Plenul Senatului a decis, marți, înlocuirea senatoarei liberale Nicoleta Pauliuc din funcția de președinte al Comisiei de apărare cu senatorul Silviu Coșa, la propunerea liderului grupului PNL, Daniel Fenechiu.
Decizia a fost luată cu 61 de voturi 'pentru', 6 'contra', o abținere, iar 22 de senatori nu au votat.
De asemenea, plenul a decis, tot la propunerea liderului grupului PNL, cu 61 voturi 'pentru', 4 'contra', 3 abțineri, 29 nu au votat, înlocuirea senatorului Mihai Veștea din Comisia de apărare cu senatorul Călin Petru Marian, care va fi și secretar al acestei comisii.
Totodată, senatorul PNL Lucian Petrică Rusu a fost numit președinte al Comisiei pentru afaceri europene, cu 86 voturi 'pentru', 7 'contra', o abținere.
O altă decizie luată de plen a fost ca senatorul PNL Vasile Blaga să fie retras de la Comisia pentru afaceri europene.
Liderul senatorilor PSD Daniel Zamfir a propus, inițial, amânarea votului în acest sens, menționând că liderii de grup au stabilit marți ca aceste numiri și modificări din comisii să se facă peste două săptămâni, pentru a avea timp toate grupurile de a face schimbările necesare.
'Haideți să vedem ce se va întâmpla în două săptămâni și să discutăm atunci așezat pe tot ceea ce înseamnă componența comisiilor și în interior și apartenența la un grup parlamentar, așa că vă propun să amânăm pentru două săptămâni de zile discuția în legătură cu comisiile', a spus Zamfir.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a supus la vot, însă, propunerile liderului grupului PNL, Daniel Fenechiu, menționând că este vorba despre comisii care aparțin PNL, iar acestea au fost aprobate.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat după vot că nu se poate accepta încălcarea principiului că un partid face ce vrea cu comisiile pe care le are.
'Aș vrea să fac un apel la rațiune și la păstrarea unor reguli. Noi am hotărât în comitetul liderilor ca discuția privind schimburile de comisie, eventuale nominalizări să se facă pe 14 septembrie, dar, în același timp, nu putem să acceptăm încălcarea principiului că un partid face ce vrea cu comisiile pe care le are. Creăm un precedent periculos dacă ne apucăm noi să spunem pe cine trebuie să pună PNL, USR, PSD sau AUR la o comisie sau la alta. Este o comisie dată la un partid, fiecare partid este suficient de responsabil să-și numească reprezentanți', a argumentat Peiu.
Ninel Peia, senator PACE - Întâi România, a spus că propunerea de amânare cu două săptămâni era corectă, iar 'colegii de la PNL s-au grăbit să acapareze rapid inclusiv comisia care a fost condusă de senatoarea Rodica Cușmir' (Comisia pentru afaceri europene - n.r.).
'Haide să respectăm Regulamentul! În Regulament scrie la articolul 25, alineatul 2 că funcțiile - de exemplu - în Biroul permanent se împart conform ponderii parlamentare, în care se include și președintele Senatului, ca să înțelegeți că PNL ar avea dreptul la doar două funcții, nu trei, cât are. (...) Deci, în momentul în care vor să ia ceva, iau cu japca, asta se întâmplă în Senatul României', a susținut Peia.
Senatorul PSD Liviu Mazilu a precizat că solicitarea social-democraților de amânare a fost făcută pentru a se termina 'perioada de mercato, de transferuri pe care le au atât AUR, cât și PNL', precum și pentru a vedea dacă se desființează grupuri politice sau se înființează altele noi. El a menționat că de aceea senatorii PSD nu au votat.
'Înțeleg că a apărut o presiune suplimentară pe o anumită comisie, e treaba dumneavoastră, sigur că respectăm, dar vă anunț de acum că noi, grupul PSD, vom solicita în discuția care urmează în cele două săptămâni atât Comisia de apărare, unde astăzi ați făcut decizie, cât și în mod evident Comisia de buget și suntem disponibili la negocieri în acest sens', a adăugat Mazilu.
Grupurile parlamentare ale PNL au decis, marți, în ședințe separate, ca parlamentarii PNL care au votat alături de PSD și de Guvernul Veștea să-și piardă funcțiile din Camera Deputaților și Senat. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a precizat atunci că deputatul Lucian Bode va fi înlocuit din funcția de președinte al Comisiei de transporturi cu Dragoș Ciubotaru, iar senatoarea Nicoleta Pauliuc va fi înlocuită de la conducerea Comisiei pentru apărare cu Silviu Coșa. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Senat/ Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc - înlocuită de la șefia Comisiei de apărare cu senatorul Silviu Coșa

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel









