Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.
Cei trei sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, cazul fiind instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea.
'În seara de 8 septembrie 2026, persoanele au fost prinse în flagrant delict, în localitatea Nojorid, județul Bihor, în timp ce dețineau și transportau, în scopul comercializării, peste 5 kilograme de canabis', se arată în comunicatul IPJ Bihor.
În urma acțiunii, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au dispus, pe 9 septembrie, reținerea celor trei tineri. În aceeași zi, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Dana Lepădatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a









