Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată, respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, iar procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de Adrian Pintea și asupra unui bun mobil deținut de Romeo Șoldea, până la concurența sumei de 148.542 lei și a cheltuielilor judiciare.
Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), având în subordine directă Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), Adrian Pintea l-ar fi determinat pe directorul general al instituției, Romeo Șoldea, să întreprindă demersurile necesare pentru transferul unui cunoscut al său, cu încălcarea unor dispoziții legale primare.
Persoana respectivă a fost transferată de la Camera Deputaților - Departamentul Secretariatului Tehnic - Registratură și Arhivă la Autoritatea Națională Fitosanitară, pe funcția publică generală de consilier superior în cadrul Biroului Relații Publice Internaționale, cu atribuții pe linie de secretariat.
Ulterior, persoana a fost mutată definitiv, împreună cu postul ocupat, la Oficiul Județean Fitosanitar (OJF) Botoșani, în localitatea sa de domiciliu.
'Într-o primă etapă, Adrian Pintea i-ar fi solicitat lui Romeo Șoldea să aprobe, într-un termen foarte scurt, transferul persoanei respective de la Camera Deputaților la ANF - Biroul Relații Publice Internaționale, deși ar fi cunoscut că emiterea deciziei de transfer urma să se realizeze cu încălcarea unor dispoziții din Codul administrativ. Potrivit acestor dispoziții, autoritatea publică avea obligația de a publica un anunț cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor profesionale necesare ocupării funcției publice, însă transferul ar fi fost realizat în numai șapte zile de la formularea cererii', arată sursa citată.
Într-o a doua etapă, ca urmare a instigării inițiale exercitate de Adrian Pintea, Romeo Șoldea ar fi dispus mutarea definitivă a aceleiași persoane, împreună cu postul ocupat, la OJF Botoșani, cu începere de la data de 16 decembrie 2024, printr-o decizie presupus nelegală, adoptată cu încălcarea legislației naționale și a regulamentelor Uniunii Europene aplicabile în domeniu. În acest mod, persoana respectivă ar fi fost încadrată pe o funcție publică ce presupunea exercitarea atribuțiilor de control în domeniul tehnic fitosanitar.
'În acest scop, ar fi fost operate modificări ale fișei postului, noului angajat fiindu-i atribuite competențe pe care nu le putea exercita nici în fapt, nici în drept, întrucât nu deținea studii superioare de specialitate în domeniul fitosanitar și nici nu absolvise cursuri de perfecționare sau pregătire profesională în domeniul agricol, horticol, biologic ori chimic', arată sursa citată.
DNA precizează că prin aceste demersuri ar fi fost vătămate interesele legitime ale Autorității Naționale Fitosanitare, prin încadrarea, în condiții presupus nelegale, prin transfer, a unei persoane pe un post pe care nu îl putea ocupa prin concurs, în contextul suspendării organizării concursurilor, precum și prin imposibilitatea obiectivă a acesteia de a îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului. Totodată, ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului MADR în cuantum de 148.542 lei, reprezentând salariile brute încasate de persoana respectivă în perioada 9 decembrie 2024 - 8 octombrie 2025, în calitate de funcționar public cu atribuții de control.
Autoritatea Națională Fitosanitară s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată anterior, reprezentând prejudiciul material cauzat instituției, și a solicitat actualizarea acesteia cu rata inflației, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a acestuia. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
DNA: Fostul secretar de stat Adrian Pintea, trimis în judecată; procurorii au pus sechestru pe un imobil

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib
ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)
înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. înalta Cu
Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri









