Washington, 23 feb /Agerpres/ - Un oficial al guvernului american a acuzat luni China că și-a 'consolidat semnificativ' arsenalul nuclear, reiterând că Beijingul efectuează teste secrete, relatează AFP.

Potrivit Washingtonului, expirarea la începutul lunii februarie a tratatului New Start - ultimul tratat de dezarmare nucleară dintre SUA și Rusia -, a oferit oportunitatea de a se ajunge la un 'acord mai bun', care să includă și Beijingul. China a respins însă public apelurile de a se alătura negocierilor privind un nou tratat trilateral.

Christopher Yeaw, secretar de stat adjunct pentru controlul armelor și neproliferare, a declarat luni, la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva, că tratatul New Start prezenta o lacună importantă.

'Principalul său defect a fost probabil că New Start nu ținut cont de consolidarea fără precedent, deliberată, rapidă și opacă a arsenalului nuclear al Chinei', a declarat el.

'În pofida dezmințirilor sale, China și-a dezvoltat masiv, în mod deliberat și fără constrângere arsenalul nuclear, fără transparență sau indicații cu privire la intențiile sau obiectivele sale', a acuzat el.

'Credem că Beijingul ar putea atinge paritatea nucleară în termen de patru sau cinci ani', a adăugat el, fără a oferi alte detalii.

Potrivit Campaniei Internaționale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), o coaliție de ONG-uri, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Rusia și Statele Unite dețin fiecare peste 5.000 de arme nucleare.

Tratatul New Start, care a expirat pe 5 februarie, limita cele două țări la maximum 1.550 de focoase nucleare strategice desfășurate fiecare - un prag de care Washingtonul susține că Beijingul se apropie rapid.

'Beijingul este pe cale să dispună de materialul fisil necesar pentru a fabrica peste 1.000 de focoase nucleare până în 2030', a declarat Yeaw.

Expirarea tratatului New Start a marcat sfârșitul a decenii de limite obligatorii pentru cele mai distructive arme ale planetei, stârnind îngrijorări cu privire la o nouă cursă a înarmărilor.

Yeaw a salutat expirarea tratatului, insistând că 'limitele sale numerice în ceea ce privește focoasele și lansatoarele nu mai sunt relevante', având în vedere presupusele încălcări ale tratatului de către Rusia.

El a acuzat, de asemenea, Moscova că ar contribui la 'consolidarea capacității Beijingului de a-și crește arsenalul'.

'Expirarea tratatului a venit într-un moment crucial', a spus el, insistând că aceasta i-ar permite președintelui american Donald Trump să avanseze către 'obiectivul său final: un acord mai bun'.

'Expirarea tratatului și absența în prezent a oricărui tratat privind controlul armelor nucleare nu înseamnă că Statele Unite se retrag sau ignoră controlul armelor. Dimpotrivă', a afirmat el.

'Obiectivul nostru este un acord mai bun pentru o lume cu mai puține arme nucleare', a mai spus oficialul american.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)