Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat în județul Ilfov, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'La data de 27.08.2026, înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandat de arestare preventivă împotriva numitului Radu George Bucurică pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și a două infracțiuni de ultraj', potrivit unui anunț publicat pe pagina de internet a Poliției Române, la secțiunea persoane urmărite. înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, contestația procurorilor împotriva deciziei din 10 august a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și a dispus arestarea preventivă a lui George Bucurică pentru 30 de zile, începând de la 27 august până la 25 septembrie, inclusiv. Acesta a fost reținut pe 10 august, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a produs un scandal într-un local public din județul Hunedoara, iar la venirea unui echipaj de poliție a folosit un spray lacrimogen și a tras cu un pistol letal în timp ce era imobilizat de agenți. Procurorii îl acuză de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj. 'La data de 9 august, în jurul orei 02:48, inculpatul a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, județul Hunedoara, în care erau circa 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de calibrul 9X19, în condițiile în care IPJ Caraș Severin - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a dispus la 27 iulie anularea permisului de port-armă, aspect cunoscut de inculpat din 6 august. în jurul orei 03:00, fiind solicitat să se legitimeze de către organele de poliție, a refuzat, a ridicat tonul, deranjând persoanele care se aflau în local și a fugit de organele de poliție care au plecat în urmărirea sa, după ce anterior a folosit spray-ul iritant lacrimogen împotriva acestora, iar la momentul imobilizării sale de către organele de poliție ar fi tras fără drept cu arma letală deținută asupra sa', a transmis Parchetul General. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
VIDEO Intervenție în Marea Neagră pentru salvarea echipajului unei nave care s-a scufundat; 12 persoane la bord
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, joi seară, în cadrul unei acțiuni de căutare și salvare a persoanelor, desfășurată în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale, care tranzita zona economică exclusivă a României, a avut loc un incendiu. ''în data de 27.08.2026, î
Filipe Coelho (U Craiova) - Am fost echipa mai bună, dar fotbalul este nedrept uneori
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, în conferința de presă de după înfrângerea cu 1-0 din meciul cu Ararat-Armenia și eliminarea din Europa League, că formația sa a fost mai bună și că uneori fotbalul este nedrept. 'Am fost echipa mai bună pe teren, ne-am creat multe ocazii de a marca. Am arătat multă personalitate, am jucat bine, dar ne-a lipsit cel mai important lucru din fotbal - golul. Fotbalul este nedrept uneori, dar nu vreau să spun dacă a fost vorba de noroc sau ghinion. Nu am fost eficienți, deși am avut ocazii', a spus tehnicianul. 'Acum trebuie să continuăm să muncim pentru că urmează un meci important pentru noi în campionat. Nu sunt îngrijorat pentru că reușim să ne creăm ocazii. Jucăm foarte bine, important este să continuăm cu aceeași mentalitate', a explicat antrenorul portughez. Filipe Coelho regretă că nu le-a putut oferi calificarea fanilor Universității Craiova, care au fost prezenți și pe stadionul din Erevan. 'Fanii vin mereu la meciurile noastre și ne susțin, regret mult că nu am reușit să le oferim această calificare. Am încercat totul. Dacă am fi ajuns la prelungiri ar fi fost nedrept, pentru că am jucat foarte bine', a precizat el. Universitatea Craiova a fost învinsă dramatic de Ararat-Armenia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Republican ''Vazghen Sargsian'' din Erevan, în manșa secundă a play-off-ului Europa League la fotbal, astfel că va juca în Conference League. După 1-1 în Bănie, Universitatea a pierdut din nou incredibil, în ultimele secunde, la fel cum o făcuse în sezonul trecut în ultima etapă din Conference League, la Atena. Ararat-Armenia a primit un penalty pentru un presupus fault al lui Mora la Balanta (90+3), dar portarul Laurențiu Popescu a apărat șutul lui Sandro Lima (90+5). Arbitrul lituanian a decis ca lovitura de pedeapsă să se repete, după ce Romanciuk intrase în careu înainte de execuția lui Lima și a respins mingea apărată de Popescu. Același Lima a executat (90+8), Popescu a apărat din nou, dar a respins în față și brazilianul a reluat în plasă. Universitatea va juca pentru al doilea an la rând în faza principală a Conference League, iar vineri își va afla adversarele în urma tragerii la sorți de la Monte Carlo (14:00). AGERPRES (A, AS-editor: Marius Țone, editor online: Andreea Preda)
UPDATE Circulația trenurilor, reluată pe relațiile Constanța - București și Fetești - Țăndărei
Defecțiunea înregistrată la instalația de centralizare electronică (CE) din stația CF Fetești, de pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, a fost remediată, iar trenurile și-au reluat circulația pe relațiile Constanța - București și Fetești - Țăndărei, a anunțat CFR SA. 'în urma finalizării intervenției și a verifi
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol la ora 18:41 pentru monitorizarea situației, fiind transmis și un mesaj RO-ALERT valabil pentru nordul județului Tulcea, la ora 18:44. Alerta aeriană a încetat la 19:48, menționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Horațiu Cosma (MTI): Patru proiecte majore de infrastructură au făcut astăzi un pas important spre execuție
Patru proiecte esențiale pentru infrastructura rutieră a României au fost avizate joi în Consiliul Interministerial de avizare a investițiilor publice, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturi
VIDEO Nicușor Dan: România, R.Moldova și Ucraina vor continua cooperarea în domeniile infrastructurii, energiei și securității
România, Republica Moldova și Ucraina vor continua cooperarea în domeniile infrastructurii, energiei și securității, inclusiv pentru prevenirea unor agresiuni cu drone, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, după reuniunea trilaterală desfășurată la Chișinău cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski. 'Pe plan trilateral, sunt bucuros că țările no
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La data de 27.08.2026, înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandat de arestare preventivă împotriva numitului Radu George Bucurică pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și a două infracțiuni de ultraj', potrivit unui anunț publicat pe pagina de internet a Poliției Române, la secțiunea persoane urmărite. înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, contestația procurorilor împotriva deciziei din 10 august a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și a dispus arestarea preventivă lui George Bucurică pentru 30 de zile, începând de la 27 august până la 25 septembrie, inclusiv. Radu George Bucurică a fost reținut pe 10 august, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a produs un scandal într-un local public din județul Hunedoara, iar la venirea unui echipaj de poliție a folosit un spray lacrimogen și a tras cu un pistol letal în timp ce era imobilizat de agenți. Procurorii îl acuză de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj. 'La data de 9 august, în jurul orei 02:48, inculpatul a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, jud. Hunedoara, în care erau circa 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de cal. 9X19, în condițiile în care IPJ Caraș Severin - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a dispus la 27 iulie anularea permisului de port-armă, aspect cunoscut de inculpat din 6 august. în jurul orei 03:00, fiind solicitat să se legitimeze de către organele de poliție, a refuzat, a ridicat tonul, deranjând persoanele care se aflau în local și a fugit de organele de poliție care au plecat în urmărirea sa, după ce anterior a folosit spray-ul iritant lacrimogen împotriva acestora, iar la momentul imobilizării sale de către organele de poliție ar fi tras fără drept cu arma letală deținută asupra sa', a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă. Ancheta este realizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Lucrările agricole de pregătire a terenurilor pentru însămânțări la rapița și orzul de toamnă se vor desfășura cu dificultate (agrometeo)
Lucrările agricole de pregătire a terenurilor în vederea însămânțărilor la rapița și orzul de toamnă se vor desfășura cu dificultate, îndeosebi pe arealele agricole afectate de seceta pedologică, indică prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 28 august - 3 septembrie. Potrivit AN
Fotbal: FCSB anunță împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la gruparea italiană Frosinone
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi seara, împrumutul atacantului Daniel Bîrligea la Frosinone, gruparea italiană având la finalul sezonului 2026-2027 opțiune de transfer definitiv. 'Daniel Bîrligea va evolua, până la finalul actualului sezon, pentru Frosinone Calcio, din Serie A. Atacantul în vârstă de 26 de ani a efectuat vizita medicală și a semnat deja contractul cu clubul italian, care are și opțiunea unui transfer definitiv. Clubul nostru îi mulțumește lui Daniel pentru contribuția extraordinară din cei doi ani petrecuți la FCSB, în care a cucerit titlul de campion și Supercupa României și îi urează mult succes în carieră', a notat gruparea bucureșteană pe pagina oficială de Facebook. în cei aproape doi ani în care a îmbrăcat tricoul roș-albastru, Daniel Bîrligea a reușit să marcheze de 33 de ori și să ofere 6 pase de gol în 80 de meciuri oficiale. în această vară, FCSB s-a mai despărțit de alți nouă jucători: Darius Olaru, Lukas Zima, Ionuț Cercel, Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam, Daniel Graovac, Alexandru Pantea și Mihai Lixandru. AGERPRES (A, AS-editor: Marius Țone, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bolojan: 47 de kilometri din Autostrada Moldovei vor intra luni în trafic, între Adjud și Bacău
Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că, începând de lunea viitoare, încă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei vor intra în trafic, între Adjud și Bacău, astfel că vor fi în total aproximativ 242 de kilometri de autostradă deschiși circulației dintre cei 319 ai A7. ''Se fac ultimele pregătiri pe Autostrada Mold
OMS declară sfârșitul epidemiei de Ebola în Uganda
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat joi că epidemia de Ebola s-a încheiat în Uganda, în absența unor noi infectări care să fi fost înregistrate într-o perioadă de 42 de zile după externarea ultimului bolnav, informează AFP. Actuala epidemie de Ebola a fost declarată pe 15 mai într-o provincie din estul Republicii Democratice Congo (RDC), vecină cu Uganda, precum și în această țară. Ea continuă să facă ravagii în RDC, unde s-a răspândit între timp în șase provincii și unde a făcut deja peste 2.700 de morți din peste 5.650 de cazuri confirmate, devenind recent cea mai gravă epidemie din istoria țării. în Uganda, 20 de infectări au fost confirmate și doi pacienți au murit, ceilalți reușind să se vindece, potrivit Ministerului ugandez al Sănătății. Ultimul pacient vindecat a ieșit din spital pe 16 iulie, dând startul unei perioade de așteptare de 42 de zile, la finalul căreia OMS declară sfârșitul epidemiei dacă niciun caz nou nu mai este detectat. într-un comunicat comun publicat joi, OMS și agenția sanitară a Uniunii Africane (Africa CDC) 'au salutat încheierea epidemiei de Ebola cauzată de tulpina virală Bundibugyo în Uganda'. 'încheierea perioadei de 42 de zile, echivalând cu de două ori durata maximă de incubație a Ebola, este o etapă esențială, pentru că ea aduce o garanție suplimentară că niciun lanț de transmitere asociat cu ultimul caz importat nu a trecut neobservat', au reamintit cele două organizații. Potrivit directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat, 'Uganda a demonstrat că printr-o acțiune decisivă, focarele de Ebola pot fi controlate rapid'. 'Trebuie să conservăm de acum acest succes, accelerând riposta sanitară în RDC. Nu vom fi în siguranță decât atunci când transmiterea virusului se va încheia peste tot', a subliniat directorul general al Africa CDC, Jean Kaseya. Numărul infectărilor și cel al deceselor din cadrul actualei epidemii din RDC le-a depășit în doar trei luni pe cele înregistrate în timpul epidemiei care a afectat estul țării între anii 2018 și 2020, considerată până de curând cea mai gravă epidemie de Ebola din istoria RDC. ONU a avertizat pe 21 august că epidemia din RDC se răspândește 'într-un mod excepțional' și mai repede decât reacția sanitară. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea, editor online: Anda Badea)
MApN: Dronă detectată la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor; două aeronave F-18 trimise să monitorizeze situația
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, fiind ridicate de la sol la ora 18:41 pentru monitorizarea situației. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, în urma notificării Centrului Național Militar de Comandă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-ALERT valabil pentru nordul județului Tulcea, la ora 18:44. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Ministerul Sănătății simplifică normele pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Normelor privind aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. 'Așa cum am anunțat ieri (n.r. - miercuri), am demarat procesul pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi
Fotbal: CSA Steaua contestă decizia FRF de a interzice cluburilor de drept public participarea în play-off-ul Ligii a II a
Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că își exprimă 'dezacordul categoric' față de decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF), adoptată în ședința de miercuri, prin care grupările de drept public din Liga a II-a nu vor mai putea participa în play-off începând cu sezonul 2028-2029. CSA Steaua susține că hotărârea FRF este 'contrară intereselor fotbalului și principiului meritului sportiv' și precizează că și-a exprimat opoziția și anterior adoptării deciziei, printr-un punct de vedere transmis în scris Federației Române de Fotbal. 'Considerăm greu de justificat faptul că, într-un sistem sportiv în care autoritățile și instituțiile publice au un rol important și legitim în susținerea sportului, Federația Română de Fotbal alege să introducă o restricție întemeiată pe forma juridică de organizare a unui club, în loc să protejeze un principiu fundamental: clasamentul trebuie stabilit pe teren, iar performanța sportivă trebuie să decidă participarea în fazele superioare ale competiției', se arată în comunicatul CSA Steaua. Clubul din Ghencea consideră că forma juridică a unei echipe nu ar trebui să reprezinte un criteriu de excludere și invocă situația competițiilor europene. 'Cu atât mai greu de înțeles este o asemenea abordare în contextul în care, la nivelul competițiilor europene, forma de organizare a unui club nu constituie, prin ea însăși, un criteriu general de excludere din competiție. Fotbalul trebuie să fie decis de rezultate, nu de natura juridică a celui care le obține', susține CSA Steaua. în opinia clubului bucureștean, o echipă care își câștigă pe teren dreptul de a evolua în play-off nu ar trebui împiedicată să participe printr-o decizie administrativă. 'O echipă care, după un sezon întreg, obține, potrivit clasamentului, locul în play-off nu ar trebui împiedicată să participe printr-o decizie administrativă înainte ca mingea să înceapă să se joace. O asemenea măsură nu consolidează meritul sportiv, ci riscă să îl înlocuiască', se mai arată în comunicat. CSA Steaua anunță, totodată, că analizează hotărârea FRF și eventualele căi juridice prin care ar putea contesta măsura. 'în aceste condiții, Steaua București analizează hotărârea adoptată și căile juridice disponibile pentru apărarea drepturilor și intereselor clubului, urmând ca, în funcție de concluziile acestei analize și de aprobările instituționale necesare, să fie stabilite demersurile ulterioare. Considerăm că legalitatea și temeinicia unei asemenea restricții trebuie să poată fi supuse controlului organismelor competente', precizează gruparea militară. CSA Steaua susține că, dincolo de decizia FRF, obiectivul său rămâne promovarea în prima ligă și afirmă că Ministerul Apărării Naționale și clubul continuă să caute soluții juridice și parteneri pentru rezolvarea situației echipei de fotbal. 'Demersurile vor continua, deoarece proiectul fotbalistic al Stelei trebuie să beneficieze de perspectiva firească a performanței la cel mai înalt nivel. Steaua trebuie să revină în prima ligă. Acest obiectiv rămâne prioritar', se mai arată în comunicatul CSA Steaua. Comitetul Executiv al FRF a decis miercuri, în unanimitate, ca începând din sezonul 2028-2029 doar cluburile de drept privat să poată evolua în play-off-ul Ligii a II-a. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a explicat că participarea cluburilor de drept public în play-off, în condițiile în care acestea nu pot promova în Superliga, ar putea afecta integritatea competiției. Potrivit lui Burleanu, 16 cluburi din Liga a II-a au susținut modificarea, unul a votat împotrivă, iar restul s-au abținut. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv în unanimitate și va intra în vigoare din sezonul 2028-2029 pentru a asigura predictibilitatea pentru cluburile participante. în prezent, Legea Sportului prevede că un club de drept public, precum CSA Steaua, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, nu poate promova în Superliga României, competiție organizată de Liga Profesionistă de Fotbal. AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina
Populația care locuiește în zona de nord a județului Tulcea a primit, joi, în jurul orei 18:45, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. în mesaj, autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăpostească în locuri sigure pentru următoarele 90 de minute. Aceasta este cea de-a treia alertă extremă primită joi de populația din județ, după cele de la orele 6:45 și 10:18. Numărul mesajelor RO-ALERT transmise, de la începutul acestui an, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență către populația din județul Tulcea, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, l-a depășit pe cel al mesajelor de alertă extremă transmise în România din aceeași cauză în perioada 2023-2025. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Nicușor Dan - întâlnire la Chișinău cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski
Chișinău, 27 aug - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan are joi, la Palatul Prezidențial din Chișinău, o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. întâlnirea trilaterală se desfășoară după ce Nicușor Dan și Maia Sandu au participat la o parada militară care s-a desfășurat în Piața Adunării Naționale din Chișinău, cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova. Zelenski nu a fost prezent la acest eveniment. Pe 27 august, Republica Moldova celebrează 35 de ani de la proclamarea Independenței, evenimentele organizate în acest an fiind derulate sub genericul 'Independența ne unește'. AGERPRES/(AS - editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu) Citește și: Ziua Republicii Moldova/ Președintele Nicușor Dan - la parada militară de la Chișinău Nicușor Dan: Integrarea europeană, securitatea energetică și amenințările hibride, printre temele discutate cu Maia Sandu Nicușor Dan, la Chișinău; a fost primit de Maia Sandu la Palatul Prezidențial Nicușor Dan: Cahul - un reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova
Ziua Republicii Moldova/ Președintele Nicușor Dan - la parada militară de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan, care se află joi la Chișinău, a asistat, alături de președinta Maia Sandu, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova. Pe scena special amenajată în Piața Adunării Naționale din Chișinău s-au aflat și prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, dar și președintele Parlamentului moldovean Igor Grosu. La paradă au defilat peste 2.000 de militari, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției, Serviciului de Protecție și Pază, cărora li s-au alăturat 150 de veterani din Republica Moldova. De asemenea, în Piața Adunării Naționale din Chișinău au defilat și trupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Italia, Franța, Germania, Cehia, SUA, Lituania și Polonia. După parada militară, în Piața Adunării Naționale din Chișinău, are loc un concert. Pe 27 august, Republica Moldova celebrează 35 de ani de la proclamarea independenței, evenimentele organizate în acest an fiind derulate sub genericul 'Independența ne unește'. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu) Citește și: Nicușor Dan - întâlnire la Chișinău cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski Nicușor Dan: Integrarea europeană, securitatea energetică și amenințările hibride, printre temele discutate cu Maia Sandu Nicușor Dan, la Chișinău; a fost primit de Maia Sandu la Palatul Prezidențial Nicușor Dan: Cahul - un reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova
Pistol (CNAIR): Luni, 31 august, deschidem circulația pe autostradă între Adjud și Bacău Sud
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud și Bacău Sud, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Luni, 31 august, ora 16:00: deschidem circulația pe autostradă între Adjud și Bacău Sud! Am fost astăzi pe șantier, unde constructorul român (UMB) finalizează ultimele detalii, și am făcut ultima verificare înainte de deschidere. Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 km noi de autostradă. Din acel moment, drumul pe autostradă de la București va ajunge, într-o primă fază, până la nodul rutier al VO Bacău care face legătura cu DN2F, spre Vaslui', a notat Pistol. Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare, după finalizarea lucrărilor de racordare, circulația se va extinde până la Nodul Rutier Bacău Nord al VO Bacău (încă 4 km). 'Am ales această etapizare pentru un singur motiv: deschidem fiecare kilometru doar atunci când conexiunile lui sunt complete și sigure. Odată cu deschiderea sectorului Adjud - Bacău Sud, se va circula pe 241,62 km din totalul celor 319 km ai A7 (Ploiești - Pașcani), ale cărei loturi în execuție sunt finanțate prin PNRR. Moldova își primește autostrada - și, odată cu ea, perspective economice concrete de dezvoltare!', a transmis șeful companiei de drumuri. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Festivalul Bucharest Fringe - maratonul teatrului independent, între 4 și 13 septembrie; 30 de spectacole și evenimente în 16 spații
Ediția a XVI-a a Festivalului Bucharest Fringe - maratonul teatrului independent se desfășoară în perioada 4 - 13 septembrie și aduce pe scene și în spații neconvenționale din Capitală spectacole noi din București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș și Galați. ''La început d
UPDATE Tramvaiele 41 şi-au reluat circulaţia, după 90 de minute de blocaj
Circulația tramvaielor liniei 41 a fost reluată la ora 17:15, iar autobuzele liniei navetă vor fi menținute în circulație până la reglarea ritmicității, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Societății de Transport București (STB), Constantin Tobescu. ORA 16.49 Linia 41, blocată pe sensul Piața Presei; s-a pus în circulație linia navetă 641 Linia 41 este blocată pe Șoseaua Virtuții, în stația Piața Crângași, pe sensul Piața Presei, cauza fiind un incident tehnic, a anunțat, joi, Societatea de Transport București, pe X. Potrivit purtătorului de cuvânt al STB, Constantin Tobescu, un tramvai s-a defectat în stația Piața Crângași, iar echipa tehnică lucrează pentru remedierea problemei. Circulația tramvaielor pe linia 41 este blocată de la ora 16:03. Pentru preluarea fluxului de călători s-a format linia navetă 641 care funcționează între Ghencea și Piața Presei. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Maramureș: Proiecție de filme documentare în aer liber, în cadrul programului 'Noaptea Muzeelor la Sate'
Filme documentare despre bisericuțe din lemn, unele aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO sau în rețeaua transilvană a bisericilor vechi, vor putea fi urmărite în cadrul evenimentului 'între pământ și cer: satul românesc', care se derulează în cadrul programului 'Noaptea Muzeelor la Sate'
Mureș: Doi parașutiști militari au fost transportați la spital în urma unei rafale de vânt
Doi militari care efectuau exerciții de parașutare în zona Aeroclubului Târgu Mureș au fost transportați, joi, la UPU SMURD Târgu Mureș, după ce o rafală de vânt care și-a schimbat brusc direcția i-a aruncat pe firele de înaltă tensiune și pe un imobil. Garnizoana Târgu Mureș urmează să comunice oficial incidentul, precum și starea de sănătate a militarilor. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au anunțat că au fost solicitați să intervină, joi, pentru salvarea unei persoane 'care a rămas agățată de firele de înaltă tensiune, la intersecția străzilor Libertății și Albinei din municipiul Târgu Mureș'. La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. Până la sosirea forțelor de intervenție, persoana a fost coborâtă în siguranță și preluată de un echipaj medical, fiind ulterior transportată la UPU Târgu Mureș. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, fiind stabilit termen de judecată pentru data de 23 septembrie. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că acordul a fost încheiat în dosarul privind incendierea arhivei Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești. în luna ianuarie, polițiștii au deschis un dosar penal, iar la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost demarată o anchetă internă, după ce documente din arhiva Poliției Ploiești ar fi fost distruse în mod ilegal. 'Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost sesizată, la data de 15 ianuarie, cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost încărcate într-o autoutilitară de către persoane neautorizate, în scopul transportării acestora în vederea distrugerii. în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele neautorizate care au procedat la manipularea documentelor respective ar fi fost solicitate în acest sens de către doi angajați ai unității (Poliția Municipiului Ploiești - n.r.)', preciza la acel moment IJP Prahova. Surse din anchetă au confirmat, pentru AGERPRES, că documentele făceau parte din arhiva Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, iar un prim transport din această arhivă ar fi fost distrus prin incendiere pe un câmp din incinta Școlii de Pompieri de la Boldești Scăeni. Ulterior, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, comisar șef de poliție Ginel Preda, a declarat, într-o conferință de presă, că la fața locului au fost găsite fragmente mici din câteva documente. 'Din păcate, atunci când am fost la cercetarea la fața locului n-am mai găsit decât fragmente mici din câteva documente pe care le-am (...) indisponibilizat și le-am pus la dispoziția unității de parchet ca să stabilim ce este cu ele. Dar, (...) fiind o cauză penală în lucru, și documentele pe care le-am oprit și n-au plecat, ele sunt disponibilizate într-o încăpere. Așteptăm delegarea procurorului să le desfacem și să vedem ce este acolo, ce e în ele', a precizat atunci sursa citată. în acest dosar au fost inculpați șeful de atunci al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, și un subaltern al său, ambii fiind cercetați sub control judiciar. Ca urmare a faptului că a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei penale privind incendierea unor documente din arhiva instituției, Laurențiu Drăghici a fost suspendat din funcție. Anchetatorii arătau că cei doi inculpați, după un plan prestabilit, au determinat angajații unei societăți private să sustragă circa 2.500 de kilograme de încrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu, o parte însemnată a acestor documente fiind ulterior arsă. Datele se regăsesc în motivarea deciziei Judecătoriei Ploiești, care a respins plângerile celor doi formulate împotriva măsurii controlului judiciar. Conform motivării transmise de instanță, la solicitarea AGERPRES, cei doi inculpați ar fi acționat după un plan prestabilit, documentele sustrase fiind depozitate pe holul de la etajul al patrulea al instituției. 'în ceea ce privește situația de fapt, din coroborarea mijloacelor de probă, a rezultat, în esență, aceea că, inculpații W (având gradul de... și funcția de ...) și X (având gradul de agent ... și fiind în raporturi de subordonare față de cel dintâi), la data de... după un plan prestabilit, au determinat angajații societății private G (având ca obiect de activitate proiectarea și execuția instalațiilor de gaze), să sustragă, fără vinovăție, circa 2500 de kg de înscrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu (registre, condici, adrese, cereri, reclamații, sesizări, procese verbale, fișe de intervenții, rapoarte informative, rapoarte de activitate, etc.) din sediul ... (documente emise de către polițiștii..., depozitate pe holul de la etajul 4 al instituției, pentru care nu au fost efectuate demersuri de arhivare și distrugere, pentru unele dintre acestea nefiind expirat termenul de păstrare ori aveau termen de păstrare permanent), o parte însemnată a acestora fiind arsă într-un container aflat în curtea Școlii de... din orașul (aproximativ 1500 de kg de înscrisuri oficiale)', arată sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
CNIR: Autostrada A13 Brașov-Bacău va avea cinci loturi
