Responsabilii principalelor instituții ale Uniunii Europene și-au exprimat miercuri sprijinul față de Curtea Penală Internațională (CPI), în urma sancțiunilor impuse de SUA împotriva președintei acestei instanțe și a încă unui membru, și au subliniat necesitatea ca judecătorii și funcționarii CPI să poată acționa independent și fără presiuni externe, relatează agențiile AFP și EFE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au publicat pe rețelele de socializare mesaje identice prin care și-au exprimat sprijinul pentru această instanță internațională.
''Suntem ferm alături de CPI, de președinta Tomoko Akane și de funcționarii care îi apără misiunea. CPI contribuie la justiția pentru victimele unora dintre cele mai oribile crime din lume. Pentru a realiza această activitate esențială, judecătorii și funcționarii săi trebuie să poată acționa independent și fără presiuni externe'', au subliniat Von der Leyen și Costa în mesaj.
Sancțiunile anunțate marți de Washington o vizează pe președinta CPI, japoneza Tomoko Akane, și pe procurorul adjunct al CPI, senegalezul Abdoulaye Seye, cărora li s-au interzis astfel intrarea pe teritoriul american și orice tranzacții financiare sau imobiliare în SUA.
Japonia, principala contributoare financiară la bugetul CPI și un aliat apropiat al SUA, a deplâns miercuri măsurile 'foarte regretabile' la care a recurs Washingtonul. ''Japonia a sprijinit constant CPI (...) în eforturile sale menite să urmărească penal și să pedepsească cele mai grave crime care preocupă comunitatea internațională și să impună respectarea statului de drept'', se arată într-o declarație emisă de MAE japonez.
Într-o declarație proprie, CPI menționează că aceste noi sancțiuni americane ''subminează statul de drept'' și constituie un ''atac flagrant împotriva independenței unei instituții judiciare imparțiale''.
Secretarul de stat american Marco Rubio a susținut marți despre CPI și despre responsabilii acestei instanțe sancționați acum de SUA că ''aceste persoane au participat direct la eforturile CPI de a ancheta, aresta, plasa în detenție sau urmări penal responsabili al căror guvern nu a acceptat jurisdicția CPI''.
Statele Unite, care nu au semnat tratatul fondator al CPI, au impus deja sancțiuni mai multor judecători ai acestei instanțe, dar se abținuseră până acum să sancționeze responsabilii de la vârful CPI.
Aceste sancțiuni sunt în primul rând un răspuns față de anchetele CPI care vizează Israelul și presupuse crime de război ale trupelor americane în Afganistan. În 2024, CPI a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru palestinienii uciși războiul din Fâșia Gaza.
După anunțarea sancțiunilor americane, Netanyahu l-a felicitat pe Marco Rubio pe rețelele de socializare ''pentru eforturile hotărâte ale administrației (președintelui american Donald n.red) Trump împotriva abuzurilor ilegitime ale CPI și pentru că a precizat clar că responsabilii corupți care conduc CPI vor trebui să-și asume consecințele''.
Washingtonul a lansat luna trecută o ofensivă diplomatică majoră împotriva CPI, acuzând-o că ''amenință'' americanii. În cadrul acestei ofensive se fac de asemenea presiuni asupra partenerilor SUA să se retragă din CPI. Ciad și Venezuela, aceasta din urmă devenind apropiată de Washington după capturarea președintelui Nicolas Maduro, au răspuns favorabil Washingtonului și au anunțat că sunt dispuse să părăsească CPI. Marco Rubio s-a declarat încrezător că și alte țări vor urma exemplul. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
UE susține Curtea Penală Internațională, după sancțiunile impuse de SUA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









