Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără în calitate de avocată pe unul dintre inculpați, a cerut lămuriri despre existența unui dosar 'confidențial', desprins din dosarul Georgescu - Potra, și care s-ar afla în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Poziția ei a fost fost susținută de Dan Lupașcu, avocat și fost membru al CSM, care a solicitat trimiterea unei adrese la Înalta Curte, pentru a afla dacă acel dosar confidențial conține documente clasificate sau acte medicale.
Judecătorul a fost de acord cu trimiterea unei adrese la ICCJ pentru efectuarea de verificări și a amânat procesul pentru data de 12 octombrie.
La ieșirea din sala de judecată, Călin Georgescu le-a mulțumit oamenilor care l-au susținut în perioada când a fost reținut, acelei părți din presă care a relatat 'obiectiv' despre el și lui George Simion 'pentru integritate'.
'În primul rând, aș dori să mulțumesc, în numele meu și al familei mele, familiei mari - poporul român care a fost și este lângă noi, care ne-a sprijinit și ne-a învrednicit pe toți Dumnezeu, cu faptul de trăi puterea rugăciunii în această perioadă. Aș dori să spun că am văzut și eu și sunt onorat că există doleanțe și dorințe din partea a milioane de români de a fi sprijiniți noi ca familie. Vă mulțumesc tuturor, nu este cazul. Dacă va fi cazul doar eu, soția mea și casa de avocatură poate confirma și poate să dea detalii în sensul de a fi sprijiniți financiar. Al doilea aspect, aș dori să mulțumesc unei părți din presă, care a relatat în mod obiectiv toate cele întâmplate în ultima săptămână și care confirmă faptul ca a pledat pentru libertatea de conștiință. Al treilea aspect, le mulțumesc politicienilor, o parte din ei, evident, care de asemenea au relatat obiectiv cele întâmplate și în mod special îi mulțumesc lui George Simion pentru integritatea lui din acest punct de vedere', a spus Georgescu pe holurile instanței.
În continuare, Georgescu a spus că urmează o toamnă 'grea' în 'adevăr' și a reclamat faptul că dosarele în care este inculpat sunt 'politice'.
'Sita cerne, lumea este mică, Dumnezeu este mare și această toamnă va fi o toamnă grea, nu în necazuri, ci în adevăr. Așa încât să ne așteptăm la neașteptat. Faptele noastre ne apropie sau ne depărtează de Dumnezeu. Când un om liber gândește liber și vorbește din toată inima lui poporului său, evident că provoacă fiori reci sistemului și întregului aparat de stat. Mediocritatea aflată la putere evident că nu construiește, ci demolează, distruge și se răzbună. Evident că sistemului îi este frică de votul poporului, îi este frică de democrație. Eu declar public că sunt nevinovat în toate cele trei dosare. Mi-au fost fabricate dosare politice pentru că dictatura modernă nu se mai teme de arme, se teme de microfon, respectiv de libertatea de exprimare. care este anulată total în România', a adăugat Georgescu.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horațiu Potra și 20 de membri ai grupării sale, printre care se află și mercenari.
Procurorii susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)
Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a