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a stabilit împărțirea Autostrăzii A13 Brașov - Bacău, cu o lungime de 174 de kilometri, în cinci loturi, fiecare dintre acestea urmând să poată funcționa independent. Potrivit unui comunicat al CNIR, împreună cu prestatorul, a fost agreată lotizarea traseului cu o lungime de 174 de kilometri în cinci loturi, pentru fiecare dintre loturi fiind asigurată funcționarea independentă. 'Pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate, se efectuează foraje geotehnice, inclusiv pe sectoarele cu traseu modificat din județul Brașov, stadiul fiind de 22.700 metri forați, la sfârșitul acestei luni. Studiul de fezabilitate este necesar pentru stabilirea traseului final și a costului estimat pentru etapa de proiectare și execuție, un studiu geotehnic riguros reprezentând un fundament solid pentru viitoarea autostradă', precizează CNIR. Investigațiile geotehnice se realizează cu trei instalații de foraj, mobilizate în zona localităților brașovene Hărman și Prejmer, respectiv Moacșa, județul Covasna, menționează sursa citată. Pe traseul A13 Brașov - Bacău sunt prevăzute 15 noduri rutiere, câte 5 noduri în fiecare județ. Totodată, A13 Brașov - Bacău va avea conexiuni cu viitoarea Autostradă Sibiu - Făgăraș - Brașov și cu Autostrada Moldovei (A7). 'Sectorul Brașov - Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu - Făgăraș - Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei - A 7', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Nicușor Dan: Integrarea europeană, securitatea energetică și amenințările hibride, printre temele discutate cu Maia Sandu
Integrarea europeană, securitatea energetică și proiectele de interconectare, precum și reziliența, combaterea dezinformării și a amenințărilor hibride s-au numărat printre temele abordate de președintele Nicușor Dan și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul întâlnirii avute, joi, la Chișinău. 'Am avut astăzi la Chișinău consultări cu doamna președinte Maia Sandu pe prioritățile agendei bilaterale și pe temele de actualitate la nivel european și internațional. (...) Am adresat cuvinte de încurajare Republicii Moldova pentru progresele realizate în procesul de integrare europeană, care au dovedit o dată în plus o mobilizare politică, administrativă și civică exemplară pentru a implementa legislația europeană și reformele necesare. Reformele trebuie continuate în ritm susținut, pe toate palierele, iar România va rămâne aproape, oferind expertiză tehnică și sprijin diplomatic pentru ca procesul de integrare europeană să avanseze într-un ritm accelerat', a scris Nicușor Dan, pe Facebook. Discuțiile au vizat și securitatea energetică și proiectele de interconectare, șeful statului afirmând că există 'un angajament comun ferm de a continua în mod susținut eforturile pe acest palier'. De asemenea, au fost abordate temele rezilienței, combaterii dezinformării și amenințărilor hibride, precum și necesitatea contracarării presiunilor venite din partea Rusiei. 'Am discutat și despre securitate energetică și proiecte de interconectare. Avem un angajament comun ferm de a continua în mod susținut eforturile pe acest palier. Am abordat astăzi și temele rezilienței, combaterii dezinformării și amenințărilor hibride, precum și necesitatea de a contracara presiunile venite din partea Rusiei. Dintre acestea, încălcarea spațiului aerian de către drone rusești reprezintă o provocare constantă pentru autoritățile noastre și vom aprofunda cooperarea noastră pe acest palier', a precizat președintele. Nicușor Dan a adresat președintei Maia Sandu și cetățenilor Republicii Moldova felicitări cu ocazia Zilei Independenței, alături de urări de pace, prosperitate și securitate, în interiorul familiei europene. El a evidențiat că întâlnirea de joi a reprezentat 'o dovadă în plus a apropierii dintre România și Republica Moldova' și a 'relației speciale bazate pe comunitatea de istorie, limbă, cultură și tradiții'. AGERPRES/( AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu) Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook.com Citește și: Nicușor Dan - întâlnire la Chișinău cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski Ziua Republicii Moldova/ Președintele Nicușor Dan - la parada militară de la Chișinău Nicușor Dan, la Chișinău; a fost primit de Maia Sandu la Palatul Prezidențial Nicușor Dan: Cahul - un reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova
Ministerul Energiei a aprobat proiecte de 290 milioane de euro de eficiență energetică în instalații industriale incluse în EU ETS
Un număr de șapte proiecte, în valoare de aproximativ 290 de milioane de euro, au fost aprobate pentru investiții derulate prin programul dedicat eficienței energetice în instalații industriale incluse în schema Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS). Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, transmis joi AGERPRES, în cadrul procedurii 11 beneficiari au depus proiecte cu o valoare totală de 384,30 milioane de euro și un ajutor de stat solicitat în cuantum de 165,3 milioane de euro. 'Proiectele vizează investiții în instalații și echipamente specifice sectorului industrial, precum și în sisteme destinate modernizării și monitorizării echipamentelor și optimizării consumului de energie la nivelul operatorilor economici care intră sub incidența schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS). în urma procesului de evaluare și selecție, au fost aprobate pentru finanțare 7 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 290 de milioane de euro. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 108,86 milioane de euro', menționează reprezentanții ministerului. Prin implementarea investițiilor finanțate în cadrul acestei măsuri se estimează obținerea unor rezultate semnificative în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor, respectiv: reducerea cumulată a consumului de energie cu aproximativ 990.000 MWh/an și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 239.000 de tone CO2‚ echivalent/an. Reprezentanții Ministerului Energiei precizează că, prin această schemă de finanțare, sprijină modernizarea instalațiilor industriale, reducerea consumului de energie și creșterea competitivității operatorilor economici, în paralel cu diminuarea amprentei de carbon a sectorului. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Pîrvulescu (Enevo): Nișa unde poate juca România în piața de tehnologie este digitalizarea; aceasta nu se poate face fără cybersecurity
