Un adolescent de 17 ani, din comuna Jupânești, a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi amenințat tatăl cu acte de violență și cu moartea, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, tânărul și-ar fi amenințat cu acte de violență și cu moartea tatăl, un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, având asupra sa un par din lemn, provocându-i acestuia o stare de temere.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, nu a rezultat existența unui risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată cererea pentru solicitarea unui ordin de protecție de la instanța de judecată.
'La data de 29 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 17 ani, din comuna Jupânești, satul Vierșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice', au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)
Gorj: Adolescent de 17 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl cu moartea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în









