Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
Wall Street Journal și CBS au raportat că șeful CIA a încercat să descurajeze Rusia de la orice atac împotriva unui membru NATO, în condițiile în care evaluările serviciilor americane de informații indică faptul că Moscova ar putea încerca să pună alianța la încercare.
Wall Street Journal detaliază, în special, că președintele rus Vladimir Putin ar putea sfida NATO cu un 'atac limitat' în următorii ani.
Casa Albă nu a răspuns solicitărilor AFP pe această temă.
Donald Trump a calificat, totuși, această deplasare a directorului CIA drept o vizită de 'semi-rutină' într-un interviu acordat miercuri comentatorului conservator Glenn Beck, lăsând să se înțeleagă că întrevederea a avut ca scop discutarea războiului din Ucraina.
''Ne-am dori ca războiul din Ucraina să se oprească'', a adăugat președintele american.
În timpul călătoriei sale la Moscova, Ratcliffe a abordat și problema războiului din Iran, amenințând cu sancțiuni suplimentare dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă, potrivit presei americane.
Miliardarul a asigurat în timpul interviului de miercuri că această vizită nu a avut legătură nici cu Iranul, nici cu amenințările rusești la adresa NATO.
''Nu a fost acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați'', a susținut el, fiind întrebat despre cele două subiecte.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că John Ratcliffe s-a deplasat la Moscova pentru discuții ''între servicii secrete'', fără a se întâlni cu președintele Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt rus a considerat că 'este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va avea o influență asupra procesului de scoatere a relațiilor (ruso-americane) din criză'.
Niciun alt contact viitor nu este prevăzut pentru moment, le-a afirmat el jurnaliștilor, printre care și cei de la AFP, calificând aceste contacte drept 'pozitive', dar refuzând să menționeze dosarele asupra cărora au purtat discuțiile.
De câteva luni, Rusia și Ucraina își intensifică atacurile cu rază lungă, vizând situri civile precum depozite logistice și facilități petroliere și portuare. Aceste atacuri fac un număr tot mai mare de victime civile în fiecare săptămână.
Eforturile diplomatice sub mediere americană pentru a pune capăt conflictului sunt în impas, iar Kremlinul nu dă niciun semn că ar fi pregătit să își revizuiască pretențiile maximaliste, în special cele teritoriale.
Până în prezent, încercările lui Donald Trump de a pune capăt conflictului, inclusiv organizarea, în urmă cu puțin peste un an, a unui summit în Alaska cu omologul său Vladimir Putin, au rămas fără rezultat.
Un avion militar american a decolat marți dimineață din capitala letonă Riga spre capitala rusă, înainte de a efectua traseul invers în cursul serii, conform datelor de pe site-ul de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
Ultima călătorie cunoscută a unui director CIA în Rusia data din noiembrie 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina în februarie 2022. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Gabriela Badea)
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 per
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale m
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvern
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),