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Digitalizarea, respectiv securitatea cibernetică, reprezintă una dintre puținele nișe tehnologice în care România și Uniunea Europeană au oportunitatea de a construi produse și branduri cu adresabilitate globală, consideră Cristian Pîrvulescu, directorul general al Enevo Group. 'Nișa unde pot juca România și Europa în piața de tehnologie este digitalizarea, iar aceasta nu se poate face fără segmentul de cybersecurity', a declarat Cristian Pîrvulescu, prezent la CIGRE 2026 Paris Session, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate sectorului electroenergetic, Acesta a atras atenția asupra dificultății de a recupera decalajele acumulate de România în industriile tehnologice tradiționale și a indicat securitatea cibernetică drept un domeniu în care există încă oportunități reale de dezvoltare și competiție pe piețele internaționale. 'Standurile acestea sunt pline de furnizori de tehnologie primară și hardware. Nu putem să recuperăm un decalaj de decenii, pentru că industria este dominată de branduri solide care au piață, au certificări. Să începem să producem acum în România ceea ce fac ei de decenii este prea târziu. Nu mai vorbesc de industria regenerabilelor... Sigur că putem să începem acum să producem panouri fotovoltaice și nu e greu să faci o fabrică, luăm finanțare, poate un grant sau o schemă de sprijin de la Uniunea Europeană. Problema este: cine ar cumpăra aceste produse azi? Pentru că primul lucru pe care îl face un investitor este să facă un due diligence tehnic și comercial al proiectului (...). Este necesar să probezi cu referințe, certificări, flotă instalată. Deci nu e o problemă să construiești o fabrică, e o problemă să captezi piața și să construiești un brand comercial viabil. însă nișa care încă oferă oportunități, pentru România sau Uniunea Europeană, dar și pentru noi ca firmă, se concentrează în jurul industriilor viitorului, toate având punct pivotal digitalizarea și automatizarea (...). S-au schimbat atât de multe lucruri structurale în ultimii 2-3 ani, încât dezvoltarea digitală devine dezvoltare tehnologică. Cybersecurity, un segment esențial al tehnologiei digitale, îți oferă oportunitățile pieței globale, pentru că piața globală nu oferă încă suficiente soluții', a explicat Cristian Pîrvulescu. în viziunea sa, accesul la piața globală de tehnologie nu poate fi construit doar prin avantajul unei poziționări geografice. Companiile care vor să concureze la nivel internațional trebuie să își construiască produse competitive, să respecte standarde de calitate, să aibă dinamism comercial și, mai ales, să dezvolte un brand capabil să opereze pe piețe globale. 'în opinia mea, pentru a putea juca în piața de tehnologie nu este suficient să stai în interiorul unor granițe geografice, ci trebuie să ai comportament, calitate, dinamică și un branding internațional. Dacă ne uităm în jur, la toate standurile expozanților de la CIGRE, observăm numai branduri internaționale care abordează piața globală', a precizat Pîrvulescu. în acest context, a menționat el, compania pe care o conduce își consolidează propria strategie de dezvoltare tehnologică pornind de la experiența acumulată în infrastructura energetică și evoluând către dezvoltarea de produse și soluții software proprietare. 'Enevo a pornit ca un integrator de soluții power and automation. în timp, s-a dezvoltat ca un EPC contractor. Astăzi dezvoltăm un concept de EPC+. Plusul înseamnă să putem oferi servicii complete post-construcție, pentru operarea tehnică și comercială a centralelor și stațiilor, după ce sunt ele puse în funcțiune. (...) Sectorul energetic suferă un proces acut de transformare tehnologică, iar evoluția este evidentă: inflația de proiecte în sectorul regenerabil, digitalizarea accelerată a rețelei, modificările structurale care necesită noi sisteme de comandă-control-protecții pentru a putea asigura reziliența în operarea sistemelor și multe altele. în acest context, Enevo își dezvoltă capacitatea de a produce tehnologie proprie. Unul dintre aceste produse este SentryOT, software-ul de securitate cibernetică pe care îl prezentăm în cadrul CIGRE. Dar mai avem în portofoliul propriu și alte produse software care se adresează operatorilor de transport, distribuție și producătorilor, care urmează a fi lansate. Evident, coloana noastră vertebrală, ADN-ul nostru, este construcția de proiecte de infrastructură energetică, dar migrăm de la un EPC tradițional spre un furnizor de tehnologie', a afirmat Cristian Pîrvulescu. La CIGRE 2026 Paris Session, Enevo Group a prezentat în cadrul standului propriu întreaga paletă de servicii și expertiză a companiei, având ca element central platforma de securitate cibernetică SentryOT. Compania a pregătit, pe durata evenimentului, workshopuri dedicate, prezentări și demonstrații live ale platformei, cu accent pe provocările specifice securității cibernetice în infrastructurile energetice și în mediile operaționale. Aproximativ 15.000 de experți din 100 de țări participă, în perioada 23-28 august, la CIGRE 2026 Paris Session, pentru a discuta despre principalele provocări generate de electrificarea accelerată și transformarea sistemelor energetice. Ediția din 2026 pune în prim-plan teme esențiale pentru viitorul sectorului energetic: impactul inteligenței artificiale și al centrelor de date asupra sistemelor electroenergetice, lecțiile și măsurile de răspuns în urma recentelor pene de curent de amploare, tehnologiile grid-forming, esențiale pentru integrarea unor ponderi ridicate de energie regenerabilă fără compromiterea stabilității rețelei, evoluția piețelor de energie electrică și a mecanismelor de flexibilitate, securitatea cibernetică și planificarea infrastructurii. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)
Proiect: Stimulentul pentru copii cu dizabilități, acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap
Stimulentul financiar pentru copii cu dizabilități ar putea fi acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap. Un proiect de hotărâre în acest sens ar putea fi introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de vineri a Consiliului General al Capitalei. Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar copiilor cu handicap care au domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București. Potrivit proiectului care va fi dezbătut vineri, de la data de 1 ianuarie 2027, stimulentul se va acorda: copiilor încadrați în grad de handicap grav cu asistent personal, în grad de handicap grav, în grad de handicap accentuat sau grad de handicap mediu, conform unui certificat de încadrare emis de către una dintre Comisiile de protecția copilului de la nivelul sectoarelor Capitalei. Vor putea beneficia de stimulentul financiar și copiii aflați la tratament medical în București pentru afecțiuni hemato - oncologice, ale căror certificate de încadrare în grad de handicap sunt emise de către Comisia pentru protecția copilului competentă de la nivelul oricărui județ și pentru care cel puțin un părinte sau reprezentant legal are domiciliul/reședința în Capitală. Stimulentul se va acorda diferențiat, în funcție de gradul de handicap: - 1.000 lei/lună pentru copiii încadrați în gradul grav sau grav cu asistent personal; - 800 lei/lună pentru copiii încadrați în gradul accentuat; - 400 lei/lună pentru copiii încadrați în gradul mediu. Copiii încadrați în gradul ușor nu vor beneficia de stimulent. Pentru cererile eligibile aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, până la data de 31 decembrie 2026, inclusiv, plata stimulentului financiar aferentă lunii decembrie 2026, precum și a lunilor anterioare acesteia, se achita în cuantum de 1.000 lei/lună. începând cu data de 1 ianuarie 2027, pentru cererile de acordare a stimulentului financiar aflate în evidența DGASMB, precum și pentru cererile nou depuse plățile se achită conform gradului de încadrare în grad de handicap și conform condițiilor de eligibilitate, îndeplinite cumulativ. începând cu 1 ianuarie 2027, pentru cererile nou depuse va trebui îndeplinită condiția conform căreia cel puțin un părinte sau reprezentant legal al copilului are domiciliul stabil în București de cel puțin 12 luni consecutive înainte de depunerea cererii. De asemenea, părintele sau reprezentantul legal nu trebuie să aibă datorii restante neeșalonate față de bugetul local. Potrivit referatului de aprobare, aproximativ 70 - 80% dintre Primăriile din România nu acordă stimulente financiare directe persoanelor cu dizabilități, ceea ce generează 'un efect de atragere' (pull factor) a beneficiarilor din alte județe. 'Condițiile de eligibilitate propuse sunt proporționale, nediscriminatorii și aliniate la practica europeană în materia beneficiilor sociale locale. (...) Principiul sustenabilității financiare. prevăzut de art. 5 lit. c) din Legea nr. 292/2011, impune explicit ca beneficiile de asistență socială să fie dimensionate astfel încât să poată fi achitate integral și la termen. (...) Consiliul General nu restrânge un drept; condiționează un beneficiu pe care el însuși l-a creat, cu scopul legitim de a-l face sustenabil și de a-1 focaliza către cetățenii Municipiului București care au cu adevărat nevoie de el', se explică în document. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Piața bunurilor de larg consum din România a raportat o creștere de 3,4%, în primul semestru (studiu)
Piața bunurilor de larg consum din România (FMCG - Fast-Moving Consumer Goods) a înregistrat o creștere valorică de 3,4%, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, reiese din datele unui studiu publicat joi. Potrivit cercetării YouGov Behavior Change, aproape două treimi dintre români se așteaptă ca situația lor financiară să se înrăutățească în următoarele 12 luni, semnificativ peste media europeană de 46%, în timp ce doar 6% anticipează o îmbunătățire. Pe acest fond, o altă concluzie a studiului de specialitate este că una dintre cele mai importante schimbări ale consumatorului român este reorientarea către produse din zona de preț mainstream. Astfel, mărcile din acest segment au generat 60% din creșterea valorică a pieței, restul fiind generat de brandurile private premium. La polul opus, mărcile premium, dar și cele economy și private label budget continuă să piardă teren. în primele luni din 2026, ponderea valorică a promoțiilor a urcat la 26,5%, cu 2,5 puncte procentuale peste nivelul de anul trecut, iar în paralel se observă o creștere a misiunilor de cumpărare de tip 'cherry-picking', caracterizate prin coșuri mici în care produsele la promoție au o pondere de peste 50%. în același timp, magazinele de tip discount depășesc pentru prima oară pragul de 30% cotă de piață, prima jumătate a anului curent confirmând consolidarea discounterilor, cu un salt de 8,9% în valoare absolută, de la un an la altul. Totodată, comerțul tradițional continuă să piardă teren (21,3% cotă de piață) și rămâne principala sursa de creștere pentru liderul pieței de retail. Datele centralizate în studiu relevă faptul că, deși zona de online reprezintă doar 2% din totalul pieței FMCG, canalul a crescut cu 27,1% în valoare, atât prin câștigarea de noi cumpărători, cât și prin achiziții mai dese și coșuri mai mari. La capitolul retaileri, Penny a raportat cea mai bună performanță, în primul semestru, cu cele mai puternice creșteri, atât la acoperire națională, cât și în loialitate, în timp ce Lidl, Supeco și LaDoiPași și-au extins baza de cumpărători. YouGov Shopper (anterior GfK Consumer Panel până în 2023) monitorizează, în mod continuu, un panel de 6.000 de gospodării, reprezentativ la nivel național. Compania este parte a YouGov - un grup global de cercetare de piață, cu operațiuni în SUA, Europa, Orientul Mijlociu, India și Asia Pacific. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)































