Judecătoria Sectorului 5 a admis o cerere a Parchetului General și a dispus suspendarea activității unei firme care sortează și colectează deșeuri pe un teren din apropierea orașului Ovidiu din județul Constanța, unde printre acționari se află și fosta soție a procurorului Gigi Ștefan, cercetat pentru corupție.
Potrivit unor oficiali ai Parchetului, este vorba de firma U.C.G. Construcții Ecologice SRL, unde Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Ștefan, este unul dintre acționari.
Pe 27 iulie, Parchetul General a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de firma U.C.G. Construcții Ecologice SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu; îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.
Procurorii au reținut că, în perioada 2024 - 12 mai 2026, societatea ar fi desfășurat, în perimetrul situat în satul Culmea, orașul Ovidiu, județul Constanța, activități de colectare și valorificare a deșeurilor cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și activități de îngropare și ascundere a unor deșeuri, inclusiv a unor categorii pentru care nu deținea autorizație de colectare.
La cererea Parchetului General, Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri interzicerea, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 7 august 2026 și până la data de 5 octombrie 2026 inclusiv, a încheierii de noi contracte sau a altor acte juridice de tip act adițional la contractele existente care vizează operațiuni cu deșeuri, inclusiv comercializarea acestora.
Interdicția vizează, de asemenea, actele financiar-contabile subsecvente acestor operațiuni, precum și orice alte înscrisuri referitoare la colectarea, sortarea și valorificarea deșeurilor, inclusiv facturi, tichete de cântar, avize de însoțire a mărfii, chitanțe sau alte înscrisuri încheiate în legătură cu circuitul deșeurilor.
Totodată, instanța a dispus interzicerea, pentru aceeași perioadă, a desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora au fost comise infracțiunile, respectiv:
* orice activitate de excavare în perimetrul de 4 hectare destinat operațiunilor cu deșeuri, situat în orașul Ovidiu, sat Culmea, județul Constanța, cu excepția activităților de igienizare, care se vor desfășura în prezența organelor de poliție;
* orice activitate de sortare și concasare a deșeurilor inerte și a altor deșeuri conexe desfășurate pe amplasamentul indicat;
* orice activitate de colectare, recepție, cântărire, descărcare, tratare, eliminare și valorificare a deșeurilor, inclusiv a celor existente pe amplasament;
* orice activitate de transport, înstrăinare sau mutare a deșeurilor existente pe amplasament;
* actele juridice și activitățile desfășurate la sediul social al societății, în condițiile stabilite prin încheierea instanței.
De asemenea, magistrații au dispus depunerea unei cauțiuni în cuantum de 250.000 de lei.
Procurorul Gigi Ștefan se află în prezent în arest preventiv, fiind inculpat alături de un alt coleg de la Parchetul Curții de Apel Constanța pentru fapte grave de corupție. AGERPRES / (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Instanța interzice activitatea unei firme de deșeuri, printre acționari - fosta soție a procurorului Gigi Ștefan

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib
ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)
înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. înalta Cu
Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri









