Expertiza României în regiunea Mării Negre și experiența Australiei în zona Indo-Pacific pot crea noi oportunități de colaborare și schimb de bune practici între țările cele două țări, consideră președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a primit, luni, la Palatul Cotroceni, o delegație condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Australia.

'În actualul context global, marcat de transformări și provocări, este esențial ca state ca ale noastre, care împărtășesc aceleași valori democratice și au o viziune comună asupra ordinii internaționale, să își dezvolte relațiile bilaterale prin proiecte concrete și durabile. Discuțiile noastre au fost consistente și s-au axat pe extinderea cooperării dintre România și Australia în domeniile securității, energetic și al contracarării amenințărilor hibride', a scris președintele Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

El spune că a subliniat, în cadrul întrevederii, că un pas important în această direcție îl reprezintă stimularea investițiilor australiene în România.

'Încurajăm, de asemenea, deschiderea unei reprezentanțe diplomatice la București. Expertiza României în regiunea Mării Negre și experiența Australiei în zona Indo-Pacific pot crea noi oportunități de colaborare și schimb de bune practici între țările noastre', a precizat președintele Nicușor Dan. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)