Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi seara că în acest an nu mai pot fi organizate alegeri la București dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, iar în coaliție nu există un acord pe acest subiect.
'Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, datorită termenului de 35 de zile, practic nu mai pot fi organizate anul acesta alegeri în București. Adoptarea aceasta ține de o decizie, e adevărat, a Guvernului, dar astăzi nu avem un acord în coaliție pentru organizarea în această toamnă a alegerilor. Și atunci, sigur, eu personal cred că, cu cât se organizează mai repede alegerile, cu atât este mai bine pentru București, pentru că, chiar dacă domnul viceprimar, actualul primar interimar, Bujduveanu, văd că lucrează în aceste zile și face tot ce poate ca să ducă lucrurile înainte, gândiți-vă că un primar care are toată legitimitatea, are un vot în spate, are o altă forță, o altă autoritate, are o altă perspectivă decât un interimar. Asta e valabil peste tot și cred că ar fi un lucru bun pentru administrarea Capitalei în următorii ani. Dacă nu vom ajunge la o concluzie, foarte probabil se va amâna convocarea alegerilor în București. Aceasta este realitatea', a spus premierul la B1 Tv.
Acesta speră că săptămâna viitoare coaliția va lua o decizie privind alegerile pentru Primăria Capitalei.
'În coaliție lucrurile au o anumită dinamică. Nu e ușor să menții coerența și solidaritatea unei coaliții de patru partide, fiecare cu istoria lui complicată, cu viziunea lui, cu atenția lui la electorat, la ceea ce a spus în ultima perioadă. Și atunci asta ar fi, să spunem, o tensiune suplimentară. Trebuie bine analizat și sper ca săptămâna viitoare să luăm o decizie într-o formă sau alta și cetățenii Capitalei vor ști despre ce este vorba', a transmis premierul. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o HG, anul acesta nu mai pot fi organizate alegeri la București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș/ Pirtea: PNL nu va deveni anexa electorală a USR, în alegerile pentru funcția de primar, după Fritz
Președintele liberalilor timișeni, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, miercuri, că PNL nu va deveni anexa electorală a USR în alegerile parțiale pentru viitorul primar al municipiului Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Pirtea admite că USR este un posibil partener pe zona de centru-dreapta, dar formațiunea condusă de Dominic
Prima întâlnire dintre Niculescu și reprezentanții PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)
Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire dintre cei doi va avea loc joi. Potrivit unor surse politice, Niculescu l-a sunat pe Grindeanu, iar cei doi au vorbit la telefon. în cursul zilei de miercuri se vor stabili amănuntele unei prime înt
Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE
Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică
Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr
Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală
Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.
Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie
Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist
Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști
Președintele Nicușor Dan a subliniat, marți, importanța cunoașterii istoriei, într-o perioadă în care valorile și realitățile istorice au ajuns să fie puse în discuție. în cadrul evenimentului 'Holocaustul. O mărturie pentru tineri', Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului pe care îl reprezintă învinuirea unei mi
Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'în toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p









