Politic
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Parlament - învestire Guvern/ Mureșan: Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat în plenul Parlamentului că miercuri trebuie să se facă o alegere între o Românie care merge înainte și una care rămâne pe loc, menționând că propune un stat modern, bazat pe patru piloni: o țară modernă, prosperă, dreaptă și sigură. El i-a mulțumit premierului Ilie Bolojan și Cabinetului său pentru efortul pe care l-au făcut în ultimul an, pentru că 'au fost curajoși și au muncit', arătând că în prezent economia trebuie să treacă de la stabilizare la creștere. 'Astăzi avem din nou de ales între o Românie care merge înainte și una care rămâne pe loc. Avem de ales între reformă și protejarea status-quo-ului. Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură. Iar Guvernul pe care îl propun este un Guvern pentru o Românie puternică, pentru o Românie a regulilor, a legilor, a valorilor, pentru o Românie europeană și pentru o Românie care merge înainte. Vă propun o Românie care apreciază eforturile făcute de oameni în acest ultim an de guvernare. Țara noastră este astăzi mai stabilă decât a fost în urmă cu un an de zile, datorită muncii responsabile făcute de Guvernul României în ultimul an, și pentru asta aș dori să-i mulțumesc prim-ministrului Ilie Bolojan și membrilor Cabinetului său, care au fost responsabili la guvernare, au fost curajoși și au muncit pentru România în acest an', a afirmat Mureșan. Mureșan a adăugat că propune un Guvern care 'spune oamenilor adevărul', chiar și atunci când este dificil, un Guvern care cheltuiește banul public cu aceeași grijă cu care fiecare român își cheltuiește banii săi. 'Obiectivul nostru este zero risipă din banul public', a spus premierul desemnat. El a vorbit despre un 'stat modern pentru cetățeni, bazat pe patru piloni: o Românie modernă, o Românie prosperă, o Românie dreaptă și o Românie sigură'. Premierul desemnat a arătat că, prin programul de guvernare, se are în vedere reducerea numărului de parlamentari, în conformitate cu rezultatele ultimului recensământ, limitarea numărului de secretari de stat la fiecare minister, la trei, și se va pune ordine în companiile de stat în primele 12 luni de mandat. își mai propune să reformeze ANAF, concentrându-se pe fraudele mari, și să reducă birocrația pentru antreprenori, respectiv un singur ghișeu pentru cetățeni. 'Le mulțumesc românilor din diaspora pentru tot ceea ce fac pentru România și îmi doresc ca tot mai mulți dintre ei să se poată întoarce acasă. Și mulțumim Europei că are grijă de mai multe milioane de români de care noi, din păcate, nu am reușit să avem grijă până acum. Iar pentru ca oamenii să se poată întoarce acasă, au nevoie de mai mult decât de prime și stimulente. Se vor întoarce când vor putea avea în România ceea ce au găsit în țările în care locuiesc acum, în diaspora: locuri de muncă bune, servicii publice care funcționează și șansa de a reuși prin muncă. Asta înseamnă pentru noi o Românie prosperă', a mai arătat Siegfried Mureșan. El a precizat că dorește să nu fie introduse taxe și impozite noi, iar cota unică de impozitare să rămână aceeași. 'De îndată ce ne vom permite, avem în vedere reducerea TVA-ului de la 21 la 19%. Garantăm predictibilitate fiscală, fără schimbări fiscale bruște și ne propunem ca jumătate din economiile obținute prin reforma statului și o colectare mai bună să se întoarcă la oameni, prin reducerea taxelor, prin taxe mai mici pe muncă, de exemplu', a mai spus acesta. Potrivit premierului desemnat, trebuie indexate pensiile și alocațiile și acest lucru va fi făcut în anul 2027. El le-a menționat parlamentarilor lansarea programul 'Contul viitorului', în care, începând cu primul an de viață al fiecărui copil, părinții să poată economisi pentru copil și statul îi va sprijini. 'Vom sprijini îngrijirea copiilor și accesul la prima casă. Vom elimina supraimpozitarea muncii part-time pentru părinții cu mai mulți copii, iar părinții care se întorc mai repede la muncă nu trebuie să-și piardă sprijinul pentru creșterea copilului', a promis premierul desemnat. Totodată, Guvernul propus va facilita accesul companiilor la finanțare prin credite și garanții pentru dezvoltare, va sprijini companiile care produc în România, care exportă și creează valoare adăugată și va lansa Programul Campioni Regionali. Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri în ședință comună pentru votul asupra programului de guvernare și listei Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * LIVE UPDATE Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Ne îngrijorează ceea ce am văzut în justiție în ultimele luni
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a atras atenția miercuri în plenul Parlamentului asupra problemelor din sistemul de justiție, afirmând că tăcerea nu reprezintă o soluție atunci când statul de drept este pus 'sub presiune'. 'Am văzut cu toții problemele care există în justiție: delegări, schimbări ale completurilor, dosare ajunse la prescriere. Iar ceea ce am văzut în ultimele luni ne îngrijorează din nou. Când statul de drept este pus sub presiune, tăcerea nu este o soluție. Cine are puterea să îndrepte lucrurile are și responsabilitatea să acționeze. Tocmai de aceea am propus-o pentru Ministerul Justiției pe doamna Andreea Chiș, un om independent, cu experiență, care cunoaște problemele justiției și care este hotărâtă să îmbunătățească și să reformeze sistemul. Doamna Chiș va fi un ministru independent, pentru o justiție independentă', a spus el în plenul reunit al celor două Camere. Mureșan a declarat că programul de guvernare prevede: încetarea delegărilor și promovărilor 'discreționare' din sistemul de justiție, introducerea concursurilor obligatorii și a regulilor 'clare' pentru funcțiile de conducere, garantarea unor completuri stabile și repartizarea aleatorie a dosarelor, reforma CSM și a Inspecției judiciare, protejarea magistraților care semnalează nereguli. 'Propunem o Românie dreaptă. Știm că în trecut mulți oameni și-au pierdut încrederea în stat; oameni care au muncit, care și-au plătit taxele și au respectat regulile, dar au simțit că nu au fost tratați corect; oameni care au văzut corupție fără consecințe, privilegii care se păstrează, nedreptăți în societate, instituții care prea des nu i-au sprijinit pe cei nedreptățiți. Această nemulțumire a oamenilor are cauze reale și noi avem obligația să le luăm în serios', a subliniat el. Premierul desemnat a pledat pentru o justiție independentă și o democrație puternică. 'Cred și acum, cum am crezut întotdeauna, că independența justiției nu este negociabilă în România. Fără o justiție independentă nu există o democrație puternică. Fără o justiție independentă nu poate exista nici o economie puternică. Economiile puternice ale lumii au un stat de drept care funcționează și o justiție puternică independentă. Oamenii și companiile investesc acolo unde regulile sunt clare, unde contractele sunt respectate și legea este aceeași pentru toți', a transmis Mureșan. Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri în ședință comună pentru votul asupra programului de guvernare și listei Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * LIVE UPDATE Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
VIDEO Nicușor Dan, despre criza politică: Sunt șanse bune ca politicienii să fie convinși să...
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, la Praga, că, în momentul în care 'o imensă majoritate' a românilor spun că această criză politică trebuie să se încheie, sunt șanse 'bune' ca politicienii să fie convinși să ajungă la un acord în acest sens. 'Am avut această întrebare (despre criza politică din România - n.r.), dar domnul președinte (al Cehiei - n.r.) nu s-a îngrijorat de faptul că România își va păstra direcția pro-occidentală. Bineînțeles că am explicat foarte pe scurt ce se întâmplă în România. Eu cred că politicienii trebuie să se uite către persoanele care le-au dat mandatul și, în momentul în care o imensă majoritate a românilor spun că această criză să se termine, sunt șanse bune ca politicienii să fie convinși să ajungă la un acord care să termine această criză', a spus șeful statului, într-o conferință de presă comună cu președintele Republicii Cehe, Petr Pavel. Șeful statului efectuează o vizită oficială la Praga, la invitația omologului ceh. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Nicușor Dan: în Europa avem o deficiență în a crea o piață energetică unică * Nicușor Dan, despre războiul hibrid: Partea de cyber și cea de dezinformare ne afectează cel mai mult
LIVE UPDATE Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Lucrările sunt conduse de vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, care a anunțat că și-au înregistrat prezența 313 parlamentari din totalul de 464. UPDATE ORA 15.45 Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Partidele care au declanșat criza politică au votat pentru prelungirea ei Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat miercuri, după ce Parlamentul a respins învestirea Guvernului, că partidele care au declanșat criza politică au ales să o prelungească. 'Astăzi, în Parlamentul României, noi am venit cu o soluție pentru încheierea crizei politice și am văzut că partidele care au declanșat criza politică au votat astăzi pentru prelungirea crizei politice. Așteptăm să vedem din partea președintelui României care sunt următorii pași. Noi, evident, vom continua să milităm pentru toate reformele pe care oamenii le așteaptă. în acest ultim an oamenii au dus greul stabilizării țării și vom lupta pentru ca eforturile făcute de oameni în acest ultim an să nu fie în zadar', a afirmat el, într-o declarație acordată presei, la Palatul Parlamentului. Mureșan le-a mulțumit celor de la PNL, USR și UDMR pentru profesionalismul și seriozitatea lor. UPDATE ORA 15.36 Grindeanu, după votul din Parlament: Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită, a afirmat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu. 'Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României', a scris liderul social-democraților pe pagina sa de socializare, după ședința comună a Parlamentului. UPDATE ORA 15.21 Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament (oficial) Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit miercuri de plenul comun al Parlamentului. Din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenți la ședința de miercuri 321 și au fost 197 de voturi valabil exprimate. S-au înregistrat 182 de voturi 'pentru' învestitură și 15 voturi 'împotrivă'. Pentru a fi învestit, acest Guvern avea nevoie de majoritatea deputaților și senatorilor, adică de minimum 233 de voturi 'pentru'. Parlamentarii AUR nu au fost prezenți în sală. Parlamentarii PSD au fost prezenți, dar nu au votat. UPDATE ORA 15.21 Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament (surse) Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit miercuri de plenul comun al Parlamentului. S-au înregistrat 182 de voturi 'pentru' învestitură și 15 voturi 'împotrivă'. Pentru a fi învestit, acest guvern avea nevoie de minimum 233 de voturi 'pentru'. UPDATE ORA 15.19 Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Programul de guvernare neglijează în totalitate datoria publică Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că lipsa din programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a 'crizei datoriilor guvernamentale' este o motivație suficientă pentru a nu vota Guvernul propus. 