O femeie în vârstă de 80 de ani a murit în timp ce încerca să fugă din calea unui incendiu forestier care devastează, încă de vineri, sudul provinciei Columbia Britanică din vestul Canadei, a anunțat duminică jandarmeria canadiană, citată luni de AFP.
Jandarmeria Regală a Canadei, care a anunțat sâmbătă că anchetează un deces semnalat de un locuitor din localitatea Meadow Valley, a confirmat într-un comunicat că 'o femeie în vârstă de 80 de ani', care locuia în această localitate, 'a decedat în urma incendiului forestier Bald Range'.
Ea 'încerca să-și părăsească locuința, împreună cu un membru al familiei, din cauza incendiului forestier, când a decedat brusc', a adăugat poliția, precizând că 'în acest moment nu există informații privind alte decese'.
Guvernatorul provinciei, David Eby, a declarat, pe contul său de pe platforma X, că este 'profund îndurerat' de acest deces survenit 'în timpul evacuării' locuitorilor din zonele afectate de incendiu.
Incendiul a izbucnit vineri după-amiază în apropierea lacului Okanagan, la aproximativ 15 kilometri de orașul Summerland, în sudul provinciei Columbia Britanică.
Incendiul s-a extins foarte rapid și a determinat evacuarea a peste 20.000 de persoane începând de vineri. Aproximativ 50 de persoane, izolate de incendiu, au necesitat evacuarea pe cale aeriană.
Autoritățile canadiene au declarat stare de urgență în provincia care a solicitat ajutorul guvernului federal pentru relocarea persoanelor evacuate.
'În parteneriat cu guvernul provinciei Columbia Britanică, venim în ajutorul persoanelor care au fost nevoite să-și părăsească locuințele și al comunităților din întreaga provincie. Celor afectați de incendii, precum și curajoșilor pompieri și personalului de intervenție de pe teren: toți canadienii sunt alături de voi', a declarat prim-ministrul Mark Carney într-un mesaj postat pe contul său de X.
Alimentat de vânt, acest incendiu a devastat duminică seara peste 13.000 de hectare și continua să ardă necontrolat, potrivit serviciilor responsabile cu gestionarea incendiilor.
În total, 106 incendii sunt active în provincie, una dintre cele mai afectate din țară în această vară.
Autoritățile locale au indicat că unele case au ars în incendiu, însă nu au putut preciza deocamdată numărul acestora.
Anul acesta, sezonul incendiilor este unul dintre cele mai distrugătoare înregistrate vreodată în Canada, o țară vastă care se încălzește de două ori mai rapid decât restul planetei.
Provincia Ontario, situată în estul țării, a fost, de asemenea, grav afectată în luna iulie de incendii forestiere, al căror fum a provocat o deteriorare extremă a calității aerului în orașul Toronto, cel mai populat din țară, precum și în estul Statelor Unite, chiar înainte de finala Campionatului Mondial de Fotbal.
Peste 4 milioane de hectare au ars deja de la începutul anului în Canada, potrivit celor mai recente cifre oficiale ale guvernului federal. În 2023, un an record, au ars aproximativ 18 milioane de hectare.
Găzduind peste un sfert din pădurile boreale ale lumii, dintre care aproape 40% sunt neexploatate, Canada nu dispune de resursele umane și materiale necesare pentru a stinge toate aceste incendii și își concentrează eforturile asupra protejării zonelor populate. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Canada/ O femeie de 80 de ani, victima unui vast incendiu forestier din vestul țării

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









