Fenomenul meteorologic El Nino urmează să se intensifice și mai mult, inclusiv în 2027, și ar putea fi cel mai puternic din istorie, sporind riscul de fenomene meteorologice extreme, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează Reuters.
Agenția meteorologică a ONU a declarat că previziunile sale indică o probabilitate de aproape 100% ca El Nino să persiste până în februarie 2027, alimentat de temperaturile excepțional de ridicate ale Oceanului Pacific.
Este pentru prima dată când OMM exprimă un astfel de grad de certitudine, a precizat organizația.
''Dacă această traiectorie continuă, ar putea fi mai puternic de la debutul monitorizării noastre. Deci, literalmente, va depăși orice limite'', a declarat Celeste Saulo, secretar general al OMM, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Geneva.
El Nino este o încălzire periodică a temperaturilor de la suprafața apei în Pacificul de Est, cauzată de slăbirea vânturilor din direcție estică. Acesta se produce la fiecare doi până la șapte ani și tinde să dureze până la 12 luni, provocând ploi intense și secete în America Latină.
Un fenomen El Nino foarte puternic poate modifica semnificativ regimul precipitațiilor și al temperaturilor pe tot globul și poate alimenta fenomene meteorologice extreme, precum secete și taifunuri.
Deși este un fenomen natural și nu este legat direct de schimbările climatice provocate de arderea combustibililor fosili, El Nino poate fi intensificat de temperaturile mai ridicate ale oceanelor.
''El Nino capătă proporții uriașe sub ochii noștri. Știința nu lasă loc de îndoială: planeta se află în ape necunoscute, iar aceste ape se încălzesc'', a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Temperaturile măsurate în Oceanul Pacific în cadrul fenomenului El Nino din acest an - unul dintre cele doar patru astfel de fenomene clasificate în categoria ''foarte puternic'', potrivit înregistrărilor care datează din 1950 - se situează deja cu peste 2 grade Celsius peste valorile normale, conform OMM.
Fenomenul a avut deja un impact asupra produselor agricole din zonele tropicale, provocând o criză alimentară gravă în ''Coridorul uscat'' din America Centrală.
Se preconizează că fenomenul va atinge apogeul spre sfârșitul acestui an, a declarat OMM într-un comunicat. Însă, efectele sale vor continua și în 2027 și se preconizează că vor aduce temperaturi globale mai ridicate anul viitor, au afirmat reprezentanții OMM.
''În mod normal, după un fenomen El Nino, observăm de obicei o creștere a temperaturilor globale - una temporară'', a declarat reporterilor Wilfran Moufouma Okia, șeful serviciilor de prognoză climatică din cadrul OMM, referindu-se la 2024, care a fost cel mai cald an de până în prezent.
''Anul 2027 are potențialul de a fi cel mai cald din istorie'', a precizat specialistul.
OMM a declarat că își intensifică eforturile de pregătire și de avertizare timpurie pentru a permite statelor să ia măsuri din timp, cum ar fi trecerea la culturi rezistente la secetă, în anumite zone.
''OMM se angajează să colaboreze îndeaproape cu partenerii din cadrul Organizației Națiunilor Unite și al sistemului umanitar pentru a furniza informațiile și analizele climatice necesare pentru gestionarea dezastrelor și al sectoarelor sensibile la schimbările climatice, precum agricultura, sănătatea, energia și resursele de apă'', a declarat Saulo. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Un El Nino de ''proporții uriașe'' ar putea deveni cel mai puternic înregistrat vreodată (ONU)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac









