Prezentarea planului Bruxellesului pentru a favoriza producția 'Made in Europe' în industria de automobile și în alte sectoare industriale strategice a fost amânată pentru 4 martie, a anunțat luni cabinetul comisarului european Stéphane Séjourné, relatează AFP.
Planul era așteptat în această săptămână, dar gestionarea sa este dificilă din cauza dezbaterilor aprinse în Europa și în cadrul Comisiei Europene privind această măsură inedită pentru relansarea producției industriale pe continent.
Noua amânare, a treia din decembrie, ar urma să permită aplanarea dezacordurilor din cadrul Comisiei privind măsurile care se referă la o 'preferință europeană', respectiv o obligație de a produce în Europa pentru anumite companii care beneficiază de fonduri publice.
'Sperăm că această săptămână suplimentară de discuții interne va permite să ne întărim și mai mult propunerea', a transmis cabinetul lui Séjourné, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru prosperitate și strategie industrială.
Îmboldit de raportul șoc publicat în 2024 de fostul președinte al Băncii Centrale Europene Mario Draghi, executivul UE vrea să treacă la acțiune de luni de zile, pentru a susține afacerile care se confruntă cu concurența Chinei și sunt penalizate de taxele vamale americane.
Stéphane Séjourné a pregătit un proiect de lege care vizează instituirea unei preferințe europene în anumite sectoare-cheie, între care industria automobilului, și utilizarea tehnologiilor curate (panouri solare, turbine eoliene, baterii).
Această noțiune este apărată puternic de Franța, în special pentru a-și proteja industria națională de baterii pentru mașini electrice.
Însă alte țări europene, în numele liberalismului economic, exprimă rezerve.
Și perimetrul măsurii face obiectul unor dezbateri aprinse în cadrul Comisiei Europene.
Potrivit unei surse din cadrul executivului UE, aceste discuții se concentrează acum pe includerea în 'Fabricat în Europa' a producției realizate în țările care au semnat acorduri de liber-schimb cu UE.
Această extindere a 'Fabricat în Europa' la țările partenere este solicitată în special de Germania, pentru a nu destabiliza lanțurile de aprovizionare ale industriașilor europeni și a evita antrenarea Europei în dispute comerciale cu aliații săi.
Mai multe state și-au exprimat de asemenea îngrijorarea privind riscul de a crește costurile de fabricație ale companiilor europene, chiar într-un moment în care dificultățile lor provin în mare parte de la prețurile scăzute practicate de concurenții lor străini, în special chinezi.
Drept răspuns la aceste îngrijorări, anturajul lui Stéphane Séjourné a anunțat că măsura va fi 'de trei ori țintită': ea se va aplica 'asupra unei părți limitate a componentelor critice', într-un 'număr limitat de sectoare strategice' și 'numai când sunt angajate finanțări publice'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Nouă amânare a planului Bruxellesului pentru a stimula producția 'made in Europe'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP. într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capit
China și Coreea de Nord critică recenta livrare de avioane Taiwanului de către SUA
Guvernul chinez și-a exprimat marți 'respingerea fermă' față de vânzarea de arme a Statelor Unite către Taiwan, la doar patru zile după sosirea pe insulă a primelor două din cele 66 de avioane F-16V pe care Taipei le-a cumpărat de la SUA în 2019, informează miercuri EFE. 'Poziția Chinei este clară. Continuăm să ne opune
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz
VIDEO Canada: Noul lider separatist al Quebecului nu va jura credință regelui Charles al III-lea
Noul lider separatist al provinciei Quebec a anunțat marți că nu va jura credință regelui Charles al III-lea, șeful statului Canada, în cursul învestirii sale și că va încerca să o împiedice pe reprezentanta coroanei britanice să asiste la ceremonie, relatează AFP. 'Evident, nu am de gând să depun jurămâ









