Liderul extremei drepte suedeze antiimigrație, Jimmie Akesson, a anunțat miercuri că vizează postul de prim-ministru în Suedia în 2030, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile legislative, la care sondajele nu prevăd șanse de câștig pentru tabăra sa, relatează AFP.
Suedezii sunt chemați la vot în 13 septembrie pentru reînnoirea parlamentului.
Cele trei partide de dreapta aflate în prezent la putere, împreună cu Democrații din Suedia (SD, extremă dreapta), care le sprijină în parlament, acumulează 43,9% din intențiile de vot, față de 53,9%, cât adună partidele de opoziție, potrivit unui sondaj Verian publicat marți de canalul SVT.
Întrebat de AFP într-o conferință de presă despre ambițiile sale pentru funcția de prim-ministru, Jimmie Akesson a răspuns că 'este evident că vor fi și alte alegeri' și că vizează funcția de premier în 2030 sau mai târziu.
Guvernul de coaliție al premierului Ulf Kristersson a sosit la putere în 2022, după ce a încheiat un acord fără precedent cu SD, devenit în acest an al doilea partid ca mărime din Suedia cu 20,5% din voturi, în schimbul sprijinului lor în parlament.
Actualul guvern minoritar este compus din trei partide: creștin-democrații, moderații lui Kristersson și liberalii.
''Am convenit cu Partidul Moderat (de dreapta) pentru ca Ulf Kristersson să fie candidatul la funcția de prim-ministru'' în cazul unei victorii a blocului de dreapta în septembrie, a declarat Akesson pentru AFP.
''La schimb, va trebui să exercităm o influență mai mare în cadrul unui astfel de guvern și să ocupăm funcții ministeriale cu un nivel ridicat de responsabilitate'', a subliniat el.
La începutul lunii aprilie, șeful guvernului suedez a declarat pentru prima oară că este gata să numească miniștri SD în cazul în care coaliția sa ar câștiga. El a promis că acest partid va putea ocupa posturi ministeriale, precum cel pentru imigrație și al integrării. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Suedia: Liderul partidului antiimigrație vizează postul de prim-ministru în 2030

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