'Aș vrea să vă spun că suntem în următoarea situație și vă rog să o luați foarte serios. Din păcate, singura situație care nu este reflectată în programul de guvernare. în lumea de astăzi, în lumea occidentală, avem o criză a datoriilor guvernamentale. Această criză este foarte simplu descrisă de dobânzile la care se împrumută statele. Cea mai mare dintre dobânzile la care se împrumută pe credite noi un stat din Uniunea Europeană este cea plătită de România - 7,58% acum. Tot România este statul din Uniunea Europeană care plătește cea mai mare dobândă la creditele deja existente - 5,2% în medie. Ei bine, această criză care există din Statele Unite până în Australia va fi declanșată de un fenomen pe care încă nu îl cunoaștem, cum a fost criza creditelor imobiliare cu risc subprime în anul 2007. Dar atunci când va lovi, victima va fi veriga slabă a economiilor occidentale, care atunci a fost Grecia. Astăzi nu mai este Grecia, este România', a spus Peiu, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului. Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 14.58 Parlament - învestire Guvern/ S-a încheiat votul Deputații și senatorii au încheiat, miercuri, votul din plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureșan. Votul a fost exprimat secret cu bile. Parlamentarii PSD au stat în bănci, anunțând că sunt prezenți, dar nu votează, în timp reprezentanții AUR au fost absenți. Pentru ca Guvernul să fie învestit, este nevoie de votul favorabil a cel puțin 233 de parlamentari. UPDATE ORA 15.13 Parlament - învestire Guvern/ Miruță: în ultimii 30 de ani, PSD a înșirat minciuni pe care nu a putut să le ducă la îndeplinire Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, le-a reproșat miercuri celor de la PSD că în ultimii 30 de ani au înșirat promisiuni pe care 'nu au fost în stare' să le ducă la îndeplinire, dar că își doresc în continuare să guverneze țara. 'După atâția ani în care ați fost la guvernare, după atâtea decizii pe care le-ați luat doar dumneavoastră, veniți astăzi și spuneți, cu domnul Grindeanu, mustind de aroganță: 'Tot noi, că fără noi nu se poate'. Serios? Spitale încă nu avem suficiente. Armata, lăsată de prea mult timp fără dotări suficiente; un deficit uriaș, făcut de unii și plătit de toți; instituții în care, prea des, relația bate competența; companii de stat care pierd bani, dar care întotdeauna găsesc bani pentru salariile șefilor; autorități locale care au pantofii mai scumpi decât salariile multor gospodării din comune... Asta nu este o moștenire de care să fiți mândri. Asta este o factură pe care ați emis-o dumneavoastră, de la PSD, și ne cereți tuturor să o achităm', a spus el, în plenul reunit al Parlamentului. UPDATE ORA 14.58 Parlament - învestire Guvern/Ionel Carp: Parlamentarii PACE - întâi România nu vor vota Guvernul Mureșan Parlamentarii grupului PACE - întâi România nu vor vota pentru învestirea Guvernului Mureșan, a anunțat, miercuri, în plen, senatorul Ionel Carp. El a criticat faptul că premierul desemnat Siegfried Mureșan 'nici măcar' nu i-a contactat pentru a le cere votul și pentru a le prezenta programul de guvernare. ''Mâna care nu spune o poveste nu primește pomană. Fii profesionist (...)' - este o replică a marelui actor Gheorghe Dinică, care, dacă astăzi ar fi fost de față, ar fi fost mândru de mesajul lacrimogen cu care v-ați prezentat, dar pomana tot nu o primiți. Grupul parlamentar PACE - întâi România, format din șapte senatori, v-a așteptat din momentul desemnării și până astăzi să ne spuneți această poveste lacrimogenă, că altceva nu aveați. însă, ne-ați tratat cu dispreț, atât pe noi, cât și celelalte partide, în afară de cele trei care v-au propus. în această situație, partidul și grupul PACE - întâi România nu vă va vota, pentru că și un vot negativ, pentru dumneavoastră, ar fi o onoare. Nu putem vota această mascaradă', a susținut Carp. UPDATE ORA 14.55 Parlament - învestire Guvern/ Mureșan: Guvernul Bolojan a aprins lumina, echipa mea vrea reducerea risipei Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, înaintea votului din Parlament, că Guvernul condus Ilie Bolojan 'a aprins lumina', iar echipa pe care el o propune vrea reducerea risipei în stat, menționând că acest lucru nu este austeritate, ci dreptate. 'Am văzut că domnul Grindeanu a venit, a mințit, a glumit și a fugit din Parlamentul României. Vă asigur că noi, Partidul Național Liberal, alături de colegii de la USR și UDMR, așa cum au guvernat responsabil România, așa cum au început reformele, cum au început modernizarea României, suntem pregătiți să continuăm în următorul an. Guvernul condus premierul Ilie Bolojan a aprins lumina, iar echipa pe care o propun vrea să reducem risipa în stat și asta nu se numește o austeritate, asta se numește dreptate', a afirmat Mureșan. UPDATE ORA 14.54 Parlament - învestire Guvern/ Chiriță: îi asigur pe români că UPR va vota strict în interesul cetățenilor Deputatul Uniți pentru România Răzvan-Mirel Chiriță a declarat miercuri în plenul reunit al celor două Camere că parlamentarii UPR vor vota 'conform propriei conștiințe' și 'strict în interesul cetățenilor'. 'Românii au aflat astăzi, din nou, cât de bine le-a fost în ultimii 36 de ani, au aflat astăzi chiar că au primit și case la 35.000 de euro și nu mai spunem câte altele. Și toate acestea, ce să vedeți, de la politicieni care sunt extrem de asumați și își țin parlamentarii fie în bănci, fie în afara sălii. Atât de asumați încât evită să voteze împotrivă și recurg la astfel de acțiuni. Aș vrea să le spun românilor că exprimarea votului este un act de asumare politică, iar dumneavoastră, domnule prim-ministru desemnat, aș vrea să vă spun că vă respectăm pentru activitatea pe care o duceți în Parlamentul European în beneficiul României, dar astăzi îi îndemn pe colegii mei să voteze conform propriei conștiințe și mandatului primit de la cetățeni. îi asigur pe români că UPR va vota strict în interesul cetățenilor', a transmis Chiriță. UPDATE ORA 14.49 Parlament - învestire Guvern/ Kelemen Hunor: După 148 de zile nu suntem în stare să investim un guvern cu puteri depline Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că este inacceptabil ca, după 148 de zile, partidele politice să nu fi reușit să învestească un guvern cu puteri depline, avertizând că pierderea încrederii populației în instituții și în clasa politică poate favoriza ascensiunea extremismului și a populismului. El a făcut apel la responsabilitate, rațiune și dialog, în contextul disputelor politice prelungite. 'Nu voi vorbi despre programul de guvernare, acesta a fost prezentat detaliat în comisiile de specialitate și nu voi vorbi nici despre cabinet. în aceste câteva minute pe care le am la dispoziție, voi vorbi despre răbdare, despre responsabilitate și speranță. Doamnelor și domnilor deputați și senatori, nu spun o noutate, dar vreau să subliniez încă o dată - societatea nu mai are răbdare cu noi. Oamenii și-au pierdut răbdarea. După 148 de zile nu suntem în stare să investim un guvern cu puteri depline. Și acest lucru este inacceptabil. Nu noi avem nevoie de guvern. Nu USR, nu PNL și nu PSD are nevoie din guvern. România are nevoie de guvern. Omul când își pierde răbdarea, când societatea își pierde răbdarea, nu mai are încredere în instituții, nu mai are încredere în politicieni și își ia soarta în propriile mâini. Iar reacția va fi pe măsură. Va alege ceea ce este mai rău pentru țara noastră, va alege extremele, va alege populismul, va alege ceva care poate arată bine, poate sună bine, dar este ca o poză a deșertului la răsărit, un kitsch politic', a spus Kelemen Hunor. UPDATE ORA 14.48 Parlament - învestire Guvern/ Buzoianu le-a cerut social-democraților 'să nu mai blocheze România' Ministerul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, le-a cerut social-democraților miercuri în plenul reunit al Parlamentului să nu mai 'blocheze' țara și să permită continuarea reformelor prin acordarea votului necesar pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureșan. 'Domnul Grindeanu v-a promis tuturor că vă întoarceți în câteva zile la guvernare. News flash: au trecut cinci luni. Ați avut timp și să vă faceți majorități, și să vă faceți jocuri politice și să vă faceți toate negocierile. Nu ați reușit. Au picat toate. Astăzi a venit momentul să recunoașteți că nu mai puteți să blocați o țară întreagă doar pentru că ați promis unor baroni locali că, indiferent de situație, vă întoarceți în câteva zile la guvernare', a spus ea. Buzoianu a declarat că guvernanții trebuie să restructureze companiile de stat, să atragă fonduri europene și să realizeze controale 'reale' în instituții. în acest sens, a pledat pentru un guvern cu puteri depline, în vederea continuării reformelor. 'Nu vă fie frică! Nu vă cere nimeni să vă alăturați la muncă, nu am putea să vă cerem asta. Dar vă cerem măcar să nu mai inventați motive să blocați în continuare, luni de zile, țara aceasta', le-a transmis ea celor de la PSD. UPDATE ORA 14.44 Parlament - învestire Guvern/Bolojan: Guvernul Mureșan este o ieșire corectă din criză - vine cu soluții Guvernul Mureşan este o ieşire "corectă" din criza politică, pentru că vine cu soluţii "reale" la problemele ţării şi evită irosirea eforturilor din ultimul an, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului, preşedintele PNL, Ilie Bolojan. "Suntem aici să găsim o soluţie pentru încheierea crizei declanşate de PSD şi AUR, dar nu este totuna cum o închidem. O soluţie politică este bună dacă rezolvă şi problemele ţării, nu doar instalarea unui Guvern. Guvernul Mureşan este o ieşire corectă din criză pentru că vine cu soluţii reale la problemele ţării şi evită irosirea eforturilor din ultimul an", a transmis Bolojan, senator PNL. El a susţinut că Executivul pe care îl conduce a fost demis nu pentru că a încălcat programul de guvernare, ci pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele care astăzi sunt criticate de aceiaşi oameni care au fost de acord cu ele anul trecut şi pentru că a vrut să oprească "sifonarea banilor publici către reţelele clientelare". "în condiţii grele, am condus un Guvern al schimbării, nu al stagnării. Am schimbat direcţia: de la amânarea problemelor, la rezolvarea lor; de la un model economic toxic, bazat pe consum din împrumuturi, spre un model bazat pe investiţii şi pe o economie pusă pe baze sănătoase", a afirmat Ilie Bolojan. UPDATE ORA 14.41 Parlament - învestire Guvern/ Simion (AUR): Nu vom vota niciun Guvern până nu îl eliberați pe Călin Georgescu Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat miercuri, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, că parlamentarii AUR nu vor vota nicio variantă de Guvern până când Călin Georgescu nu va fi eliberat şi nu i se va face dreptate. "Vă trece un fior rece, aşa, pe şira spinării când auziţi de votul românilor şi de alegeri democratice. Asta este soluţia constituţională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România şi are o dungă roşie, aşa, pe buletin şi îşi permite să traseze linii roşii legate de guvernarea ţării. Nu ne intimidează. Am venit astăzi la acest pupitru pentru a da răspunsul din partea noastră şi răspunsul este: nu. Nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici, în Parlament, ca să îi reprezentăm cu cinste, cu demnitate. La aceste guverne de tip marionetă, ne-aţi ameninţat, aţi trimis private jet-uri după noi, aţi pus patronii de televiziune să încerce să ne cumpere, să ne ameninţe. Pe bursa neagră a voturilor pentru aceste guverne temporare, un vot a ajuns să se tranzacţioneze cu câteva sute de mii de euro. Avem şi filmările, le vom prezenta în episoadele următoare. Vedeţi, voi v-aţi aruncat la câteva zeci de mii, aveţi şi voi grijă pe viitor cum negociaţi", a afirmat George Simion în şedinţa de învestire a Guvernului Mureşan. UPDATE ORA 14.41 Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Grupul minorităților naționale va vota liber Grupului minorităţilor naţionale va vota liber, după cum consideră fiecare oportun, a anunţat miercuri liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului unde se votează învestirea guvernului propus de Siegfried Mureşan. "într-un minut ce poţi să spui?! M-am gândit să fac un colaj din fraze din Caragiale, ar fi funcţionat, funcţionează întotdeauna de când mă ştiu eu în Parlament, dar mi-am dat seama că un minut e prea puţin. Şi atunci tot ce pot să fac este să anunţ că grupul nostru va vota liber, adică fiecare coleg va vota aşa cum consideră că este oportun. Şi, cam atât, data viitoare vă promit că pregătesc colajul din Caragiale", a declarat Varujan Pambuccian. UPDATE ORA 14.39 Parlament - învestire Guvern/ Mureșan: Vă cer sprijinul pentru acest Guvern, pentru încheierea crizei politice Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Premierul desemnat Siegfried Mureşan le-a cerut, miercuri, parlamentarilor în plenul reunit să sprijine Guvernul pe care îl propune, pentru a pune capăt crizei politice. "Astăzi nu alegem doar un guvern. Alegem o direcţie. Alegem cum ducem România înainte, iar miniştrii pe care îi propun şi cu mine suntem pregătiţi să ne asumăm această responsabilitate", a declarat Mureşan. UPDATE ORA 14.36 Parlament - învestire Guvern/ A început votul pentru Cabinetul Siegfried Mureșan Deputaţii şi senatorii au început, miercuri, votul în plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan. Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului este secret cu bile. Pentru ca Guvernul să fie învestit este nevoie de votul favorabil a cel puţin 233 de parlamentari. UPDATE ORA 14.24 Parlament - învestire Guvern/ Grindeanu: PSD spune 'nu' acestui guvern Bolojan reșapat Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că PSD spune "nu" Guvernului Mureşan - "un guvern Bolojan reşapat", precum şi unui "program de guvernare scris cu inteligenţă artificială". "Astăzi ar fi trebuit să punem capăt uneia dintre cele mai mari crize politice din istoria recentă a României. De 150 de zile ţara este complet blocată, deoarece dreapta a refuzat să accepte un lucru simplu - direcţia în care merge România este una complet greşită. Privilegiile sunt mai importante pentru PNL şi USR decât economia şi viaţa oamenilor. în locul soluţiilor raţionale aţi ales războiul politic. în locul românilor aţi ales să vă ţineţi de scaun. în loc să puneţi umărul la formarea rapidă a unui guvern, aţi prelungit agonia politică cu încă zece zile de criză. Doar ca să veniţi astăzi în faţa românilor cu un guvern marionetă. Un guvern care nu a avut niciodată şansa să facă o majoritate. Acesta nu este un guvern al României. Este doar un alt guvern Bolojan, e adevărat cu mai mult userism în el. Un Bolojan 2.0 care va aplica fix aceeaşi reţetă a dezastrului şi a austerităţii. Partidul Social Democrat spune "nu" acestui guvern Bolojan reşapat. Partidul Social Democrat spune "nu" acestui program scris cu inteligenţă artificială", a afirmat Sorin Grindeanu. UPDATE ORA 14.24 Parlament - învestire Guvern/ Mureșan: Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat în plenul Parlamentului că miercuri trebuie să se facă o alegere între o Românie care merge înainte şi una care rămâne pe loc, menţionând că propune un stat modern, bazat pe patru piloni: o ţară modernă, prosperă, dreaptă şi sigură. El i-a mulţumit premierului Ilie Bolojan şi Cabinetului său pentru efortul pe care l-au făcut în ultimul an, pentru că "au fost curajoşi şi au muncit", arătând că în prezent economia trebuie să treacă de la stabilizare la creştere. UPDATE ORA 14.24 Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Parteneriatul cu SUA trebuie să fie cât mai puternic Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Premierul desemnat Siegfried Mureşan a pledat, miercuri, pentru un parteneriat puternic cu SUA, pentru susţinerea Ucrainei şi a Republicii Moldova. Mureşan a subliniat importanţa unei Românii "puternice" în Uniunea Europeană şi în NATO, o Românie care îşi apără cetăţenii, care "îşi respectă angajamentele" şi care are "un cuvânt de spus" în toate deciziile care o privesc. "Parteneriatul cu SUA trebuie să fie cât mai puternic. Mă voi implica personal pentru o cooperare cât mai strânsă între România şi SUA atât în securitate, cât şi în economie, în condiţii avantajoase pentru România. Vom continua să sprijinim Ucraina, pentru că a sprijini Ucraina înseamnă a sprijini România. Ucrainenii luptă astăzi împotriva unei Rusii care ameninţă întreaga noastră regiune. Cu cât Ucraina este mai capabilă să se apere şi cu cât ţine agresorul rus mai departe de frontiera noastră, cu atât noi, aici, în România, suntem mai siguri", a spus el, în plenul reunit al Parlamentului. UPDATE ORA 14.10 Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Ne îngrijorează ceea ce am văzut în justiție în ultimele luni Premierul desemnat Siegfried Mureşan a atras atenţia miercuri în plenul Parlamentului asupra problemelor din sistemul de justiţie, afirmând că tăcerea nu reprezintă o soluţie atunci când statul de drept este pus "sub presiune". "Am văzut cu toţii problemele care există în justiţie: delegări, schimbări ale completurilor, dosare ajunse la prescriere. Iar ceea ce am văzut în ultimele luni ne îngrijorează din nou. Când statul de drept este pus sub presiune, tăcerea nu este o soluţie. Cine are puterea să îndrepte lucrurile are şi responsabilitatea să acţioneze. Tocmai de aceea am propus-o pentru Ministerul Justiţiei pe doamna Andreea Chiş, un om independent, cu experienţă, care cunoaşte problemele justiţiei şi care este hotărâtă să îmbunătăţească şi să reformeze sistemul. Doamna Chiş va fi un ministru independent, pentru o justiţie independentă", a spus el în plenul reunit al celor două Camere. UPDATE ORA 13.30 Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâine lucrurile să fie și mai bune în țara noastră. Astăzi vă prezint un proiect pentru România, iar dumneavoastră decideți dacă mergem pe acest drum', a afirmat Mureșan. Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 13.13 Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Lucrările sunt conduse de vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, care a anunțat că și-au înregistrat prezența 313 parlamentari din totalul de 464. ORA 05.00 Parlamentul se reuneşte pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureşan Senatul și Camera Deputaților se reunesc miercuri în ședință comună pentru votul asupra programului de guvernare și listei Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Ședința comună este programată pentru ora 13:00. în plenul reunit, candidatului desemnat la funcția de premier îi sunt rezervate 30 de minute, pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterilor. Grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților le-a fost alocat timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu același calcul, deputații și senatorii neafiliați. Astfel, PSD are alocate 11 minute, AUR - opt minute, PNL - șapte minute, USR - cinci minute, UDMR - trei minute, Grupul parlamentar Uniți pentru România - un minut, Grupul parlamentar al minorităților naționale - un minut, SOS România - un minut, PACE - întâi România - un minut, senatori și deputați neafiliați - două minute. *** Pe 17 septembrie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe liberalul Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru, acesta fiind susținut de PNL, USR și UDMR. Conform articolului 103 din Constituția României, candidatul pentru funcția de prim-ministru trebuie să ceară, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere în Parlament asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor, prevede Legea fundamentală. Siegfried Mureșan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură acum aproape cinci luni, pe data de 5 mai. Șeful statului l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze Guvernul, dar acesta și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară. A doua opțiune a lui Nicușor Dan a fost Adrian Veștea care s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie pentru învestire, dar nu a obținut voturile necesare. *** Cu o zi înainte de ședința plenului reunit al Parlamentului, marți, președintele Nicușor Dan a declarat că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. 'Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii și a cetățenilor români și a piețelor financiare și, indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea aceasta', a precizat șeful statului. *** Miniștrii propuși în Guvernul Mureșan au fost audiați luni și marți în comisiile parlamentare. Din cei 16 membri ai viitorului Cabinet, opt au primit avize favorabile: Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Alexandru Nazare - propus ministru al Finanțelor; Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne; Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene; Oana Țoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe; Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii; Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. Ceilalți opt miniștri propuși au obținut avize negative. Este vorba despre: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Radu Miruță - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naționale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor și Infrastructurii; Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale; Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătății; Andrea Chiș - propusă ministru al Justiției; Mihai Dimian - propus ministru al Educației și Cercetării. 'Guvernul pe care îl propun este prima încercare transparentă, legitimă, de rezolvare a crizei politice și de instalare a unui Guvern proeuropean, reformator, stabil, de la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, la începutul lunii mai. Primele două încercări de formare a Guvernului s-au făcut în jurul unui candidat din partea unui partid extraparlamentar, care pornea cu zero voturi, iar cea de a doua încercare s-a făcut în jurul unui candidat din Partidul Național Liberal în contra voinței partidului nostru. Acum avem pentru prima dată o desemnare susținută în mod transparent de către trei partide. (...) Aceste trei partide politice au împreună 170 de parlamentari. Am avut în ultimele zile o serie de discuții foarte bune cu grupul minorităților naționale, care își va anunța mâine intenția de vot. Am avut de asemenea o serie de discuții cu parlamentarii neafiliați și cu parlamentarii din grupurile parlamentare mai mici. Ne aflăm în momentul de față între 170 și 233 de voturi. Vom continua discuțiile', a afirmat prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, într-un interviu acordat AGERPRES, cu o zi înaintea votului de învestitură din Parlament. El a subliniat că toți miniștrii propuși în viitorul Executiv 'îndeplinesc toate condițiile de competență, etică și integritate pentru a implementa programul de guvernare și pentru a contribui la reformarea României și fiecare dintre ei este foarte bine pregătit pentru a ocupa portofoliul alocat'. *** Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan. 'PSD a luat astăzi o decizie fermă, asumată și ireversibilă: nu vom vota Guvernul Mureșan. Rămâne cum am stabilit și în ședințele anterioare. Urmare a acestui vot de miercuri, care va duce la picarea Guvernului, PSD își reafirmă dorința de a guverna. Nu cedăm la niciun fel de presiuni mediatice, la șantaj politic și nu ne lăsăm intimidați de cei care, cu tupeu, au umplut spațiul public în ultimele zile de fake news-uri și ne-au acuzat cu tot felul de invenții doar pentru a forța un vot PSD pentru acest Guvern în Parlament. A fost un vot în unanimitate în CPN de a nu vota Guvernul Mureșan', a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu. Și președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că formațiunea sa nu va vota Cabinetul Mureșan. ''Dragi români, în ultimele luni au pus enorme presiuni pe noi ca să trădăm încrederea pe care ne-ați acordat-o și să votăm un Guvern de tip marionetă. Nu vom fi prezenți în comisii, în plen și nu vom vota un Guvern Mureșan sau cel care urmează după aceea - Nazare, pentru că asta ar însemna trădarea încrederii pe care voi ne-ați acordat-o. Trecem printr-o criză politică majoră. Am desemnat o echipă de negociere cu toate formațiunile politice pentru ca în următoarele zile să ajungem la a forma un Guvern stabil'', a transmis George Simion pe Facebook. *** Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbăta trecută, la Parlament, programul de guvernare și lista Cabinetului. Echipa cu care merge în fața Parlamentului este alcătuită din: * Mircea Abrudean (PNL) - ministru al Afacerilor Interne și viceprim-ministru * Radu Miruță (USR) - ministru al Apărării Naționale și viceprim-ministru * Tanczos Barna (UDMR) - ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și viceprim-ministru * Andrea Chiș (independentă) - ministru al Justiției * Alexandru Nazare (PNL) - ministru al Finanțelor * Oana Țoiu (USR) - ministru al Afacerilor Externe * Oana Gheorghiu (PNL) - ministru al Sănătății * Cătălin Drulă (USR) - ministru al Transporturilor și Infrastructurii * Cseke Attila (UDMR) - ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației * Raluca Turcan (PNL) - ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale * Dragoș Pîslaru (PNL) - ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene * Irineu Darău (USR) - ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului * Diana Buzoianu (USR) - ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor * Sebastian Burduja (PNL) - ministru al Energiei * Bulcsu Koppany Otvos (UDMR) - ministru al Culturii * Mihai Dimian (PNL) - ministru al Educației și Cercetării Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, este propus Dan Reșitnec (USR). AGERPRES * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei ** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO *** Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan LIVE UPDATE Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Buzău/Marcel Ciolacu: Cred că astăzi nu vom avea un guvern; să se stea de vorbă cu Sorin Grindeanu
Președintele Consiliului Județean Buzău (CJ), Marcel Ciolacu, nu crede că miercuri va fi votat Guvernul Siegfried Mureșan, context în care președintele României, Nicușor Dan, ar trebui să discute cu președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, pentru viitoarea desemnare de premier. Marcel Ciolacu a precizat că nemulțumirea cetățenilor a crescut în ultima perioadă, pe fondul instabilității politice, iar alegerile anticipate, deși nu sunt o soluție, nu pot fi excluse. 'Eu cred că astăzi nu vom avea un guvern, dar sper în perioada următoare să avem un guvern. Am evitat foarte mult să fac politică în ultimul timp, mai mă râcâie unii, eu zis să se astâmpere că am și eu o răbdare. Cu certitudine azi nu vom avea un guvern, nu poți să construiești un guvern certându-te cu toată lumea, de parcă mâine sunt alegeri. Aici îi dau dreptate președintelui României, nu cred că pentru România sunt o soluție alegerile anticipate, dar nu le excludem. E o loterie la anticipate. Nu poți face o estimare foarte clară a prezenței la vot, iar nemulțumirea în rândul populației este foarte mare. Mergem și noi printre buzoieni, printre oameni și vedem ce nemulțumire este și în acest context mobilizarea celor nemulțumiți către un eventual vot de anticipate este foarte mare. Lumea e cam sătulă de scandal (...) Actualul prim-ministru demis, apropo, când ești demis nu te mai duci și citești la Ziua Armatei speech-uri, ești demis. Nu te mai duci să tai panglici, ești demis de un Parlament. Când că ești demis, stai și te ocupi de gestionarea cooperativă, să zic așa', a declarat miercuri, după ședința CJ Buzău, Marcel Ciolacu. Totodată, fostul premier a precizat că în situația în care Guvernul Siegfried Mureșan va cădea la vor în Parlament, președintele României ar trebui să discute cu Sorin Grindeanu, pentru formarea unui guvern. 'Primul om cu care trebuie să stea de vorbă este Sorin Grindeanu. Dacă președintele PSD-ului va refuza să fie desemnat sau va veni cu o propunere din interiorul partidului, sau o persoană agreată atât de președinte și de domnia sa, este decizia lui Sorin Grindeanu și a președintelui. în acest moment mandatul de a fi prim-ministru este dat către Sorin Grindeanu. Am încercat și cu un independent, am încercat și cu doi europarlamentari. Presupun că președintele, așa cum am eu percepția față de domnia sa, e un om care-și ține linia, nu exclud să mai facă încă 10 propuneri până va trece cineva', a mai precizat Marcel Ciolacu. Pentru a trece de Parlament, Guvernul Siegfried Mureșan are nevoie de 233 de voturi. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Președintele Nicușor Dan - la Praga; a fost primit de președintele Republicii Cehe, Petr Pavel
Președintele Nicușor Dan, însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, a fost primit, miercuri, de președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la Castelul Praga.
Kelemen Hunor: Nu există 233 de voturi necesare pentru a învesti Guvernul
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, admite, în ziua votului de învestire a Guvernului Mureșan, că șansele ca acesta să treacă sunt mici. ''Dacă ținem cont de declarațiile făcute de toți liderii din Parlament, atunci șansele sunt mici. Nu există 233 de voturi necesare pentru a învesti Guvernul. Deci din punctul meu de vedere, astăzi, sigur, facem procedura până la capăt, așa am stabilit împreună, dar nu văd acele voturi dincolo de 170, 171. Sigur, or fi încă 10, 12, 20 de voturi în Parlament, dar nu văd acele voturi până la 233 de unde ar veni, dacă fiecare merge pe declarația făcută, anunțurile făcute în aceste zile', a declarat el miercuri la RFI. Liderul UDMR este de părere că fără compromis nu se poate ajunge la un deziderat comun. 'De ani de zile sunt și mai ales în ultima perioadă, în ultima jumătate de an, niște declarații atât de contondente, încât e greu să ajungi la un moment dat la un numitor comun și când ai un deziderat comun. Eu sunt convins că și noi, și USR, și PNL și PSD doresc un Guvern cu drepturi și cu puteri depline. Unde am ajuns noi e catastrofal. Și dacă ies puțin din Parlament și mă uit la Parlamentul actual, mă doare capul. Sunt îngrozit că nu suntem în stare, după 140, aproape 150 de zile, să votăm un Guvern cu drepturi depline. (...) Nu poți să intri într-un război politic civil sau într-un război total în politică (...). Fără compromis nu se poate ajunge la un deziderat comun, la un țel comun. Deci dacă vrei să servești binele comun, atunci trebuie să cauți și compromisuri. Asta este. Nu se poate doar cu sabia, cu pușca, cu mitraliera. Dacă cineva nu este de acord cu mine, ăla sigur că este dușmanul meu. Această percepție, această idee este total greșită într-o societate și cred că aici s-a greșit permanent în ultima perioadă', a spus Kelemen Hunor. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mureșan: Instituția Parlamentului trebuie respectată, nu marginalizată; voi merge în Legislativ pentru a prezenta viziunea noastră
Instituția Parlamentului trebuie respectată, nu marginalizată, a transmis miercuri premierul desemnat Siegfried Mureșan, înaintea votului privind învestirea Guvernului propus de el, reiterând că nu-și depune mandatul. ''Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, mi-a cerut în repetate rânduri să întorc spatel
Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială în Cehia
Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială la Praga, la invitația omologului ceh, a informat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh, precum și o întâlnire cu membri ai comunității românești. Agenda discuțiilor va fi dedicată cooperării româno-cehe la nivel bilateral, european și aliat, cu accent pe asigurarea securității Europei în fața amenințărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vor fi abordate, de asemenea, teme de pe agenda europeană și dezvoltarea legăturilor economice și a investițiilor, inclusiv în domeniul industriei de apărare. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)
Parlament - audieri miniștri/Diana Buzoianu, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă. în cadrul audierilor, Buzoianu a susținut că instituțiile din subordinea Ministerului Mediului și-au intensificat activitatea de control și sancționare, numărul controalelor, sancțiunilor și sesizărilor penale fiind în creștere. 'Nu există nicio instituție în subordinea Ministerului Mediului care să nu fi crescut exponențial numărul de controale, numărul de sancțiuni aplicate, numărul de sesizări penale, numărul de nereguli descoperite în 2025 față de 2024 și în 2026 față de 2025. Să vă dau câteva exemple: la Garda Națională de Mediu, dacă în 2021 vorbeam de 35.000 de controale, în 2025 deja vorbim de 39.000 de controale. Dacă în 2021 vorbeam de amenzi aplicate în valoare de 107 milioane, în 2025 vorbim de amenzi aplicate în valoare de 163 de milioane. în primele opt luni ale anului 2026, față de ceea ce s-a întâmplat în anul 2025, de asemenea, vedem o creștere. Numărul de amenzi aplicate a crescut cu 43%, valoarea amenzilor aplicate, cu 61%', a afirmat Diana Buzoianu. Buzoianu a dat ca exemplu și controalele efectuate la balastiere, susținând că în 2025 au fost realizate mai multe verificări decât în mai mulți ani anteriori cumulați. 'Vorbim de 366 de sancțiuni care au fost aplicate și 10 milioane de lei, amenzi aplicate într-un singur an la Garda de Mediu. De asemenea, dacă ne uităm la Apele Române, tot așa, pe zona de balastiere, într-o singură lună reușeam să scoatem la iveală mai multe nereguli decât fuseseră descoperite în șapte-opt luni înaintea mandatului meu', a explicat aceasta. Ea a precizat că prejudiciile constatate în primele opt luni ale anului 2026 au crescut cu 186% față de 2025, în condițiile în care numărul inspectorilor nu s-a majorat. 'Dacă discutăm, de exemplu, despre prejudiciile constatate, în 2026, deși suntem doar în primele opt luni ale anului, deja au fost descoperite cu 186% mai multe prejudicii față de 2025. Și vreau să luați în considerare că numărul inspectorilor nu a crescut. Este vorba de aceiași inspectori, este vorba de aceleași structuri, dar care brusc au reușit să facă de două ori mai multă muncă, au reușit să scoată la iveală de două ori mai multe ilegalități, să sancționeze de două ori mai multe fapte ilegale', a spus ministrul propus. în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Buzoianu a afirmat că au fost îndeplinite toate țintele și finalizate investițiile planificate, fiind atrase 1,3 miliarde de euro. '1,3 miliarde de euro au fost atrași, reformele au fost îndeplinite, sutele de kilometri de apă, de canalizare au fost realizați, sutele de centre de aport voluntar au fost implementate, miile de insule ecologice', a declarat aceasta. Ea a adăugat că a fost creat un mecanism pentru continuarea prin Fondul pentru Mediu a unor proiecte în valoare de un miliard de euro. 'Am muncit luni de zile să creăm un mecanism necesar ca aceste proiecte să poată să fie preluate mai departe prin Fondul pentru Mediu și au fost salvate proiecte în valoare de un miliard de euro. Un miliard de euro care vor fi duși pentru a fi finalizate proiecte de apă-canal, proiecte de centre de aport voluntar, proiecte de fabrici de reciclare și colectare, infrastructură critică de care sute de mii de români au nevoie', a susținut Buzoianu. Pe zona de ape, aceasta a menționat lansarea 'Inspectorului Balastierelor' și identificarea construcțiilor ilegale de pe plajele din România. 'Pe zona de ape am reușit să lansăm Inspectorul Balastierelor, am reușit să scoatem la iveală un raport care stătea la sertare de ani de zile, cu mii de construcții ilegale pe plajele din România. Deja avem peste 100 de construcții ilegale care au fost dărâmate', a precizat ea. Diana Buzoianu a susținut, totodată, că peste 80% din bugetul Ministerului Mediului este destinat investițiilor sau proiectelor asimilate investițiilor și că finanțarea alocată barajelor în 2026 este de cinci ori mai mare decât cea din anul precedent. 'Baraje care au primit de cinci ori mai multe fonduri în anul 2026 de la bugetul național decât în anul 2025. Zeci de proiecte care în anii anteriori nu primiseră finanțare și care anul acesta și-au început șantierele. Cărămidă cu cărămidă, o grămadă de proiecte care nu au fost luate sau prioritizate în anii anteriori au reușit să-și găsească finanțarea necesară', a declarat Buzoianu. în ceea ce privește prioritățile pentru perioada următoare, Buzoianu a menționat finalizarea reorganizării Romsilva și a Administrației Naționale 'Apele Române', precum și creșterea capacității de control. 'Ne propunem să continuăm reorganizarea Romsilva, să o finalizăm, ne propunem să terminăm reorganizarea Apelor Române, să creștem în continuare capacitatea de control, să gândim mecanisme de bonificare a performanței reale și mecanisme de verificare a performanței', a mai spus Diana Buzoianu. Buzoianu a anunțat și o reorganizare a Administrației Naționale 'Apele Române', care prevede mutarea inspecției de la nivel local la nivel național și direcționarea mai multor angajați către zona operativă. 'Avem o reorganizare pe masă cu privire la Apele Române, care este în ultima etapă de discuție cu sindicatele, care va scoate, practic, toată inspecția de la nivel local și o va duce la nivel național. Astăzi, pe inspectorii de la nivel local se pune foarte multă presiune din partea baronilor locali să nu poată nici măcar să iasă din instituție cu mașina fără să dea cu subsemnatul unde se duc și ce control fac. Și astea nu sunt povești, astea sunt efectiv declarații ale unor inspectori care ar fi vrut să-și facă treaba corect. Vrem să ducem mai mulți oameni pe zona operativă', a afirmat Diana Buzoianu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei) * Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Cseke Attila: Eu cred că nu va fi învestit Guvernul Mureșan
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat marți că nu crede că Guvernul Siegfried Mureșan va fi învestit miercuri în plenul reunit al Parlamentului. 'Dacă vorbiți de Guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit', le-a spus el jurnaliștilor, după audierea în comisiile parlamentare de specialitate. întrebat, de asemenea, dacă există posibilitatea unui Guvern PSD - UDMR, Cseke Attila a răspuns: 'După votul de mâine, dacă votul de mâine va reflecta ceea ce grupurile parlamentare au spus până acum, ceea ce prefigurează că acest Guvern nu poate fi învestit, sigur, domnul președinte Dan are această prerogativă constituțională de a nominaliza un nou premier desemnat. Și se va discuta pe acea nominalizare. Noi susținem în continuare ceea ce am susținut din mai, anul acesta, și anume că varianta cea mai bună este aceea de refacere a coaliției între cele patru partide care au fost în coaliție până în sfârșitul lui aprilie'. 'Nu este fezabilă pentru noi astăzi' varianta unui Guvern PSD - UDMR, a completat el. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) * Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Mureșan - răspuns pentru președinte: Anticipatele nu sunt de dorit, dar nici menținerea României în criză nu oferă stabilitate
Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România, a transmis prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan, marți seara, ca răspuns la declarația președintelui
Parlament - audieri miniștri/ Cseke Attila - aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a primit, marți, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administrație publică. S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'', 2 voturi ''împotrivă'' și 15 abțineri. Parlamentarii PS
Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință
Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. Dimian a afirmat, la audieri, că rezultatele testelor PISA și de la Evaluarea națională se află ''sub standardul stabilit''. ''Trebuie să îmbunătățim performanța elevilor în cadrul școlii și, ulterior, aplicarea cunoștințelor și competențelor pe care noi le dezvoltăm în viața reală. Dacă ne uităm la învățământul primar, a fost lansat astăzi un program pentru reducerea abandonului școlar și analfabetismului funcțional (...) și avem aproape o dublare a finanțării pe elev pentru a implementa măsuri remediale. La nivelul învățământului primar avem o performanță bună, dar la nivelul învățării gimnaziale se produce o scădere a performanței elevilor. Există posibilitatea introducerii orelor remediale în norma profesorilor sau, dacă nu doresc, pot fi susținute separat în regim de plată cu ora, fie de către profesorul respectiv, fie de către alt personal calificat sau masteranzi sau doctoranzi. Activitățile remediale să fie orientate către elevii care au nevoie de ele și nu ca acum când foarte mulți dintre participanți sunt cei care au performanțe'', a susținut Mihai Dimian. El a menționat că, în România, media numărului de ore petrecute într-un an în școală de un elev până în clasa a VIII-a inclusiv este 1.600, față de media OCDE - 1.760. ''Această creștere a numărului de ore prin Săptămâna Altfel, Săptămână Verde, prin orele remediale trebuie completată de o creștere a calității orelor desfășurate efectiv. Și aici o să vedeți o revizuire a programelor școlare. (...) Ne orientăm către gimnaziu, nu neapărat în a schimba, dar în a reduce cu 10%, pentru a oferi mai mult timp activităților remediale. (...) După regândirea conținutului și a calității orelor, este important să evaluăm. (...) Deci, vor exista anumite evaluări standardizate care să asigure monitorizarea traseului elevului înainte de a ajunge la Evaluarea națională, care și ea trebuie regândită'', a adăugat Dimian. Despre uniforma obligatorie, Mihai Dimian a spus: ''Pot înțelege anumite argumente aduse de colegii care au propus această lege, însă, în acest moment, cred că aceste resurse, dacă au fost identificate, ar trebui orientate către alte probleme urgente pe care le avem în Educație. Spre exemplu creșterea Programului 'Masa sănătoasă' de la 540.000 de elevi, cât avem în prezent, până la 600.000 și, ulterior, o creștere etapizată până la un milion. Dacă ne uităm la nivelul unei școli, al unui liceu, sigur că ei pot decide în cadrul comunității, cu elevii, părinții și profesori de acolo, cu sprijinul comunităților locale, dacă adoptă o anumită uniformă și în ce formă. Asta este posibil, în continuare''. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO ** Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord
VIDEO Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)
Românii ar trebui să aibă încredere în țara lor, ''cu toate deficiențele'' existente, a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan. El a participat la lansarea volumului ''REGINA - in honorem arhitectei României Mari'', cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada. ''Vorbim de un omagiu adus vizitei de acum 100 de ani a Reginei Maria în Statele Unite. Este implicit și o discuție despre parteneriatul nostru, România - Statele Unite, care are rădăcini adânc în timp, care azi este ajuns la o maturitate și care ne-a ajutat să facem lucruri pe multiple planuri'', a afirmat șeful statului. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Potrivit președintelui, Regina Maria și-a înțeles vocația, și-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România prin gesturi și acțiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaților, și a urmat o diplomație autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la acel moment. El a făcut apel la respectarea valorilor, susținând că, în prezent, există ''multiple telenovele''. ''Aș spune, să fac o paralelă cu zilele noastre, a încercat să ne învețe să ne respectăm valorile și trecutul și să avem încredere în noi înșine. Nu știu dacă este undeva pe Pământ o cantitate mai mare de energie direcționată către a ne duce în derizoriu pe noi, uitându-mă, de exemplu, la multiplele telenovele românești. în opinia mea, nu aia e România. Nu aia e România de azi. România de azi este o țară cu problemele ei, cu corupția ei, cu instituțiile care funcționează cum funcționează, dar este o țară cu oameni, cu probleme, cu părinți care încearcă să muncească ca să ofere un viitor copiilor lor, aia e România, și eu cred că ar trebui să avem încredere în România asta, cu toate deficiențele pe care, construind împreună instituții, le avem în continuare'', a afirmat Nicușor Dan. Președintele a subliniat importanța promovării personalității Reginei Maria, pentru a arăta mai ales copiilor că se poate și s-au întâmplat ''niște lucruri'' în România. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Volumul aniversar a apărut sub înaltul Patronaj al Președintelui României și marchează împlinirea a 100 de ani de la istorica vizită a Reginei Maria în America de Nord, considerată una dintre cele mai importante misiuni diplomatice și culturale desfășurate de statul român în secolul al XX-lea, potrivit Romania Student Tour. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Cuprinzând 256 de pagini, lucrarea reunește imagini de epocă și creații contemporane realizate de 57 de fotografi consacrați și laureați ai Concursului Național de Fotografie Fotogeografica, oferind o perspectivă originală asupra moștenirii culturale, diplomatice și simbolice lăsate de suverană. Volumul pune în valoare arhitectura României Mari și evidențiază legăturile istorice și culturale dintre România și statele vizitate de Regina Maria. Totodată, lucrarea se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului acestei vizite, reafirmând rolul culturii ca instrument de diplomație publică și de promovare a valorilor românești la nivel internațional, precizează sursa citată. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Prefațat de președintele României, volumul este realizat de echipa Romania Student Tour, în colaborare cu importante instituții de patrimoniu și cultură, printre care Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran, Muzeul Național al Țăranului Român și Casa de Cultură a Studenților București. Prin valoarea sa documentară, artistică și educativă, volumul ''REGINA'' constituie un omagiu adus uneia dintre cele mai influente personalități din istoria României și o invitație la redescoperirea spiritului, curajului și viziunii care au contribuit la construirea României moderne, menționează Romania Student Tour. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord
Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiție - Andrea Chiș, social-democrații ''arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid''. ''Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ min
Parlament - audieri miniștri/ Andrea Chiș - aviz negativ pentru Ministerul Justiției
Andrea Chiș, propusă pentru portofoliul Justiției în Guvernul Mureșan, a primit, marți, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ și 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunțat președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă.
Parlament - audieri miniștri/ Ötvös Koppány Bulcsú - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și ș
VIDEO Președintele Nicușor Dan: E momentul ca această criză să se încheie; anticipatele nu sunt o soluție
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. ''Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii și a cetățenilor români și a piețelor financiare și, indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea aceasta'', a precizat șeful statului. Declarația sa vine cu o zi înainte de votul pe care plenul reunit al Parlamentului trebuie să îl exprime pentru programul de guvernare și lista Cabinetului propus de prim-ministrul desemnat Siegfried Murerșan. AGERPRES/(A - redactor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) Citeşte şi: * Mureșan - răspuns pentru președinte: Anticipatele nu sunt de dorit, dar nici menținerea României în criză nu oferă stabilitate
Ţoiu: Ambasadorul american la Bucureşti a clarificat respectul pe care SUA îl au faţă de alegerile democratice ale României
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat marți că nu intenționează să îi solicite lămuriri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București în legătură cu o posibilă implicare a SUA în căderea Guvernului Bolojan, apreciind că o astfel de discuție nu este justificată. ''Ambasadorul SUA la București a clarificat respectul pe care SUA îl au față de alegerile democratice ale României, așa cum și România respectă alegerile democratice ale SUA. Deci nu avem niciun motiv să avem altfel de conversație decât aceasta care este prezentă și în spațiul public, de respect reciproc al deciziilor'', a spus Țoiu la Palatul Parlamentului. Ea a fost întrebată dacă nu ar fi mai bine, pentru lămurirea opiniei publice, să ceară explicații de la ambasadorul SUA la București, având în vedere că și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a cerut acest lucru. ''în primul rând este atipic ca președintele unei camere a Parlamentului să ceară convocarea sau chemarea ambasadorului SUA pentru un subiect care nu implică ambasadorul și nici pozițiile oficiale ale statului respectiv. Acesta e un gest atipic. în ceea ce privește discuțiile pe care le am eu cu ambasadorul SUA, ele sunt frecvent legate de dosarele pe care le avem în lucru. în ceea ce privește clarificarea discuției de la cina respectivă, aici sigur că cei prezenți la cina respectivă sunt cei mai în măsură să clarifice și față de Parlament și fața de cetățeni ce au discutat acolo'', a menționat Țoiu. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut luni o abordare diplomatică oficială, subliniind importanța dialogului direct. ''Dar dacă are neclarități USR sau dacă are neclarități altcineva, nu vrea doamna Țoiu, ministrul de Externe, să-l cheme pe domnul ambasador la o discuție să clarifice? Ca să închidem tot acest tam-tam. Nu vreți dumneavoastră, în afară de aceste bombe false de presă, să discutăm instituțional? Să-l cheme doamna Țoiu pe domnul ambasador să-l întrebe: 'domnule, cum vă permiteți să faceți așa ceva?' Și să nu vă mai luați după tot felul de prostii dumneavoastră, din presă. O îndemn pe doamna Țoiu să facă acest lucru. în afară de a cataloga relația cu Statele Unite ale Americii ca un 'milkshake', ea să clarifice această situație. Și sunt convins că domnul ambasador va răspunde la fel de corect și de instituțional la întrebărilor doamnei Țoiu'', a spus Sorin Grindeanu. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Parlament - audieri miniștri/ Oana Țoiu - aviz pozitiv pentru portofoliul Afacerilor Externe
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a primit aviz pozitiv, marți, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și pentru românii de pretutindeni. S-au înregistrat 29 de voturi ''pentru'' și 23 de voturi ''împotrivă''. în cadrul audierii, Oana Țoiu a precizat că programul de guvernare dedicat politicii externe este continuarea programului început în urmă cu un an. ''Obiectivele noastre principale sunt foarte clare. în primul rând vorbim de întărirea securității și protejarea cetățenilor români. Acesta a fost imperativul ultimul an de zile și va continua să fie prioritatea principală, dat fiind că suntem țara care are cea mai lungă graniță cu războiul, dintre țările membre ale Uniunii Europene. Datoria noastră este în primul rând să ne apărăm cetățenii și teritoriul, dar avem și o responsabilitate comună față de granița Uniunii Europene, a spațiului Schengen și a NATO, evident, și Marea Neagră ca poartă strategică, inclusiv între Europa, Caucazul de Sud, Asia și Orientul Mijlociu. Pentru noi, Marea Neagră este de asemenea vitală și pentru protejarea fluxurilor comerciale și iată. Tocmai m-am întors de la New York, de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, unde am discutat într-un panel pe care l-am coprezidat împreună cu Franța și cu Comisia Europeană, cât de important este aportul pe care România îl are, în special prin portul Constanța, infrastructura logistică și aportul colectiv la securitatea Mării Negre pentru accesul global la hrană, în special la grâne, o bună parte dintre țările din Africa și chiar din Orientul Mijlociu depind de capacitatea noastră de a gestiona logistic și de a proteja aceste fluxuri comerciale'', a afirmat Oana Țoiu. Ea a menționat că echipele și infrastructura MAE ''reconstruiesc încrederea între Diaspora și România''. ''Specific, ce a însemnat asta pentru noi? A însemnat o bună parte de investiții în serviciile consulare. Am deschis și deschidem în acest an consulatele generale de la Belfast, Cagliari, extindem consulatul general din Paris, la Bonn am avut o serie de sesizări din trecut privind lipsa de acces la servicii consulare, am schimbat echipa acolo pentru a putea să asigurăm acest tip de sprijin pentru comunitatea în creștere din Germania. De altfel, în premieră, au fost acum în regiunea Frankfurt și servicii consolare itinerante. La Londra a fost deschis, așa cum știți, anul trecut, consulatul și are o capacitate de peste 1.000 de servicii consulare lunare'', a explicat aceasta. Oana Țoiu a vorbit și despre deficitul de resurse umane din Ministerul Afacerilor Externe. ''Suntem în acest moment cu 35% din organigrama din serviciul exterior neocupată. Vorbim de un deficit de resurse umane semnificativ. De aceea am derulat, anul trecut și în acest an, recrutări de un nivel crescut de competiție între aplicanți. Au fost 3.000 de aplicanți și la capătul acestui proces de un an de zile am recrutat 77 de membri pentru Corpul Diplomatic și Consular și angajați pentru rolurile suport. însă, în continuare, repet, 35% din organigrama din serviciul exterior în acest moment nu e ocupată. Principalul motiv este legat de resursele alocate Ministerului Afacerilor Externe și de resurse alocate pentru resurse umane. Până astăzi au fost deja cheltuiți 98% din alocările bugetare pentru resurse umane. Deci nu putem să asigurăm întărirea resurselor umane decât cu resursele financiare potrivite pentru asta, inclusiv în ceea ce privește legea salarizării unitare, și aici un mare regret pe care îl am în acest mandat este că n-am reușit împreună cu toate celelalte partide să ajungem la un acord privind legea salarizării unitare, care ar fi reajustat salariile, astfel încât să nu mai fim în această situație de nedreptate în care un director din Ministerul Afacerilor Externe are salariu semnificativ mai mic decât directorii din alte două - trei ministere de linie cu atribuții similare'', a conchis Oana Țoiu. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO ** Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Parlament - audieri miniștri/ Oana Gheorghiu - aviz negativ în Comisiile pentru sănătate
Comisiile parlamentare reunite pentru sănătate au acordat, marți, un aviz negativ Oanei Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății. Au fost înregistrate 15 voturi ''pentru'' și 17 voturi ''împotrivă''. ''Cele mai importante lucruri în sănătate sunt finanțarea și felul în care se face finanțarea. în prezent, finanțăm paturi și posturi, indiferent dacă avem pacienți sau nu. Lucrul acesta trebuie să se schimbe, pentru că bugetul sănătății s-a dublat în ultimii zece ani, iar pacienții nu resimt asta'', a afirmat Oana Gheorghiu, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare. Ea a menționat propria sa experiență, de 16 - 17 ani, cu sistemul sanitar și legătura cu pacienții. ''Am acceptat această nominalizare pentru că eu cred cu adevărat că sistemul de sănătate din România poate fi reformat. Dacă îl scoatem din zona politică, dacă ne așezăm la masă, indiferent de culoarea politică, indiferent de ideologie și viziuni, putem să găsim pentru sistemul de sănătate soluțiile cele mai bune. Avem medici buni, iată începem să avem și spitale, pentru că s-au construit din PNRR șapte, puteam să avem 25, dar avem doar șapte. Mai sunt în construcție încă 14 spitale pe Programul de Sănătate. Va trebui să organizăm concursuri reale și adevărate, să facem o adevărată guvernanță și în ceea ce privește spitalele, să schimbăm contractele de management, să fie unele cu indicator real. (...) Managementul va trebui să se profesionalizeze sau spitalul nu va mai avea bani'', a afirmat Oana Gheorghiu. Referindu-se la faptul că sistemul sanitar mai are fonduri doar până la sfârșitul lunii octombrie, ea a precizat: ''Prima acțiune a Guvernului este rectificarea bugetară. Deja calculele sunt făcute, dar avem nevoie de un guvern care să poată să facă rectificarea bugetară''. Ea a punctat că există un deficit de peste 1.400 de medici de familie și 175 de localități fără acest serviciu, dar a subliniat că numărul medicilor rezidenți care aleg această specializare este în creștere. ''în alte țări se implică autoritățile locale foarte mult. Primarul are în misiunea lui să atragă medici. Să știți că am stat de vorbă cu un primar dintr-o comună din Franța, care venise în România să convingă un medic să se ducă la el în localitate. Va trebui să facem acest parteneriat între Ministerul Sănătății, Casa de Sănătate și primăriile din satele în care nu avem medic. Medicii vin dacă au condiții'', a subliniat Oana Gheorghiu. Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila, a explicat votul negativ acordat Oanei Gheorghiu prin ''opțiunea politică clară'' a PSD, dar și prin lipsa unor soluții concrete din programul de guvernare. ''Asta este probabil opțiunea și pentru, miercuri, în plen. Noi am declarat foarte clar că nu susținem acest guvern'', a transmis Rafila. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO ** Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Comisiile parlamentare continuă marți audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureșan. în cursul acestei zile vor fi audiați: Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătății, Oana Țoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe, Andrea Chiș - propusă ministru al Justiției, Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii, Mihai Dimian - propus ministru al Educației și Cercetării, Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației şi Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. * UPDATE ORA 20.39 Parlament - audieri miniștri/Diana Buzoianu, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Ministrul propus pentru portofoliul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi ''pentru'' şi 20 ''împotrivă''. * UPDATE ORA 19.03 Parlament - audieri miniștri/ Cseke Attila - aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a primit, marți, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administrație publică. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'' și 2 voturi ''împotrivă'' și 15 abțineri. Parlamentarii PSD au anunțat că se abțin de la vot. La ședință nu au participat reprezentanții AUR. Cseke Attila a spus în cadrul audierii că Ministerul Dezvoltării trebuie să fie și în perioada următoare ''un servitor al comunităților locale'', un instrument al dezvoltării locale, al dezvoltării teritoriului național, cu mecanisme care servesc cetățeanul. ''Vă prezint câteva dintre liniile care sunt și astăzi în finanțare, în vigoare, ca și programe sau politici publice. (...) în privința programelor de dezvoltare locală, v-aș da câteva cifre. (...) Dacă ne referim la Anghel Saligny, în momentul aprobării acestui program, la categoria de drumuri județene și comunale, 34,7% din ele erau modernizate. Astăzi, în urma aplicării acestui program, avem 41% din drumurile județene și comunale modernizate și la finalul programului de investiții se preconizează 50%. în ce privește accesul la infrastructura de apă, 74% din populația României avea acces la rețelele de apă la momentul 2021, pornirea Anghel Saligny. Astăzi suntem la 77,8%. La finalizarea acestui program de investiții procentul va fi de 82%. în privința rețelei de canalizare, accesul populației era de 57%, astăzi e 61%, 65% va fi la finalul acestui program. în ce privește infrastructura rețelei de gaze, 30,4% din populația României avea acces la rețeaua de gaze la momentul pornirii programului Anghel Saligny, astăzi suntem la 32%, la finalul programului 34%'', a spus Cseke Attila. * UPDATE ORA 18.14 Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. * UPDATE ORA 16.50 Parlament - audieri miniștri/ Andrea Chiș - aviz negativ pentru Ministerul Justiției Andrea Chiș, propusă pentru portofoliul Justiției în Guvernul Mureșan, a primit, marți, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ și 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunțat președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă. La ședință nu au participat reprezentanții AUR. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Andrea Chiș a precizat că a fost judecător peste 28 de ani, dintre care șase ani ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii. ''Am plecat din magistratură în urma terminării mandatului meu în Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu am încetat să țin legătura cu sistemul judiciar pentru că m-au preocupat și mă preocupă în continuare problemele acestuia și găsirea soluțiilor potrivite în special pentru justițiabil și pentru societate, dar desigur și pentru judecători și procurori'', a susținut Chiș. Potrivit acesteia, programul de guvernare este adresat în special justițiabilului și societății. * UPDATE ORA 16.41 Parlament - audieri miniștri/ Ötvös Koppány Bulcsú - aviz favorabil în Comisiile de cultură Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și șapte abțineri. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO La ședință nu au participat reprezentanții AUR. Printre măsurile avute în vedere la Ministerul Culturii, prezentate de Ötvös Koppány Bulcsú, s-au numărat protejarea patrimoniului, accesul la cultură, prin valorificarea infrastructurii specifice, finanțarea flexibilă a proiectelor, construirea ''de la zero'' a unui depozit pentru păstrarea în siguranță a patrimoniului Muzeului Național de Istorie a României, debirocratizarea, promovarea culturii române pe plan internațional. * UPDATE ORA 15.23 Parlament - audieri miniștri/ Oana Țoiu - aviz pozitiv pentru portofoliul Afacerilor Externe Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a primit aviz pozitiv, marți, în Comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și pentru românii de pretutindeni. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO S-au înregistrat 29 de voturi ''pentru'' și 23 de voturi ''împotrivă''. în cadrul audierii, Oana Țoiu a precizat că programul de guvernare dedicat politicii externe este continuarea programului început în urmă cu un an. ''Obiectivele noastre principale sunt foarte clare. în primul rând vorbim de întărirea securității și protejarea cetățenilor români. Acesta a fost imperativul ultimul an de zile și va continua să fie prioritatea principală, dat fiind că suntem țara care are cea mai lungă graniță cu războiul, dintre țările membre ale Uniunii Europene. Datoria noastră este în primul rând să ne apărăm cetățenii și teritoriul, dar avem și o responsabilitate comună față de granița Uniunii Europene, a spațiului Schengen și a NATO, evident, și Marea Neagră ca poartă strategică, inclusiv între Europa, Caucazul de Sud, Asia și Orientul Mijlociu. Pentru noi, Marea Neagră este de asemenea vitală și pentru protejarea fluxurilor comerciale și iată. Tocmai m-am întors de la New York, de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, unde am discutat într-un panel pe care l-am coprezidat împreună cu Franța și cu Comisia Europeană, cât de important este aportul pe care România îl are, în special prin portul Constanța, infrastructura logistică și aportul colectiv la securitatea Mării Negre pentru accesul global la hrană, în special la grâne, o bună parte dintre țările din Africa și chiar din Orientul Mijlociu depind de capacitatea noastră de a gestiona logistic și de a proteja aceste fluxuri comerciale'', a afirmat Oana Țoiu. * UPDATE ORA 14.42 Parlament - audieri miniștri/ Oana Gheorghiu - aviz negativ în Comisiile pentru sănătate Comisiile parlamentare reunite pentru sănătate au acordat, marți, un aviz negativ Oanei Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății. Au fost înregistrate 15 voturi ''pentru'' și 17 voturi ''împotrivă''. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO ''Cele mai importante lucruri în sănătate sunt finanțarea și felul în care se face finanțarea. în prezent, finanțăm paturi și posturi, indiferent dacă avem pacienți sau nu. Lucrul acesta trebuie să se schimbe, pentru că bugetul sănătății s-a dublat în ultimii zece ani, iar pacienții nu resimt asta'', a afirmat Oana Gheorghiu, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare. Ea a menționat propria sa experiență, de 16 - 17 ani, cu sistemul sanitar și legătura cu pacienții. ''Am acceptat această nominalizare pentru că eu cred cu adevărat că sistemul de sănătate din România poate fi reformat. Dacă îl scoatem din zona politică, dacă ne așezăm la masă, indiferent de culoarea politică, indiferent de ideologie și viziuni, putem să găsim pentru sistemul de sănătate soluțiile cele mai bune. Avem medici buni, iată începem să avem și spitale, pentru că s-au construit din PNRR șapte, puteam să avem 25, dar avem doar șapte. Mai sunt în construcție încă 14 spitale pe Programul de Sănătate. Va trebui să organizăm concursuri reale și adevărate, să facem o adevărată guvernanță și în ceea ce privește spitalele, să schimbăm contractele de management, să fie unele cu indicator real. (...) Managementul va trebui să se profesionalizeze sau spitalul nu va mai avea bani'', a afirmat Oana Gheorghiu. * UPDATE ORA 13.08 Parlament - audieri miniștri/Raluca Turcan, aviz negativ pentru portofoliul de la Ministerul Muncii Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, marți, pentru Raluca Turcan, propusă pentru funcția de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, ai Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și ai Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, precum și cei ai Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, ai Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități și cei ai Comisiei pentru tineret și sport de la Senat au acordat 34 de voturi ''pentru'', 39 ''împotrivă'', fiind înregistrată și o abținere. în cadrul audierii, Raluca Turcan a prezentat câteva cifre statistice, punctând că raportul între numărul de pensionari și cel al angajaților este este disproporționat în privința resurselor financiare pentru plata pensiilor. ''în România, există aproximativ 560.000 de șomeri declarați de Institutul Național de Statistică, aproximativ 260.000 de șomeri înregistrați la ANOFM, avem șomaj în rândul tinerilor, din nefericire fiind pe primul loc în Uniunea Europeană și, de asemenea, un număr îngrijorător de tineri NEETS, care nu se află nici în sistemul de educație, de ocupare sau de formare. Aceste cifre întăresc tabloul în care avem aproximativ 6,5 milioane de contracte de muncă, dintre care 5,6 milioane de salariați și un număr de aproximativ 4,6 milioane de pensionari. De ce spun lucrul acesta? Pentru a înțelege că atunci când statul are dificultăți și resursele sunt limitate, fiecare leu trebuie să fie încurajat, stimulat și acordat acolo unde este cea mai mare nevoie. Când vorbeam despre numărul de pensionari, raportul pensionari la număr de angajați este în momentul de față de aproximativ opt pensionari la zece angajați, însă acest raport este disproporționat la nivel național și sunt județe în care avem aproximativ 15-14 salariați la număr de angajați'', a spus candidata la funcția de ministru al Muncii. * UPDATE ORA 12.25 Parlament - audieri miniștri/Dragoș Pîslaru, aviz favorabil pentru portofoliul de la Investiții și Proiecte Europene Ministrul propus pentru portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea lui Dragoș Pîslaru a fost avizată cu 18 de voturi ''pentru'', 13 ''împotrivă'' și o abținere. Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO în cadrul audierilor, Pîslaru a anunțat că România va recupera 347 de milioane de euro din Cererea de plată 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce a primit din partea Comisiei Europene vestea că va încasa 45 de milioane de euro în plus față de valoarea stabilită inițial. ''O să dau o știre în premieră. Atunci când ne-a venit decizia pe Cererea de plată 3, România nu a mai avut cum să întoarcă trecutul și să rezolve problemele legate de numirile în Consiliile de Administrație în domeniul energiei și transporturilor și atunci ni s-a dat o sumă jos, care presupunea că nu mai putem încasa din acel rest decât circa 300 de milioane. Noi am depus contestații atunci, acest lucru nu l-am făcut neapărat public, și am primit zilele trecute veste de la Comisia Europeană că vom primi, în plus față de valoarea inițială, o sumă de circa 45 de milioane de euro'', a afirmat Pîslaru. * UPDATE ORA 11.15 UPDATE Parlament - audieri miniștri/ Mircea Abrudean - aviz favorabil în Comisiile de apărare Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Mircea Abrudean, a primit aviz favorabil, marți, în Comisiile parlamentare reunite de apărare națională. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO S-au înregistrat 22 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și opt abțineri. La ședință nu au participat reprezentanții AUR. ''Obiectivul central al mandatului meu este restabilirea încrederii cetățenilor în capacitatea instituției de a proteja viața'', a afirmat Mircea Abrudean la audieri. * ORA 05.00 Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan; până acum doar doi au primit avize pozitive Comisiile parlamentare continuă marți audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureșan. în cursul acestei zile vor fi audiați: * Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne * Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene * Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale * Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătății * Oana Țoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe * Andrea Chiș - propusă ministru al Justiției * Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii * Mihai Dimian - propus ministru al Educației și Cercetării * Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației * Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor Până în prezent, doar doi miniștri au primit avize pozitive în comisiile reunite ale Parlamentului. Luni au fost audiați în comisiile permanente: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Radu Miruță - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naționale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor și Infrastructurii; Alexandru Nazare - propus ministru al Finanțelor și Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Dintre aceștia, doar Tanczos Barna și Alexandru Nazare au primit avize favorabile. Plenul Parlamentului se va reuni miercuri pentru votul asupra programului și listei Cabinetului condus de prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan. Siegfried Mureșan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură pe data de 5 mai. Șeful statului l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze Guvernul, dar acesta și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară. A doua opțiune a lui Nicușor Dan a fost Adrian Veștea care s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie pentru învestire, dar nu a obținut voturile necesare. AGERPRES * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei ** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO *** Citeşte şi: LIVE UPDATE Au început audierile în comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Pîslaru: Există oameni în PSD care înțeleg miza; pariul că Grindeanu va fi următorul nominalizat este o cacealma
în PSD există oameni care înțeleg că interesul partidului nu poate fi mai presus de interesul național, iar pariul că președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, va fi următorul nominalizat pentru funcția de premier este o 'cacealma', a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu va trece, președintele să țină cont de realități; alegerile anticipate nu trebuie excluse
