Senatul și Camera Deputaților încep, marți, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.
Cele două Camere au fost convocate de președintele Senatului și, respectiv, de președintele Camerei Deputaților, potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, 'în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată', precum și ale art. 83 alin. (1) din Regulamentul Senatului, respectiv, ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților.
La Camera Deputaților, ședința de plen a fost convocată de la ora 16:00. La Senat, Biroul Permanent se reunește de la ora 12:00, iar ședința de plen este programată tot pentru ora 16:00.
Conform procedurilor, în prima zi din sesiunea parlamentară vor fi aleși, în fiecare cameră, vicepreședinții, secretarii și chestorii din Birourile Permanente.
Potrivit Regulamentelor celor două Camere, alegerea membrilor Birourilor permanente se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, configurația politică a forului respectiv și negocierea liderilor grupurilor parlamentare. Listele candidaților vor fi supuse în ansamblu votului Camerei Deputaților și Senatului și vor fi aprobate cu votul deschis al majorității parlamentarilor prezenți.
Printre prioritățile din această sesiune parlamentară se află votarea unui Guvern cu puteri depline, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului.
Pe agenda legislativului se mai află, între altele, salarizarea unitară, iar în domeniul educației sistemul de admitere la liceu.
Liberalii și-au anunțat deja prioritățile, acestea vizând, potrivit liderului deputaților PNL Gabriel Andronache, reforma administrației publice centrale și a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală (în prim plan va fi reducerea dimensiunii Parlamentului României, dar și a administrației locale), reforma bugetului asigurărilor de sănătate, Legea lustrației.
AUR a precizat, sâmbătă, că printre prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară se numără Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice.
Social-democrații își stabilesc prioritățile luni, în ședința Consiliului Politic Național, acestea vizând, în primul rând, deblocarea numirii noului premier și strângerea unei majorități pentru votul unui nou Guvern. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Parlamentul începe marți a doua sesiune ordinară a anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel









