta arme nucleare, notează dpa. Avioanele de luptă au luat parte la un exercițiu de mică amploare joi pentru a marca începutul practic al cooperării nucleare. Ele au fost realimentate de un avion francez de realimentare în spațiul aerian francez. Exercițiul a durat ceva mai puțin de două ore. Macron le-a oferit partenerilor europeni opțiunea de a veni sub umbrela nucleară franceză în urmă cu mulți ani. Franța este singura țară vest europeană cu arme nucleare, în afară de Regatul Unit. Bombe nucleare americane sunt în prezent staționate în Germania în cadrul descurajării nucleare a NATO, Budeswehr furnizând avioane de luptă pentru potențiala lor desfășurare. Cooperarea cu Franța este menită să completeze și să întărească descurajarea NATO. Franța a convenit asupra cooperării nucleare și cu Regatul Unit. Șapte alte țări au răspuns pozitiv la oferta Franței de a profita de umbrela sa nucleară: Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia, Danemarca și Norvegia.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Președintele Poloniei blochează prin veto legi care ar fi dat mai multe drepturi cuplurilor homosexuale
Președintele Poloniei, naționalistul Karol Nawrocki, și-a exercitat vineri dreptul de veto împotriva a două legi care ar fi permis cuplurilor homosexuale să încheie 'contracte de concubinaj', informează Reuters și AFP. 'Ca garant al Constituției, nu pot accepta o soluție care ar duce le pierderea statutului special al căsătoriei definite în articolul 18 al Constituției ca uniunea dintre o femeie și un bărbat', a explicat Nawrocki într-un mesaj pe X. Premierul Donald Tusk, care promisese reforme privind avortul și drepturile minorităților sexuale, se confruntă cu divergențe pe aceste teme chiar și în cadrul coaliției guvernamentale; dreptul de veto al șefului statului îi îngreunează și mai mult eforturile de a scoate Polonia din rândul puținelor state din Uniunea Europeană care limitează drepturile respective. în forma propusă acum, legislația întrunise sprijinul întregii coaliții, chiar și a Partidului Poporului Polonez (PSL), de orientare conservatoare, adversar al unor propuneri anterioare. Nawrocki, aliat al formațiunii naționaliste de opoziție Lege și Justiție (PiS), a considerat că reglementările au mers prea departe și 'creează o instituție nouă, formală în legislația familiei, prevăzută cu o gamă largă de drepturi similare cu cele ale căsătoriei'. Pentru a trece de vetoul prezidențial, guvernul ar avea nevoie de votul a trei cincimi din parlamentari, ceea ce potrivit Reuters este practic imposibil având în vedere opoziția naționaliștilor. în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Polonia recunoaște însă căsătoriile homosexuale încheiate în alte state din UE. Katarzyna Kotula, reprezentanta guvernului pentru probleme de egalitate, a declarat că se va concentra acum pe asigurarea tuturor beneficiilor posibile pentru cuplurile aflate în această situație. Ea a apreciat că președintele 'le-a întors spatele celor două milioane de oameni care trăiesc în prezent în relații informale'. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)
UE vrea să dubleze ponderea electricității în consumul de energie și a revizuit schema de comercializare a certificatelor de emisii
Comisia Europeană (CE) a prezentat, vineri, un plan de acțiune privind electrificarea, pentru ca Europa să devină primul continent alimentat cu energie electrică, precum și o piață a carbonului mai puternică pentru a sprijini industria Uniunii Europene (UE) în tranziția către o energie curată și în electrificare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Chiar dacă 70% din energia electrică din UE este generată în prezent din surse de energie curată autohtone, rata de electrificare a cererii de energie a stagnat la 23% în ultimul deceniu. Executivul comunitar vrea să accelereze electrificarea sectoarelor consumatoare de energie, în special a industriei, a transporturilor și a clădirilor. Pentru a sprijini acest obiectiv ambițios, Comisia va evalua un obiectiv indicativ de electrificare de 46% până în 2040, ca parte a pachetului privind Uniunea Energetică post-2030. Atingerea acestui obiectiv ar putea reduce factura UE la importurile de combustibili fosili cu 260 de miliarde euro pe an până în 2040. 'Prin acest plan, înscriem Europa pe calea de a deveni primul electro-continent din lume. Mesajul pe care îl transmitem astăzi este foarte clar: alege electricitatea în locul combustibililor fosili, alege independența în locul vulnerabilității. O tranziție accelerată către o energie curată, combinată cu electrificarea, reprezintă răspunsul la provocările cu care se confruntă Europa în ceea ce privește securitatea, competitivitatea și decarbonizarea', a declarat Comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen. Planul de acțiune privind electrificarea se axează pe reducerea decalajului de preț dintre costurile energiei electrice și cele ale energiei fosile și pe stimularea adoptării unor tehnologii mai curate, bazate pe energie electrică, cum ar fi pompele de căldură, vehiculele electrice și bateriile, printre altele, în întreaga Europă. Planul de acțiune urmărește să asigure condiții de concurență echitabile între energia electrică și gaze. Diferențialul lor de preț descurajează adesea trecerea la opțiuni mai curate, cum ar fi pompele de căldură, vehiculele electrice și procesele industriale electrice. Pentru a aborda acest aspect, propunerea privind facturile la energie electrică adaptate exigențelor viitorului în UE va permite statelor-membre să reducă taxele de rețea pentru anumite grupuri de consumatori și impozitele pentru întreprinderile mari consumatoare de energie. De asemenea, aceasta stimulează implementarea mai rapidă a contoarelor inteligente, ceea ce va facilita economisirea de către consumatori a facturii lor la energie. Propunerea urmărește, de asemenea, să se asigure că energia electrică nu este impozitată mai mult decât gazul. Totodată, planul de acțiune propune soluții pentru reducerea costurilor inițiale ale tehnologiilor de electrificare în sectoare-cheie ale cererii, cum ar fi clădirile, transporturile și industria. Acesta stabilește o gamă largă de instrumente care pot fi mobilizate, cum ar fi utilizarea sistemelor de leasing social, a instrumentelor financiare ETS, inclusiv a Fondului pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice și a Băncii pentru decarbonizarea industrială, precum și a unui mecanism pentru o piață curată a căldurii. Planul abordează alte bariere, inclusiv adoptarea lentă a soluțiilor inovatoare de electrificare, prin promovarea dezvoltării unor proiecte de investiții viabile și a capacității de producție în domeniul tehnologiilor energetice curate. Aceasta adoptă o abordare la nivelul întregului lanț valoric pentru a aduce argumente economice în favoarea electrificării, începând cu investițiile în competențe și în potențialul de creare de locuri de muncă. Electrificarea are potențialul de a crea sute de mii de locuri de muncă de calitate. în paralel, Comisia Europeană propune modernizarea principalei politici de decarbonizare - EU ETS - pentru a fi motorul de inovare și de investiții pentru competitivitatea și independența UE. Revizuirea va ajuta industria, menținând în același timp rolul esențial al ETS în tranziția climatică și energetică, în conformitate cu Legea europeană a climei. Acesta actualizează factorul linear de reducere (LRF) de 3,7% pentru perioada 2031-2035 și de 1,7% pentru 2036-2040 și face traiectoria mai treptată și mai aliniată la nivelul național de ambiție în materie de climă. în același timp, până la 2% dintre creditele internaționale de înaltă calitate vor permite finanțarea proiectelor de decarbonizare în străinătate și vor oferi spațiu de manevră în perioada 2036-2040, când reducerea emisiilor în Europa va deveni mai dificilă. Revizuirea ETS va pune un accent puternic pe investiții, iar banca pentru decarbonizarea industrială va dispune de o finanțare de 100 de miliarde euro destinată decarbonizării industriale la scară europeană. Stimularea investițiilor ETS va fi disponibilă înainte de 2030, ca primă fază a băncii. Fondul pentru inovare EU ETS va continua să sprijine primele aplicații comerciale ale tehnologiilor curate inovatoare într-o gamă largă de sectoare. De asemenea, statele-membre vor trebui să cheltuiască 50% din veniturile lor naționale din ETS pentru investiții în decarbonizarea sectoarelor ETS. Această sumă se ridică la peste 100 de miliarde EUR în investiții înainte de 2030. în plus, alocarea cu titlu gratuit pentru întreprinderi va continua și după 2030, fiind mai strâns legată de investițiile în decarbonizare în Europa. Astfel, veniturile ETS naționale ar trebui reinvestite în sectoarele ETS, iar principiul este clar: contribuțiile industriei ar trebui să revină industriei. Acest tip de abordare îi încurajează și îi recompensează pe cei care investesc în tranziția curată și îi stimulează pe cei care se străduiesc să recupereze decalajul, subliniază Comisia. O propunere separată privind indicii de referință vizează creșterea alocării cu titlu gratuit pentru industrie în valoare de șase miliarde de euro pentru perioada 2026-2030. în cazul sectoarelor care fac obiectul mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM), reducerea alocării cu titlu gratuit va fi încetinită, iar eliminarea treptată va fi prelungită până în anul 2038. Comisia mai propune o reformă a rezervei pentru stabilitatea pieței pentru a consolida și mai mult stabilitatea pieței și previzibilitatea investițiilor, pentru a menține lichiditatea și pentru a reduce volatilitatea excesivă a prețurilor. Documentul completează propunerea forului european, din aprilie, de a opri invalidarea automată a certificatelor deținute în rezervă. Propunerea consolidează sistemul EU ETS pentru sectorul aviației și cel maritim și îl extinde la incinerarea deșeurilor. în aceste sectoare, revizuirea creează noi oportunități de afaceri, abordează riscurile de eludare și asigură condiții de concurență echitabile, susține executivul comunitar. AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Irina Giurgiu)
Spania: Peste 12.000 de hectare au ars într-un incendiu în nord-est; risc foarte ridicat de propagare, avertizează autoritățile
Un incendiu de vegetație izbucnit miercuri lângă Zaragoza, în regiunea Aragon din nord-estul Spaniei, a mistuit deja peste 12.000 de hectare și prezintă un 'risc foarte ridicat de propagare' din cauza vântului, au avertizat vineri autoritățile regionale citate de AFP. 'A fost o noapte foarte complexă și dificilă. în prezent, estimăm că suprafața arsă depășește 12.000 de hectare', a declarat presei Roberto Bermudez de Castro, oficial responsabil cu problemele de securitate în guvernul regional al Aragonului. Incendiul, care nu a provocat victime, a izbucnit miercuri în localitatea Orces, o zonă slab populată din Aragon, unde cinci sate au trebuit evacuate. în pofida eforturilor masive de stingere depuse în noaptea de joi spre vineri, 'incendiul a rămas foarte activ', a precizat guvernul regional. Peste 450 de pompieri, sprijiniți de circa 300 de militari și treizeci de aeronave, continuau vineri dimineață lupta cu flăcările. 'Riscul de propagare rămâne foarte ridicat' din cauza schimbărilor de direcție a vântului, iar prioritatea este continuarea protejării tuturor localităților, a subliniat Bermudez de Castro. Spania abia a trecut printr-unul dintre cele mai grave incendii de vegetație din istoria sa recentă: un incendiu forestier izbucnit în Andaluzia (în sud) pe 9 iulie, care a ucis 13 persoane și a mistuit 7.000 de hectare. Aflată în 'prima linie' a încălzirii globale, Spania s-a confruntat în ultimii ani cu valuri de căldură tot mai lungi și mai frecvente, cu temperaturi mult peste 40°C, creând condiții propice pentru incendii devastatoare. în 2025, peste 393.000 de hectare au fost mistuite de flăcări, potrivit Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS), cel mai grav bilanț din istoria recentă a Spaniei. Anul trecut, 'o treime din suprafața totală arsă în Europa' a fost în Spania, fapt subliniat de premierul Pedro Sanchez în timpul unei vizite la locul incendiului din Andaluzia. Premierul a subliniat că 'efectele urgenței climatice se agravează' și a avertizat că urmează o 'vară dificilă'. Peste 72.488 de hectare au fost transformate în cenușă în Spania de la începutul anului.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Arbitri din Suedia și Italia la dubla dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia
Dubla dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal va fi arbitrată de brigăzi din Suedia, respectiv Italia, a anunțat UEFA, pe site-ul său oficial. Suedezul Adam Ladebaeck va conduce meciul din prima manșă, programată pe 22 iulie, pe Stadionul ''Gheorghi Asparuhov'' din Sofia, de la
Tenis: Norvegianul Casper Ruud s-a calificat în sferturi la Gstaad (ATP)
Tenismanul norvegian Casper Ruud, campionul din 2021 și 2022, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Gstaad (Elveția), dotat cu premii totale de 612.620 de euro, după ce l-a învins pe portughezul Jaime Faria, cu 6-7 (1/7), 6-4, 6-2. Ruud, al doilea favorit, îl va întâlni în s
Baschet - NBA: LeBron James promite că următoarea sa echipă 'va fi distractivă'
Superstarul LeBron James, vorbind joi despre următoarea sa echipa din NBA, a declarat că oriunde va ajunge în toamnă ''va fi distractiv' și și-a reafirmat dorința de a le demonstra în continuare contestatarilor săi că poate rămâne un jucător decisiv în liga profesionistă nord-americană de baschet, relatează EFE.
Tenis: Ann Li, a doua favorită, a ratat calificarea în sferturi la Atena (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Ann Li, a doua favorită, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Atena, dotat cu premii totale de 246.388 de euro, după ce a fost învinsă, joi, de rusoaica Alina Korneeva (19 ani), cu 6-2, 6-2. în sferturile de finală s-au calificat, în schimb, daneza Clara T
Germania propune ca o forță sub mandat UE să înlocuiască misiunea ONU în Liban
Ministrul de externe german Johann Wadephul a propus înlocuirea misiunii ONU în Liban al cărui mandat se apropie de expirare cu o forță a Uniunii Europene pentru a preveni un vid de securitate, potrivit RedaktionsNetzwerk Deutschland, preluată vineri de Reuters. 'Ar trebui să analizăm în cadrul UE dacă ne putem asigura că
Ploi torențiale au ucis doi oameni în Texas
Ploile torențiale au ucis doi oameni în Texas (sudul SUA), luați de ape în mașinile lor, în timp ce statul american se pregătea pentru precipitații record în următoarele 24 de ore, informează vineri agenția Reuters. Echipele de intervenție de urgență au efectuat 230 de salvări, reușind între altele să recupereze un bărbat și câinele său, care au fost scoși dintr-un camion cu ajutorul unui elicopter și al unui înotător salvator, a menționat joi seara guvernatorul Texasului, Greg Abbott. Texas a desfășurat 2.350 de echipe de intervenție de urgență și 1.400 de echipamente, inclusiv elicoptere Black Hawk și bărci de salvare, în contextul în care autoritățile încearcă să evite bilanțul uman de acum un an, când inundațiile au cuprins aceeași regiune, Hill Country, ucigând cel puțin 135 de persoane, inclusiv 27 de excursioniști, majoritatea copii, într-o tabără de vară. 'Ne confruntăm cu precipitații record care duc la inundații foarte periculoase (...). Vrem să facem tot ce putem pentru a proteja viețile', a asigurat Abbott în fața presei. Serviciul Național de Meteorologie a raportat că în ultimele două zile au căzut între 25 și 50 cm de ploaie în anumite zone din Hill Country, regiun ce include Camp Mystic, o tabără de vară creștină pentru fete de pe râul Guadalupe, locul dezastrului de anul trecut. Guvernatorul Texasului i-a îndemnat pe oameni să evite șoselele până când se vor potoli furtunile, probabil vineri seara târziu. Circa 125 de secțiuni de drumuri din stat au fost afectate, dintre care 87 au fost închise, unul cuprinzând un pod care a fost lovit de o barjă.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Discurs către națiune: Președintele Trump acuză China de amestec în alegerile din SUA
Președintele american Donald Trump a alocat o parte importantă din discursul său de joi seara către națiune acuzațiilor de amestec al Chinei în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2020, transmite Reuters. El a făcut afirmații fără dovezi conform cărora Beijingul 'a obținut ilegal 220 de milioane de fișiere ale alegătorilor
VIDEO Chile: O furtună violentă s-a soldat cu trei morți și zeci de sinistrați
Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 76 au fost sinistrate joi în Chile, în timpul unei furtuni însoțite de ploi torențiale, valuri puternice și vânturi violente care afectează două treimi din regiunile țării, a anunțat guvernul, notează AFP. Ministrul de interne Claudio Alvarado a deplorat 'moartea a trei persoane în timpul acestei situații de urgență'. Furtuna, care a început miercuri după-amiază și ar urma să dureze cel puțin până duminică, a făcut și cinci răniți, în principal în sudul țării. Din cauza valurilor puternice, mai multe case situate în apropierea litoralului, într-un cartier rezidențial de coastă din regiunea Biobio, la aproximativ 500 de kilometri sud de Santiago de Chile, au fost avariate, iar piese de mobilier erau împrăștiate pe străzi, a constatat AFP. RIVER FLOOD ALERT IN CURANILAHUE AND STRONG WINDS IN TALCAHUANO AND CONCEPCIóN Developing: This Thursday, July 16, 2026, a flood alert was issued for the Curanilahue River, urging people to avoid the riverbank area, located in the Biobío Region. STRONG WINDS The winds caused… pic.twitter.com/BqtcNy7mex — jorge budrovich (@rgcqcl) July 16, 2026 Sursa video: jorge budrovich/X Guvernul anunțase mai devreme că 500.000 de oameni au rămas fără electricitate joi, în principal din cauza prăbușirii copacilor peste liniile electrice. 'La nivel național, 590.824 de clienți nu au curent electric, ceea ce reprezintă 7,3%' din țară, a indicat Ministerul Energiei pe X. Din cauza valurilor uriașe și a rafalelor de vânt care au depășit 100 km/h, zeci de porturi din întreaga țară și-au restricționat parțial activitățile. Echipe de urgență au fost desfășurate în diferite regiuni pentru a preveni pagube și mai importante. 'Mii de funcționari se mobilizează în prezent pentru a veni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate, dar cel mai important este să anticipăm', a declarat joi președintele chilian Jose Antonio Kast în cursul unui eveniment organizat într-o comună de la periferia capitalei. Cursurile au fost suspendate vineri în nouă regiuni. Chile nu s-a mai confruntat cu o furtună atât de lungă și cu ploi atât de puternice de aproximativ 20 de ani, potrivit lui Arnaldo Zuniga, meteorolog în cadrul Direcției meteorologice naționale. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: www.biobiochile.cl
Qatar: Armata a respins un atac cu rachete (Ministerul Apărării)
Qatarul a anunțat în noaptea de joi spre vineri că armata sa a respins un atac cu rachete, după ce jurnaliști ai AFP au auzit explozii în capitala Doha. 'Ministerul Apărării (...) anunță că forțele armate au interceptat un atac cu rachete care viza statul Qatar', a scris ministerul într-un comunicat publicat pe X. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: FLASH 24/facebook
VIDEO Mexic: Asasinarea unui jurnalist specializat în probleme de securitate
Un jurnalist specializat în probleme de securitate în Mexic a fost asasinat joi, a anunțat guvernul statului Puebla (centru), unde acesta își desfășura activitatea, transmite AFP. Josue Martinez era director al platformei 'Noticias San Martin Texmelucan' și 'asigura reflectarea subiectelor legate de securitate și a evenimentelor cu impact puternic' în localitatea sa, a indicat organizația de apărare a jurnaliștilor Article 19 care a cerut ca moartea lui să fie anchetată având ca 'ipoteză prioritară' activitatea sa jurnalistică. Guvernul din Puebla a exprimat într-un comunicat 'condamnarea asasinării jurnalistului' și a îndemnat Parchetul statului să ancheteze cazul 'pentru a identifica responsabilii și mobilul'. Potrivit presei locale, Josue Martinez a fost împușcat mortal în apropierea domiciliului său de către doi indivizi care circulau pe o motocicletă. El se afla alături de fiul său, care a alertat poliția. Josue Martinez, cunoscut sub porecla de 'El Jaguar', era avocat de profesie, dar se dedica jurnalismului și era membru al unei asociații de apărare a drepturilor, Cre-Arte. La începutul lunii iulie, jurnalista Roxana Guzman, directoarea unei instituții de presă locale mexicane, răpită la jumătatea lunii iunie de la domiciliul său, a fost găsită moartă în Veracruz (est), unul dintre statele în care se înregistrează cele mai multe crime împotriva jurnaliștilor. Un specialist în fapte diverse, Luis Angel Lopez Valdez, a fost împușcat acolo în iunie, într-un taxi. Acesta este al treilea jurnalist ucis în Veracruz în 2026. în ianuarie, Carlos Castro a fost împușcat mortal într-un restaurant. Mexicul este una dintre cele mai periculoase țări pentru exercitarea profesiei de jurnalist, cu peste 150 de profesioniști asasinați din 1994, potrivit organizației Reporteri fără Frontiere (RSF). în 2025, nouă jurnaliști au fost uciși acolo, conform organizației. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Periódico Tribuna/facebook
Astronomii au detectat în premieră atmosferă pe o planetă asemănătoare cu Pământul
Oamenii de știință au detectat atmosferă pe exoplaneta LHS 1140 b, aflată la 40 de ani-lumină și descoperită în 2017, informează joi agenția de presă EFE. Această descoperire reprezintă o etapă esențială în procesul de căutare a planetelor asemănătoare cu Pământul, aflate dincolo de sistemul nostru solar, care ar putea adăposti viață. Descoperirea, realizată de un grup numeros de cercetători de la universități de prestigiu din Statele Unite și prezentată joi în jurnalul științific Science, oferă cea mai solidă dovadă de până în prezent a existenței unor lumi cu temperatură și compoziție similare cu cele ale Pământului, capabile să găzduiască viață dincolo de sistemul solar. Astronomii au mai detectat anterior pe exoplanete atmosferă asemănătoare cu cea de pe Uranus sau de pe Neptun, însă niciodată similară cu cea de pe Pământ. Exoplaneta LHS 1140 b are o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a Pământului și o rază de aproximativ 1,7 ori mai mare. Ea orbitează o stea pitică roșie cu o vechime mai mare, în doar 24,7 zile. Caracteristicile sale corespund celor ale unei lumi stâncoase, cu o compoziție similară cu cea a Pământului, de la care primește 42% din radiația stelară. Acest lucru le-a permis oamenilor de știință să concluzioneze că temperatura sa este adecvată pentru existența apei în stare lichidă, deși încă nu se știe dacă planetele de această dimensiune au suprafețe similare cu cea a Pământului. 'Ceea ce credem, și ceea ce par să confirme noile date, este că LHS 1140 b este o planetă situată la jumătatea drumului între o planetă oceanică (acoperită în întregime de apă, cu oceane de sute de kilometri adâncime) și o gigantă înghețată asemănătoare cu Uranus și Neptun, în a cărei compoziție predomină hidrogenul', a explicat într-un interviu acordat agenției EFE Jose Antonio Caballero, expert în cadrul Centrului spaniol de astrobiologie (CAB CSIC). Cercetătorii au detectat indicii de scurgere de heliu din atmosfera lui LHS 1140 b în 2024, folosind puternicul spectrograf al telescopului Magellan Clay de la Observatorul Las Campanas, din Chile. 'Heliul a constituit o dovadă clară a existenței unei atmosfere pe o exoplanetă situată în zona locuibilă. A fost absolut emoționant să observ spectrele de tranzit și să-mi dau seama treptat de implicațiile a ceea ce observam', a afirmat Shreyas Vissapragada de la Observatorul Carnegie din California, SUA. Potrivit cercetătorilor, planeta are o atmosferă superioară dominată de heliu și săracă în hidrogen, alte elemente, precum apa, rămânând captive la altitudini mai joase, mai aproape de suprafață. Ei au observat, de asemenea, o altă planetă din același sistem, LHS 1140 c, care este mai mică și care este supusă unei radiații mai intense. Cu toate acestea, în cazul ei cercetătorii nu au identificat indicii ale existenței unei atmosfere. 'în sfârșit! Era și timpul să detectăm semne ale prezenței unei atmosfere pe o planetă asemănătoare Pământului. Adevărul este că LHS 1140 b avea toate șansele să fie prima, dar astronomii încercaseră deja de multe ori înainte, fără succes', a subliniat Caballero, care s-a arătat încrezător că vor mai urma astfel de descoperiri. 'Aceasta este prima detectare, dar vor urma multe altele', a afirmat el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Universe ∆'/facebook
Canicula din iunie/ Cel puțin 12.000 de decese suplimentare înregistrate în Europa (analiză AFP)
Cel puțin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ 10 state europene în timpul valului de căldură excepțională din iunie, potrivit datelor la nivel național compilate și transmise joi de AFP. Acest bilanț provizoriu riscă să se agraveze pe măsură ce sunt publicate noi date statistice. între 22 și 28 iunie, perioada de vârf a valului de caniculă care a afectat mai multe țări, aproximativ 10.000 de decese suplimentare au fost deja înregistrate de institutele naționale din șapte state (Germania, Franța, Belgia, Spania, Țările de Jos, Elveția și Luxemburg). La aceste cifre se adaugă 2.200 de decese asociate caniculei în Anglia și Țara Galilor, conform estimărilor publicate de serviciul britanic de meteorologie Met Office pentru perioada mai extinsă cuprinsă între 18 și 28 iunie. Acest bilanț este parțial, datele provizorii ale platformei europene de monitorizare a supramortalității EuroMOMO (European Mortality Monitoring) indicând, de asemenea, o creștere semnificativă în ultima săptămână a lunii iunie, cu 14.260 de decese suplimentare comparativ cu media sezonieră. Acest model statistic se bazează pe datele oficiale furnizate de 24 de țări, reprezentând aproape 400 de milioane de locuitori. 'Vara nu s-a încheiat', a avertizat joi directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Hans Henri Kluge. 'Avem instrumentele necesare pentru a preveni aceste decese', a adăugat el. în prezent, 'prea multe guverne consideră în continuare canicula mai degrabă un fenomen meteorologic decât o urgență sanitară', a adăugat Kluge, citat într-un comunicat. în acest stadiu, în săptămâna în cauză din iunie s-a înregistrat cea mai mare supramortalitate de la începutul anului 2020, conform seriilor de date ale EuroMOMO, care nu acoperă o parte din Europa de Est. Dintre toate săptămânile de vară din ultimii șapte ani, 'săptămâna a 26-a' din 2026 este depășită de o singură altă săptămână, din iulie 2022. La acea vreme, COVID-19 încă circula în unele țări. 'Din câte știm, nu există alte cauze ale acestei supramortalități în afara căldurii, iar acest lucru este destul de dramatic', a explicat pentru AFP Lasse Vestergaard, epidemiolog la centrul de cercetare danez Statens Serum Institut și coordonator al EuroMOMO. El a făcut apel la prudență în interpretarea ultimelor cifre, care sunt încă provizorii. Potrivit organizației, sunt necesare patru săptămâni pentru ca estimările să fie suficient de solide. Primele cifre la nivel național privind supramortalitatea au fost adesea revizuite în creștere după încheierea valului de caniculă. Acestea reprezintă indicii timpurii cu privire la consecințele valurilor de căldură excepțională, din ce în ce mai frecvente, asupra populației. Acest val de caniculă ar fi fost practic imposibil în luna iunie în lipsa schimbărilor climatice, potrivit climatologilor de la World Weather Attribution. Metodele de înregistrare a numărului de decese suplimentare, mai precis a persoanelor care au decedat din cauza căldurii, diferă de la o țară la alta. în cazul Spaniei, sistemul de monitorizare a mortalității al Centrului Național de Epidemiologie (MoMo) a atribuit 610 decese caniculei în perioada 22-28 iunie, dintre care aproape două treimi au fost înregistrate în rândul persoanelor de peste 85 de ani. Germania a înregistrat 5.780 de decese suplimentare în cea de-a 26-a săptămână a anului, comparativ cu media celor patru ani precedenți, conform calculelor realizate pe baza cifrelor furnizate de Biroul Federal de Statistică (Destatis). în comparație cu cele două săptămâni precedente, Destatis a înregistrat 7.100 de decese suplimentare. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), autoritatea sanitară germană, în această vară, în țară, au murit deja mai multe persoane din cauza caniculei decât în cei șase ani precedenți. în Franța, peste 2.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în săptămâna a 26-a comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Agenției naționale de sănătate publică. în Belgia, institutul științific public Sciensano a înregistrat 753 de decese suplimentare doar în zilele de 27 și 28 iunie, dintr-un total de 1.747 între 18 iunie și 1 iulie - un record național în timpul unui val de căldură din secolul XXI. în urma unei analize realizate de AFP pe baza datelor Institutului olandez de sănătate publică și mediu (RIVM) au rezultat aproape 600 de decese suplimentare în Țările de Jos între 22 și 28 iunie, și aproximativ 220 în Elveția în aceeași perioadă, conform cifrelor Biroului Federal de Statistică. în Luxemburg, Ministerul Sănătății a raportat 23 de decese suplimentare. într-un buletin informativ referitor la 54 de orașe mari din Italia, autoritățile sanitare au declarat că au înregistrat până în prezent o mortalitate 'ușor superioară' la sfârșitul lunii doar în rândul persoanelor de peste 85 de ani din regiunile din nordul țării. Alte țări din Europa Centrală și de Est, afectate la rândul lor de canicula din iunie, în special Slovacia și Ungaria, nu au publicat deocamdată astfel de date, notează AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)































