Armata ucraineană a lansat vineri seară aproape 600 de drone împotriva teritoriului rus, una dintre ele lovind o zonă industrială din regiunea Samara, situată la aproximativ 850 de kilometri sud-est de Moscova, au anunțat sâmbătă autoritățile locale, citate de EFE.
'Dragi locuitori ai regiunii Samara! Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra unei zone industriale', a scris Viaceslav Fedoriscev, guvernatorul Samarei, pe rețelele de socializare.
El a adăugat că serviciile de urgență sunt la fața locului și evaluează dacă există victime.
Primarul din Samara, Ivan Noskov, a confirmat că există persoane rănite care primesc asistență medicală, fără a specifica numărul, potrivit canalului Telegram Astra.
Alte canale independente au publicat imagini cu martori oculari care arătau instalații care ardeau într-un parc industrial, unde obiectivele atacului par a fi fabricile militare.
Între timp, în regiunea Moscovei, două persoane au fost rănite, între care un băiat de 9 ani care se află în stare gravă, din cauza unui atac cu drone. Nouă drone au fost doborâte de sistemele de apărare aeriană.
Cei doi civili se aflau acasă când aeronava fără pilot s-a prăbușit în clădire, a declarat guvernatorul regional, Andrei Vorobiev, pe conturile sale de socializare.
În total, bateriile rusești de apărare aeriană au doborât 598 de drone ucrainene cu aripi fixe vineri seară, în 19 regiuni și în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia.
Potrivit autorităților ruse, cel puțin 201 de civili au fost uciși în iulie din cauza atacurilor ucrainene asupra teritoriului rus și a regiunilor ucrainene ocupate de Moscova.
Totodată, grupul independent rus Conflict Intelligence Team a estimat numărul victimelor civile de ambele părți în iulie la 634, dintre care două treimi au fost cetățeni ucraineni. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Ucraina a lansat aproape 600 de drone și a lovit cu o rachetă o zonă industrială din regiunea Samara

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









