Președintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, a declarat doliu național timp de trei zile pentru victimele cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter care a zguduit luni mai multe regiuni ale țării și a provocat aproximativ 240 de decese, potrivit autorităților regionale, a informat miercuri guvernul de la Bogota, transmite EFE.
'Guvernul național, în numele poporului columbian, își exprimă profunda durere pentru decesul persoanelor care și-au pierdut viața ca urmare a cutremurului produs pe 10 august 2026 pe teritoriul național și se solidarizează cu doliu familiilor și prietenilor acestor persoane', precizează un decret emis de președinție.
Din acest motiv, timp de trei zile, începând de miercuri, 'va fi arborat drapelul național în bernă' la clădirile publice din țară și la misiunile diplomatice ale Columbiei din străinătate, adaugă decretul.
Potrivit documentului semnat de De la Espriella, care a preluat președinția în urmă cu doar cinci zile, 'pierderile de vieți umane îndoliază atât familiile și prietenii lor, cât și guvernul național', care 'își exprimă solidaritatea în fața unei asemenea tragedii', fapte care, de asemenea, 'îndurerează întreaga țară'.
Seismul, cel mai puternic suferit de Columbia în acest secol, s-a produs luni la ora locală 07:34 (12:34 GMT) și a avut epicentrul în San Jose del Palmar din Departamentul Choco, unul dintre cele mai afectate de tragedie alături de Valle del Cauca, Risaralda și Caldas, în regiunile de sud-vest și centru ale Columbiei.
Potrivit cifrelor date publicității marți de De la Espriella, cutremurul a provocat până în prezent cel puțin 181 de decese, dar datele autorităților regionale ridică acest număr la aproximativ 240, în timp ce căutarea și salvarea a sute de persoane prinse sub dărâmături continuă, în special în orașele Cali și Pereira unde s-au prăbușit clădiri. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Columbia: Președintele De la Espriella a decretat trei zile de doliu național pentru victimele cutremurului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









