Un fost agent de poliție aflat în arest preventiv a fost trimis în judecată după ce s-ar fi dat drept polițist rutier și ar fi oprit în trafic doi șoferi, de la care ar fi obținut bani sub pretextul unor amenzi pentru presupuse încălcări ale regulilor de circulație.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul a finalizat cercetările în 15 iulie și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru uzurpare de calități oficiale și înșelăciune, ambele comise în mod repetat. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Oradea, care urmează să îl soluționeze.
Conform anchetatorilor, primul incident s-ar fi petrecut în 25 iunie, în jurul orei 16:30, pe DN1, în Oșorhei, unde bărbatul, purtând o uniformă de polițist, s-ar fi prezentat drept agent de la rutieră.
El ar fi oprit un autoturism înmatriculat în Elveția și i-ar fi spus șoferului că a încălcat reguli de circulație, că urma să îi fie reținut permisul pentru 60 de zile și că va primi o amendă de 4.600 de lei. Pentru a evita aceste consecințe, șoferului i s-ar fi spus că trebuie să achite jumătate din amendă, astfel că acesta i-ar fi dat 2.200 de lei.
A doua zi, pe 26 iunie, în jurul orei 15:30, bărbatul ar fi procedat în același mod, tot pe DN1, în Oșorhei. De această dată, ar fi oprit un alt autoturism care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca și i-ar fi spus șoferului că a depășit viteza legală. Acesta ar fi fost amenințat cu reținerea permisului pentru 90 de zile și cu o amendă de 5.000 de lei. Pentru a-și recupera permisul, șoferul ar fi plătit 2.000 de lei.
În ambele situații, anchetatorii susțin că bărbatul nu era polițist la compartimentul rutier și nu avea dreptul să poarte uniforma sau să exercite atribuțiile unui agent rutier.
''Folosindu-se fără drept de calitatea oficială de polițist de la compartimentul rutier, în același timp purtând fără drept o uniformă pentru agenți de poliție cu grade și inscripții a efectuat semnal de oprire autoturismului marca Range-Rover model Evoque, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, a indus în eroare pe persoana vătămată cu privire la calitatea sa de polițist'', se arată în comunicat.
Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis Judecătoriei Oradea pentru soluționare.
Fostul agent de poliție din Arad a demisionat în primăvara acestui an, după ce, în februarie, a fost prins în flagrant de ofițerii DGA în timp ce primea 1.500 de lei de la un șofer oprit în trafic. A fost arestat preventiv, apoi plasat sub control judiciar, în ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Potrivit unor informații din presă, acesta avea datorii importante la jocurile de noroc.
În dosarul din Bihor, bărbatul a fost reținut pe 5 iulie și arestat preventiv a doua zi, fiind acuzat că a folosit uniforma de polițist pentru a opri șoferi pe DN1, în Oșorhei, și a le cere bani sub pretextul unor amenzi. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Bihor: Fostul polițist care îi amenda pe șoferi pe DN1, aflat în arest, a fost trimis în judecată

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib
ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)
înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. înalta Cu
Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri









