Pompierii se luptau miercuri cu incendii de vegetație în Spania și Franța, riscul izbucnirii unor noi focare fiind foarte ridicat pe aproape întreg teritoriul Spaniei, unde un important incendiu declanșat în provincia Guadalajara (centru) s-a diminuat, ceea ce le-a permis unora dintre rezidenți să revină la locuințe, informează Reuters.
În Franța, unde doi pompieri și-au pierdut marți viața după ce vehiculul în care se aflau a fost înghițit de flăcări în regiune sud-vestică Gironde, autoritățile au avertizat rezidenții să evite aprinderea grătarelor în zonele afectate de caniculă, subliniind că nouă din 10 incendii de vegetație sunt declanșate, accidental sau nu, de rezultatul activității umane.
Între timp, în regiunea Balcanilor de Vest, pericolul valurilor de caniculă a fost înlocuit de furtunile cu grindină, mai multe persoane fiind rănite în Macedonia de Nord și estul Kosovo. Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid și, potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice sporesc intensitatea valurilor de caniculă, a secetelor și incendiilor de vegetație, creând totodată condiții pentru furtuni bruște și distructive.
Continentul european s-a confruntat cu trei valuri de caniculă sufocantă anul acesta. Căldura intensă a fost responsabilă pentru mii de decese suplimentare înregistrate în perioada mai-iunie. Reuters Climate Monitor, un instrument interactiv care oferă date în timp real, a arătat că media temperaturilor maxime în Europa de Vest este de 26,6 grade Celsius, cu trei grade peste valoarea maximă normală pentru data de 22 iulie în perioada 1961-1990.
Incendii de vegetație în Spania
Cel mai grav incendiu de vegetație din Spania anul acesta a pârjolit o suprafață estimată de 32.000 de hectare în provincia Guadalajara. A început să fie stabilizat marți după ce a determinat evacuări în 34 de municipalități și ordine de izolare la domiciliu în alte 14.
Serviciul de pompieri INFOCAM din Castilla-La Mancha a spus că rezidenți din cinci localități au primit permisiunea de a reveni la domicilii, deși au rămas în vigoare alte restricții. Prim-ministrul Pedro Sanchez, care a vizitat miercuri regiunea, a spus că Spania s-a confruntat deja cu 22 de incendii majore de vegetație anul acesta, iar peste 100.000 de hectare au ars la nivel național. ''Pentru a pune acest lucru în perspectivă, este media anuală cu care Spania s-a confruntat în ultimul deceniu'', a spus el, adăugând că trebuie luate mai multe măsuri pentru a preveni incendiile. ''Trebuie să sensibilizăm publicul și nu trebuie să trivializăm efectele urgenței climatice''.
Potrivit agenției meteorologice spaniole AEMET, pericolul incendiilor de vegetație rămâne ''foarte ridicat sau extrem'' în majoritatea teritoriilor spaniole continentale precum și în Insulele Baleare, fiind așteptat să crească în următoarele zile.
AEMET a îndemnat oamenii să ''dea dovadă de prudență maximă'' în contextul actual al valului de caniculă asociat cu furtuni uscate și praf saharian.
Deși temperaturile se vor ameliora ușor în unele regiuni joi, un vânt uscat dinspre vest este prognozat să aducă un nou val de caniculă în regiunile mediteraneene, cu maxime de 42 până la 44 de grade Celsius posibile în anumite zone.
O răcire semnificativă este așteptată începând de vineri. Perioada de răgaz va fi însă scurtă întrucât temperaturile urmează să crească din nou de duminică, iar canicula intensă ar putea reveni în Spania la începutul săptămânii viitoare.
Incendii de vegetație în Franța
În Franța, temperaturi mai puțin severe și vânturi mai slabe au ajutat eforturile pompierilor de a combate un incendiu care a ars 2.500 de hectare în departamentul Var, avariind zeci de locuințe și forțând 400 de persoane să-și părăsească domiciliul, au spus autoritățile locale.
La ora 7:00 (05:00 GMT), elicopterele au reluat operațiunile de aruncare a apei peste incendiul din Var, care este încă activ.
''Situația a fost foarte dificilă. Circa 1.100 de pompieri au luptat toată noaptea'', a spus comandantul William Vogl, purtător de cuvânt al pompierilor din Var, la postul de radio RMC. Incendiul nu a fost încă adus sub control, dar vânturile urmează să fie ''mai favorabile'' miercuri, a spus el.
Prefectul Simon Babre a interzis aprinderea grătarelor, cerând de asemenea municipalităților să anuleze planurile pentru tradiționalele focuri de artificii estivale.
Potrivit oficialilor, un alt incendiu ardea în departamentul Hautes-Alpes, sud-estul Franței.
Caniculă și furtuni
În Grecia, unde temperaturile au ajuns la 41 de grade Celsius, autoritățile au interzis munca în aer liber la orele amiezei. În Cipru, țară obișnuită cu temperaturi ridicate pe timpul verii, munca în aer liber a fost interzisă la orele prânzului miercuri.
În Skopje, capitala Macedoniei de Nord, 11 persoane au fost spitalizate, trei dintre ele cu răni grave, în urma unei furtuni produse marți noapte și care a doborât arbori, a avariat acoperișuri și a provocat pene de curent pe teritoriul acestei țări balcanice, a relatat media locală.
Furtuna a blocat drumuri, iar câteva orașe au rămas fără electricitate și apă curentă.
În Kosovo, Institutul hidrometeorologic a spus că sunt așteptate și alte furtuni miercuri și a avertizat cu privire la posibilitatea producerii unor fulgere, avarii la rețeaua de electricitate, pene de curent, inundații și pagube materiale. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Spania și Franța se luptă cu incendii de vegetație pe fundalul caniculei din sudul Europei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









