Operațiunile de căutare a supraviețuitorilor puternicului seism care a lovit luni vestul Columbiei au ajuns miercuri într-o fază decisivă. Bilanțul a crescut la 265 de morți și sute de dispăruți.
Cutremurul cu magnitudinea 7,4, al cărui epicentru s-a situat în departamentul sărac Choco, pe coasta Pacificului, este cel mai mortal din acest secol din Columbia, relatează joi AFP. Acesta a afectat numeroase localități din vest, printre care Cali, al treilea oraș ca mărime din țară, și Pereira, din 'regiunea cafelei'.
Miercuri, la Pereira, echipele de salvare își concentrau eforturile asupra unei brutării prăbușite, de unde sperau să-l scoată în viață pe un vânzător ambulant, blocat sub dărâmături. El fusese localizat cu ajutorul unor aparate capabile să detecteze vibrațiile. 'Ni se spune că ar putea fi el, așteptăm cu emoție', a declarat nepoata sa în vârstă de 16 ani, Sara Loaiza. 'Sper să fie el, să fie în viață', a adăugat ea.
Jurnaliștii AFP au observat că bărbatul părea să răspundă atunci când echipele de salvare îi cereau să bată de două ori, apoi de trei ori, din groapa în care se afla, stârnind aplauzele mulțimii prezente la fața locului.
Potrivit experților, termenul critic pentru găsirea supraviețuitorilor este de 72 de ore. Acest termen expiră joi dimineață (ora locală).
'Intrăm în faza finală a primelor 72 de ore', a subliniat miercuri dimineață primarul orașului Cali, Alejandro Eder. 'Asta nu înseamnă că nu vor mai fi supraviețuitori după aceea, dar va fi mai dificil', a precizat el.
'Sunt ore critice, deoarece au trecut deja două zile', a declarat pentru AFP Julio Cesar Pineda, un salvator voluntar în vârstă de 67 de ani. Cu toate acestea, el își păstrează speranța: 'Știu că astăzi și mâine vom scoate oameni în viață' de sub dărâmături.
În Cali și Pereira, cele două orașe cele mai afectate de dezastru, echipele din cadrul serviciilor pentru intervenții de urgență și voluntarii se pregăteau să lucreze pentru a treia noapte la rând, cu mâinile goale sau cu ajutorul macaralelor și al câinilor de căutare, oprindu-se la intervale regulate pentru a încerca să detecteze eventuale semne de viață.
Președintele Abelardo de la Espriella, care a preluat mandatul săptămâna trecută, a comunicat la sfârșitul după-amiezii zilei de miercuri un nou bilanț, menționând 265 de morți, aproape 3.500 de răniți și 500 de dispăruți.
Peste 11.000 de locuințe au fost distruse în urma catastrofei, iar mii de familii au rămas fără casă.
Liderul de extremă dreapta a decretat trei zile de doliu național 'în memoria tuturor celor care și-au pierdut viața', precum și 'starea de urgență economică', o măsură care îi permite să perceapă impozite și să modifice bugetul fără a mai trece prin Parlament. 'Am decis să recurg la starea de urgență economică, un mecanism prevăzut de Constituția noastră', a declarat oficialul în cadrul unei conferințe de presă. De asemenea, el a anunțat crearea unui fond destinat victimelor cutremurului. 'Vom face tot ceea ce este necesar', a promis oficialul.
Mulți locuitori au petrecut deja două nopți în aer liber, fie pentru că locuințele lor au fost avariate, fie de teama unor replici.
În orașul montan El Cairo, situat la aproximativ 250 kilometri nord de Cali, locuitorii sunt traumatizați. 'Oamenii nu vor să se întoarcă acasă, nu vor să doarmă, nu știu ce să facă', a declarat Adriana Gonzalez, o bucătăreasă în vârstă de 40 de ani.
Mery Quintero, în vârstă de 51 de ani, și-a văzut 'sursa de venit' dispărând odată cu cutremurul. Magazinul ei de haine este acoperit de moloz. 'Este foarte greu', a recunoscut ea.
În cartierul Providencia din Pereira, oraș deja afectat de un seism care a provocat aproape 1.200 de morți în 1999, locuitorii și-au petrecut ziua scoțând obiecte de mobilier și lucruri personale din locuințele lor distruse.
Printre aceștia se număra și avocata Ana Paulina Crosthwaite, al cărei bloc a fost declarat periculos după cutremur. Ea s-a declarat 'șocată' în fața acestei 'noi realități'. 'Nu suntem pregătiți să le spunem copiilor noștri că trebuie să apucăm ce putem și să începem o viață nouă', a declarat ea pentru AFP.
Numeroși columbieni s-au mobilizat, transportând apă și alimente în cartierele afectate sau stând la coadă pentru a dona sânge. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Cutremur în Columbia/ Bilanțul crește la 265 de morți; căutarea supraviețuitorilor, în fază decisivă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Un puternic seism s-a produs în Panama; operaţiunile în Canalul Panama se desfăşoară normal
Un puternic seism cu magnitudinea 7,7 s-a produs vineri în apropierea coastei sudice a Panama la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS); nu au fost raportate pagube imediate, iar Autoritatea Canalului Panama a spus să operațiunile se desfășoară normal, informează Reuters.
O tornadă a lovit mai multe localități din Sicilia
O tornadă care s-a abătut vineri asupra orașului sicilian Marsala și a orașelor învecinate a provocat răsturnarea unor vehicule și rănirea a două persoane, un eveniment aproape fără precedent pentru această insulă din Marea Mediterană, informează Reuters. Vijelia a provocat panică în rândul rezidenților după ce a distrus o locuință și a avari
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.









