Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El consideră că determinarea și ambiția au fost esențiale în parcursul care a dus România la EURO 2024 și afirmă că rezultatele rămân cel mai important obiectiv al echipei naționale. 'Trebuie să arătăm determinare și ambiție. Cred că asta ne-a făcut în trecut să reușim să ne calificăm la EURO, să facem o grupă bună la turneul final și să ieșim din ea. Cu siguranță, suporterii, când vor vedea că dăm totul pe teren, o să fie mulțumiți la sfârșitul meciului. în același timp, și noi o să fim mulțumiți, dar și mai important este rezultatul. O să facem totul pentru a reuși din nou să avem o campanie bună, începând cu aceste meciuri din Nations League, pentru a deschide încă o portiță pentru calificarea la EURO. După această perioadă de șase meciuri o să ne aștepte calificările pentru EURO și ne dorim foarte mult să fim din nou acolo', a declarat Andrei Burcă într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al Federației Române de Fotbal. Fundașul în vârstă de 33 de ani se gândește deja la posibilitatea de a participa la un nou turneu final și spune că își dorește să îmbrace din nou tricoul echipei naționale la EURO. 'Bineînțeles că mă gândesc la EURO 2024 și asta am în cap: următorul EURO. Ar fi ceva senzațional să îmbrac tricoul echipei naționale la un nou turneu final. Și nu doar pentru noi, ci pentru întreaga țară, pentru că s-a văzut ce emulație s-a creat acum doi ani. Sper să-i facem din nou mândri pe români. ãsta este gândul meu, visul meu și, cu siguranță, așa gândesc toți băieții', a spus acesta. Burcă vede drept o provocare programul din debutul Ligii Națiunilor, cu patru meciuri într-o perioadă scurtă, și consideră că jucătorii trebuie să fie pregătiți atât fizic, cât și mental: 'Cred că este o provocare și pentru Mister, și pentru noi, și pentru suporteri, pentru că vor fi multe meciuri într-o perioadă scurtă și trebuie să fim foarte bine pregătiți, atât mental, cât și fizic. Trebuie să-i facem mândri pe români, să respectăm ceea ce spune Mister și să obținem rezultate pentru România, pentru că asta contează la echipa națională: să avem rezultate.' Primul adversar al României va fi Suedia, formație pe care Burcă o consideră periculoasă din punct de vedere ofensiv, iar despre cel de-al doilea meci, cu Bosnia-Herțegovina, de la București, fundașul naționalei spune că trebuie privit cu luciditate și să nu fie transformat într-o revanșă. 'Știm ce adversar o să întâlnim în Suedia și, într-adevăr, trebuie să ne facem foarte bine treaba defensiv. Dar cred că și ideea lui Mister este că defensiva pleacă de la numărul 9. Toată echipa este responsabilă de partea defensivă, cum și toată echipa este responsabilă de partea ofensivă, cum cere dânsul, cu construcția de la portar. O să avem un meci dificil acolo și trebuie să fim pregătiți la cel mai înalt nivel. Cred că ar trebui să fim puțin mai înțelepți cu Bosnia și să nu ne gândim neapărat la o revanșă. Păcat că nu o să fie suporterii pe stadion, pentru că ne-am fi dorit foarte mult să fie în spatele nostru. Era un meci în care, cu siguranță, ne-ar fi împins de la spate. Noi trebuie să intrăm pe teren să luăm cele trei puncte. Asta este primordial în acest joc. Revanșă, ne-revanșă, noi trebuie să ne vedem de drumul nostru', a afirmat Andrei Burcă. Experiența acumulată la echipa națională îl ajută pe Burcă să abordeze diferit meciurile pentru România: 'Emoțiile pot spune că înaintea meciului sunt la fel, la intonarea imnului, dar după nu mai ești la fel de zbuciumat. în primele partide eram așa, să fiu peste tot pe teren, dar acum, cu această experiență, devii mai calm și știi mai bine ce ai de făcut pe teren. Nu trebuie să le faci tu pe toate. Trebuie să știi unde trebuie să mergi în fiecare moment. La început, sunt convins că majoritatea jucătorilor, când debutează la echipa națională, vor să dea totul și să se afirme, să arate că merită să îmbrace acest tricou. Dar, cu timpul, realizezi că cel mai important lucru este echipa națională și ca echipa națională și suporterii să fie mândri.' Ajuns în China, la Yunnan Yukun, Burcă a vorbit și despre adaptarea la viața departe de România și despre lucrurile care l-au impresionat. 'E puțin dificil cu distanța, pentru că este departe, dar sunt atâtea posibilități acum cu avioanele, cu escalele, încât poți să faci totul frumos. Este chiar o experiență interesantă și putem învăța foarte multe de la ei. Cel mai mult m-a impresionat infrastructura, tehnologia și respectul pe care îl au și bunătatea oamenilor. Chiar încearcă să te ajute în fiecare zi cu orice problemă ai. Chiar dacă ești străin, ei încearcă să te ajute și sunt foarte primitori, cum cred că sunt și românii față de celelalte naționalități care vin la noi în țară', a mai spus Burcă. Selecționata României are programate patru partide în debutul noii ediții a Ligii Națiunilor: Suedia - România pe 25 septembrie (Strawberry Arena - Solna), România - Bosnia-Herțegovina pe 28 septembrie (Arena Națională, fără spectatori), Polonia - România pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varșovia) și România - Suedia pe 5 octombrie (Arena Națională). AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Neamț: Șase persoane, între care trei copii, s-au intoxicat cu ciuperci
Șase persoane din localitatea Oșlobeni, membri ai aceleiași familii, s-au intoxicat după ce au consumat ciuperci otrăvitoare, a anunțat, luni, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. între acestea s-au numărat trei copii cu vârste de 4, 7, respectiv 9 ani. Părinții copiilor le-au po
România, printre țările UE în care a scăzut numărul zborurilor comerciale în luna august
în perioada iunie-august 2026, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au avut loc peste două milioane de zboruri comerciale, cea mai aglomerată lună fiind iulie, cu 709.931 de zboruri, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 2,8% și una de 5,7% comparativ cu situația din luna iulie 2024, arată datele publicate luni de Eurostat.
Bende Sandor: Ungaria și Bulgaria răcesc centralele nucleare din aceeași Dunăre; în România,vinovatul se pierde undeva pe drum
Președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Bende Sandor, a criticat, luni, situația de la Cernavodă, în condițiile în care Ungaria nu și-a oprit centrala de la Paks nici la debite mult mai mici ale Dunării, iar Bulgaria continuă să răcească centrala de la Kozlodui 'din aceeași Dunăre' și exportă energie către România. El a afirmat că la noi, la Cernavodă, s-a întâmplat ceva, respectiv 'cineva încasează bani foarte mulți și vinovatul se pierde undeva pe drum'. 'Avem nevoie și de investiții în ceea ce înseamnă reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Știu, contestatarii pot să spună că nivelul apelor a scăzut... A scăzut, dar nu atât de tare încât să nu mai putem produce cu aceste investiții absolut deloc energie. Și când vorbim de centrala nucleară, unii ar putea să spună, bine, avem două reactoare și nici acelea nu funcționează. Nu funcționează pentru că, dacă nu faci lucrări de mentenanță pe cursul apelor de pe o zi pe alta, nu se întâmplă nimic. Dacă nu faci mentenanță un an - doi la rând, nu se întâmplă nimic. Dar când nu faci mentenanță 40 - 50 de ani la rând, atunci s-ar putea să ai o problemă. Ungaria, la un debit al Dunării mult mai mic, la Paks, cu 2.200 MW putere instalată, n-a oprit nicio zi, cu toate că era pericolul să trebuiască să oprească. Bulgarii de la Kozlodui, din aceeași Dunăre, răcesc centrala și cumpărăm energie produsă de la ei. La noi s-a întâmplat ceva, nu știu. Nuclearelectrica plătește taxe către 'Apele Române'. 'Apele Române' ar trebui să asigure cantitatea de apă, dar dragarea ar trebui să o facă Ministerul Transporturilor. Și uite-așa, cineva încasează bani foarte mulți, dar vinovatul se pierde undeva pe drum, iar noi, cetățeni, consumatori, s-ar putea să avem la un moment dat o problemă. Cele două reactoare nu funcționează, nu produc. Contractele pe termen lung nu pot fi folosite de furnizori și acea energie care nu este produsă de către Nuclearelectrica, care este într-o situație de forță majoră, trebuie cumpărată de pe piața liberă, cu prețul de PZU', a precizat deputatul, la conferința 'Energia în priză'. Acesta a adăugat că nefuncționarea celor două grupuri de Cernavodă ar putea duce la o mărire de preț în ceea ce înseamnă prețul final al energiei electrice la consumatorul final. 'Avem o energie sigură, la un preț competitiv și cât se poate de 'verde'. O altă discuție la care mi-au atras atenția oamenii când am fost acasă în teritoriu și am stat de vorbă cu ei. Mi-au spus în felul următor: 'Domnul deputat, ne-ați tot spus că dacă trecem la energia 'verde' la energia regenerabilă, prețurile vor scădea, dar de când citesc în ziare că avem un procent mai mare de energie 'verde', prețul s-a triplat'. Vedeți? O abordare simplă. în 2020, 68 de bani kilowatul, în 2026, 1,60 de bani kilowatul. Are dreptate omul: 1,60 e mai mult decât 68 de bani. Nu știu care este motivul. Cred că și sper că nu neapărat trecerea la o energie regenerabilă, la o energie 'verde', dar asta este percepția oamenilor pe care o simt', a spus Bende Sandor. El a subliniat că România are un potențial important în domeniul energetic, însă acesta nu este valorificat suficient, în condițiile în care țara se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de energie pe cap de locuitor. 'România este pe ultimul loc la ceea ce înseamnă, în Uniunea Europeană, consumul de energie pe cap de locuitor. Asta spune ceva. Posibilitate avem, dar depinde de noi cum ne folosim de acest lucru. La noi este un proverb: 'Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă', așa că va trebui să vedem ce facem și din acest punct de vedere', a adăugat președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. întrebat dacă vede un risc de penurie pe piață în privința combustibililor, demnitarul a admis faptul că, în România, problema 'poate veni din partea motorinei', deoarece consumul este 'foarte, foarte mare'. 'După cunoștințele mele, România, în cazul benzinei, poate aproape în totalitate să-și producă cantitățile necesare. în schimb, în cazul motorinei, undeva la 60% se importă. Deci rafinăriile din România pot să producă o cantitate de 40%, nemaiținând cont că și din această producție o parte din țiței este importat. Este greu și situația se va mai agrava. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu în ultimele zile, ambele strâmtori sunt blocate, practic, și conducta din Arabia Saudită, din estul în vestul țării, este nefuncțională. Probleme sunt și cu capacitățile de rafinarea din Rusia. Bine, Uniunea Europeană nu dorește, nu cumpără, nu face afaceri cu Rusia, dar, la nivel global, producția lor contează și, deci, contabilitatea totală lipsește. Asta ar trebui de undeva să suplinim și, dacă nu este, atunci înseamnă că e o problemă. Deci, 6% la nivel global este foarte mult', a apreciat Bende Sandor. Ziarul Bursa a organizat, luni, cea de-a XIV-a ediție a conferinței 'Energia în priză'. AGERPRES/(AS- redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023-2026, a unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din cadrul autorităților de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, pentru a permite unor persoane fizice să tranziteze punctele de trecere a frontierei din zona de nord-est a României cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală. 'în cursul zilei de 21 septembrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 54 de locații situate pe raza județelor Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, fiind vizate sediile mai multor instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici', a transmis DNA. Conform unor surse judiciare, perchezițiile au vizat Vama Siret (Suceava), Vama Racovăț și Sectorul Poliției de Frontieră (ambele în Botoșani), dar și la lucrători vamali și polițiști de frontieră. La Iași și Neamț, perchezițiile au avut loc la locuințele unor persoane fizice. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru siguranța tuturor participanților și pentru asigurarea bunei desfășurări a traficului rutier din zonă și a accesului în instituție a fost amenajat un spațiu din panouri metalice, special delimitat pe trotuar, care să permită separarea zonelor și menținerea unor spații de siguranță. De asemenea, sursa citată menționează că polițiștii rutieri sunt prezenți în proximitatea zonei pentru fluidizarea traficului și pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, Georgescu a fost ridicat din trafic în timp de se îndrepta spre un bazin de înot și dus la locuința sa din Mogoșoaia, pentru a asista la percheziții. în dosar, a fost ridicat și omul de afaceri Ionel Rusen. Acesta a fost implicat în strângerea de fonduri pentru campania lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse) * VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu * Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT * Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău * Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta spre un bazin de înot, și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. El urmează să fie dus la sediul DIICOT pentru a fi audiat. Câteva zeci de persoane s-au strâns în fața sediului central al DIICOT din Capitală, pentru a-l susține pe Călin Georgescu. De asemenea, un intermediar care ar fi implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu dosarul de înșelăciune. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-ar fi făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar. Conform unor articole din presă, Răzvan Leu ar fi depus o plângere penală la DIICOT, în care ar susține că ar fi fost păgubit de Georgescu cu suma de un milion de euro. 'Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din IGPR, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a localităților Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste', a transmis DIICOT, luni, într-un comunicat de presă. Liderul le-a atribuit celorlalți doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracțional pus la cale, arată anchetatorii, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești. 'Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acționat prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obținerea garanțiilor bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective. Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului București și județului Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. în aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro. Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro. Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro', precizează DIICOT. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin) Citeşte şi: * VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse) * VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu * Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT * Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău * Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău
Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, a confirmat luni că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Potrivit unei declarații transmise AGERPRES, Răzvan Leu a precizat că a depus plângerea în ianuarie 2024, după ce ar fi pierdut peste un milion de euro în urma unei promisiuni de finanțare care nu s-ar mai fi concretizat niciodată. 'Confirm că sunt persoana care a formulat, în ianuarie 2024, plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de DIICOT. Am făcut acest demers dintr-un singur motiv: am pierdut peste un milion de euro, bani câștigați prin muncă, în urma promisiunii unei finanțări care nu s-a concretizat niciodată. Am încercat ani de zile să recuperez suma pe cale amiabilă, fără niciun rezultat. L-am cunoscut pe Călin Georgescu în 2021, printr-o conjunctură întâmplătoare. Mi-au plăcut hotărârea, povestea și planurile sale. Asemenea mie, după cum ați văzut, milioane de români au avut încredere în Călin Georgescu. Am avut încredere deplină în Călin Georgescu și în ceea ce mi-a spus. Din păcate, totul s-a dovedit a fi o escrocherie, o păcăleală. Am fost înșelat cu suma de 1.100.000 euro, dată de mine ca avans pentru un împrumut extern de 6.000.000 euro, o linie de credit destinată unor investiții în afaceri. împrumutul ar fi trebuit acordat de o companie financiară recomandată și garantată de Călin Georgescu și de partenerii săi de afaceri, pe care presa i-a menționat deja', se arată în comunicat. Acesta a mai afirmat că nu are niciun interes politic în această cauză și că speră să recupereze suma depusă cu titlu de garanție. 'Suma de 1.100.000 euro, depusă de mine drept garanție, nu mi-a mai fost restituită niciodată, deși Călin Georgescu m-a asigurat că nu există probleme și că trebuie să am răbdare. Mai mult, mi-au fost transmise ordine de plată falsificate și alte documente care dovedeau că plata este pe cale să fie făcută. Am avut încredere deplină în Călin Georgescu și în povestea sa. Totul părea să aibă sens și logică, iar acesta avea un plan politic de anvergură. Nu am niciun interes politic în această cauză. Este o chestiune strict de justiție și de recuperare a unui prejudiciu. Am încredere că DIICOT va face lumină în cazul Călin Georgescu și sper, de asemenea, ca eu și familia mea să ne recuperăm banii depuși drept garanție pentru împrumutul extern facilitat de Călin Georgescu și complicii săi. Respect prezumția de nevinovăție a tuturor persoanelor implicate și nu voi face comentarii cu privire la probe, pentru a nu afecta ancheta', a mai precizat Răzvan Leu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. AGERPRES/(AS-redactor: Florin Zafiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse) * VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu * Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT * Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Caravana Derma 2026: Două sute de persoane au beneficiat de controale dermatologice gratuite în patru județe
Două sute de persoane din patru județe au beneficiat de controale dermatologice gratuite în iunie și iulie, în cadrul Caravanei Derma, inițiată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune - APAA, în parteneriat cu Rețeaua de sănătate Regina Maria și Farmaciile Alphega. Inițiativa a avut ca obiectiv încurajarea controalelor dermatologice periodice și creșterea gradului de conștientizare cu privire la sănătatea pielii. în cadrul caravanei au fost evaluate starea pielii, scalpului, unghiilor și mucoaselor, au fost realizate dermatoscopii și au fost verificate alunițele și leziunile suspecte. Participanții au primit, de asemenea, informații despre îngrijirea și protecția pielii. Datele colectate în cadrul caravanei evidențiază nevoia de educație și prevenție dermatologică. Dintre cele 200 de persoane consultate, 31,7% au declarat că nu au făcut niciodată un control dermatologic, în timp ce 32,2% efectuaseră ultimul control cu 1-5 ani în urmă. Doar 16,1% au avut un control dermatologic în ultimul an. Potrivit unui comunicat de presă al APAA, consultațiile au permis identificarea mai multor afecțiuni și leziuni dermatologice. Printre acestea s-au numărat diverse forme de dermatită - atopică, seboreică, vulgară, de contact, periorală și de stază -, acnee, eczeme și psoriazis. Au fost observate, de asemenea, diverse alte afecțiuni, precum pitiriazis, foliculită, alopecie, hemangioame, veruci, licheni, micoze, urticarie, vitiligo, prurit, xeroză și keratoze. Un aspect important al evaluărilor îl reprezintă identificarea unor cazuri de carcinom bazocelular, în proporție de 3% dintre persoanele consultate, subliniind rolul controalelor dermatologice și al evaluării leziunilor cutanate. 'Rezultatele ediției din acest an a Caravanei Derma ne arată, încă o dată, cât de important este să aducem serviciile medicale mai aproape de oameni. Faptul că aproape o treime dintre persoanele consultate nu făcuseră niciodată un control dermatologic subliniază nevoia de informare, prevenție și acces la evaluări de specialitate. Prin această inițiativă, ne dorim să încurajăm oamenii să acorde mai multă atenție sănătății pielii și să nu amâne un consult atunci când observă modificări', a declarat Rozalina Lăpădatu, președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune. Caravana Derma 2026 a ajuns în localități din județele Dolj, Vâlcea, Ilfov și Cluj, printre care Otetelișu, Sadova, Chiajna, Berceni și Florești. Prin această inițiativă, partenerii își propun să ofere acces gratuit la consultații dermatologice și să contribuie la depistarea precoce a bolilor de piele, precum psoriazisul, dermatita atopică, urticaria, alopecia areata, vitiligo, lupusul, hidradenita supurativă, pemfigusul și melanomul. 'Una dintre barierele în diagnosticare este accesul la medicul dermatolog, precum și percepția că afecțiunile pielii sunt probleme strict de ordin estetic și nu pot avea consecințe importante asupra sănătății. Prin Caravana Derma, obiectivul este de a contribui la identificarea acestor cazuri și la orientarea persoanelor către diagnostic și tratament de specialitate', se arată în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
Siegfried Mureșan: Călin Georgescu este un personaj prorus, antieuropean, care își dorește dezordine în România
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a susținut luni că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este 'prorus', antieuropean și nu merită susținerea oamenilor. El a menționat că nu are detalii despre motivul pentru care Georgescu a fost ridicat luni de DIICOT, dar a adăugat că încălcarea legii trebuie san
Cluj: Marele premiu Jazz in the Park Competition 2026, câștigat de o trupă din Marea Britanie
Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane. 'Trei zile de muzică în care pe
O treime dintre români spun că viața lor s-a înrăutățit; presiunea financiară, principalul obstacol (studiu)
Aproape o treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată de nivelul redus al veniturilor și de creșterea prețurilor și taxelor a devenit principalul obstacol perceput în calea unei vieți mai bune, potrivit celei de-a doua ediții a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de IRES pentru ABS - Alianța pentru BunăStare. Conform unui comunicat de presă al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Indicele Percepției Bunăstării Românilor a scăzut în 2026 la 6,2 puncte din 10, de la 6,4 puncte în 2025. Totodată, 55% dintre respondenți afirmă că bunăstarea lor este mai slabă, în timp ce doar 16% spun că aceasta s-a îmbunătățit. în urmă cu un an, 51% dintre respondenți anticipau că bunăstarea lor va crește. Cea mai importantă deteriorare este înregistrată în zona financiară. Gradul de satisfacție privind veniturile personale a scăzut de la 6,1 la 5,5 puncte, aceasta fiind cea mai accentuată scădere dintre dimensiunile analizate. Satisfacția privind posibilitatea de a-și permite o locuință confortabilă a coborât de la 5,7 la 5,4 puncte, iar cea privind posibilitatea de dezvoltare profesională la locul de muncă a ajuns la 6,6 puncte, de la 6,9 anul trecut. Aproximativ 60% dintre respondenți indică veniturile scăzute și prețurile sau taxele ridicate drept principale obstacole în calea unei vieți mai bune, față de aproximativ 55% în ediția precedentă. Factorul financiar a urcat astfel pe primul loc, depășind corupția și lipsa transparenței instituționale. în ceea ce privește evoluția personală din ultimul an, aproape 32% dintre români spun că propria calitate a vieții a scăzut, comparativ cu 19% în 2025. Aproximativ 18% consideră că aceasta s-a îmbunătățit, față de 23% anul trecut, iar aproape jumătate afirmă că nivelul lor de trai a rămas aproximativ la fel. 'Rezultatele noii ediții arată cât de rapid se poate schimba percepția asupra bunăstării atunci când oamenii resimt o presiune mai mare asupra veniturilor și asupra siguranței lor financiare. Această vulnerabilitate este confirmată și de nivelul deficitului de protecție al populației, care a ajuns la o medie de 165.400 lei pentru fiecare familie', a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR. Potrivit acestuia, suma reprezintă diferența dintre resursele de care o familie ar avea nevoie pentru a-și menține nivelul de trai în cazul unui eveniment neprevăzut și cele disponibile efectiv. 'Bunăstarea înseamnă mai mult decât venituri, însă stabilitatea financiară este una dintre condițiile care ne permit accesul la educație, sănătate și o locuință adecvată și ne ajută să facem față mai bine situațiilor neprevăzute', se arată în comunicat. ABS - Alianța pentru BunăStare este o platformă colaborativă inițiată de UNSAR, care reunește companii, organizații, instituții publice și experți și urmărește măsurarea și înțelegerea factorilor care influențează calitatea vieții în România și evoluția acestora de la un an la altul. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Bușoi: Cât timp UE nu găsește o soluție de reducere a costurilor la electricitate, va fi dificil ca noi să avem prețuri mai mici
Stocarea este una dintre soluțiile la care trebuie să lucrăm mai intens, dar cât timp Uniunea Europeană nu găsește o soluție pentru a reduce costurile la electricitate, va fi dificil ca noi să avem o zonă în care prețurile să fie semnificativ mai mici, a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la conferința 'Energia în priză'. 'într-adevăr, stocarea este una dintre soluțiile la care trebuie să lucrăm mai intens, să accelerăm proiectele de instalare de capacități de stocare și de sine stătătoare, dar și atașate unor capacități de producție de electricitate deja existente și, în principal, în zona de solar. Aici, lucrăm cumva coordonat și cu alte ministere. Ministerul Energiei tocmai a lansat la începutul lunii septembrie un call de proiecte prin care cofinanțăm capacități de stocare de sine stătătoare (...) Call-ul deja încheiat acum ceva timp, din păcate s-a prelungit pe partea de evaluare, de contractare. Vorbim de partea de stocare 'behind the meters'. Dincolo de ceea ce face Ministerul Mediului, suntem în cooperare și coordonare cu AFIR pentru a gestiona împreună schema de autoconsum, stocare pentru cei care deja au capacității solare, primării în principal, și acum proiecte integrate, stocare, producție plus stocare pentru instituții publice și celelalte unități administrativ-teritoriale. Prin urmare, pe această direcție lucrurile se întâmplă și ANRE a venit cu accelerarea procedurilor', a afirmat Bușoi. în opinia oficialului, există o dezbatere și un proces de reflexie referitor la modul în care ar trebui să fie modificată garanția pentru echipamentele și capacitățile de sine stătătoare. 'Revenind la 'Big picture', dacă ne uităm, astăzi, în Uniunea Europeană, prețurile pe piețele zilei următoare sunt destul de mult apropiate, excepție face Peninsula iberică, dar e un subiect pe care nu avem timp să-l dezvoltăm acum (...) Cât timp Uniunea Europeană nu găsește o soluție sustenabilă pentru a reduce prețul la electricitate, costurile la electricitate, sigur că va fi dificil ca noi să avem o zonă în care prețurile sunt semnificativ mai mici. O lege fundamentală a economiei spune că dacă ai ofertă crescută față de cerere, ar trebui ca prețurile să se reducă. Și aici vorbim iarăși la nivel de Uniunea Europeană. De aceea, a continua să investim în capacități de producție este un lucru corect pe care îl facem. Evident că trebuie să găsim un just echilibru. Nu putem să cerem investitorilor să facă investiți și noi să nu avem consum (...) Așteptăm cu toții ca și în zona aceasta Uniunea Europeană să vină marile investiții de Data Center și AI Center. Ne așteptăm ca în anii și în deceniile următoare nevoia de electricitate pentru aceste procese să fie din ce în ce mai mare. Și atunci, eu cred că investițiile în producție sunt investiții safe. Unele se vor întâmpla imediat', a explicat demnitarul. Reprezentantul Ministerului Energiei a menționat, totodată, că Sistemul Energetic Național este rezilient, iar echipa de la Dispeceratul Energetic Național este foarte bună. 'Avem unele soluții de rezervă, am apela la ele, de apa din lacuri de la Hidroelectrica și cel de-al patrulea grup de la Complexul Energetic Oltenia, dar pentru această toamnă este absolut necesar să redeschidem cât de repede posibil Cernavodă 1 și 2 și pentru securitatea energetică și pentru a nu avea un efect mare în prețurile pe care le vom regăsi către sfârșitul toamnei începutul iernii. începutul anului viitor ar fi extrem de important ca marile investiții pe gaz: Mintia, în primul rând, care este mai avansat, o investiție privată, și Iernut, centrala nouă, să înceapă să funcționeze. în paralel cu ritmul bun de intrare în funcțiune a unor capacități pe regenerabile - solar, eolian - unde lucrurile merg în direcția cea bună, mai avem de îmbunătățit partea de autorizare, partea de sprijin, birocrația, dar altfel interesul rămâne și investițiile merg înainte. Toate aceste lucruri ne pot da speranța că, așa cum spuneam, în anul 2028, România va arăta diferit și va deveni o țară exportatoare de electricitate. Dacă lucrul acesta nu va reduce dramatic prețurile, va oferi niște venituri companiilor din România, multe sunt investiții ale unor companii europene internaționale, și chiar companiilor unde statul este acționar semnificativ sau majoritar. Asta înseamnă mai multe dividende și mai multe taxe și impozite la bugetul de stat, pot însemna și o sursă de sprijin, scheme de sprijin de ajutor de stat pentru industrie și energo-intensivă și pentru marii consumatori, sigur respectând regulile europene', a subliniat Cristian Bușoi. Ziarul Bursa organizează, luni, cea de-a XIV-a ediție a conferinței 'Energia în priză'. AGERPRES/(AS- redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Marius Budăi: Mai bine la anticipate decât să votăm un premier care ne anunță că va continua guvernarea Bolojan
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor 'măsuri primitive' care au distrus economia. 'Domnule Siegfried Mureșan, Mini-Bolojan, în ultimele zile ne amenințați că dacă PSD n
Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în Vămile Siret, Racovăț și Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupție comise de vameși, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, descinderile din acest caz au loc în 54 de locații din județele Suceava și Botoșani. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
Siegfried Mureșan va cere votul Parlamentului, chiar dacă nu reușește să obțină în prealabil susținerea majorității
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că va cere votul Parlamentului pentru învestire, chiar dacă nu va reuși să obțină în prealabil susținerea majorității parlamentare. 'Evident, merg la vot. în primul rând, din răspundere față de Constituție, față legile României. Președintele României
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier - publicat în Monitorul Oficial
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. El a spus că l-a ales pe Mureșan, 'prima opțiune' a sa, deoarece a avut cele mai multe voturi din partea partidelor venite la consultări. 'România are nevoie de un Guvern. Nu avem o majoritate conturată în ciuda tuturor acestor ore de discuții și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucru importante. Deci are expertiza pentru această poziție', a afirmat șeful statului joi. Potrivit Constituției, (Articolul 103, alineatul 2) candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca prim-ministru
Buzoianu: Programul de stocare a energiei în baterii, pe care îl lansăm anul acesta, va ajuta la scăderea prețului pe piață
Programul dedicat stocării de energie fotovoltaică în baterii, ce va fi lansat anul acesta, va ajuta la scăderea prețului pe piață, a declarat, luni, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la conferința 'Energia în priză'. 'Ar fi cumva arogant să vă explic eu despre furnizare și despre piața voastră energetică, pentru că realitatea este că aici voi sunteți actorii care cunoașteți cel mai bine, voi sunteți actorii care, cu Ministerul Energiei, puteți să dezvoltați mult mai mult acest aspect. Pe zona de Ministerul Mediului, ce am reușit noi să facem a fost cumva să schimbăm un pic paradigma din proiectele de fonduri pentru mediu. Anul trecut când am lansat ideea că, de fapt, noi avem acest potențial uriaș cu prosumatorii, care nu aveau încă baterii de stocare și că o schimbăm pentru anul următor, că va fi un program nu de panouri fotovoltaice, ci că vom prinde din urmă și partea de stocare cu baterii, îmi amintesc reacția care a existat public: scrisori deschise lansate, că vom închide un program îndrăgit și iubit în toată România. Apoi a venit criza legată de secetă și de Cernavodă și brusc discuția despre stocare, despre faptul că am fi putut să ajutăm la scăderea prețului pe energie pentru simplul motiv că am avea stocare de energie și că nu mai importăm la vârf de preț, seara, ci reușim să folosim energia pe care noi deja o avem, doar că nu o stocăm, a devenit mult mai acceptată în piața publică', a spus Buzoianu. Potrivit sursei citate, prin lansarea, în 2026, unui program dedicat stocării de energie în baterii, ar fi ideal ca acesta să fie o politică publică pentru următorii 3-4 ani. 'Astăzi, suntem în punctul în care, din perspectiva Ministerului Mediului, eu vreau să dau o direcție pentru următorii câțiva ani de zile. Proiectul pe care noi îl lansăm anul acesta, de stocare, de baterii, aș vrea să fie o politică publică pentru următorii cel puțin 3-4 ani de zile, să reușim să prindem din urmă panourile fotovoltaice care au fost puse în piață. Cred că asta va ajuta la scăderea prețului, pe termen relativ mediu să spunem (...) Cred că, de exemplu, ce vom lansa anul acesta va putea să fie instalat anul viitor. Dacă toată lumea își face treaba corect, cred că într-un an de zile am putea să avem bateriile la panourile fotovoltaice puse la sistemele fotovoltaice, anul viitor ar trebui să fie făcute, să fie deja instalate. Noi am mai făcut și o schimbare de la 'primul venit, primul servit' la un sistem de evaluare a dosarelor, ceea ce presupune că, de fapt, pe un buget de 400 de milioane de lei pe care îl avem, de exemplu, în momentul de față pentru acest program, vom avea mult mai multe baterii instalate, din simplu motiv că inclusiv co-finanțarea va fi unul dintre criteriile principale', a explicat Diana Buzoianu. Aceasta a adăugat că, prin resursele limitate pe care le avea Ministerul Mediului, s-a reușit 'să impulsionăm piața să fie cât mai multe baterii instalate cu aceiași bani'. 'Asta, cred că ar trebui să fie, de fapt, viziunea și pe anii următori. Deci, din perspectiva Ministerului Mediului, pe zona aceasta de prețuri, cred că asta este un program care va putea să ajute', a punctat Buzoianu. Ziarul Bursa organizează, luni, cea de-a XIV-a ediție a conferinței 'Energia în priză'. AGERPRES/(AS- redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Patru medalii pentru România, la Olimpiada Balcanică de Informatică
Elevii români au obținut patru medalii - una de aur, două de argint și una de bronz - la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 septembrie, la Tirana, Albania. Au obținut medalii elevii Ștefan-Cătălin Savu de la Colegiul Național 'Ion Luc
Buzău: 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie din secolul al XX-lea, donate Muzeului Județean
Muzeul Județean Buzău și-a îmbogățit patrimoniul etnografic cu o colecție formată din 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie datând din secolul al XX-lea, aflate într-o stare excelentă de conservare, care permit specialiștilor să reconstruiască aproape întregul proces de lucru al meșteșugarilor din perioada respectivă. Potrivit Muzeului Județean Buzău, obiectele donate vin în sprijinul specialiștilor care pot să ilustreze prin intermediul lor istoria, diversitatea și vechimea meșteșugului de prelucrare a lemnului pe meleagurile buzoiene. 'Obiectele au fost donate de domnul Vasile Constantin, din comuna Vernești , și reprezintă un ansamblu de unelte folosite de dulgheri și tâmplari în secolul al XX-lea. Este vorba despre fierăstraie, rindele, dălți, prese și alte instrumente specifice prelucrării lemnului. O astfel de donație este foarte importantă, nu numai pentru muzeul nostru, deoarece completează patrimoniul etnografic al instituțiilor cu un ansamblu contextualizat, coerent, bine conservat și reprezentativ pentru istoria meșteșugarilor din spațiul românesc. De subliniat că valoarea unei astfel de donații nu rezultă numai din numărul de obiecte, ci și din faptul că există o legătură funcțională între ele, împreună permițându-ne să reconstruim, dacă vreți, aproape întregul proces de lucru al dulgherului și al tâmplarului', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache. Obiectele vor fi inventariate, cercetate cu atenție și ulterior introduse în expoziții tematice. 'Este un nou crâmpei de istorie locală, pe care Muzeul Județean Buzău îl recuperează printr-o importantă donație și, după ce vor parcurge toate procesele de carantină, evaluare, restaurare, piesele vor fi introduse în circuitul de vizitare al muzeului, atât sub forma unor expoziții de bază, cât și sub forma unor expoziții temporare, pe care instituția noastră le organizează și le pregătește de mai multe ori de an. Oricând poți constitui o expoziție tematică, dacă vreți, spre exemplu pentru un atelier de tâmplar sau de dulgher din zona Buzăului', mai precizează managerul instituției de cultură. Recent, o altă donație constând în 12 ștergare și alte patru piese textile de dimensiuni mai mari, cu o vechime de peste 100 de ani au, folosite cel mai probabil la icoane sau utilizate cu ocazia unor sărbători, au intrat în colecția de aproximativ 440 de obiecte de patrimoniu aparținând muzeului, care fac trimitere la tradițiile din spațiul rural românesc. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Siegfried Mureșan: Voi propune o comasare voluntară a comunelor și o reformare a companiilor de stat
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că va propune în programul de guvernare o comasare voluntară a comunelor, preluând astfel modelul implementat de Republica Moldova. 'Din păcate, politicienii din trecut au avut mereu un complex de superioritate față de Republica Moldova. însă astăzi, după ce Maia Sandu este președintă de câțiva ani de zile și după cinci ani de guvernare pro-europeană, Republica Moldova este mai avansată decât noi în unele domenii și trebuie să și învățăm de la Republica Moldova. Au făcut o comasare voluntară a comunelor în acest an. Voi propune același lucru în programul de guvernare. Voi propune o comasare voluntară a comunelor din România, pentru ca să fie mai eficiente, să poată absorbi mai rapid fonduri europene, să poată oferi servicii publice de calitate oamenilor', a precizat Mureșan, luni, pentru RFI România. Totodată, a criticat Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru întârzierile acumulate și a anunțat că dorește o reformă a instituției. 'Oamenii din Republica Moldova au așteptări legitime. Așteaptă prea mult pentru cetățenia română. Avem această Autoritate pentru Cetățenie, disfuncțională, care acumulează o serie de întârzieri. Vom reforma această Autoritate pentru Cetățenie, pentru a elibera mai rapid cetățenii românilor din Republica Moldova', a precizat Siegfried Mureșan. în altă ordine de idei, a declarat că vizează o reformare a companiilor de stat și o comasare a unor instituții din administrația centrală. 'Obiectivul meu esențial este să redefinim relația dintre cetățean și stat. Până acum, oamenii lucrează pentru stat, oamenii lucrează pentru a plăti taxe și impozite, iar... deciziile privind ceea ce se întâmplă cu taxele și impozitele, în multe companii de stat, în multe întreprinderi, în multe instituții, nu sunt în interesul cetățeanului. De aceea vom avea un stat modern, un stat suplu, o reformare a companiilor de stat, o comasare a unor instituții din administrația centrală care sunt prea mari, prea stufoase și fac prea puțin pentru oameni', a adăugat europarlamentarul. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Siegfried Mureșan: Nu mă veți vedea mergând la sediul AUR; testul adevărului îl va da PSD * Siegfried Mureșan va cere Parlamentului ca audierile miniștrilor să dureze cel puțin o oră
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu acuzațiile de înșelăciune la adresa fostului candidat la Președinție. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-a făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar. Conform unor articole din presă, Răzvan Leu a depus o plângere penală la DIICOT, în care susține că ar fi fost păgubit de Georgescu cu suma de un milion de euro. Concret, spun jurnaliștii, Răzvan Leu l-a cunoscut pe Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu, iar fostul candidat i-ar fi propus implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase. Afacerea avea nevoie de o linie de credit, iar Georgescu i-a recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția. Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO în continuare, pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de 1,1 milioane de euro, bani care ar fi ajuns să finanțeze campania lui Georgescu la prezidențiale. împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției de un milion de euro, însă nu a mai primit banii. Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineața, în timp de se îndrepta spre un bazin de înot, și dus la locuința sa din Mogoșoaia, pentru a asista la percheziții. în dosar, a fost ridicat și omul de afaceri Ionel Rusen. Acesta a fost implicat în strângerea de fonduri pentru campania lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. A treia persoană vizată în acest dosar ar fi cetățeanul italian Massimiliano Arena. 'Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din IGPR, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a localităților Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani) au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste', a transmis DIICOT, luni, într-un comunicat de presă. Liderul le-a atribuit celorlalți doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracțional pus la cale, arată anchetatorii, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești. 'Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acționat prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obținerea garanțiilor bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective. Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului București și județului Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. în aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro. Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro. Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro', precizează DIICOT. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse) * VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu * Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău * Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
AEI: România ar putea intra într-o 'policriză' cu 12 manifestări în următoarele 12 luni
România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilitățile energetice, bugetare, economice, climatice și sociale se vor alimenta reciproc, iar țara ar putea traversa în următoarele 12 luni aproximativ 12 manifestări de criză, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI). Printre riscurile identificate de AEI se numără creșterea prețurilor la energia electrică și gaze, probleme de adecvanță a sistemului electric, dificultăți de aprovizionare cu gaze, prețuri ridicate la motorină, benzină și GPL, scumpirea transportului aerian, inflația și creșterea costului vieții, presiunile asupra bugetului public și fiscalității, costurile mai mari de finanțare a statului, problemele din agricultură și sectorul alimentar, precum și o posibilă criză socială, politică și de încredere. 'Important: o criză a prețurilor este foarte probabilă, în timp ce o criză fizică de aprovizionare nu este inevitabilă', se menționează în analiza citată. în ceea ce privește energia electrică, AEI apreciază că România nu duce lipsă de capacități instalate, dar are, în anumite intervale, un deficit de putere controlabilă disponibilă. Problemele identificate includ capacități pe cărbune îmbătrânite, centrale pe gaze insuficiente sau întârziate, dependența hidroenergiei de rezervele de apă, opriri planificate sau accidentale ale reactoarelor nucleare și congestii în rețele. Asociația nu anticipează un blackout național ca scenariu de bază, dar estimează posibilitatea unor prețuri foarte mari în anumite intervale, importuri apropiate de limita tehnică, intervenții administrative, întreruperi locale provocate de vreme și reducerea unor consumuri industriale în cazul suprapunerii unor factori precum gerul, lipsa vântului și indisponibilitățile tehnice. în cazul gazelor, AEI estimează o criză de preț ca fiind foarte probabilă, în timp ce o criză fizică ar depinde de evoluția temperaturilor și de o serie de factori. Depozitele României erau, la începutul lunii septembrie, la aproximativ 62,8%, cu peste zece puncte procentuale sub nivelul de anul trecut, potrivit analizei. Motorina este considerată de AEI un factor care poate transmite presiunile din sectorul energetic în economie, prin impactul asupra agriculturii, construcțiilor, transportului de marfă, distribuției alimentare, serviciilor publice și industriei. în plan fiscal, analiza citează estimarea Comisiei Europene privind un deficit de aproximativ 6,2% din PIB în 2026 și o datorie publică ce ar putea ajunge la 63,3% din PIB în 2027. Potrivit AEI, statul va trebui să gestioneze simultan presiunile generate de prețurile energiei, taxarea carburanților, sprijinirea agriculturii, finanțarea apărării, plata dobânzilor și cofinanțarea investițiilor europene, în condițiile în care trebuie să reducă deficitul. în ceea ce privește ratingul de țară, AEI arată că România se află la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor, iar S&P a menținut ratingul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. O eventuală retrogradare nu este considerată inevitabilă, însă creșterea percepției de risc ar putea duce la dobânzi mai mari pentru stat și la costuri de creditare mai ridicate pentru companii și populație. Analiza estimează, de asemenea, că problemele din agricultură și sectorul alimentar se vor manifesta în principal prin creșterea prețurilor, pe fondul efectelor secetei și căldurii asupra porumbului și culturilor de primăvară. AEI identifică și riscuri suplimentare pentru lichiditatea companiilor, investițiile publice, absorbția fondurilor europene, sărăcia energetică și încrederea populației. Potrivit AEI, scenariul cel mai probabil nu este lipsa completă a energiei, gazelor, carburanților sau alimentelor, ci asigurarea cantităților necesare la prețuri tot mai ridicate, cu transferarea costurilor către deficitul bugetar, datorie, taxe și nivelul de trai. Pentru prevenirea acestor riscuri, AEI propune 12 măsuri, între care: accelerarea dezvoltării capacităților de producție a energiei, un plan național de securitate a gazelor, constituirea unei rezerve strategice de carburanți, protecție socială țintită, dezvoltarea contractelor energetice pe termen lung, protejarea investițiilor esențiale, sprijinirea IMM-urilor afectate de costurile energiei și dobânzi, refacerea infrastructurii de irigații și gestionarea rezervelor de apă, protejarea fondurilor europene și un program național de eficiență energetică. 'România nu are nevoie de un Guvern al compensațiilor, are nevoie de un Guvern al prevenirii și un Plan energetic pragmatic pentru 2030', este concluzia președintelui AEI, Dumitru Chisăliță. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
Arad: Tribunalul obligă Primăria Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei, dar solicitarea a fost respinsă. Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, spune că va lupta în continuare în instanță pentru a nu se crea un precedent, în condițiile în care ar fi vizată și strada Octavian Goga. Procesul a fost înregistrat în luna martie, iar prima înfățișare a avut loc în luna mai. Soluția a venit zilele trecute, la al patrulea termen. 'Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Vladimirescu, având ca obiect refuz soluționare cerere. Obligă pârâtul să emită o hotărâre privind schimbarea denumirii străzii Nicolae Paulescu din localitatea Mândruloc, comuna Vladimirescu, cu o altă denumire care să corespundă normelor legale', se arată în soluția pe scurt, care nu este definitivă și are termen de 15 zile pentru recurs. Mihai Mag, a declarat luni, pentru AGERPRES, că va face recurs pentru că nu își dorește 'un precedent'. 'Asociația ne-a cerut inițial și schimbarea denumirii străzii Octavian Goga, dar această cerere nu a ajuns în instanță. în cazul străzii Nicolae Paulescu, unde există doar niște ferme, vom apăra acest nume din dorința de a nu se crea un precedent. Dacă am schimba numele, riscăm să ajungem să facem asta și pentru Octavian Goga, iar aici sunt aproximativ 100 de numere de casă, familii și societăți comerciale care ar fi afectate, pentru că ar trebui să-și schimbe documentele. Consider că este greșit să judecăm după normele de astăzi evenimente de acum un secol. Noi apărăm numele scriitorului Octavian Goga, nu opiniile sale politice de la acea vreme', a declarat edilul. Mag a explicat că numele de străzi au fost date în 2021, când s-a făcut cadastrarea comunei, înainte fiind doar numere de casă în satul Mândruloc. De cealaltă parte, președintele Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, avocatul Bogdan Ionescu, a declarat, pentru AGERPRES, că inițiativa sa are la bază 'o cerere adresată autorităților locale de a respecta legea în vigoare, articolele 12 și 13 din OUG 31/2002, astfel cum au fost modificate și completate prin legea 241 din 2025'. 'Cele două articole vizează memorialistica de for public, adică tot ce înseamnă denumiri de străzi, scuaruri, piețe, instituții publice, busturi, plăci comemorative. Aceste articole de lege sunt plasate sub titlul 'obligațiile autorităților administrației publice'. Practic, ar trebui să se facă din oficiu aceste schimbări de nume, nu să primească o cerere de la o asociație, să o refuze și să se ajungă în instanță', a spus avocatul. El consideră că 'respectarea acestei legi nu poate să stea la liberul arbitru al unui primar sau al unei alte funcții'. 'Dacă un primar ar avea o 'afinitate' față de Paulescu nu ar avea nicio relevanță din punct de vedere juridic, pentru că Nicolae Paulescu intră în sintagma legii, care este următoarea: persoană care a făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Nicolae Paulescu a făcut parte dintr-o astfel de organizație, în concret a fost vicepreședinte al Ligii Apărării Național-Creștine (LANC)', a declarat reprezentatul asociației. Totodată, acesta a adăugat că a depus o astfel de cerere și la Primăria Arad, vizând schimbarea denumirii străzii Octavian Goga. Și de această dată s-a lovit de refuzul autorităților locale, iar cazul a ajuns să fie judecat tot la Tribunalul Arad, dar până acum nu a fost dată o soluție. 'în opinia mea, refuzul autorității publice s-ar putea încadra la infracțiunea de abuz în serviciu', a încheiat avocatul Bogdan Ionescu. Asociația pe care o conduce a făcut demersuri similare și în alte locuri din țară. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a semnat luni decretul privind desemnarea lui Siegfried-Vasile Mureșan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, a anunțat Administrația Prezidențială. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joia trecută pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier - publicat în Monitorul Oficial * Siegfried Mureșan - desemnat premier de președintele Nicușor Dan * Siegfried Mureșan - desemnat premier de președintele Nicușor Dan (fișă biografică) * VIDEO LIVE UPDATE Președintele Nicușor Dan discută cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier
Siegfried Mureșan: Nu mă veți vedea mergând la sediul AUR; testul adevărului îl va da PSD
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că nu va negocia cu AUR susținerea pentru Guvernul pe care îl va propune, dar a adăugat că nu poate controla modul în care vor vota parlamentarii, în mod individual. Mureșan a afirmat luni, pentru RFI România, că AUR nu este 'atașat valorilor europene', iar în ultima perioadă nu a demonstrat un comportament politic 'responsabil', menit să rezolve problemele României. Partidele populiste din Europa se joacă cu 'temerile' populației și, cu cât oamenilor 'le merge mai rău, cu atât ei au mai multă sevă pentru acțiunea lor anti-sistemică și populistă', a spus el. 'Nu vom avea un dialog cu AUR, în sensul în care să discutăm, în sensul în care să ne alterăm programul de guvernare ca urmare a unor solicitări făcute de ei. Nu știm, evident, cum va vota fiecare parlamentar AUR. Nu putem controla parlamentarii de la niciun partid, nici de la partidele noastre. Votul este liber. Parlamentarii votează conform propriei conștiințe. (...) Nu mă veți vedea mergând la sediul AUR, nu mă veți vedea solicitând sprijinul. Nu știu cum vor vota. Din mesajele publice pe care le-au dat până acum, nu au arătat intenția de a sprijini acest Guvern', a precizat Mureșan. Premierul desemnat a mai anunțat că va discuta în primul rând cu grupurile parlamentare ale PNL, USR și UDMR, iar ulterior va prezenta programul de guvernare și grupului minorităților naționale. 'Testul adevărului îl va da PSD', care va trebui să decidă dacă vrea un Guvern proeuropean sau dacă se află într-un 'parteneriat consolidat' cu AUR. De asta va depinde trecerea Guvernului, a subliniat Mureșan. 'Urmează momentul adevărului pentru PSD, să vedem dacă PSD chiar dorește să susțină un Guvern proeuropean sau dacă își consolidează parteneriatul cu AUR. Toată lumea știe că eu nu sunt pesedist, dar voi fi deschis dialogului și... tot ce ține de mine pentru a înlesni formarea unui Guvern și trecerea acestui Guvern. Voi avea un dialog cu PSD. Cred că este firesc să fim deschiși, dar trebuie să înțelegem dacă dinspre ei există o disponibilitate reală la dialog sau dacă doar sunt în căutarea unor pretexte pentru a vota împotriva acestui Guvern', a mai spus el. Mureșan a anunțat că va include în programul de guvernare obiective pe care și social-democrații 'pretind că le doresc'. Astfel, va susține: un stat 'modern și eficient', în slujba cetățenilor. 'Doar că până acum a existat o discrepanță între ceea ce PSD spunea și ceea ce făcea. Protejarea unei administrații ineficiente, a unor companii de stat cu insuficiente investiții, cu un management neperformant... aici, îmi pare rău, dar am face rău românilor dacă am continua cu aceste lucruri', a arătat el. Mureșan și-a exprimat convingerea că, în următorii ani, scena politică se va polariza între forțele reformatoare - conduse de PNL, USR, UDMR - și cei de la AUR. 'Sunt convins că PSD va fi pentru prima dată la următoarele alegeri un partid care nu va fi nici pe locul întâi, nici pe locul doi. Va fi pe locul trei sau mai jos, la viitoarele alegeri parlamentare', a susținut el. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Siegfried Mureșan va cere Parlamentului ca audierile miniștrilor să dureze cel puțin o oră * Siegfried Mureșan: Voi propune o comasare voluntară a comunelor și o reformare a companiilor de stat
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil. 'Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină aseară, pentru stingerea unui incendiu, pe un teren din localitatea Vieru. De la o miriște de grâu, flăcările s-au extins rapid la o livadă, la stuf, arbuști și litieră de pădure, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 120 de hectare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, două cisterne, două autospeciale de primă intervenție și comandă și un microbuz. Flăcările depășeau, pe alocuri, doi metri înălțime, iar misiunea a fost dificilă din cauza terenului greu accesibil, dar și a faptului că incendiul se manifesta în mai multe focare', se arată, luni, într-un comunicat de presă transmis de ISU Giurgiu. Accesul autospecialelor a fost limitat, astfel că pompierii au acționat inclusiv cu lopeți, pentru limitarea și lichidarea incendiului. Au ars miriște de grâu, vegetație uscată, arbuști, litieră în interiorul unei păduri și stuf pe o suprafață de aproximativ 70 de hectare. în livadă a ars o suprafață de aproximativ 50 de hectare de vegetație uscată și pruni și s-a deteriorat sistemul de irigare prin picurare. Pompierii au reușit să protejeze o casă, restul pomilor fructiferi și culturile învecinate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. AGERPRES/(AS - redactor: Camelia Bigan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)