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, propus vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, a afirmat, marți, că în cazul în care Guvernul Mureșan nu va trece în Parlament, 'președintele trebuie să țină cont de realități și de posibile majorități', menționând că din punctul de vedere al PNL alegerile anticipate nu trebuie excluse. El a spus că nu a participat la o discuție în conducerea PNL privind posibilitatea de a sesiza CCR în cazul în care Guvernul pică și președintele nu declanșează alegerile anticipate, însă nu o exclude. 'Eu nu am participat la o asemenea discuție, nu o exclud, dar nu am fost parte. (...) Eu nu am fost la ultimul BPN. (...) Nu cred că deocamdată s-a pus problema, o să aflu și eu. Și ținem cont că o sesizare la Curtea Constituțională pe conflict de puteri poate să o facă președintele Senatului sau un ministru', a declarat Abrudean la Parlament. întrebat dacă președintele ar trebui să dizolve Parlamentul sau să vină cu o nouă propunere de prim-ministru în cazul în care Guvernul Mureșan nu este votat miercuri în Parlament, Abrudean a răspuns: 'Cred că președintele trebuie să țină cont de realități și de posibile majorități'. 'în momentul de față, dacă mâine acest Guvern nu va trece, nu văd să existe o majoritate care să fie învestită pentru a forma un nou Guvern, cel puțin din declarații. Așa că eu cred că președintele trebuie să țină cont de aceste realități și să facă ceea ce consideră necesar. Din punctul nostru de vedere, alegerile anticipate nu trebuie excluse. Sunt un mecanism constituțional la îndemâna președintelui. Odată cu votul de mâine, dacă Guvernul va trece, lucrurile sunt clare, dacă nu va trece, sunt îndeplinite condițiile, din punct de vedere constituțional, pentru a fi declanșate aceste alegeri. Evident decizia aparține președintelui României', a precizat el. în opinia sa, dintre 'două rele', trebuie ales cel mai mic, crescând instabilitatea dacă nu există mecanisme prin care poate fi format un Guvern stabil. 'Sigur (alegerile anticipate - n.r.), ar însemna incertitudine, ar însemna instabilitate, dar, în același timp, dacă nu există mecanisme prin care poți să formezi un Guvern stabil, asta ar duce la și mai multă instabilitate, deci, până la urmă, trebuie aleasă calea cea mai bună pentru România. Din două rele, să-l alegi pe ăla mai mic. Din punctul nostru de vedere, alegerile anticipate ar clarifica definitiv, teoretic cel puțin, problema unui viitor Guvern stabil care să-și facă treaba pentru România într-o situație complicată și de securitate, și energetică, și economică și din toate punctele de vedere', a explicat președintele Senatului. El a reiterat că, potrivit declarațiilor publice, Guvernul Mureșan nu ar avea voturile necesare, dar rezultatul se va vedea la votul de miercuri din Parlament. 'Sigur că din declarațiile publice, am spus-o ieri, așa pare. Eu aștept să treacă votul de mâine, după ce vom vedea exact care este situația, vedem ce facem în continuare. Sigur că procedura presupune ca președintele să declanșeze alegeri anticipate sau să vină cu o nouă nominalizare. Este alegerea domniei sale. Din punctul nostru de vedere, vom vedea mâine rezultatul. Cred că ne-am achitat de această obligație, pe care așa am considerat-o, am tratat-o cu seriozitate, am venit cu un guvern și cu un program de guvernare în fața Parlamentului, cu voturile pe care le avem deja, pe care ne bazăm, pe cele ale celor trei partide care fac parte din această coaliție punctuală', a adăugat Abrudean. întrebat cum comentează faptul că s-ar contura o majoritate PSD - AUR, Abrudean a spus: 'în general, majoritățile din declarații nu sunt aceleași cu cele de la vot, am constatat asta în scurta mea experiență prin această clădire, așa că, până nu vom constata că se întâmplă la vot această majoritate, nu vreau să comentez'. 'Sigur, au mai fost situații punctuale în care PSD cu AUR au colaborat pe diverse proiecte, dar vom vedea dacă se întâmplă și altceva. (...) Ne luăm puțin și istoric, din declarațiile liderilor PSD, care au exclus de fiecare dată până nu demult orice fel de coaliție cu AUR și orice fel de potențială includere în guvern a AUR. Acum înțeleg că lucrurile nu mai sunt atât de ferme. Repet, vom vedea în momentul în care acest lucru se formalizează și asta se va întâmpla la vot, nu doar în declarații', a subliniat el. în privința voturilor pe care Guvernul Mureșan le-a strâns, Abrudean a susținut că nu ar vrea să cuantifice numeric voturile 'doar pe baza discuțiilor'. 'Am văzut și la precedentul Guvern, când toată lumea se lăuda cu 240 - 250 voturi și au fost 180 și ceva. Deci, vedem la vot cel mai sigur, ca să nu creăm așteptări', a adăugat el. Deputatul liberal Alexandru Muraru a declarat, luni, că Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament și președintele țării nu convoacă alegeri anticipate. Plenul Parlamentului se va reuni miercuri pentru votul asupra programului și listei Cabinetului condus de prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Parlament - audieri miniștri/Raluca Turcan, aviz negativ pentru portofoliul de la Ministerul Muncii
Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, marți, pentru Raluca Turcan, propusă pentru funcția de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, ai Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și ai Comisiei
Premierul desemnat Siegfried Mureșan, optimist înaintea votului de învestire programat miercuri în Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan s-a arătat marți optimist înaintea votului de învestire programat miercuri în plenul reunit al Parlamentului și a afirmat că guvernul propus de el este ''prima încercare transparentă și legitimă de rezolvare a crizei politice și de instalare a unui guvern proeuropean, reformator și stabil'' de la moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. ''Primele două încercări de formare a guvernului s-au făcut în jurul unui candidat din partea unui partid extraparlamentar, care pornea cu zero voturi, iar cea de-a doua încercare s-a făcut în jurul unui candidat din Partidul Național Liberal în contra voinței partidului nostru. Acum avem pentru prima dată o desemnare susținută în mod transparent de către trei partide. Partidul Național Liberal, USR și UDMR m-au nominalizat pe mine deja de la finalul lunii iunie. Aceste trei partide politice au împreună 170 de parlamentari în Parlamentul României'', a spus Mureșan într-un interviu acordat marți AGERPRES. Mureșan s-a referit la nominalizările lui Eugen Tomac și respectiv Adrian Veștea. El a precizat că în ultimele zile a avut discuții foarte bune și cu grupul minorităților naționale, care își va anunța miercuri intenția de vot. 'Ne aflăm în momentul de față între 170 și 233 de voturi. Vom continua discuțiile', a declarat Mureșan. Vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European a acuzat Partidul Social Democrat că, prin decizia sa de luni de a nu vota guvernul Mureșan, a ales să prelungească criza politică din România. ''Dacă Partidul Social Democrat va vota împotriva unui guvern proeuropean, sunt convins că PSD nu va reuși să mai convingă pe nimeni în România că ar fi practic proeuropean'', a declarat premierul desemnat. El a lansat un apel către social-democrați ''să dea un semn de responsabilitate față de țară și să pună pentru prima dată țara înaintea partidului'', susținând prin vot învestirea guvernului. în interviul acordat AGERPRES, premierul desemnat a declarat că, dacă guvernul său va obține aprobarea Parlamentului, primele măsuri pe care le va lua pentru stabilizarea economiei pe termen scurt sunt rectificarea bugetară, adoptarea legii bugetului de stat și reforma companiilor de stat, dat fiind că la aceste domenii investitorii străini se uită foarte atent. De asemenea, premierul desemnat a anunțat că, dacă guvernul său va fi învestit, va acorda o atenție sporită politicii externe, cu un accent aparte pe consolidarea parteneriatelor României și pe modernizarea diplomației. Nu în ultimul rând, el a promis că guvernul său va continua demersurile de înzestrare a armatei și de creștere a securității. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Siegfried Mureșan: Audierile de până acum confirmă că avem o echipă bine pregătită
Premierul desemnat Siegfried Mureșan îi felicită pe miniștrii propuși să facă parte din Cabinetul său pentru ''prestațiile foarte bune'' de până acum la audierile din Parlament. Potrivit acestuia, toți miniștrii au dovedit că sunt bine pregătiți și că vor lucra pentru modernizarea României. ''Felicitări miniștrilor desemnați pentru prestațiile foarte bune de până acum la audierile din Parlamentul României. îi felicit atât pe cei care au primit aviz pozitiv, cât și pe cei care, în pofida unei prestații foarte bune, au primit aviz negativ, pe criterii politice. Audierile de până acum confirmă că avem o echipă bine pregătită, capabilă să guverneze din prima zi în beneficiul oamenilor. Toți miniștrii au dovedit că sunt bine pregătiți și că vor lucra pentru modernizarea României. Le urez mult succes colegilor care urmează să fie audiați!'', a scris Mureșan, marți, pe Facebook. Audierile miniștrilor în comisiile parlamentare au început luni. Până în prezent, patru miniștri au primit avize pozitive în comisiile reunite ale Parlamentului. Luni au fost audiați în comisiile permanente: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Radu Miruță - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naționale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor și Infrastructurii; Alexandru Nazare - propus ministru al Finanțelor și Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Dintre aceștia, doar Tanczos Barna și Alexandru Nazare au primit avize favorabile. Marți, Mircea Abrudean a primit aviz pozitiv pentru funcția de ministru de Interne. Și ministrul propus la Investiții și Proiecte Europene, Dragoș Pîslaru, a primit marți aviz favorabil. Mai sunt de audiat opt membri ai Cabinetului Mureșan. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială în Cehia
Președintele Nicușor Dan va efectua, miercuri, o vizită oficială la Praga, la invitația omologului ceh, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh, precum și o întâlnire cu membri ai comunității românești. Agenda discuțiilor va fi dedicată cooperării româno-cehe la nivel bilateral, european și aliat, cu accent pe asigurarea securității Europei în fața amenințărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vor fi abordate, de asemenea, teme de pe agenda europeană și dezvoltarea legăturilor economice și a investițiilor, inclusiv în domeniul industriei de apărare. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Parlament - audieri miniștri/Dragoș Pîslaru, aviz favorabil pentru portofoliul de la Investiții și Proiecte Europene
Ministrul propus pentru portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea lui Dragoș Pîslaru a fost avizată cu 18 de voturi pentru, 13 împotrivă și o abținere. în cadrul audierilor, Pîslaru a anunțat că România va recupera 347 de milioane de euro din Cererea de plată 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce a primit din partea Comisiei Europene vestea că va încasa 45 de milioane de euro în plus față de valoarea stabilită inițial. 'O să dau o știre în premieră. Atunci când ne-a venit decizia pe Cererea de plată 3, România nu a mai avut cum să întoarcă trecutul și să rezolve problemele legate de numirile în Consiliile de Administrație în domeniul energiei și transporturilor și atunci ni s-a dat o sumă jos, care presupunea că nu mai putem încasa din acel rest decât circa 300 de milioane. Noi am depus contestații atunci, acest lucru nu l-am făcut neapărat public, și am primit zilele trecute veste de la Comisia Europeană că vom primi, în plus față de valoarea inițială, o sumă de circa 45 de milioane de euro', a afirmat Pîslaru. Potrivit acestuia, România va recupera în total 347 de milioane de euro. 'Deci, pe total, o să recuperăm 347 de milioane de euro, care vor intra la Ministerul de Finanțe în luna octombrie, ceea ce este o veste foarte bună, până la urmă o bătălie pentru 45 de milioane care a durat șase luni de analiză juridică', a spus ministrul. El a estimat că România poate ajunge la o absorbție de 90% din componenta de grant a PNRR. 'Cu Cererea de plată 5 ne ducem undeva la 80% și, în Cererea de plată 6, miza este pe ultimii 19% și, din Cererea de plată 6, pe partea de grant, care e cea mai importantă, bineînțeles că ne așteptăm de data aceasta la niște sume pierdute. Discutăm aici de Legea salarizării, unde suma poate ajunge la 770 de milioane de euro, pe partea de decarbonizare, unde Guvernul și-a asumat să nu închidă niște capacități, mai ales în contextul crizei energetice din această vară, plus alte elemente marginale legate de reforma pieței de energie sau alte lucruri care sunt în jurul valorii de 100 de milioane. Estimarea noastră este că, în cazul în care reușim să producem și documentele și dovezile într-un mod bine așezat și rapid, putem ajunge la informația pe care am făcut-o publică, la 90% absorbție de grant, adică undeva peste 12 miliarde euro din cei 13,57 miliarde euro', a adăugat Pîslaru. Candidatul propus pentru portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că Cererea de plată 5 a fost deja depusă, iar Cererea de plată 6, ultima din PNRR, urmează să fie transmisă Comisiei Europene pe 30 septembrie. 'Stadiul PNRR în acest moment, după cum știți: suntem după o încasare curată a Cererii de plată 4, pe care am avut onoarea și responsabilitatea să o lucrez în cadrul acestui Guvern, cu o Cerere de plată 5 depusă, unde așteptăm o componentă de grant de 1,65 miliarde de euro, și o Cerere de plată 6 pe care, conform cadrului legal pe care inclusiv Parlamentul l-a votat în această vară, o depunem mâine, 30 septembrie, cererea finală pe PNRR, care, pe partea de grant, are o valoare de 2,58 miliarde de euro', a explicat Dragoș Pîslaru. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Parlament/Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan; până acum doar doi au primit avize pozitive































