Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului respectiv. Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES Conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași susține că drumul este în garanție, iar constructorul va efectua reparațiile pe cheltuiala sa. ''Lucrarea este în garanție. Este o firmă (...) care va interveni în perioada următoare. între Botoșani și Ștefănești sunt niște terenuri mai sensibile, mai argiloase și au probleme de genul acesta, dar se va interveni și drumul va fi adus la starea inițială'', a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu. Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES Reabilitarea și modernizarea DN 29D a costat peste 260 de milioane de lei. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Gabriela Badea)
Covasna: Galopiada Secuiască, ''Sunetul Motoarelor de Odinioară'' și Festivalul Kurtoskalacs, printre evenimentele lunii septembrie
Inaugurarea Muzeului Ecvestru de la Olteni, cea de-a XV-a ediție a Galopiadei Secuiești, ''Sunetul Motoarelor de Odinioară'', EVA FilmMakers Fest și Festivalul Kurtoskalacs se numără printre principalele evenimente ce vor avea loc în luna septembrie în județul Covasna. Potrivit calendarului postat pe pagina de Facebook a Visit Covasna, luna debutează cu Zilele Orașului Covasna, ce vor avea loc în perioada 3 - 6 septembrie, în centrul stațiunii. Programul include spectacole de dans, concerte, expoziții, activități pentru copii, un târg de produse locale, precum și un festival de muzică stradală. Pe 5 septembrie, la Castelul Miko din localitatea Olteni, va avea loc ceremonia de deschidere a Muzeului Ecvestru Secuiesc. Castelul a fost restaurat printr-un proiect finanțat din fonduri europene și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania. în aceeași zi, la Castelul Kalnoky din Micloșoara este programat concertul ''Visions of Vangelis'' dedicat celebrului compozitor grec, iar în perioada 11 - 12 septembrie, pe Dealul Pivnițele Mari din Moacșa, se va desfășura cea de-a XV-a ediție a Galopiadei Secuiești, un eveniment hipic care atrage anual câteva sute de persoane. între 16 și 19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe va găzdui cea de-a doua ediție a MindFormers, dedicată în primul rând tinerilor, care va cuprinde conferințe, workshopuri și întâlniri cu fizicieni, cercetători, psihologi, artiști și muzicieni din țară și din străinătate. Cea de-a XIV-a ediție a ''Sunetului Motoarelor de Odinioară'', eveniment care prezintă vehicule agricole vechi, tradiții și meșteșuguri populare din zonă, va avea loc pe 19 septembrie la Muzeul Etnografic ''Haszmann Pal'' din Cernat, iar în perioada 22 - 27 septembrie, Teatrul ''Andrei Mureșanu'' din Sfântu Gheorghe va organiza cea de-a VI-a ediție a EVA FilmMakers, festival dedicat exclusiv femeilor regizor. Luna septembrie se va încheia cu Târgul de Toamnă și Festivalul Kurtoskalacs, organizate între 25 și 27 septembrie în Piața Libertății din Sfântu Gheorghe. Festivalul ajuns la cea de-a VIII-a ediție va include tradiționalele concursuri de preparat kurtoskolacs, activități pentru copii, concerte și programe dedicate promovării tradițiilor locale. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Visit Covasna / Facebook.com
Seidler: Vom încerca în continuare să convingem parlamentarii că ''amendamentul Fritz'' trebuie eliminat din legea ANI
Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a declarat marți că reprezentanții Uniunii vor încerca în continuare să convingă parlamentarii că ''amendamentul Fritz'' trebuie eliminat din legea ANI. ''în ciuda deciziei CCR pe așa-numitul amendament Fritz, știm clar că din deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene reiese foarte clar dreptul comunitar european nu admite retroactivitatea, așa că vom încerca în continuare să convingem parlamentarii României că amendamentul Fritz trebuie eliminat din legea ANI'', a declarat Seidler la Palatul Parlamentului. în altă ordine de idei, Cristian Seidler a menționat că deocamdată Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, care a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, nu va fi suspendată din partid. ''Clotilde Armand nu ocupă niciun fel de funcție publică în momentul de față. Este o decizie în primă instanță, este o decizie cu amânarea executării pedepsei. Diferența față de suspendarea executării pedepsei este că după termenul de 2 ani de zile nici măcar nu rămâne în cazier înscrisă această chestiune, așadar instanța a considerat că gradul de pericol social, dacă îmi permiteți să folosesc termenii de specialitate, este atât de redus încât acest lucru nu va rămâne în cazierul dânsei după trecerea unei perioade de 2 ani. înțeleg că, așa cum a anunțat public, doamna Clotilde Armand va ataca cu apel decizia acestei prime instanțe și după cum știți, orice persoană este considerată vinovată doar dacă există o decizie definitivă în acest sens'', a afirmat Seidler. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
ANAF: TVA suplimentară de aproximativ 87 milioane de lei, stabilită într-un caz privind comerțul cu utilaje agricole
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 milioane de lei în urma verificării unor tranzacții cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene și comercializate în România, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Controlul a fost realizat de inspectorii Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj, în urma intensificării analizei de risc prin instrumente digitale. Inspectorii au constatat că utilajele ajungeau fizic în România, în timp ce tratamentul TVA declarat indica un circuit fiscal diferit de cel rezultat din documentele comerciale și de transport. Tranzacțiile analizate presupuneau vânzarea succesivă a aceluiași utilaj între un producător dintr-un alt stat membru, un distribuitor și un dealer sau client din România. Deși existau mai multe operațiuni comerciale, utilajul avea un singur traseu fizic, fiind transportat direct de la fabrica producătorului în România. ANAF precizează că documentele analizate indicau inclusiv clientul român și locul în care urma să fie livrat bunul, însă tratamentul TVA aplicat tranzacțiilor era diferit. Distribuitorul utiliza coduri de TVA deținute și în statele în care se aflau producătorii, iar prima vânzare era tratată drept operațiune locală în statul producătorului, cu TVA aferentă acelui stat. Vânzarea ulterioară către România era declarată separat drept operațiune intracomunitară. Inspectorii ANAF au analizat întregul circuit economic, iar în urma verificărilor au stabilit că distribuitorul avea rolul de operator intermediar și era implicat în organizarea transportului utilajelor către România. Pentru operațiunile analizate, obligațiile fiscale reveneau distribuitorului în România, iar vânzările ulterioare către dealerii sau clienții români trebuiau tratate drept livrări interne, pentru care TVA era datorată în România. 'Problema identificată nu a fost utilizarea unor coduri de TVA în mai multe state membre, ci faptul că tratamentul fiscal declarat nu corespundea traseului și realității economice a tranzacțiilor verificate', precizează ANAF. Cazul a fost identificat prin corelarea facturilor, comenzilor, codurilor de TVA, documentelor de transport și informațiilor privind destinația bunurilor și organizarea transportului. ANAF anunță că va continua analiza tranzacțiilor transfrontaliere cu utilaje agricole și verificările în situațiile în care datele fiscale, comerciale și de transport indică neconcordanțe cu potențial impact asupra obligațiilor de TVA datorate în România. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edilul spune că prin organizarea acestor proceduri se urmărește încheierea perioadei în care unele instituții au fost conduse de manageri interimari timp de mai mulți ani. ''începem cu patru teatre. Avem manageri interimari de ani de zile și mi-ați cerut să dăm drumul la concursuri, să avem predictibilitate și performanță. M-am ocupat ca procedura să fie transparentă, competitivă și relevantă. A durat nițel mei mult deoarece mi-ați cerut - în cadrul consultărilor față în față - să concepem caiete de obiective (în baza cărora candidații să își pregătească proiectele) specifice și relevante pentru fiecare teatru în parte'', a scris Ciprian Ciucu pe Facebook. Potrivit primarului general, au fost contractați cinci experți care au lucrat împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului București la elaborarea caietelor de obiective. Experții au recomandat, de asemenea, pe baza CV-urilor depuse, persoane care să facă parte din comisiile de evaluare. De asemenea, eu fost elaborate și supuse dezbaterii publice caietele de obiective și au fost definitivate comisiile de selecție și procedura. ''De azi, se pot depune documentele pentru managerii de teatre! începem concursurile pentru posturile de conducere. Termenul limită este 25 septembrie'', adaugă Ciucu. Dosarele și proiectele, împreună cu cererea de înscriere, vor fi depuse fizic la sediul Primăriei Municipiului București din Bd. Regina Elisabeta nr. 47, în intervalul orar 8:00 - 16:30. în cazul Teatrului ''Țăndărică'' și al Teatrului ''Ion Creangă'', candidații trebuie să depună doar noul proiect de management. Rezultatele acestei proceduri urmează să fie afișate pe 13 octombrie. ''Asta pentru că procedura se adresează exclusiv managerilor aflați în funcție și care au obținut la evaluarea anuală o nota mai mare sau egală cu 9, așa e legea. în situația în care aceștia nu vor obține minim nota 7, procedura de ocupare a posturilor va fi reluată, fiind deschisă tuturor persoanelor interesate și care îndeplinesc condițiile legale'', explică Ciprian Ciucu. Pentru Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior'', candidații trebuie să depună atât proiectul de management, cât și dosarul de înscriere. După evaluarea dosarelor și a proiectelor va urma etapa de susținere, iar rezultatele sunt programate să fie afișate pe 23 octombrie. ''După acestea patru vom da drumul și la restul, în calupuri, cu o cadență lunară. Sper ca până la sfârșitul anului să avem directori plini numiți la toate teatrele noastre! Am făcut tot ce a ținut de mine ca acest proces de selecție să fie deschis, transparent, clar. Nu am nicio o agendă, niciun preferat sau preferată, tot ce îmi doresc este să selectăm cei mai competenți și dedicați oameni care pot conduce teatrele bucureștene'', a mai afirmat Ciprian Ciucu. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Angela Merkel - primită la Cotroceni; Președintele: Ne-am concentrat pe rolul pe care îl poate juca o UE mai solidară
