Fostul ambasador al Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, a declarat miercuri seara, la un eveniment organizat la Miercurea-Ciuc, că realizarea unirii Republicii Moldova cu România a fost împiedicată de o serie de factori, precum lipsa unei strategii din partea autorităților române, influența continuă a Rusiei sau obstacole constituționale care îngreunează acest proces.

'Ca să aibă loc unirea, trebuie să se dorească nu numai la Chișinău, dar și la București. Și poate mai mult decât la Chișinău, să se dorească și aici, la București', a spus Mihai Gribincea.

Fostul ambasador a comparat situația Republicii Moldova cu cea a Germaniei de Est și a remarcat că, spre deosebire de Germania Federală, care a creat un Minister al Integrării imediat după separare, România nu a avut niciodată o astfel de structură dedicată unei eventuale reunificări.

El consideră că, la începutul anilor '90, unirea ar fi fost posibilă, dacă ar fi existat voință politică reală atât la București, cât și la Chișinău.

'Situația cred că este mult mai complicată. În începutul anilor '90, cred că, dacă se dorea și la București și la Chișinău, s-ar fi putut obține (unirea - n.r.), dar s-ar fi obținut fără Transnistria', a spus Gribincea.

Fostul diplomat susține că, potrivit unor însemnări diplomatice din perioada anilor '90, nici conducerea de la București, reprezentată de președintele Ion Iliescu, și nici cea de la Chișinău nu își doreau unirea Republicii Moldova cu România.

El a făcut referire la notițele publicate în seria de volume 'România după Malta', scrisă de fostul premier Adrian Năstase.

La evenimentul de la Miercurea-Ciuc, fostul ambasador a explicat și că, odată cu adoptarea Constituției Republicii Moldova în 1994, a fost introdus un articol care vizează dreptul la autodeterminare al Găgăuziei, în cazul în care Republica Moldova își va schimba forma de stat, ceea ce reprezintă 'un obstacol greu de depășit'.

În context, Mihai Gribincea a punctat că Republica Moldova este foarte divizată, atât din punct de vedere politic, cât și religios sau teritorial.

De asemenea, fostul diplomat a vorbit despre propaganda rusă, pe care a descris-o ca fiind 'foarte puternică', și despre lipsa unui răspuns eficient din partea României.

El a subliniat că mass-media rusească este bine finanțată în Republica Moldova, în timp ce România oferă ajutoare, dar nu investește suficient în contracararea propagandei rusești prin susținerea presei.

Referindu-se la faptul că unii cetățeni ai Republicii Moldova nu vor unirea cu România, Gribincea a susținut că acesta este, în mare parte, rezultatul politicilor de rusificare și deznaționalizare pe care autoritățile sovietice au dus-a timp 50 de ani, amintind că în tot acest timp România a fost constant demonizată.

Fostul ambasador al Republicii Moldova în România Mihai Gribincea a participat, la Miercurea-Ciuc, la un eveniment organizat de Filiala Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor 'Regina Maria', parte a unei serii mai largi de manifestări desfășurate sub titulatura 'Carte, cinste cui te-a scris', la care au mai luat parte dr. Cristina Gârlea, cercetător la Academia Română și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu. AGERPRES/(A - redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi.

Harghita: Fostul ambasador Mihai Gribincea consideră că Republica Moldova ar putea cădea victimă expansiunii ruse