Armata rusă a pierdut peste 300.000 de oameni în cei patru ani de război din Ucraina, potrivit unor surse independente. Deși decesele ruse sunt secretul lui Polichinelle, Kremlinul rămâne tăcut pentru a nu amplifica și mai mult nemulțumirea în creștere a rușilor față de campania militară din țara vecină, scrie EFE.

Militarii ruși uciși în lupte se numesc 'Cargo 200' încă din timpul războiului din Afganistan (1979-1989). Atunci, pe eticheta care însoțea transportul scria 200, deoarece aceasta era greutatea maximă a sicriului de zinc permisă de Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice.

Ultima dată când Ministerul Apărării rus a informat despre decesele în rândul armatei ruse a fost în septembrie 2022, când a estimat cifra la 5.937, chiar înainte de mobilizarea rezerviștilor care a declanșat exilul a peste un milion de bărbați de vârstă militară.

Surse occidentale, începând cu NATO și ajungând până la serviciile secrete americane și britanice, estimează pierderile zilnice în rândurile armatei ruse la aproximativ 1.000 de soldați și pierderile lunare la peste 30.000. În plus, ianuarie ar fi prima lună în care armata rusă nu a putut înlocui pierderile cu voluntari.

Secretul lui Polichinelle

Cunoscutul blogger militar Iuri Podoliak, care a fost invitat la recepții la Kremlin, a fost cel care a rupt tăcerea în ianuarie, când a abordat pe YouTube subiectul sensibil al Cargo 200.

Podoliak a recunoscut că armata rusă ar fi putut pierde până la 415.000 de oameni: soldați, voluntari și foști deținuți recrutați de grupul de mercenari Wagner.

Totodată, el a estimat numărul total de morți la peste 800.000 din cei peste două milioane de ruși care au participat la ceea ce în Rusia este cunoscută sub numele de 'operațiune militară specială'. Aceste pierderi umane contrastează puternic cu câștigurile teritoriale: doar 12% din teritoriul ucrainean a fost cucerit din 24 februarie 2022.

Potrivit experților occidentali, nicio țară nu a suferit atât de multe pierderi într-un conflict de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945. În fapt, trupele ruse au suferit mai multe pierderi în acești patru ani decât în toate conflictele anterioare de la conflagrația mondială încoace, inclusiv cele două războaie sângeroase din Cecenia.

Morți cu nume și prenume

Portalul independent de știri Mediazona, în colaborare cu Meduza și BBC, estimează numărul combatanților ruși uciși și identificați după și prenume nume la peste 168.000.

La această cifră trebuie adăugați morții care încă nu au fost identificați, dar sunt incluși, printre altele, în certificatele de deces și moștenire care sunt documente accesibile populației, în registrele serviciilor funerare sau în rapoartele privind persoanele dispărute. De fapt, Mediazona recunoaște că, potrivit calculelor sale aproximative, această cifră s-ar situa deja în jurul a 300.000 de decese, dar lipsesc datele de anul acesta.

În primele luni, majoritatea morților erau soldați profesioniști - membri ai forțelor aeropurtate și ai brigăzilor motorizate - apoi deținuții, iar de la mijlocul anului 2023 încoace, voluntarii.

Între timp, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA a publicat un raport la începutul acestui an în care informa că, 'din februarie 2022, forțele ruse au suferit aproape 1,2 milioane de pierderi (din care 325.000 de morți), mai mult decât orice altă putere din orice campanie de la al Doilea Război Mondial încoace'.

În ceea ce privește Ucraina, conform estimărilor centrului, aceasta a suferit între 500.000 și 600.000 de victime și între 100.000 și 140.000 de morți.

'În acest ritm, numărul total de victime rusești și ucrainene ar putea ajunge la 2 milioane până în primăvara anului 2026', a subliniat raportul.

Spre deosebire de Kremlin, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut recent peste 55.000 de decese în rândurile armatei sale.

Cenzura militară a lui Putin

Kremlinul a încercat prin toate mijloacele să ascundă aceste informații, inclusiv prin oprirea publicării datelor oficiale privind mortalitatea în Rusia, precum și a altor indicatori demografici care ar permite calcularea deceselor în luptă.

Președintele rus Vladimir Putin a interzis publicarea datelor privind pierderile în rândul forțelor armate în mai 2015, după ce soldați ruși fără însemne au fost desfășurați în estul Ucrainei pentru a sprijini revolta prorusă.

Drept urmare, rușii nu au acces la date privind pierderile de vieți omenești în rândul armatei, nici în timp de pace, nici în timpul 'operațiunilor militare speciale'.

Chiar și așa, cenzura nu este infailibilă. La sfârșitul lunii ianuarie, a Doua Curte Militară a Districtului de Vest a recunoscut, contrar versiunii oficiale, că nava amiral a Flotei Mării Negre, 'Moskva', a fost scufundată în aprilie 2022 într-un atac cu torpile ucrainene.

În plus, Curtea a recunoscut moartea a 20 de marinari, identificați după nume și prenume, la care se adaugă opt persoane date dispărute. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)