Angela Merkel, fostul cancelar german, a fost primită, marți, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Discuțiile dintre cei doi au vizat contextul politic și de securitate internațional, solidaritatea Uniunii Europene și necesitatea ca statele europene să își asume mai multă responsabilitate în cadrul NATO. ''Am fost încântat să o găzduiesc pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, la Palatul Cotroceni, azi. Am avut o discuție foarte bună despre contextul global politic și de securitate. A fost foarte interesant să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică. Ne-am concentrat pe rolul constructiv pe care o Uniune Europeană mai solidară îl poate juca în politica internațională, dar și pe ce pot face împreună România și Germania pentru a promova o mai mare coeziune europeană și o poziție mai puternică în domeniul apărării, cu mai multă responsabilitate asumată de europeni în interiorul NATO'', a scris șeful statului pe platforma X. în cursul zilei, Merkel își va lansa la București volumul ''Libertate. Amintiri 1954 - 2021''. Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, evenimentul va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00, sub forma unui dialog public între fostul cancelar german și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe. Fiecare bilet care asigură accesul la acest dialog include și un exemplar al volumului ''Libertate. Amintiri 1954 - 2021''. Publicul a putut opta și pentru categoria de bilet care include un exemplar al cărții cu autograful Angelei Merkel, disponibil în număr limitat. Potrivit Editurii Litera, volumul oferă o perspectivă unică asupra ''meandrelor puterii'' și este ''o pledoarie fermă pentru libertate''. ''în memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată Beate Baumann, doamna Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată. Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai influenți lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim'', a informat editura. Volumul ''Libertate. Amintiri 1954 - 2021'' a fost lansat la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări, iar București se numără printre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referință precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Nicuşor Dan / X.com
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni, între care nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. ''Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul Radu George Bucurică împotriva încheierii 617 din data 27 august 2026 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. 525/57/2026. (...) Definitivă'', se arată în minuta deciziei. înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joia trecută, contestația procurorilor împotriva deciziei din 10 august a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și a dispus arestarea preventivă a lui George Bucurică pentru 30 de zile, începând de la 27 august până la 25 septembrie, inclusiv. Radu George Bucurică a fost reținut pe 10 august, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a produs un scandal într-un local public din județul Hunedoara, iar la venirea unui echipaj de poliție a folosit un spray lacrimogen și a tras cu un pistol letal în timp ce era imobilizat de agenți. Procurorii îl acuză de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj. ''La data de 9 august, în jurul orei 02:48, inculpatul a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, jud. Hunedoara, în care erau circa 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de cal. 9X19, în condițiile în care IPJ Caraș Severin - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a dispus la 27 iulie anularea permisului de port-armă, aspect cunoscut de inculpat din 6 august. în jurul orei 03:00, fiind solicitat să se legitimeze de către organele de poliție, a refuzat, a ridicat tonul, deranjând persoanele care se aflau în local și a fugit de organele de poliție care au plecat în urmărirea sa, după ce anterior a folosit spray-ul iritant lacrimogen împotriva acestora, iar la momentul imobilizării sale de către organele de poliție ar fi tras fără drept cu arma letală deținută asupra sa'', a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă. Ancheta este realizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Tulcea: Trageri cu muniție de război în poligoanele Cataloi și Babadag
Poligonul Cataloi din apropierea municipiului Tulcea și cel din proximitatea orașului Babadag găzduiesc, în această lună, trageri cu muniție de război, iar populația care tranzitează zonele învecinate este sfătuită de autorități să evite intrarea în perimetrele acestora. Potrivit unei informări publicate pe site-ul Primăriei municipiului Tulcea, în poligonul Cataloi tragerile de infanterie au început marți, se vor desfășura în majoritatea zilelor între orele 8:00 și 16:00 și doar în două zile exercițiile militare vor avea loc între orele 8:00 și 19:00. ''Populația civilă care se află în zona poligonului este obligată: să nu intre în perimetrul Zonei Militare Restricționate / de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor (valabil pentru persoane, animale, atelaje, autovehicule), să părăsească imediat zona în cazul în care au pătruns accidental, pe timpul tragerilor, să respecte semnificația indicatoarelor instalate și indicațiile personalului de pază referitoare la interzicerea pătrunderii în zona de siguranță restricționată pe timpul executării tragerilor, ridicării, mutării sau deplasării oricăror elemente de muniție și deșeuri metalice din zona poligonului sau apropierea acestuia, indiferent de natural lor'', se specifică în anunțul autorității locale. De asemenea, Consiliul Județean Tulcea a anunțat pe pagina proprie de Facebook, citând o adresă a Unității Militare 02025, că tragerile cu muniție de război în poligonul de la Babadag vor începe miercuri și au loc între orele 9:00 și 23:59. ''în vederea respectării măsurilor de siguranță a tragerilor, pentru bună desfășurare a activităților în perioada și la intervalele orare mai sus menționate, recomandăm să se folosească ca rută alternativă de circulație între localitatea Babadag și localitatea Sălcioara ruta: Babadag - DN 22 - localitatea Ceamurlia de Jos - localitatea Jurilovca - DJ 222 - localitatea Sălcioara (și retur). Nerespectarea recomandărilor prezentate mai sus poate duce la consecințe grave de care Consiliul Județean Tulcea și Unitatea Militară nu se fac răspunzătoare'', se arată în anunțul autorității județene. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Farul Constanța l-a achiziționat pe fundașul francez Nabil Aberdin
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, pe o platformă de socializare, transferul fundașului francezo-marocan Nabil Aberdin, de la formația rusă FK Soci. Noul fundaș central al Farului, Nabil Aberdin, a declarat într-un interviu difuzat pe site-ul oficial al clubului că speră să-și ajute noua echipă să îndeplinească obiectivul din acest sezon, calificarea în play-off-ul Superligii. 'Am fost bine primit la Farul. Facilitățile clubului sunt la cel mai înalt nivel. Abia aștept să mă alătur echipei. Mi s-a prezentat proiectul înainte de a veni aici, mi-au fost explicate ambițiile clubului, prezența în play-off și un loc cât mai sus în clasament. Vreau să joc maximul de minute, să ajut echipa să-și atingă obiectivele', a afirmat jucătorul francez. în vârstă de 24 de ani, Nabil Aberdin a mai evoluat în cariera sa la echipe precum Majadahonda, Getafe sau Al-Jazira. Farul Constanța a efectuat în această vară alte opt transferuri: mijlocașul francez Eddy Sylvestre (n.r. - ultima oară la USL Dunkerque), fundașul Ionuț Cercel (FCSB), mijlocașul defensiv francez Tony Njike (Quevilly - Rouen Metropole), fundașul stânga Valentin Țicu (Dinamo), mijlocașul central Matteo Ahlinvi (Arsenal Tula), fundașul Sofyane Bouzamoucha (FC Rouen 1899), atacantul kosovar Muhamet Hyseni (AC Horsens) și fundașul născut în Burkina Faso, Hassane Rachid Traore (USFA). AGERPRES/ (AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Farul Constanța / Facebook
Olt: Noul inspector școlar general al județului, Mariana Gheorghe, anterior adjunct al șefului ISJ
Funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Olt este ocupată, începând de marți, de Mariana Gheorghe, inspector școlar general adjunct până la finalul lunii august. Mariana Gheorghe a declarat marți, pentru AGERPRES, că în prima parte a aces
Timiș: Opera din Timișoara anunță un moment istoric - a devenit membră a Opera Europa
Opera Națională Română din Timișoara (ONRT) a devenit, de marți, membră a Opera Europa, una dintre cele mai prestigioase rețele ale teatrelor de operă din lume, ceea ce reprezintă o recunoaștere europeană a valorii instituției. ''Este un pas uriaș. O confirmare. O deschidere către Europa. Este un moment de mândrie pentru Timișoara și pentru Opera Națională Română din Timișoara, iar aderarea la Opera Europa este o recunoaștere europeană a valorii Operei Naționale Române Timișorene și un semn clar al succesului direcției de excelență artistică, profesionalism și deschidere internațională asumate încă de la începutul mandatului managerului interimar Mihaela Sîmziana Marcu Călin. Este un nou semn că valoarea ONRT este recunoscută la nivel european și că Timișoara își ocupă, firesc, locul pe harta marilor instituții lirice ale Europei'', a transmis, într-un comunicat, referentul de specialitate Relații Publice al ONRT, Florin Brînzei. Noua dimensiune europeană a ONRT reprezintă recunoașterea unei valori construite de generații întregi de artiști, dirijori, regizori, muzicieni și profesioniști ai scenei timișorene, care au făcut din Opera Națională Română din Timișoara un reper al vieții lirice românești. Pentru Timișoara, Opera Europa nu este doar o apartenență instituțională la una dintre cele mai prestigioase rețele ale teatrelor de operă din lume, ci o responsabilitate de a construi și păstra standarde artistice înalte prin calitate, seriozitate, continuitate și performanță artistică. Această apartenență înseamnă responsabilitate, vizibilitate și oportunitate, spirit vizionar, ridicarea permanentă a standardelor, calitate, seriozitate, continuitate și performanță artistică, potrivit lui Florin Brînzei. ''Mai ales, înseamnă ca numele Timișoara să fie prezent, cu demnitate, în dialogul marilor scene lirice europene. Opera Națională Română din Timișoara afirmă cu mândrie apartenența la marea familie lirică europeană, alături de Teatro alla Scala din Milano, Wiener Staatsoper, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera National de Paris, Bayerische Staatsoper din Munchen, Teatro Real din Madrid, Royal Opera House din Londra și multe alte mari instituții europene. De astăzi, Opera Națională Română din Timișoara nu doar privește spre Europa, ci este parte din Europa lirică'', punctează Florin Brînzei. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Bihor: Prima ''Școală Verde'' din mediul rural, finanțată prin PNRR, va fi inaugurată la Drăgești
Prima și singura ''Școală Verde'' din mediul rural bihorean va fi inaugurată duminică, 6 septembrie, în comuna Drăgești, fiind o investiție de circa 2,5 milioane de euro finanțată prin PNRR, a transmis, într-un comunicat, administrația locală. Noua școală a fost necesară pentru a îmbunătăți condițiile în care învață cei aproximativ 130 de elevi din localitatea Drăgești, reședința de comună. Aceștia își desfășurau cursurile într-o clădire veche, în doar cinci săli de clasă pentru ciclul primar și gimnazial. ''A fost nevoie de o școală nouă, că altfel nu poți să aștepți rezultate. Eu aici am terminat în Drăgești școala și știu ce a fost înainte. Dacă nu le oferi copiilor condiții, atunci nu ai cum să mai ai așteptări'', a declarat marți, pentru AGERPRES, primarul comunei Drăgești, Delia Farcaș. Potrivit acesteia, proiectul Școlii Verzi din Drăgești a pornit ca idee în 2023, odată cu lansarea ghidului pentru proiectele-pilot dedicate școlilor verzi. Primăria a adaptat proiectul la cerințele programului, iar în august 2024 comuna a fost declarată câștigătoare, după obținerea unui punctaj bun. ''Lucrările au început practic în vara anului trecut, 2025 și au fost executate de firma Ad West Construct SRL'', a precizat primarul comunei. Noua unitate de învățământ, construită de la zero printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este rezultatul unei investiții de aproximativ 2,5 milioane de euro. Potrivit sursei citate, comuna Drăgești este singura unitate administrativ-teritorială din mediul rural al județului Bihor care a obținut finanțare europeană nerambursabilă prin PNRR pentru construirea unei școli noi. Noua clădire are parter și două etaje și cuprinde patru săli de clasă, două laboratoare, o sală multifuncțională, bibliotecă / sală de lectură, cabinet medical și grupuri sanitare. Un element distinctiv îl reprezintă sera interioară, destinată studiului botanicii și activităților cu profil ecologic. Clădirea a fost concepută pentru a asigura eficiență energetică, un mediu de învățare sănătos, spații luminoase și sisteme moderne de ventilare. Construcția beneficiază de soluții sustenabile, printre care panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sisteme automate de împrospătare a aerului și un sistem de colectare a apei pluviale în bazine subterane, apa urmând să fie reutilizată pentru udarea spațiilor verzi. Toate instalațiile și consumurile Școlii Verzi vor fi monitorizate și gestionate printr-un sistem BMS (Building Management System), pentru eficientizarea consumului de energie. în comună a fost reabilitată recent și o altă clădire veche, tot prin PNRR, care va găzdui grădinița și clasele primare, 0-IV, în timp ce noua ''Școală Verde'' va fi destinată claselor gimnaziale. Pentru studiile liceale, elevii trebuie să se deplaseze în afara comunei. Lucrările de amenajare a curții sunt finanțate din bugetul local și se află încă în desfășurare. Investiția principală a vizat construirea și dotarea noii clădiri, precum și amenajarea spațiilor interioare. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) * Sursa fotografiilor: Delia Farcaș, primarul comunei Drăgești
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de aproximativ 80 de milioane de euro, transformate în proiecte concrete pentru oraș. Primăria Municipiului Craiova a avut în implementare 27 de contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, toate finalizate la termen, cu o absorbție de 100% a fondurilor europene alocate. Prin aceste proiecte, investițiile au ajuns în cartiere, în școli și spitale, în transportul public și în infrastructura orașului'', a precizat, pe Facebook, Lia Olguța Vasilescu. Conform edilului, 52 de blocuri de locuințe care au beneficiat de lucrări de reabilitare termică, 15 unități de învățământ au fost renovate energetic, 52 de unități școlare au fost dotate cu mobilier și echipamente, cele trei spitale aflate în administrarea municipiului Craiova au fost dotate cu aparatura necesară prevenirii infecțiilor nosocomiale, 22 de autobuze electrice au fost achiziționate pentru modernizarea transportului public și reducerea poluării, 150 de insule ecologice au fost instalate pentru colectarea selectivă a deșeurilor și 45 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice au fost instalate în municipiu. Tot prin PNRR a fost finanțată și elaborarea Planului Urbanistic General al Municipiului Craiova, considerat de administrația locală ''un document esențial pentru dezvoltarea viitoare a orașului''. ''Mulțumesc echipei de implementare a fondurilor europene din cadrul Primăriei Craiova care a lucrat la foc continuu, astfel încât să realizăm la termen toate proiectele accesate direct de municipalitate'', a mai transmis primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Bacalaureat 2027/ Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura între 12 și 23 aprilie
Probele de evaluare a competențelor la examenul de Bacalaureat de anul viitor se vor desfășura în perioada 12 - 23 aprilie, a informat marți Ministerul Educației și Cercetării. Probele scrise ale primei sesiuni de Bacalaureat sunt programate în intervalul 14 - 18 iunie. Astfel, între 12 și 14 aprilie vor fi evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba română, 14-16 aprilie - competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, probă susținută de candidații din partea minorităților naționale, iar între 19 și 21 aprilie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. între 21 și 23 aprilie vor fi evaluate competențele digitale. Probele scrise se vor desfășura după următorul calendar: * 14 iunie - limba și literatura română; * 15 iunie - proba obligatorie a profilului; * 17 iunie - proba la alegere a profilului și specializării; * 18 iunie - limba și literatura maternă, care va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale. Pe 23 iunie vor fi afișate rezultatele inițiale la probele scrise (până la ora 12:00) și vor putea fi vizualizate lucrările scrise și depuse contestațiile (în intervalul orar 14:00 - 18:00). Se vor putea depune contestații și vizualiza lucrările și în perioada zilele de 24 și 25 iunie. Pe 1 iulie vor fi publicate rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor. * Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat se va desfășura în perioada 22 - 25 martie 2027. Astfel, pe 22 martie se va susține proba scrisă la limba și literatura română, pe 23 martie - cea obligatorie a profilului, iar pe 24 martie - proba la alegere a profilului și specializării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 25 martie proba la limba și literatura maternă. Rezultatele de la simulare vor fi comunicate pe 9 aprilie. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune un nou sistem de scanare cu raze X în Portul Constanța
Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă, amplasat la Biroul Vamal de Frontieră Constanța, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Noul echipament a fost achiziționat printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul PNRR, pentru dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare a autovehiculelor și containerelor și înființarea Centrului Național de Analiză Imagistică Vamală. Odată cu punerea în funcțiune a echipamentului, ambele sectoare ale Portului Constanța dispun de sisteme de scanare de același tip, fiind asigurată astfel o capacitate de control unitară la nivelul întregului port. Sistemul oferă o calitate superioară a imaginilor scanate și va fi utilizat, potrivit Codului Vamal al Uniunii, pentru verificarea mijloacelor de transport selectate în baza analizei de risc. Potrivit Autorității Vamale Române, Portul Constanța, cel mai mare port la Marea Neagră și una dintre principalele porți de intrare a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, va beneficia de o acoperire integrală cu echipamente moderne de scanare la finalul implementării proiectului. Implementarea sistemelor moderne de scanare urmărește creșterea securității la frontiera externă a Uniunii Europene, prin prevenirea și detectarea transporturilor ilicite și a tentativelor de fraudă vamală, precum și eficientizarea controalelor vamale și reducerea timpilor de așteptare. Totodată, echipamentele vor permite monitorizarea și analiza imaginilor în timp real, prin integrarea sistemelor de scanare în Centrul Național de Analiză Imagistică Vamală, în vederea unei coordonări mai eficiente a activităților de control. Autoritatea Vamală Română precizează că măsurile contribuie la modernizarea sistemului vamal și la protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale României. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei) Foto: Autoritatea Vamală Română / Facebook
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, constructorul este mobilizat pe șantier cu peste 550 de persoane și 404 utilaje și echipamente, iar lucrările avansează înaintea graficului de execuție. Până în prezent, au fost realizați 18 kilometri de balast stabilizat, iar primul și al doilea strat de asfalt au fost așternute pe câte 13,5 kilometri. De asemenea, au fost montați 14 kilometri de parapete, iar lucrările de relocare a DN 19E au fost finalizate, sectorul fiind parțial redat circulației. Contractul de proiectare și execuție este derulat de asocierea Precon Transilvania SRL - Citadina 98 SA, valoarea acestuia fiind de aproximativ 785 de milioane de lei, cu finanțare europeană prin Programul Transport 2021-2027. Chiar dacă termenul de finalizare conform contractului este de 20 mai 2027, constructorul consideră că respectivul termen ar putea fi devansat pentru luna decembrie 2026, când ar fi urma să fie turnat stratul complet de uzură, însă vor mai rămâne unele lucrări de realizat. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: cnir.ro
Fotbal: CFR Cluj l-a transferat pe fundașul Aly Abeid la Jeunesse Sportive de Kabylie
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, despărțirea de fundașul originar din Mauritania, Aly Abeid, care s-a transferat la formația algeriană Jeunesse Sportive de Kabylie. 'Mulțumim, Aly Abeid! Cluburile CFR 1907 Cluj și Jeunesse Sportive de Kabylie au ajuns la un acord privind transferul fundașului Aly Abeid la formația algeriană. Aly, îți mulțumim pentru efortul pe care l-ai depus la CFR Cluj și îți urăm mult succes în continuare!', au transmis reprezentanții echipei clujene. Sosit în Gruia la începutul anului 2024, Abeid a evoluat în 81 de partide în tricoul alb-vișiniu, reușind să marcheze de 2 ori și să ofere 4 pase decisive. în 2025, alături de CFR Cluj, Abeid a cucerit Cupa României. în vârstă de 28 de ani, Aly Abeid a mai evoluat in cariera sa la echipe precum Valenciennes, Alcorcon, Levante și UTA Arad. Conform site-urilor de specialitate, cota de piață a jucătorului mauritanian este de 800.000 de euro. AGERPRES/ (AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile au avut loc în data de 31 august și în urma acestora au fost descoperite și ridicate 42 de plicuri conținând diferite cantități de substanță vegetală pregătite pentru comercializare, țigarete confecționate artizanal susceptibile să producă efecte psihoactive, diverse comprimate aflate în curs de expertizare, suma de 75.000 de lei și 2.140 de euro, precum și alte mijloace de probă. Cele cinci persoane vizate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost reținute, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive. Foto: IPJ Bistrița-Năsăud Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, liderul grupării, în vârstă de 37 de ani, ar fi preparat substanțele psihoactive, prin diluare și pulverizare peste frunze de ceai, după o ''rețetă'' proprie. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul anului 2018, pe fondul unei vechi relații de prietenie, două dintre persoanele cercetate în prezenta cauză, împreună cu o altă persoană, ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul de a obține venituri consistente din vânzarea de produse psihoactive. Acestea și-ar fi definit clar pozițiile, una dintre persoane, de 37 de ani, și-ar fi asumat rolul de lider, coordonând activitatea celorlalți membri. Totodată, aceasta ar fi avut sarcina de a aproviziona grupul infracțional organizat cu substanțele psihoactive și de a le prepara pentru a fi consumate, prin diluare și pulverizare peste frunze de ceai, după o 'rețetă' pe care doar aceasta ar fi deținut-o. Ulterior, persoana în cauză ar fi înmânat membrilor substanțele destinate comercializării, urmând ca aceștia să îi remită sumele de bani astfel încasate. De regulă, profitând de starea de dependență a celorlalți membri ai grupului infracțional organizat, liderul i-ar fi răsplătit cu diverse cantități de substanțe stupefiante'', se arată în comunicarea IPJ Bistrița-Năsăud. După constituire, la grupul infracțional ar fi aderat și alți membri, printre care și o rudă a liderului, căreia, în baza încrederii generate de relația lor de familie, i-ar fi atribuit rolul de a participa la prepararea pentru consum și distribuirea substanțelor interzise, precum și sarcinile de a-i aproviziona pe ceilalți membri, dar și de a vinde direct. Foto: IPJ Bistrița-Năsăud Probatoriul administrat a reliefat că, pe parcursul existenței grupării de criminalitate organizată, persoanele cercetate în această cauză și alte cinci persoane (aflate în prezent fie în executarea unor pedepse privative de libertate, fie sub măsura arestării preventive în alte cauze) ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de produse psihoactive, cu suma de 50 de lei pentru un gram, o parte dintre aceste substanțe fiind indisponibilizate în cursul cercetărilor, a mai transmis IPJ Bistrița-Năsăud. în cursul zilei de marți, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Sălaj și Maramureș și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor provocări de tip hibrid. Inițiativa europeană Mobile Governance este primul care integrează unitățile mobile ale Poliției Române cu resursele similare ale Gărzii Naționale a Ucrainei, într-un mod operațional unitar care combină mobilitatea terestră cu echipamente de observare, instrumente administrative redactate în trei limbi și intervenții de tip hibrid, potrivit reprezentantei instituției tulcene, subcomisar Ana Baciu. ''Beneficiarii direcți sunt cele trei instituții partenere și personalul acestora, iar beneficiarii indirecți sunt peste 40.000 de cetățeni din zonele greu accesibile ale județului Tulcea și ale regiunii Odesa. Proiectul este conceput ca un model replicabil pentru regiuni de frontieră ale Uniunii Europene, aflate în fața unor provocări similare'', a menționat reprezentanta IPJ Tulcea, Ana Baciu. în timpul conferinței, partea ucraineană a prezentat intervențiile și mijloacele de care dispune Unitatea Militară 3012 a Gărzii Naționale a Ucrainei, iar șeful delegației, Viacheslav Krasnopolskyi, a subliniat importanța proiectelor româno-ucrainene, în contextul războiului declanșat de Rusia. Foto: (c) LUISIANA BîGEA / AGERPRES ''Sunt convins că experiența și expertiza profesională a IPJ Tulcea și a Instituției Prefectului Județul Tulcea, combinate cu experiența practică a UM 3012 a Gărzii Naționale a Ucrainei, vor permite crearea unui model eficient de cooperare transfrontalieră cu rezultate practice și după finalizarea proiectului'', a declarat Viacheslav Krasnopolskyi. Conferința de deschidere a proiectului european Mobile Governance, finanțat prin programul Interreg Next, a reunit autorități relevante la nivel transfrontalier, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, felicitându-i pe reprezentanții țării vecine pentru faptul că rezistă în fața statului agresor. ''Și noi, la graniță, suntem parte a unui proces de război hibrid în care, prin toate mijloacele digitale, se încearcă denaturarea de la realitatea care există, astfel încât o mare parte din cetățeni să nu cunoască adevărul a ceea ce se întâmplă astăzi și să confunde din când în când agresorul cu cel agresat'', a declarat, în timpul conferinței de lansare, primarul Ștefan Ilie. De asemenea, secretarul general al Prefecturii județului Tulcea, Adrian Ordean, și-a exprimat încrederea că activitățile prevăzute în cadrul proiectului transfrontalier se vor derula cu succes, în contextul în care instituția pe care o reprezintă are în momentul de față cu 11 angajați mai puțini decât în urmă cu un an. ''Cooperarea dintre România și Ucraina are astăzi o semnificație cu atât mai importantă. într-un context complex, solidaritatea, dialogul și capacitatea instituțiilor noastre de a lucra împreună reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea și stabilitatea comunităților din regiunea de frontieră'', a precizat Adrian Ordean. Potrivit autorităților, sprijinul financiar european pentru zona transfrontalieră este cu atât mai important cu cât numărul locuitorilor pe kilometru pătrat în zona în care se aplică este cu mult sub media înregistrată la nivel european - 78 de locuitori pe un kilometru pătrat față de 109 locuitori pe un kilometru pătrat. Proiectul a început în luna mai a acestui an, se va încheia anul viitor și este al treilea derulat de IPJ Tulcea în domeniu transfrontalier. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare. Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ''Dobrogea'', județul Constanța marchează, la 1 septembrie, finalizarea unei etape majore în modernizarea serviciilor de salubrizare, prin operaționalizarea serviciilor în toate cele trei zone de colectare, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) devenind complet funcțional. Astfel, 57 de unități administrativ-teritoriale beneficiază de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare. ''Asociația de Dezvoltare Intercomunitară 'Dobrogea', în baza mandatului acordat de unitățile administrativ-teritoriale membre, anunță emiterea Ordinelor de începere pentru activitatea de colectare și transport pentru Zona 1 de colectare, respectiv colectare, transport și transfer pentru Zona 3 de colectare, aferente contractelor semnate în luna ianuarie 2026. Ordinele au fost emise după finalizarea perioadei de mobilizare a operatorului desemnat, Iridex Group Salubrizare SRL, astfel încât, de la 1 septembrie 2026, activitățile prevăzute în cele două contracte devin operaționale în UAT-urile membre din Zonele 1 și 3 de colectare. Acestea completează sistemul deja funcțional în Zona 2 de colectare, operațională din 1 ianuarie 2025'', se arată într-un comunicat de presă transmis marți de ADI ''Dobrogea''. Pentru implementarea proiectului, ADI ''Dobrogea'' a inițiat și derulat, în baza mandatului UAT-urilor membre, procedurile de atribuire pentru serviciile aferente celor trei zone. ''Zona 1 - Murfatlar, Ovidiu, Corbu, Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihai Viteazu, Săcele, Târgușor și Valu lui Traian. Serviciile includ: colectare, transport, sortare, tratare mecano-biologică și depozitare (fără punerea la dispoziție a infrastructurii). Zona 2 - Eforie, Negru Vodă, Techirghiol, Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Chirnogeni, Comana, Cumpăna, Mereni, Pecineaga, Topraisar și Tuzla. Serviciile includ colectare, transport, sortare, tratare mecano-biologică și depozitare (fără punerea la dispoziție a infrastructurii). Zona 3 - Medgidia, Hârșova, Adamclisi, Aliman, Băneasa, Castelu, Ciobanu, Ciocârlia, Cobadin, Crucea, Cuza Vodă, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Ion Corvin, Independența, Lipnița, Mircea Vodă, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov,P antelimon, Peștera, Rasova, Saligny, Siliștea, Topalu, Tortoman și Vulturu. Serviciile includ: colectare, transport, transfer, sortare, tratare mecano-biologică și depozitare'', se mai arată în comunicat. Pentru municipiul Constanța, aflat în Zona 1 de colectare, activitățile de tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale au început la 1 mai, la Stația de Tratare Mecano-Biologică din Ovidiu. Deșeurile rezultate în urma tratării sunt depozitate la Depozitul Ecologic de Deșeuri Menajere și Industriale (DEDMI) Ovidiu, operat de Tracon SRL. Prin acest flux este redus considerabil volumul de deșeuri care ajunge la depozitare, contribuind la eficientizarea sistemului și la atingerea obiectivelor de mediu. Proiectul ''Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța'', derulat în parteneriat de Consiliul Județean (CJ) Constanța și ADI ''Dobrogea'', a fost finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 și Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. ''Cu o valoare totală de 188.899.461 de lei, cu TVA, proiectul a urmărit dezvoltarea unei infrastructuri moderne și integrate, la standardele legislației europene de mediu. Investițiile acoperă întreg circuitul deșeurilor - colectare, transport și transfer, sortare, tratare și depozitare - precum și închiderea și monitorizarea depozitelor neconforme. Scopul sistemului este gestionarea deșeurilor într-un flux controlat și integrat, cu accent pe colectarea separată, tratare și reducerea cantității de deșeuri depozitate. Finanțarea europeană a fost astfel transformată în infrastructură ecologică reală, cu beneficii pe termen lung pentru locuitorii județului Constanța'', a precizat sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa fotografiilor: CJ Constanţa
Apel de proiecte de peste cinci milioane de euro pentru programe de formare continuă în domeniul serviciilor sociale
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte în valoare de peste cinci milioane de euro pentru accesul profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale la programe de formare continuă. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului, apelul vizează dezvoltarea competențelor a peste 6.000 de profesioniști din domeniul serviciilor sociale care lucrează cu copii și familii prin participarea la programe de formare profesională. Bugetul total alocat pentru apelul de proiecte este de 5,882 milioane de euro. Se finanțează astfel: organizarea programelor de formare continuă adresate profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale; consolidarea capacității serviciilor sociale destinate copiilor și familiilor prin diversificarea sau operaționalizarea serviciilor sociale destinate protecției copilului și sprijinirii familiilor. Solicitantul eligibil este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială a publicat pe 27 august Ghidul Solicitantului 'Creșterea accesului profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale pentru copii și familii la programe de formare continuă', apel de tip non-competitiv. Partenerii eligibili sunt: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, instituție publică cu rol de coordonare a politicilor în domeniul muncii și protecției sociale; entități publice sau private relevante, cu atribuții în domeniul furnizării de servicii sociale pentru copii și familii. Proiectele pot fi depuse până la data de 29 octombrie 2026, prin sistemul informatic dedicat. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Program itinerant despre represiune, rezistență și memoria regimurilor comuniste în mai multe orașe din România
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împreună cu Muzeul Național Cotroceni și Teatrul Național ''Mihai Eminescu'' din Chișinău, pregătește pentru anul 2027 un program itinerant care va ajunge în mai multe orașe din România, cu accent pe centrele universitare. Potrivit unui comunicat transmis marți de IICCMER, programul va include spectacolul-document ''Dosarele Siberiei'', expoziția ''REZISTENȚII. Amintire și recunoștință'', precum și o serie de dezbateri și mese rotunde dedicate represiunii, rezistenței și memoriei regimurilor comuniste. Proiectul va avea și o componentă educațională destinată profesorilor, construită în jurul ''Ghidului pentru predarea Istoriei comunismului din România''. Programul urmărește să ofere publicului, în special generațiilor tinere, acces la mărturii, documente și cercetări despre istoria recentă și să creeze spații de dialog și reflecție asupra represiunii, rezistenței și consecințelor regimurilor comuniste. Inițiativa valorifică una dintre misiunile fundamentale ale IICCMER - promovarea la nivel public a memoriei perioadei comuniste din istoria României și încurajarea dezvoltării unei culturi a libertății, democrației și statului de drept - precum și mandatul Institutului de a dezvolta proiecte educaționale și memoriale în colaborare cu alte instituții. Activitățile de monitorizare realizate de IICCMER, inclusiv cele evidențiate în Barometrul nostalgiei comuniste, indică importanța cunoașterii istoriei recente și a dezvoltării unei memorii publice întemeiate pe cercetare istorică și respect față de victimele regimului comunist. Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO ''într-un context în care nostalgia față de comunism este tot mai vizibilă în societatea românească, avem responsabilitatea de a readuce în spațiul public faptele, documentele și mărturiile celor care au cunoscut direct represiunea. Memoria nu se construiește doar prin cercetare și arhive, ci și prin întâlnirea publicului cu aceste experiențe. Prin acest program itinerant, IICCMER își propune să creeze, în mai multe comunități din România, contexte în care istoria represiunii și a rezistenței să poată fi cunoscută, discutată și înțeleasă'', a declarat Florin-Daniel Șandru, președinte executiv al IICCMER. ''Dosarele Siberiei'', spectacol-document al Teatrului Național ''Mihai Eminescu'' din Chișinău, în regia lui Petru Hadârcă, este construit pornind de la mărturiile unor victime ale represiunilor staliniste: Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu și Ion Moraru. Spectacolul aduce în prim-plan experiența deportărilor în Siberia și a sistemului represiv sovietic, recuperând prin teatru destine individuale marcate de deportare, detenție, exil și supraviețuire. Expoziția ''REZISTENȚII. Amintire și recunoștință'', inițiată de Muzeul Național Cotroceni, prezintă destinele unor personalități care s-au opus, în forme diferite, regimului comunist. Prin portrete, biografii și documente, expoziția vorbește despre diversitatea formelor de rezistență - de la rezistența armată și opoziția civică sau religioasă până la disidența intelectuală, protestul individual și vocile exilului. Prin asocierea teatrului documentar, a expoziției istorice și a cercetării, programul urmărește să creeze, în mediul universitar și în comunitățile în care va ajunge, contexte de întâlnire și dialog în jurul memoriei regimurilor comuniste și al experiențelor de represiune și rezistență. Fiecare etapă a programului itinerant va include o componentă de dialog și contextualizare, prin întâlniri cu istorici, cercetători, artiști și reprezentanți ai instituțiilor partenere. Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO în cadrul componentei educaționale, ''Ghidul pentru predarea Istoriei comunismului din România'', conceput pentru noua disciplină obligatorie de la clasa a XII-a/a XIII-a, acoperă cele 28 de lecții prevăzute de programa școlară și îmbină suportul științific cu recomandări metodice, surse istorice, studii de caz și sugestii de activități pentru lucrul la clasă. Pornind de la acest instrument, IICCMER își propune să organizeze ateliere de lucru împreună cu profesorii, ca spații de dialog și schimb de experiență, pentru a discuta modalități de abordare a istoriei comunismului la clasă și de utilizare a resurselor oferite de ghid. Acesta va fi disponibil atât în format tipărit, cât și digital, cu acces gratuit online. AGERPRES / (AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
RADR2026/ Bolojan: Dacă ne-am fi făcut temele la timp, n-am fi pierdut bani din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan apreciază că România nu ar fi pierdut bani din PNRR, dacă cei responsabili și-ar fi făcut temele la timp, prin implementarea proiectelor și adoptarea legilor necesare. Marți, în discursul rostit în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR), Bolojan a subliniat că echipele de negociere au avut un aport foarte important în vederea implementării SAFE și PNRR. ''Cu bune, cu rele, dacă ne-am fi făcut temele la timp, n-am fi pierdut bani - pentru că avem niște pierderi pe PNRR, pentru că am întârziat foarte mult proiectele. Le-am limitat în urma unor negocieri: trebuia să construim 19 spitale, le-am redus la 8. Unele jaloane au fost eliminate sau îmbunătățite. Dar tot am pierdut, din vina noastră, sume importante. Sau pentru că n-am fost în stare să terminăm proiectele, sau pentru că nu am trecut o lege, cum este cea de salarizare, care nu are doar un impact financiar, ci are un impact de predictibilitate și de control al unei cheltuieli de bază, care afectează structural bugetul de stat'', a arătat Bolojan. Potrivit acestuia, dacă nu va fi adoptată legea salarizării, România va ajunge într-un ''sistem de tip treaptă'', în care salariile sunt majorate, apoi plafonate timp de doi-trei ani, iar apoi cresc din nou, în context electoral. ''Dacă vă aduceți aminte ce s-a întâmplat în ultimii cinci-șase ani și vă uitați pe statistică, vedeți că am urmat sistemul ăsta de tip trepte, care nu ne ajută deloc'', a spus Bolojan. Totodată, creșterea salariului minim și a prețului la energie au generat creșteri de costuri și au pus presiune asupra companiilor care investesc în țara noastră, a menționat premierul. El a făcut referire în acest sens la Ford, la Renault și la alte companii care au puncte de lucru în țări cu un cost mai mic al forței de muncă față de România. ''Noi am crescut salariul minim cu o viteză prea mare, ceea ce a presat puternic companiile în care costul forței de muncă este un element vital. Am crescut, din păcate, prețul la energie, ca efect al lipsei unei strategii, cu o viteză mai mare decât a țărilor cu care suntem în competiție și unde aceste mari companii au puncte de lucru. Și asta înseamnă că am pierdut comenzi pentru fabricile lor din România, ceea ce înseamnă că avem o încetinire. Și, dacă pe aceste două zone, costul forței de muncă, nu ne raportăm la o creștere care să fie legată direct de productivitate, dacă pe zona de energie nu facem ce trebuie, nu corectăm acumulările negative, nu direcționăm investițiile către zone care echilibrează prețul, vom pierde din competitivitate'', a explicat el. Bolojan a salutat faptul că o parte dintre banii alocați prin SAFE vor ajunge în infrastructura rutieră, iar în acest fel vor putea fi acoperite ''deficitele enorme'' de la acest capitol. ''Gândiți-vă că am avut 5,5 miliarde pe PNRR, pe transporturi, și am semnat contracte de 19,5 miliarde de euro. Dacă nu mutam cele 4,2 miliarde din SAFE pe autostrăzi, aveam încă o poveste ratată cu autostrăzile din nord-estul României, Pașcani-Iași-Ungheni sau Pașcani-Suceava-Siret. Dar aici, cu bună înțelegere, cu toate scandalurile, Cancelaria și echipele de la Ministerul Apărării, de la Interne și de la celelalte ministere au reușit să cadă de acord. Nu-i ușor să ai 15 oameni într-o comisie și să fie toți de acord cu achiziții din astea zdravene, care în permanență sunt generatoare de discuții'', a mai spus el. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Fidelis: Dobânzi de până la 7,50% la prima ediție din toamnă
Prima ediție Fidelis din această toamnă se va desfășura în perioada 4-11 septembrie și aduce investitorilor dobânzi de până la 7,50% la titlurile de stat în lei și de până la 6,30% la cele în euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank și TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București. Pentru emisiunile în lei, dobânda este de 6,30% pentru scadența la doi ani, 6,90% pentru scadența la patru ani și 7,50% pentru scadența la 10 ani. Donatorii de sânge beneficiază de o tranșă specială, cu o dobândă de 7,30% pentru titlurile cu scadența la doi ani. în cazul emisiunilor în euro, dobânzile sunt de 4,00% pentru scadența la trei ani și 6,30% pentru scadența la 10 ani. Pentru donatorii de sânge este disponibilă o tranșă specială în euro, cu dobândă de 5,00% și scadență la trei ani. Luna septembrie aduce două tranșe speciale dedicate investitorilor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 aprilie 2026. Aceștia beneficiază și de praguri minime de subscriere reduse. Pentru titlurile în lei, suma minimă de subscriere pentru donatori este de 500 de lei, față de 5.000 de lei în cazul emisiunilor standard, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei. Pentru titlurile în euro, subscrierea minimă este de 100 de euro, față de 1.000 de euro pentru emisiunile standard, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro. Tranșele speciale pentru donatorii de sânge sunt derulate în cadrul campaniei 'România are sânge de rocker', derulată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu 'Morning Glory cu Răzvan Exarhu' și Rock FM. Investitorii beneficiază de posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobânda aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă. Veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile. Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunile în lei și de 100 de euro pentru cele în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a materialului rulant finanțate prin PNRR
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a celor 139 de vagoane de călători și 75 de locomotive finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'CFR Călători anunță finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul I - Tranziția spre o economie verde, Componenta C4 - Transport sustenabil, Investiția I2 - Material rulant feroviar. (...) De asemenea, CFR Călători mulțumește partenerilor industriali implicați în execuția lucrărilor: Softronic Craiova, RELOC Craiova, CFR SCRL Brașov, Electroputere VFU Pașcani, Atelierele CFR Grivița București și Remarul '16 Februarie' Cluj-Napoca și evidențiază faptul că toate lucrările de modernizare, reconstrucție și conversie tehnică din cadrul acestui proiect au fost executate integral în România, în unități și uzine feroviare de profil din țară', se arată într-un comunicat al companiei. Programul de investiții a vizat modernizarea a 139 de vagoane de călători și 75 de locomotive, dintre care 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători și 20 de locomotive de manevră transformate în locomotive electrice cu acumulatori. 'Materialul rulant modernizat este utilizat în exploatarea trenurilor CFR Călători și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de călătorie, a siguranței și a eficienței operaționale. De exemplu, trenurile InterCity (IC) sunt formate în exclusivitate din vagoane și locomotive modernizate prin PNRR', precizează reprezentanții companiei. Vagoanele modernizate beneficiază, în funcție de tipul acestora, de instalații de climatizare, sisteme de informare a pasagerilor, prize pentru alimentarea dispozitivelor electronice și toalete ecologice. Unele vagoane sunt dotate cu facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă și spații dedicate transportului bicicletelor și echipamentelor sportive. Locomotivele modernizate beneficiază de sisteme și echipamente moderne de comandă, control și monitorizare, care contribuie la creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea performanțelor în exploatare și creșterea siguranței în circulație. Pentru anumite unități de material rulant, respectiv 20 de vagoane, lucrările de modernizare continuă în cadrul Programului Transport 2021-2027, prin contracte distincte, urmând ca respectivele unități să fie finalizate în cadrul acestui program. 'Prin aceste investiții, CFR Călători își modernizează parcul de material rulant și îmbunătățește condițiile oferite pasagerilor, contribuind la creșterea atractivității transportului feroviar', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Harghita: Informare în timp real pentru pacienți și aparținători în UPU a SJU Miercurea-Ciuc
Pacienții și aparținătorii acestora pot urmări în timp real parcursul procesului de îngrijire în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (UPU) Miercurea-Ciuc, după instalarea unui sistem electronic de informare. Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a spitalului, un ecran amplasat în apropierea ușii de acces în UPU afișează informații actualizate privind evoluția cazului medical. ''Pe ecranul instalat lângă ușa de acces, pacienții și aparținătorii pot vedea ora la care pacientul a fost preluat în UPU, momentul efectuării consultației, nivelul de triaj în care a fost încadrat, stadiul actual al îngrijirii, numele medicului curant, ora solicitării analizelor de laborator și a investigații imagistice'', precizează sursa citată. Pentru protejarea datelor cu caracter personal, pe ecran este afișată doar inițiala numelui pacientului. Ecranul transmite pacienților și aparținătorilor informațiile din sistemul informatic al spitalului. Un ecran similar a fost instalat și în camera medicilor din cadrul UPU, unde este utilizat pentru monitorizarea și gestionarea parcursului de îngrijire al pacienților. Purtătorul de cuvânt al SJU Miercurea-Ciuc, Kiss Edit, a declarat, pentru AGERPRES, că asigurarea unei comunicări eficiente cu pacienții și aparținătorii acestora este importantă pentru calitatea actului medical. ''Siguranța pacientului și calitatea actului medical sunt obiective importante pentru spital, iar comunicarea eficientă cu pacienții și aparținătorii acestora este parte integrantă a atingerii acestor obiective. Instalarea acestui ecran, respectiv informarea în timp real și în mod eficient a pacienților și a aparținătorilor acestora în cadrul Unității de Primiri Urgențe din cadrul spitalului, reprezintă rezultatul eforturilor noastre pentru îmbunătățirea procesului de comunicare. Aceasta aduce un beneficiu comun, pacientul și aparținătorul fiind informați în permanență, și ajută și activitatea personalului medical din UPU, preluând o parte din sarcina comunicării cu pacientul și aparținătorul acestuia'', a declarat Kiss Edit. Potrivit sursei citate, de la începutul anului, un număr de 21.780 de pacienți au fost evaluați în UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență M-Ciuc/Csíkszeredai Megyei Sürgősségi Kórház / Facebook.com
FPIOR propune reducerea TVA la 9% în HoReCa, relansarea voucherelor de vacanță și garanții de stat pentru credite
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de zece măsuri pentru perioada 2026-2029, dintre care consideră că cinci ar fi urgente pentru următoarele 90 de zile: reducerea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, garanții de stat pentru credite, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării muncii. 'Sunt măsuri care ajută statul român să colecteze cât mai mulți bani din industria ospitalității pentru că ne dorim să plătim cât de mult către PIB-ul României, dar numai dacă luăm aceste măsuri', a declarat, marți, Călin Cozma, președinte executiv al FPIOR, într-o conferință de presă. Conform organizației patronale, 'industria ospitalității intră într-o perioadă în care problema nu mai este doar costul ridicat al taxelor, ci riscul ca firmele să dispară, iar odată cu ele să dispară și locurile de muncă, investițiile și veniturile fiscale generate de sector'. Drept urmare, FPIOR propune Guvernului un 'Pachet pentru redresarea industriei HoReCa 2026-2029', cu zece măsuri menite să reducă insolvențele, să stimuleze consumul intern, să susțină investițiile și să păstreze competitivitatea turismului și ospitalității românești. FPIOR atrage atenția că efectele crizei pot fi măsurate nu doar prin numărul firmelor care își reduc activitatea sau se închid, ci și prin locurile de muncă pierdute. De altfel, industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de 2024. Conform unui studiu lansat recent de organizație, la un venit salarial mediu estimat la 500 de euro și taxe și contribuții de aproximativ 300 de euro pentru fiecare angajat, reducerea efectivului de personal înseamnă circa 7,5 milioane de euro pe lună care nu mai sunt colectate la buget. Calculată anual, pierderea ajunge la aproximativ 90 de milioane de euro, doar din taxele și contribuțiile aferente acestor locuri de muncă dispărute. Prima măsură și una dintre prioritățile patronatelor este revenirea cotei de TVA pentru HoReCa la 9%, de la nivelul actual de 11%. Federația cere ca această cotă să fie garantată prin lege pentru cel puțin trei ani, astfel încât antreprenorii să poată lua decizii de investiții și să-și construiască bugetele într-un cadru predictibil. Facilitatea ar urma să fie condiționată de fiscalizarea integrală a vânzărilor, păstrarea locurilor de muncă și lipsa datoriilor fiscale restante sau respectarea unui grafic de eșalonare. Patronatele susțin că impactul negativ inițial asupra veniturilor bugetare poate fi compensat prin reducerea economiei nefiscalizate, menținerea firmelor active și stimularea consumului. O altă propunere vizează reducerea costului forței de muncă pentru angajații din domeniu. FPIOR solicită diminuarea contribuțiilor sociale pentru primii 4.000-5.000 de lei din salariul brut al angajaților din domeniile CAEN 55 și 56. Măsura ar urma să fie disponibilă doar companiilor care nu își reduc numărul de salariați, declară integral veniturile și nu au obligații fiscale restante. în viziunea patronatelor o astfel de măsură ar putea reduce presiunea asupra angajatorilor și ar încuraja declararea integrală a veniturilor salariale. FPIOR cere și relansarea voucherelor de vacanță, pe care le consideră un instrument de politică economică, nu doar un beneficiu salarial. Propunerea este ca valoarea anuală să fie de minimum 1.600-2.000 de lei, cu utilizare exclusivă în România. Patronatele propun și o bonificație de 20% pentru voucherele folosite în extrasezon, în perioada octombrie-mai. Obiectivul este mutarea unei părți din consumul turistic din lunile de vârf către perioadele în care hotelurile și restaurantele funcționează sub capacitate. De asemenea, patronatele propun lansarea unui program de tip 'IMM Invest Ospitalitate', destinat companiilor din industrie. Acesta ar trebui să permită accesul la finanțări pentru capital de lucru, investiții, refinanțări, modernizare și digitalizare. FPIOR propune garanții de stat de 80-90%, dobândă subvenționată în primele 12 luni și perioade de rambursare de până la trei ani pentru capitalul de lucru și până la 7-10 ani pentru investiții. 'Statul nu trebuie să plătească integral creditul. Intervenția principală poate fi garanția', susține FPIOR. O altă măsură propusă este o schemă specială de eșalonare a obligațiilor fiscale, pe o perioadă de maximum 36 de luni. Firmele eligibile ar beneficia de o procedură simplificată și penalități reduse, cu o condiție: să își achite la zi obligațiile fiscale curente. în schimb, pe durata respectării graficului, acestea ar fi protejate de executarea silită. Patronii susțin că statul are mai multe șanse să recupereze integral o datorie de la o companie care continuă să funcționeze decât de la una împinsă în insolvență. FPIOR mai cere extinderea facilităților pentru profitul reinvestit în modernizarea afacerilor. Renovarea unităților de cazare și alimentație publică, echipamentele, sistemele HVAC, eficiența energetică, panourile fotovoltaice, digitalizarea, automatizarea și extinderea capacităților ar urma să beneficieze de amortizare accelerată și/sau credit fiscal pentru investiții. Astfel, antreprenorul ar putea alege între plata integrală a impozitului și direcționarea unei părți din resurse către investiții care cresc competitivitatea companiei. Federația propune și un program național de eficiență energetică pentru HoReCa. Granturile ar putea acoperi maximum 30-40% din valoarea investiției, diferența urmând să fie finanțată prin credite garantate. Printre investițiile eligibile s-ar număra panouri fotovoltaice, baterii, pompe de căldură, recuperatoare de căldură, echipamente frigorifice eficiente, centrale moderne, izolații și sisteme inteligente de reducere a consumului. Patronatele arată că este mai eficient ca statul să finanțeze o dată reducerea consumului, decât să suporte permanent costurile unor facturi ridicate. Lipsa personalului calificat ar trebui abordată printr-un program separat, consideră patronatele. Programul 'Angajat calificat în Ospitalitate' ar presupune ca statul să suporte 50% din costul formării profesionale a unui angajat nou calificat, în limita unui plafon stabilit. Printre ocupațiile prioritare se numără bucătarii, ajutorii de bucătar, ospătarii, barmanii, recepționerii, cameristele și managerii de restaurant sau hotel. FPIOR propune și o reformă administrativă prin introducerea 'Autorizației unice HoReCa'. Operatorul ar urma să depună documentele într-un singur portal, iar instituțiile statului să facă schimb de informații între ele. Principiul este 'once-only': statul să nu mai ceară antreprenorului un document pe care o altă instituție publică îl deține deja. Măsura ar urma să acopere autorizații, certificate, avize și controale. A zecea propunere vizează predictibilitatea fiscală. FPIOR cere instituirea unui 'Pact Fiscal HoReCa 2026-2029', prin care orice modificare majoră privind TVA, taxarea muncii, impozitul pe profit, taxele specifice sectorului sau regimul voucherelor de vacanță să fie anunțată cu cel puțin șase luni înainte de intrarea în vigoare. Pentru schimbările structurale, patronatele propun un termen de minimum 12 luni. Dintre cele zece propuneri, FPIOR cere Guvernului să acționeze cu prioritate asupra a cinci: revenirea TVA pentru HoReCa la 9%, cu predictibilitate pentru minimum trei ani; relansarea voucherelor de vacanță și stimularea consumului în extrasezon; lansarea programului 'IMM Invest Ospitalitate'; eșalonarea pe 36 de luni a datoriilor fiscale pentru firmele viabile; reducerea taxării muncii pentru salariile mici din sector. Obiectivul propus de FPIOR pentru perioada 2026-2029 este ca România să aibă mai multe firme care rezistă, mai mulți angajați declarați, mai multe investiții și, în final, o bază fiscală mai mare și venituri mai consistente la buget. Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este organizația patronală reprezentativă pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Federația reunește în prezent peste 1.000 de companii și reprezintă 27 de județe ale țării, plus municipiul București, 33 de patronate și asociații și peste 30.000 de angajați. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
RADR2026/ Bolojan: Sper să avem un guvern stabil în scurt timp; dacă deraiem, anul acesta de eforturi va fi anulat
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat speranța ca România să aibă un guvern stabil într-un timp cât mai scurt, subliniind că viitorul Executiv trebuie să continue eforturile pentru reducerea deficitului bugetar. El a avertizat că, în caz contrar, există riscul ca eforturile făcute în acest an să fie anulate. ''Sper că într-un timp cât mai scurt vom avea un guvern stabil. Sper să fie un guvern care înțelege că dacă deraiem, anul acesta de la eforturi va fi anulat și riscăm să ne întoarcem într-o zonă în care costurile sociale vor fi mult mai mari decât cele pe care le-am parcurs în acest an. Și sper să existe politici predictibile și curajoase care să vă creeze portanța pentru a reprezenta și mai bine țara noastră'', a afirmat Bolojan, în discursul rostit cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române. Premierul interimar a recunoscut că ultimul an nu a fost unul ''foarte comod'', indicând printre dificultăți ''neîncrederea'' apărută între membrii coaliției de guvernare, precum și faptul că Administrația Prezidențială se află la început de mandat. ''A fost un an, din punctul acesta de vedere, nu foarte comod. Pentru a vă da niște repere, am avut și avem o administrație prezidențială care este la început de mandat, am avut o coaliție de patru partide plus grupul minorităților, cu istorii foarte complicate, în care dihoniile și neîncrederea au apărut la câteva luni. Și dacă mesajele sunt divergente, dacă poziționările într-o speță sau alta, care pot fi curajoase, inclusiv în politică externă, nu au suport în coaliție și în convergență, e foarte greu să te apuci să faci politici mari'', a declarat Bolojan. Bolojan a afirmat că, în acest an ''dificil'', Guvernul s-a confruntat cu ''probleme majore'', atât pe plan intern, cât și extern, între acestea numărându-se războiul din Ucraina și cel din Golf, incidentele cu drone, crizele energetice și seceta. ''Am avut și încă avem probleme grave legate de deficite, de dezechilibre, a căror corectare nu se poate face de pe o zi pe alta și este, în mod evident, dureroasă. Dar cu bune, cu rele, consider că acest guvern a făcut ceea ce trebuie în această perioadă și, prin măsurile pe care le-am adoptat, am evitat o downgradare a României, am dus scăderea de deficit pe o direcție care pare constantă, dar care își va epuiza scăderea la finalul acestui an. Măsurile care au fost luate nu mai pot să asigure scăderea deficitelor începând de anul viitor'', a spus el. Premierul interimar a adăugat că viitorul Guvern va trebui să continue măsurile de reducere a deficitului, în condițiile în care România și-a asumat diminuarea acestuia de la 6% la 5%. ''Am avut un risc de downgradare în această vară, care nu ne-ar fi priit, dar instabilitatea politică, lipsa de predictibilitate vizavi de ce se va întâmpla în România sunt factori agravanți. Iar crearea de așteptări care nu pot fi acoperite e unul dintre cele mai periculoase lucruri, pentru că, în afară de faptul că ne păcălim cetățenii, generăm o consolidare a sentimentului de neîncredere în autorități, a resentimentelor, care știți în ce direcție ne duce'', a precizat Bolojan. Bolojan le-a mulțumit diplomaților și întregii echipe de la Ministerul de Externe pentru colaborarea din ultimul an. ''Ancorele pe care noi le avem, le știți: NATO, Uniunea Europeană, parteneriatul cu Statele Unite - cred că astea nu sunt de discutat. Și celelalte aspecte care țin de relația cu marea diasporă românească, în special din țările Uniunii Europene, unde sunt concentrați cei mai mulți, și pe componenta de reprezentare diplomatică în sensul economic, cred că trebuie avute în vedere, în afară de orice s-ar întâmpla în plan intern'', a mai spus premierul interimar. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive. ''Se cuvine să remarcăm operațiunile de succes în lupta antidrog, cum este cea desfășurată recent în Hunedoara. Sub aparența unor 'ritualuri spirituale', un număr de cetățeni urmau să fie intoxicați cu droguri de mare risc. Polițiștii antidrog, în cooperare cu procurorii DIICOT, au oprit și stopat operațiunea de trafic de droguri. Lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului meu de ministru de interne'', a declarat Cătălin Predoiu într-un mesaj video postat pe pagina de internet a MAI. Potrivit ministrului, Poliția Română lansează de mai bine de trei ani, periodic, cadențat, încontinuu, operațiuni antidrog. ''S-au adunat sute de astfel de acțiuni, sute de grupuri de trafic destructurate, mii de traficanți trimiși în fața legii. Primesc săptămânal rapoarte despre capturi și grupuri destructurate. Dar de ce este important de remarcat în mod special acest caz? în primul rând, pentru că polițiștii luptători antidrog au oprit drogurile înainte ca acestea să ajungă la oameni. în al doilea rând, pentru că acest caz prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor: pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive. în al treilea rând, demonstrează capacitatea structurilor noastre antidrog de a se adapta tacticilor noi folosite de traficanți, de a-i căuta și destructura oriunde îi prindem, aducându-i în fața legii. Așa cum, de asemenea, au făcut recent și într-o operațiune internațională de amploare, când au destructurat un grup internațional și capturat aproape două tone de droguri de mare risc'', a spus Predoiu. El a evidențiat că toate țările europene, inclusiv România, sunt grav afectate de 'acest flagel'. ''Știu că această luptă este permanentă și de lungă durată, știu că traficul de droguri este un flagel global, o afacere de 30 miliarde de euro anual doar în Europa, știu că toate țările europene sunt grav afectate de acest flagel și că el afectează și România, știu că succesul depinde covârșitor de educația din familie, de la școală, din societate, dar, știu la fel de bine că noi ne vom face partea noastră, vom continua să lansăm operațiuni bine gândite, planificate, folosind întreaga resursă aflată la dispoziție. Și sper ca viitorul guvern cu puteri depline să continue prioritizarea luptei antidrog și să îi aloce resurse. Și pentru această prioritate avem nevoie rapid de un guvern cu puteri depline, pentru că dorim să lansăm politici noi antidrog, metode noi de combatere a traficului, să continuăm aplicarea 'Foii Europene de Parcurs Antidrog'. Luptând antidrog, luptăm și pentru tinerele generații, luptăm pentru viitorul României'', a subliniat Cătălin Predoiu. Ministrul speră, de asemenea, ca Parlamentul să construiască legislativ un statut special pentru luptătorii antidrog, protejându-i, recunoscând riscurile pe care și le asumă și importanța muncii lor. ''Până atunci, dragi polițiști luptători antidrog și procurori DIICOT, vă mulțumesc și vă felicit pentru recentele operațiuni. Vă cer să continuați îndârjiți această luptă. De ea depinde cum va arăta societatea noastră mâine și mai departe'', a transmis ministrul afacerilor interne. Poliția Română a informat luni că doi bărbați, un cetățean peruan și unul danez, au fost arestați preventiv și o femeie, cetățean român, a fost plasată sub control judiciar într-un dosar privind traficul internațional și intern de droguri de mare risc, după ce la o pensiune din localitatea Boșorod, județul Hunedoara, unde era organizată o ceremonie de ''reconectare cu sinele'', au fost descoperiți peste 6,6 litri de substanță lichidă conținând droguri de mare risc. ''Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 27 august 2026, cei doi bărbați ar fi introdus în România droguri de mare risc, în contextul organizării de către femeie, la o pensiune situată în localitatea Boșorod, a unui eveniment destinat persoanelor interesate de ritualurile Amazonului Peruvian, în cadrul căruia urmau să se consume substanțe vegetale, conținând droguri'', se arăta în comunicatul Poliției. Conform anchetatorilor, urmau să fie consumate droguri sub forma unor preparate cunoscute sub denumirile Ayahuasca și San Pedro. Ayahuasca conține DMT și cactusul San Pedro conține mescalină, ambele fiind încadrate ca droguri de mare risc, conform comunicatului. Evenimentul ar fi fost promovat online ca o experiență de ''reconectare cu sinele'' și la ceremonii și-ar fi anunțat prezența șamani și alte persoane. Participanții ar fi fost recrutați prin interviuri organizate în vara acestui an și accesul s-ar fi făcut doar pe bază de recomandare. Participarea costa 590 sau 650 de euro de persoană, sumele incluzând, potrivit procurorilor, ceremoniile, cazarea și masa. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Cluj: O echipă a UBB reprezintă România la WorldSkills Shanghai 2026
O echipă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, formată dintr-un student și un cadru didactic ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), va reprezenta România la WorldSkills Shanghai 2026. 'Bogdan Nimerenco, student al Departamentului de Jurnalism și Media































