Guvernul a modificat joi normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, astfel încât elevii și studenții care fac parte din familii cu venituri reduse și au fost incluși în lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării să poată efectua achizițiile.
Executivul a adoptat o hotărâre care aprobă, pentru siguranța derulării, culoarea și seria bonurilor valorice în baza cărora se pot achiziționa echipamentele prevăzute în lege.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în acest an, 2.339 de elevi și studenți beneficiază de voucherele de 200 de euro, cu aproape 500 mai mulți, comparativ cu anul trecut.
Conform calendarului programului, cuprins în Ordinul 3616/2026, bonurile valorice vor fi eliberate în perioada 31 august - 11 septembrie, în timp ce achiziția de echipamente se va derula în perioada 7 septembrie - 16 octombrie.
Programul 'Euro 200', implementat în baza Legii nr. 269/2004, se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în unități de învățământ de stat sau în instituții private acreditate, care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru nu depășește 500 de lei.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Elevii care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege trebuie să depună o cerere de acordare a sprijinului financiar, însoțită de documentele justificative, la unitatea de învățământ unde sunt înscriși. Ulterior, unitățile de învățământ verifică dosarele și eligibilitatea solicitanților, iar documentația este transmisă către Inspectoratele școlare. În cazul studenților, instituțiile de învățământ superior analizează cererile și înaintează documentele către Ministerul Educației și Cercetării. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Guvernul dă undă verde stimulării achiziționării de calculatoare pentru elevii și studenții cu venituri reduse

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel









