Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că a părăsit ședința de coaliție care a avut loc cu o zi înainte pentru că propunerea sa de a fi alcătuit un grup de lucru pentru inițierea unui nou proiect de lege privind pensiile magistraților a fost primit 'cu o doză de orgoliu' și cu 'transmisii live' din timpul ședinței.

Grindeanu a fost întrebat de ce a părăsit discuțiile din coaliție în ședința de marți.

'Am venit cu o propunere care, din punctul nostru de vedere, încearcă să rezolve o problemă care trebuie să își găsească soluție, și anume pensiile magistraților, aceste pensii speciale. O soluție bazată pe dialog, fiindcă astăzi când vorbim avem un sistem de justiție care este în grevă, avem un sistem de justiție care prin reprezentanți și prin diverși actori spun că n-au avut dialog cu Guvernul. Avem un sistem de justiție care trebuie să fie luat ca partener în acest moment pentru a găsi soluția potrivită pentru eliminarea acestor pensii speciale și pentru o vârstă de pensionare absolut decentă, conform cu celelalte, sau aproape la fel cu celelalte țări europene. Am venit cu această propunere de a face acest grup de lucru rapid în care până când se primește comunicarea de la CCR, motivarea, de ce a fost respins acest proiect, să venim cu o formă care să poată fi readusă, redepusă, astfel încât să mergem înainte și să facem acest proiect. N-am primit în schimb decât, să zicem așa, o doză mare de orgoliu. Și am primit transmisii live din timpul ședinței', a spus președintele interimar al PSD la Palatul Parlamentului.

El a menționat că în proiectul privind pensiile magistraților care a fost respins de Curtea Constituțională nu s-a ținut cont nici de opinia președintelui Nicușor Dan.

'Lipsa aceasta de dialog m-a făcut să vin cu această soluție care ar debloca lucrurile. (...) Înțeleg pe surse că oricum proiectul ar fi fost, dacă ar fi trecut primul pas, cel de respingere pe formă, ar fi avut respingeri și pe fond. (...) Proiectul trebuie apucat de la zero. Asta se poate face înlăturând greșelile pe care în mod sigur Guvernul le-a făcut la primul demers. Unul din aceste lucruri care a fost așezat greșit a fost un lucru pe care sistemul de justiție, dar și președintele României l-au reclamat, această formă de lipsă de dialog', a afirmat acesta. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)