Președintele sud-coreean Lee Jae-myung a propus sâmbătă Phenianului un dialog pentru a pune capăt oficial Războiului din Coreea, care, din punct de vedere tehnic, durează de peste 70 de ani, în lipsa unui tratat de pace, informează AFP.
Lee, care a mai deschis ușa unor discuții necondiționate cu Nordul privind programul său nuclear, a făcut această nouă ofertă cu ocazia celei de-a 81-a aniversări a eliberării de sub ocupația japoneză (1910-1945).
Războiul din Coreea (1950-1953), declanșat de un atac din partea Nordului, s-a încheiat doar cu un armistițiu și, în teorie, nu s-a terminat.
'Să lăsăm deoparte intențiile de a ne amenința reciproc și să începem discuții pentru a pune capăt acestui lung război, ca părți direct implicate', a îndemnat Lee Jae Myung în discursul său.
'În acest fel, ar putea fi posibil să se discute și măsuri eficiente pentru a opri dezvoltarea capacităților nucleare ale Coreei de Nord', a adăugat președintele sud-coreean, adoptând o poziție contrară abordării dure a predecesorului său față de țara vecină.
Însă, până acum, Phenianul a respins în mod constant propunerile lui Lee Jae-myung și a denunțat recent exercițiile militare comune dintre Seul și Washington programate pentru august, amenințând săptămâna aceasta că va duce măsurile de descurajare la un 'nou nivel'.
Coreea de Nord și-a declarat în repetate rânduri statutul de stat nuclear 'ireversibil'. Negocierile inițiate de președintele american Donald Trump au eșuat după ultimul summit din 2019 de la Hanoi cu liderul Kim Jong Un, din cauza dezacordurilor privind denuclearizarea țării și ridicarea sancțiunilor împotriva acesteia.
În iulie, Ministerul Unificării sud-coreean a anunțat că a abandonat eforturile de a prioritiza dezmembrarea programului nuclear al Coreei de Nord, trecând în schimb la o campanie de oprire a dezvoltării acestuia.
Între timp, Coreea de Nord s-a implicat direct în războiul din Ucraina prin desfășurarea de trupe în sprijinul Rusiei și, de asemenea, prin furnizarea de arme. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Președintele sud-coreean propune un dialog Coreei de Nord pentru a pune capăt oficial războiului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









