Ministrul de externe venezuelean a cerut luni în fața ONU eliberarea 'imediată' a președintelui înlăturat Nicolas Maduro, capturat de SUA acum mai bine de o lună, confirmând în același timp deschiderea unui 'canal diplomatic' cu Washingtonul, potrivit AFP.
Venezuela cere 'eliberarea imediată de către guvernul SUA a președintelui constituțional al Republicii bolivariene Venezuela, Nicolas Maduro Moros, și a soției sale, Prima doamnă Chilia Flores', a declarat Yvan Gil Pinto în fața Consiliului ONU pentru drepturile omului, cu sediul la Geneva.
'Data de 3 ianuarie 2026 a marcat un punct de cotitură de o extremă gravitate. O acțiune militară ilegală împotriva țării noastre a dus la moartea a peste 100 de persoane și la detenția arbitrară' a lui Nicolas Maduro, a afirmat ministrul de externe venezuelean.
Maduro a condus Venezuela cu o mână de fier între martie 2013 și ianuarie 2026. Țara este acum prezidată de Delcy Rodriguez, vicepreședintele său din 2018.
Confruntat pentru prima oară cu justiția americană în 5 ianuarie, la două zile după capturarea sa, Maduro a pledat nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri și a declarat că este 'prizonier de război'.
'În pofida acestei acțiuni, desfășurată într-un context de profundă asimetrie tehnologică și militară între țara noastră și SUA, putere nucleară, am ales să deschidem un canal diplomatic pentru a soluționa diferențele noastre cu această țară', a explicat Gil Pinto.
'Nu prin supunere, ci în condiții de egalitate suverană între state. Nu din frică, ci din convingerea că dialogul este singura cale civilizată între națiuni', a declarat el.
'Astăzi, lucrăm în direcția unui proces de recunoaștere a rănilor, iertare și reconciliere', a afirmat ministrul venezuelean de externe la Geneva, referindu-se la legea amnistiei adoptată recent.
Elaborată la presiunea americanilor, această lege, adoptată joi, este totuși criticată deoarece exclude anumite categorii de personal militar și polițist și nu acoperă întreaga perioadă de după ascensiunea la putere în 1999 a predecesorului lui Maduro, Hugo Chavez.
În semn de protest, peste 200 de deținuți 'politici' au început duminică o grevă a foamei în Venezuela. Mișcarea a început la închisoarea Rodeo I, de la periferia capitalei Caracas. Familiile au explicat că deținuții protestează împotriva cadrului limitat al legii, care nu este în avantajul multora dintre deținuții din acest penitenciar.
O echipă a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) a intrat în închisoare pentru a examina deținuții. 'Este prima dată când ni se oferă acces la această închisoare', a remarcat Filippo Gatti, coordonatorul pentru sănătate al CICR pentru Venezuela. CICR a obținut acces și la alte închisori.
Aproximativ 600 de deținuți politici rămân închiși în toată țara, potrivit ONG-ului Foro Penal, în pofida eliberării a 500 din ianuarie.
Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului poartă discuții cu Caracas pentru a reînființa un birou în Venezuela. Personalul acestuia a fost expulzat în februarie 2024.AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Șeful diplomației venezuelene cere în fața ONU eliberarea 'imediată' a lui Maduro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
Israelul omagiază miercuri victimele atacului comis de mișcarea islamistă palestiniană Hamas în urmă cu trei ani, pe 7 octombrie 2023, cea mai sângeroasă zi din istoria sa, relatează AFP. Comemorările au loc într-o atmosferă de alertă sporită, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative, primele de la 7 octombrie.
#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP. într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capit
China și Coreea de Nord critică recenta livrare de avioane Taiwanului de către SUA
Guvernul chinez și-a exprimat marți 'respingerea fermă' față de vânzarea de arme a Statelor Unite către Taiwan, la doar patru zile după sosirea pe insulă a primelor două din cele 66 de avioane F-16V pe care Taipei le-a cumpărat de la SUA în 2019, informează miercuri EFE. 'Poziția Chinei este clară. Continuăm să ne opune
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ









