Politic
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Camera Deputaților/Drepturi pentru victimele mineriadei din 13-15 iunie - proiect adoptat
Deputații au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unor drepturi victimelor mineriadei de la București din perioada 13-15 iunie 1990. 'Prezenta lege reglementează modalitățile de exercitare a recunoștinței față de victimele evenimentelor din 13-15 iunie 1990, care au rămas în istoria României ca o pagină neagră, în care demonstrațiile pașnice de la București împotriva Guvernului au fost reprimate cu brutalitate de forțele de ordine, cu ajutorul minerilor', prevede un amendament. Potrivit unui alt amendament, legea reglementează drepturile victimelor evenimentelor de la București din 13-15 iunie 1990, iar pentru cinstirea memoriei și în semn de gratitudine se instituie următoarele calități: urmaș al persoanei care a decedat în timpul evenimentelor; persoană care a fost rănită; persoană care a fost arestată sau reținută ca urmare a participării la acțiunile din timpul evenimentelor. De prevederile prezentei legi nu pot beneficia: persoanele prevăzute la art.2 care au fost despăgubite de statul român ca urmare a unor acțiuni în justiție; persoanele care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate și poliție sau care au desfășurat activități de poliție politică în perioada 1945-1989, precum și cele care au făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naționale; persoanele despre care se dovedește că, în perioada 1945-1989, au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor locale, regionale sau naționale ale Partidului Comunist Român. De asemenea, nu pot beneficia: persoanele despre care se dovedește că, în perioada 1947-1989, au fost militari, cu grade și funcții, în structurile militarizate ale statului comunist și care au făcut parte din aparatul de represiune, respectiv securitate și miliție, precum și cele care au dezinformat sau au folosit mijloace de informare în masă în scop de diversiune ori au acționat sub orice formă împotriva Revoluției Române din decembrie 1989, au emis ordine și dispoziții în favoarea menținerii structurilor fostului partid comunist; persoanele care au fost declarate, prin hotărâri definitive ale instanțelor de judecată, ca având calitatea de colaboratori/lucrători ai Securității. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 13 februarie 2023, Camera Deputaților fiind for decizional. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
USR Sector 5 îi cere primarului Vlad Popescu Piedone să demisioneze, după excluderea din PUSL
USR Sector 5 îi solicită primarului Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, să își prezinte demisia, după ce a fost exclus din Partidul Umanist Social Liberal, formațiunea politică pe listele căreia a fost ales. Potrivit unui comunicat al USR Sector 5 transmis miercuri AGERPRES, această situație reprezintă 'o ruptură politică majoră', care afectează încrederea cetățenilor și necesită explicații publice imediate. USR Sector 5 susține că este necesară o comunicare transparentă din partea primarului Sectorului 5 cu privire la motivele care au condus la această situație, precum și o asumare clară a responsabilității politice față de cetățenii acestei zone administrativ-teritoriale. 'Cetățenii Sectorului 5 au dreptul să știe adevărul. Atunci când propriul partid își retrage sprijinul și își exclude primarul, nu mai vorbim despre un simplu conflict intern, ci despre o problemă serioasă de încredere publică. Vlad Popescu Piedone trebuie să își asume responsabilitatea politică pentru această situație și să își depună mandatul, pentru ca locuitorii Sectorului 5 să poată decide din nou cine îi reprezintă și cine conduce administrația locală. Respectul față de cetățeni începe cu asumarea consecințelor propriilor acțiuni', a declarat președintele USR Sector 5, Iustinian Roșca. Conform USR, această situație afectează în mod direct încrederea publică și poate influența negativ buna funcționare a administrației locale din Sectorul 5. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Petrișor Peiu: AUR nu va vota Guvernul Veștea; putem să discutăm de la viitoarea desemnare
Parlamentarii AUR nu vor vota Guvernul Veștea, a reiterat, miercuri, liderul senatorilor partidului, Petrișor Peiu, care a adăugat că ar putea fi posibile și sancțiuni în caz contrar. întrebat dacă parlamentarii AUR care ar vota acest Guvern ar fi excluși sau sancționați, el a răspuns: 'Probabil că da, asta nu știu, nu pot să o spun înainte'. 'Adică să vorbească civilizat și decent cu noi și despre noi. Vă spun încă o dată: (AUR) nu va vota acest Guvern. Cum să voteze, din moment ce Nicușor Dan ne jignește de fiecare dată când merge la microfon și vorbește despre noi? La fel a făcut și celălalt, Eugen Tomac, la fel și Veștea. Să-și ceară scuze. Putem să discutăm de la viitoarea desemnare o altă atitudine în momentul în care o să-și ceară scuze și față de alegătorii noștri'. Petrișor Peiu a declarat că AUR exclude susținerea Guvernului Veștea: 'Bineînțeles că e exclusă, păi ne-a întrebat pe noi când l-a numit pe domnul respectiv?'. El a calificat drept 'disperare' schimbarea de atitudine din partea lui Adrian Veștea, care s-ar fi arătat dispus să negocieze cu AUR. 'Disperare. Disperare, hai să fim serioși. 'E dispus'. Cum e dispus? Putea să pună mâna pe telefon să ne sune, putea să ne trimită un e-mail, un mesaj și să întrebe: 'Vreți să vorbim mâine la ora patru?' (...) Pe modalitatea asta de desemnare a unui premier, nu putem să negociem, e o chestiune de principiu. Doi - partidele în România trebuie să aibă mesaje limpezi și clare pentru a avea o țară previzibilă. Am spus că nu votăm Guvernul Veștea, nu votăm Guvernul Veștea', a subliniat Peiu. 'Dacă președintele Nicușor Dan își moderează discursul și îl civilizează, devine un discurs decent și se exprimă corect la adresa tuturor partidelor din România, cel puțin a celor parlamentare, care au în spate niște voturi, sigur că discutăm. Nu poți să refuzi dialogul. Nu poți niciodată să refuzi dialogul. Ceea ce noi îi reproșăm lui Nicușor Dan este limbajul nepotrivit la adresa unui partid votat de 1.700.000 de oameni', a explicat liderul senatorilor AUR. Potrivit lui Peiu, orice partid respectă principiul de a nu vota un Guvern din care nu face parte. 'E totuși caraghios. Cum să votezi un Guvern din care nu faci parte? Ce control ai asupra acelui Guvern?', a punctat el. Senatorul a reafirmat că AUR își menține obiectivul de organizare de alegeri anticipate ca soluție de ieșire dintr-o situație în care nu se pot face majorități parlamentare stabile. 'Discuția pe care o avem acum pleacă de la observația că nu există o majoritate clară, transparentă, stabilă, pentru formarea unui Guvern. Care este soluția democratică de a ieși dintr-un astfel de impas? Alegeri anticipate. (...) Trebuie să înțelegem cu toții că partidele trebuie să aibă mesaje limpezi și clare și statornice pentru electorat. Nu faci parte din Guvern, nu votezi Guvernul. E un principiu simplu. E în abecedarul oricărui politician. Dacă sunt partide care se mint pe ele și-și mint electoratul și votează Guverne din care nu fac parte, aia nu e o categorie de partid serios', a transmis parlamentarul AUR. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sighiartău (PNL): Președintele să recunoască faptul că a greșit; să ofere mandatul PSD sau unei guvernări PNL-USR-UDMR
Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, miercuri, că președintele Nicușor Dan ar trebui să recunoască faptul că a greșit și să clarifice direcția politică a țării, fie să ofere mandatul unei majorități PSD care să își asume guvernarea și consecințele acesteia, fie să susțină explicit o formulă de guvern minoritar PNL - USR - UDMR. 'Puterea de a-ți recunoaște greșelile! Funcția de președinte al României reprezintă cea mai mare onoare, dar și cea mai mare responsabilitate pe care o poate primi un cetățean. Instituția prezidențială nu poate fi separată de omul care o ocupă. De aceea, încrederea în președinte este o chestiune strategică pentru România. în momentul în care ajungi în această funcție, fiecare decizie, fiecare gest și fiecare acțiune sunt interpretate de cetățeni, de partenerii internaționali și de ceilalți șefi de stat. Prin comportamentul tău creezi un standard și trasezi o direcție. Prin decizia de a-l nominaliza pe Adrian Veștea, fără respectarea unor principii democratice și fără dialogul necesar cu partidul din care acesta face parte, Nicușor Dan a transmis un semnal greșit. A scos la iveală o trăsătură de caracter îngrijorătoare, că, în momente dominate de orgoliu, 'principiile'' sunt suspendate', a scris Sighiartău pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că, 'dincolo de orice supărare sau dispută politică, funcția prezidențială obligă la echilibru, la respect pentru instituții și la decizii care să nu afecteze încrederea oamenilor în statul român'. 'Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face astăzi președintele, chiar dacă este dificil, ar fi să recunoască faptul că a greșit. Nu ar fi un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate și responsabilitate. Ar putea fi începutul recâștigării încrederii unei părți a electoratului și dovada că respectă principiile pe care le-a invocat în campanie. Mai mult, ar trebui să clarifice direcția politică a țării: fie să ofere mandatul unei majorități PSD care să își asume guvernarea și consecințele acesteia, fie să susțină explicit o formulă de guvernare minoritară PNL - USR - UDMR', a arătat Robert Sighiartău. Potrivit acestuia, 'un președinte care își pierde credibilitatea încă din primul an de mandat nu reprezintă doar o problemă pentru propriul său viitor politic, este o problemă pentru România, pentru stabilitatea instituțiilor și pentru încrederea pe care cetățenii și partenerii noștri externi o au în statul român'. 'în politică, puterea nu este dată de funcție. Puterea vine din încredere. Iar încrederea se construiește greu și se pierde repede', a mai scris Sighiartău. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Neamț: AUR nu va vota un guvern condus de Adrian Veștea, susține deputatul Dumitrina Mitrea
AUR nu va vota un guvern condus de Adrian Veștea și nu va gira prelungirea agoniei actualei coaliții de guvernare, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, coordonatorul filialei AUR Neamț, deputatul Dumitrina Mitrea. Aceasta consideră că nominalizarea lui Adrian Veștea nu reprezintă o soluție pentru 'criza profundă' în care se află România, ci doar o nouă rotație de cadre în interiorul aceluiași 'sistem politic perimat'. 'Ca deputat AUR de Neamț, văd zilnic efectele politicilor dezastruoase ale acestui bloc politic format prin permutări periodice și jocuri politice de culise între PNL, PSD, USR, UDMR, Minorități, și anume infrastructura lăsată în paragină sau lucrări necalitative, spitale neechipate, tineri care pleacă masiv din județ din cauza lipsei locurilor de muncă și familii care abia își mai permit traiul de zi cu zi. Nemțenii și românii nu au nevoie de compromisuri politice și de fețe vechi cu etichete noi care să continue austeritatea. Au nevoie de o guvernare responsabilă, suverană și complet dedicată reconstrucției economice a țării', a spus Dumitrina Mitrea. Ea susține că votul AUR în Parlament va fi 'fără echivoc' împotriva Guvernului Veștea. 'Rămânem consecvenți promisiunilor făcute românilor și vom continua să luptăm pentru o alternativă reală, capabilă să redea România cetățenilor săi prin alegeri anticipate și revenirea la democrație', a conchis deputatul AUR. AGERPRES(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Comitetul Politic al USR se întrunește pentru o decizie formală în ce privește Guvernul Veștea
Comitetul Politic al USR se întrunește miercuri, de la ora 18:30, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Seidler. Forul urmează să oficializeze punctul de vedere adoptat deja de Biroul Național al USR în ce privește nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Printr-o rezoluție adoptată duminică, în unanimitate, Biroului Național al USR a luat act de nominalizarea lui Adrian Veștea și de faptul că partidul nu a fost informat în prealabil asupra acestei decizii. 'Le datorăm claritate votanților noștri. Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu PSD. Un guvern care livrează rezultate pentru cetățeni nu se poate naște din trădarea propriului partid. Noi nu vom trăda speranțele și încrederea alegătorilor noștri. Vom convoca un Comitet Politic pentru a lua o decizie formală în privința Guvernului Veștea', a precizat sursa citată. Totodată, USR a susținut că este 'absolut necesară' formarea oficială a unui pol reformist și prodemocrație care să reprezinte cetățenii cu opțiuni reformiste. 'Acel pol se va opune atât extremismului, cât și unui stat corupt, azi și în anii care vor urma. Doar în jurul acestui pol se poate forma un guvern care să mențină direcția reformistă și a democrației și care să livreze rezultate așa cum au făcut-o miniștrii USR în ultimul an', se menționa în comunicat. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Veștea: Am avut o întâlnire marți cu președintele Dan, m-a încurajat să rămân în continuare implicat
Premierul desemnat Adrian Veștea a confirmat că s-a întâlnit marți cu președintele Nicușor Dan, precizând că șeful statului l-a încurajat să rămână implicat în procesul de învestire a noului guvern. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a întâlnit marți cu președintele Nicușor Dan și dacă s-a gândit să-și depună mandatul. 'Am avut și astăzi, și ieri. Nu am intenționat să-mi depun mandatul, ei se gândeau cum reacționez eu. Eu sunt un om puternic, nu am rezerve și dacă am pornit pe un drum, cred că e normal să merg până la capăt', a declarat Adrian Veștea, marți seară, la postul România TV. Veștea a arătat că șeful statului l-a încurajat să continue demersul în calitate de premier desemnat, fiind întrebat dacă președintele i-a dat impresia că nu l-ar susține până la capăt. 'Nu mi-a dat impresia, din contră m-a sfătuit să rămân în continuare implicat, fiindcă, cu siguranță, prin apelul pe care-l facem la toți cei care sunt astăzi în Parlamentul României și vor să dea dovadă de responsabilitate și pot trece peste anumite orgolii sau reguli create de anumiți lideri de partid, eu îi aștept să voteze acest guvern', a răspuns Adrian Veștea. Totodată, premierul desemnat a afirmat că a primit din partea președintelui 'un mandat pe perioadă nedeterminată', dar a precizat că în cursul exercitării mandatului vor exista evaluări la anumite perioade, întrebat cu privire la continuarea protocolului coaliției care prevedea o rotativă la guvernare. 'Astăzi nu există o astfel de decizie, mandatul pe care l-am primit din partea președintelui (...) nu este un mandat pe un termen limitat, este un mandat pe care l-am primit pe o perioadă nedeterminată. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să se facă trimestrial, semestrial, evaluări în care noi avem anumite ținte. Și-mi doresc ca acest lucru să se întâmple nu doar la nivelul prim-ministrului, ci chiar și la nivelul miniștrilor. Și să nu ținem cont în momentul în care cineva nu îndeplinește criteriile pe care le stabilim în momentul în care am intrat la guvernare să poată fi remaniat, începând cu mine, până la ultimul ministru', a mai menționat Adrian Veștea. AGERPRES / (A - redactor: Daniel Florea, editor: Marius Frățilă ,editor online: Andreea Preda) Citiţi şi: * Veștea: Voi merge până la capăt, depunem lista la Parlament și programul de guvernare în cursul zilei de mâine
MAE: Reluarea traficului prin strâmtoarea Ormuz, vitală pentru stabilitatea regională și economia globală
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută eforturile diplomatice și de mediere care au condus la convenirea memorandumului de înțelegere dintre Statele Unite ale Americii și Iran, punctând că reluarea traficului prin strâmtoarea Ormuz e vitală pentru stabilitatea regională și economia globală. Potrivit unui comunicat transmis, marți, de MAE, reluarea neîntârziată a traficului maritim și comercial, negrevat de taxe, prin Strâmtoarea Ormuz este vitală pentru stabilitatea regională și economia globală, inclusiv pentru stabilizarea treptată a prețurilor la energie și accesul la timp la îngrășămintele necesare în agricultură. 'în acest sens, România a subscris, alături de alte 25 de state, la declarația liderilor adoptată de Franța, Marea Britanie, Germania și Italia (E-4), privitoare la înțelegerea de pace la care au ajuns SUA și Iran, precum și mecanismele comune destinate asigurării tranzitului în condiții de siguranță și coordonării eforturilor diplomatice', precizează sursa citată. Președintele american Donald Trump a anunțat, luni, că acordul SUA-Iran a fost semnat și strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total. ''Acordul a fost semnat. Și strâmtoarea este deja parțial deschisă, după cum știți. Vineri, va fi deschisă complet', a declarat acesta. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru ,editor online: Andreea Preda)
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, confirmă că a fost exclus din PUSL
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a confirmat, marți seară, faptul că a fost exclus din rândurile Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), el adăugând că 'istoria ne învață că o barcă se scufundă după ce arunci peste bord singurul om care știa să vâslească'. 'în urma apariției acestor informații, am aflat din spațiul public că, odată cu retragerea sprijinului, a venit la pachet și excluderea din partid. De ce m-au exclus? Motivele le știu doar ei, dar bănuiesc că au fost deranjați de faptul că am ales să rămân alături de cei care mi-au acordat un vot de încredere. Oamenii m-au votat să fiu prezent pe teren zi de zi, acolo unde ne întâlnim mereu (...) Această excludere îmi permite să fiu mai prezent ca niciodată pe stradă, acolo unde oamenii sunt cei mai importanți. Partidul a decis că nu mai are loc de mine? E în regulă. Istoria ne învață că o barcă se scufundă după ce arunci peste bord singurul om care știa să vâslească (...) Foștilor colegi le mulțumesc pentru libertatea pe care mi-au acordat-o', a declarat Vlad Popescu Piedone, într-un comunicat transmis AGERPRES de către Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 5. El a ținut să adreseze și un mesaj către locuitorii din Sectorul 5. 'Rămân același Vlad Popescu Piedone: independent de interese. Ne vedem în continuare pe teren, acolo unde rezultatele se văd cu ochiul liber (...) Stimați cetățeni ai Sectorului 5, de la începutul acestui mandat, singurii mei 'colegi de partid' ați fost dumneavoastră! Dezvoltarea acestui sector se face pe stradă, pe șantiere și, mai ales, în mijlocul oamenilor', a mai spus primarul Sectorului 5. Publicații din presa centrală au informat, marți, că Vlad Popescu Piedone, precum și 5 consilieri generali și 5 consilieri locali din partea PUSL au fost excluși din rândul formațiunii, printr-o decizie care ar fi fost luată în data de 8 iunie. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă,editor online: Andreea Preda)
Președintele a promulgat legea pentru aprobarea OUG privind centrele de asistență socială
Președintele Nicușor Dan a promulgat, marți, legea pentru aprobarea OUG 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social, a anunțat Administrația Prezidențială. Ordonanța de urgență, aprobată în februarie 2025 de către Guvern, prevede ca finanțarea centrelor de asistență socială să fie condiționată de deținerea unei licențe de funcționare valide. 'Concret, pentru a beneficia de fonduri publice, centrele de asistență socială trebuie să dețină licență de funcționare, licență provizorie sau un plan de restructurare aprobat. Este o pârghie legislativă prin care se asigură faptul că toate centrele sociale respectă standardele minime de calitate, oferind servicii mai bune persoanelor vârstnice, celor cu dizabilități și altor categorii vulnerabile', preciza Executivul la momentul respectiv. O altă prevedere este înființarea un Comitet interministerial pentru consolidarea capacității administrative în asistența socială, format din reprezentanți ai mai multor ministere, care să analizeze situația ocupării posturilor în domeniu și să propună soluții pentru asigurarea personalului necesar. Actul normativ introduce și un mecanism prin care se verifică dacă persoanele încadrate într-un grad de handicap pot conduce autovehicule în siguranță. 'în cazul în care diagnosticul medical este incompatibil cu șofatul, vor fi luate următoarele măsuri: suspendarea prestațiilor sociale până la reevaluarea medicală; obligativitatea reevaluării stării de sănătate; sancțiuni pentru prevenirea abuzurilor și recuperarea sumelor încasate necuvenit. Măsura nu afectează persoanele care au dreptul legal de a conduce, ci doar pe cele care, deși primesc sprijin social din cauza unei afecțiuni grave, continuă să conducă un autovehicul', informa Executivul. Alte măsuri incluse în ordonanța de urgență au în vedere ocuparea posturilor vacante în serviciile sociale pentru menținerea activității în centrele pentru persoane cu dizabilități sau vârstnice, dar și asigurarea în condiții optime a activității Caselor Teritoriale de Pensii. 'Această ordonanță reprezintă un pas important pentru asigurarea unui sistem de asistență socială eficient, protejând drepturile persoanelor vulnerabile și garantând utilizarea responsabilă a fondurilor publice', motiva Guvernul. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Uniți pentru România - discuții cu premierul desemnat/Ponta: Nu suntem anti-Veștea; o decizie - după prezentarea programului de guvernare
Fostul premier Victor Ponta, membru al grupului parlamentar Uniți pentru România, a afirmat, marți, că o decizie în privința susținerii premierului desemnat Adrian Veștea va fi luată după ce vor fi prezentate programul de guvernare și lista Cabinetului. 'Cred că a fost o discuție absolut normală, pentru că grupul Uniți pentru România este format, cu excepția mea așa mai bătrân și mai experimentat, din oameni la primul mandat și era normal să vorbească ei cu premierul desemnat. Au pus întrebări foarte serioase legate de Justiție, de Interne, de Legea pensiilor. Discuția a fost foarte bună, dar, pe altă parte, noi suntem 15 voturi. Vom lua decizia mâine sau după ce se prezintă Cabinetul, dacă se mai prezintă Cabinetul, dacă votăm sau nu. Dar nu suntem în niciun caz anti-Veștea', a declarat Ponta. întrebat despre prezența social-democratului Marian Neacșu la discuțiile lui Veștea cu grupul Uniți pentru România, el a răspuns: 'Eu sunt în relații foarte bune, în special cu eșalonul doi și trei din PSD, cu eșalonul 1 sunt prieten, dar mă mai dau afară ei când le zic eu ce greșesc. Foarte bine că a venit și domnul Neacșu. Poate să vină oricine. Eu pe domnul Veștea îl cunosc de pe vremea când era primar la Râșnov. (...) Mi se pare un om serios, priceput la administrația locală. (...) (Neacșu) a venit cu premierul. Nu l-am invitat. Faptul că a venit nu ne-a deranjat, nu ne-a bucurat, nu a fost nicio problemă'. Ponta a subliniat că nu s-a discutat despre funcții: 'Nu am discutat absolut nimic de nicio funcție. Grupul acesta, Uniți pentru România, (...) nu ne suim într-o mașină și ne bulucim la Vila Lac 1 să cerem vreo funcție. Chiar sunt oameni serioși. A venit premierul aici, am discutat lucruri serioase. Dacă trece Guvernul, foarte bine, dacă nu trece, o să discutăm'. Pe de altă parte, fostul premier i-a criticat dur pe miniștrii USR. 'îi văd ca pe o catastrofă mondială pe miniștrii USR, care au făcut și fac rău României și azi. Faptul că nu se regăsesc (în Guvernul Veștea) pentru mine a fost o bilă importantă albă. Dar, nu ne-a zis cine vor fi miniștrii. Eu l-am întrebat pe premierul desemnat de ministrul de Finanțe. (...) Mi-a zis că și l-ar dori pe domnul Nazare. Cred că e un om foarte priceput', a susținut Victor Ponta. Potrivit acestuia, dacă le spui 'adevărul' celor de la PSD și PNL 'te dau afară', așa cum crede că se va întâmpla și cu Adrian Veștea, care a afirmat că 'PNL trebuie să păstreze funcția de premier'. Despre o eventuală revenire în PSD, Ponta a spus: 'Eu am fost trimis la divizia mai mică. Suntem un grup mic. Nu a fost niciun fel de strategie. Ați văzut foarte bine că oamenii stau pe picioarele lor'. întrebat dacă este constituțional modul în care președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Adrian Veștea, Victor Ponta a opinat: 'Președintele a fost votat. (...) E constituțional să aleagă pe cine dorește, din moment ce partidele n-au propus. PSD, PNL nu au propus. Și atunci ce să facă? Trebuie să numească pe cineva președintele. Da, a făcut foarte bine că a numit pe cineva. E deja la a doua propunere, nu? (...) De când am fost eu premier, acum 11 ani, domnul Veștea cred că este al 12-lea premier. Suntem o țară de nebuni, trebuia să dăm faliment demult cu 11-12 premieri în 10 ani. E o nebunie'. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: * Anamaria Gavrilă (POT), după consultările cu Veștea: Avem deschiderea de a sprijini o soluție pentru România * Kelemen Hunor: Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor * Chiriță (UPR), după întâlnirea cu Veștea: Ne-a cerut votul; va fi o decizie a grupului, să vedem programul de guvernare * PNL: Adrian Veștea se situează în afara partidului prin continuarea demersului împotriva hotărârilor adoptate de conducere * Mihai Coteț (PNL Argeș): Rămân de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan * Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier * Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere * Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Anamaria Gavrilă (POT), după consultările cu Veștea: Avem deschiderea de a sprijini o soluție pentru România
Președintele Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a transmis la discuțiile pe care le-a avut marți cu premierul desemnat, Adrian Veștea, că POT are deschiderea de a sprijini măsuri și proiecte care răspund interesului național și contribuie la stabilitate, inclusiv prin susținerea unui Guvern ''responsabil''. Anamaria Gavrilă a avut o rundă de discuții cu Adrian Veștea, în cadrul consultărilor privind identificarea unor soluții pentru perioada dificilă pe care o traversează România, se arată într-un comunicat al partidului, transmis AGERPRES. 'Avem deschiderea de a sprijini o soluție pentru România cu o condiție clară: aceasta să servească și cerințelor celor 600.000 de cetățeni care au votat POT. Rolul nostru este să reprezentăm interesele lor și să ne asigurăm că deciziile luate țin cont de nevoile reale ale oamenilor', a declarat Anamaria Gavrilă. POT rămâne deschis unui dialog corect și va susține identificarea unor soluții responsabile, construite prin consultare și respect față de cetățeni, se mai precizează în comunicatul POT. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: * Kelemen Hunor: Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor * Chiriță (UPR), după întâlnirea cu Veștea: Ne-a cerut votul; va fi o decizie a grupului, să vedem programul de guvernare * PNL: Adrian Veștea se situează în afara partidului prin continuarea demersului împotriva hotărârilor adoptate de conducere * Mihai Coteț (PNL Argeș): Rămân de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan * Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier * Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere * Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Kelemen Hunor: Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor
Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor, consideră președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Consiliul Permanent (...) a analizat situația politică, echilibrul puterii în parlament și interesele comunității maghiare din Transilvania. în situația actuală, nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca RMDSZ (UDMR - n.r.) să participe la negocierile de formare a guvernului condus de Adrian Veștea sau să își asume un rol. (...) Continuăm să credem că este corect să pornim de la realitățile parlamentare. Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor și să convină asupra unei soluții fezabile, bazate pe un dialog politic deschis: un guvern majoritar sau un guvern minoritar, susținut de condiții clare', a scris Kelemen Hunor pe Facebook. Potrivit liderului UDMR, în spatele unui Guvern Veștea ar apărea doar 'o majoritate incertă, opacă și inacceptabilă din punct de vedere politic', care ar necesita 'și sprijinul partidelor extremiste', apreciind că o guvernare stabilă nu poate fi construită pe o astfel de bază politică. AGERPRES/(AS - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: * Chiriță (UPR), după întâlnirea cu Veștea: Ne-a cerut votul; va fi o decizie a grupului, să vedem programul de guvernare * PNL: Adrian Veștea se situează în afara partidului prin continuarea demersului împotriva hotărârilor adoptate de conducere * Mihai Coteț (PNL Argeș): Rămân de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan * Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier * Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere * Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Chiriță (UPR), după întâlnirea cu Veștea: Ne-a cerut votul; va fi o decizie a grupului, să vedem programul de guvernare
Liderul grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Chiriță, a declarat marți, după întâlnirea cu premierul desemnat Adrian Veștea, că acesta le-a cerut votul în favoarea învestirii Guvernului, dar decizia grupului va fi luată după ce vor primi un program de guvernare coerent și final. 'Am discutat cu domnul Veștea despre prioritățile grupului nostru parlamentar, despre măsurile pe care dorim să le regăsim în viitorul program de guvernare, sunt aceleași măsuri pe care le-am susținut și la consultările cu președintele Nicușor Dan, aceleași măsuri pe care le-am discutat cu premierul desemnat anterior, domnul Tomac, poziționarea grupului nostru nu diferă cu nimic față de parcursul pe care l-am avut până în acest moment', a spus Chiriță. El a precizat că deputatul PSD Marian Neacșu a asistat la discuție, dar nu le-a transmis nimic. Chiriță a mai spus că la întâlnire nu s-a discutat despre eventuale poziții în Guvern, ci strict de proiecte în viitorul Guvern. 'Nu am negociat nimic, întâlnirea nu a fost pentru negociere, a fost pentru a discuta aspectele care sunt prioritare pentru domnul Veștea în viitorul Guvern. Ne-a cerut votul, ăsta este și motivul pentru care a venit la întâlnire. Nu i-am spus că-l acordăm, va fi o decizie a grupului după ce vom avea din partea dânsului un program de guvernare coerent și final', a afirmat Chiriță. Potrivit acestuia, premierul desemnat nu a insistat pe lista Cabinetului propus, menționând că, în momentul de față, nu este definitivată. 'Sunt de părere că viitorul Cabinet va trebui să reflecte întocmai structura care susține viitorul Cabinet. Nu vreau să discut despre persoane, ar trebui să vedem care este structura finală de susținere a acestui Cabinet. O parte dintre măsurile pe care le-a adoptat nu au fost apreciate de noi', a adăugat Chiriță. Premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat marți, după discuțiile avute cu membrii grupului Uniți pentru România, că se va vedea la votul din plenul Parlamentului dacă va avea susținerea acestora pentru învestire. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Mihai Coteț (PNL Argeș): Rămân de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan
Senatorul liberal argeșean Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului, și-a reafirmat, marți, susținerea pentru președintele PNL, Ilie Bolojan, și direcția imprimată de acesta partidului. 'Convingerile mele nu sunt de vânzare și nu se negociază. Aleg să rămân acolo unde am fost și ieri: de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan pentru PNL, indiferent de cum încearcă unii să distorsioneze realitatea', a scris Coteț pe Facebook. în opinia sa, miza ultimelor săptămâni nu a fost doar formarea unui nou guvern, ci și capacitatea PNL de a rămâne 'fidel propriei direcții și electoratului său pe care l-a dezamăgit în numeroase rânduri'. 'Am fost mândru că, în ședința BPN de aseară, cu un vot reprezentativ, am spus NU asaltului orchestrat de mediatori și vechi jucători politici. Am spus NU compromisului. Am spus NU combinațiilor toxice. Am spus NU vechilor metehne ale clasei politice. Am spus NU jocurilor de culise. Am spus NU politicii făcute în interes de grup. Am spus NU trădării propriului electorat', se arată în mesaj. El consideră că, într-o democrație sănătoasă, partidele își aleg singure liderii, direcția și reprezentanții, nu le sunt impuse din exterior prin diverse mijloace. 'Pentru că atunci când un partid renunță la propriile principii sub presiune, pierde partidul. Și când toate partidele ajung să funcționeze astfel, pierde democrația. De aceea, orice zi în care PNL rezistă acestor presiuni este o zi bună nu doar pentru PNL, ci pentru sănătatea democratică a României', a mai transmis Mihai Coteț. Deputatul Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș, a anunțat în urmă cu o zi că a primit de la primarii din județ un mandat de susținere a premierului desemnat Adrian Veștea, subliniind că trebuie să existe o 'discuție pe fond' în partid dacă se merge pe linia liberal-conservatoare sau pe cea progresistă. 'Astăzi am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteț, mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea. Echipa mea este echipa primarilor din Argeș - oamenii care țin comunitățile noastre în picioare, zi de zi. în fața PNL sunt, practic, două scenarii. Primul: un premier liberal la guvernare. Adică PNL își asumă conducerea, păstrează inițiativa și rămâne acolo unde contează - la masa deciziilor. Al doilea: PSD și AUR la guvernare, iar PNL trimis în opoziție pentru ani buni de acum înainte. Nu trebuie să fii strateg ca să vezi care dintre cele două e în interesul partidului și, mai ales, al oamenilor. Eu vreau ca această comunitate argeșeană să fie ajutată de un premier liberal, nu condamnată de un Guvern PSD - AUR', a scris Gorghiu pe pagina sa de Facebook. Mihai Coteț a precizat, tot luni, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier. 'Nominalizarea lui Adrian Veștea, făcută peste capul conducerii PNL și fără consultare reală, creează un precedent periculos. Nu mai avem voie să lăsăm partidul să fie confiscat. Nu mai putem să permitem ca Partidul Național Liberal să fie marioneta unor grupuri de interese', a mai scris Coteț pe Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Președintele cere reexaminarea modificărilor din Legea minelor: Încalcă principiul bicameralismului
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG 77/2024, care modifică și completează Legea minelor nr. 85/2003. 'Considerăm că prin intervențiile operate la nivelul Camerei Deputaților, au fost întrunite criteriile esențiale ce stau la baza încălcării principiului bicameralismului, plasând pe o poziție privilegiată camera decizională și negând rolul de cameră de reflecție a Senatului', conform unui comunicat transmis marți de Administrația Prezidențială. Modificările aduse prin OUG vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităților miniere pentru societățile în insolvență și valorificarea golurilor miniere din saline pentru turism sau scopuri medicale. Senatul a aprobat, fără completări și modificări, Ordonanța de Urgență 77/2024. în schimb, la Camera Deputaților au fost adoptate mai multe amendamente în Comisia pentru industrii și servicii, care vizează: stabilirea taxei pentru utilizarea golurilor miniere, stabilirea redevenței apei minerale naturale în funcție de scopul utilizării, precum și controlul asupra respectării scopului declarat al utilizării apei minerale și al aplicării corecte a redevenței diferențiate. 'Se stabilește ca apei minerale pentru utilizarea în scopuri comerciale să i se aplice redevența stabilită prin lege pentru ape minerale, iar apei utilizate în scopuri terapeutice și balneare să i se aplice cota de redevență pentru ape minerale terapeutice, care este o cotă procentuală de 5% din valoarea producției miniere', se precizează în comunicat. Totodată, se introduce controlul asupra respectării scopului declarat al utilizării apei minerale și al aplicării corecte a redevenței diferențiate, care va fi realizat de către autoritatea competentă și de reglementare, în colaborare cu alte instituții cu atribuții în domeniu. De asemenea, Camera Deputaților a introdus un articol conform căruia: 'în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Instrucțiunile tehnice privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere, aprobate prin Ordinul nr. 241/2025 al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, se modifică și se completează conform completărilor aduse prin prezenta lege'. Președintele atrage atenția că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului. 'Se poate observa faptul că modificările aduse în camera decizională contravin intenției inițiatorului, acesta motivând adoptarea actului normativ cu privire la creșterea gradului de securitate și sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esențiale în sectoare industriale cheie pentru economia națională și europeană. Astfel, inițiatorul a avut în vedere doar materiile prime critice esențiale și nu apa minerală terapeutică, care este o resursă naturală de importanță strategică, dar nu se încadrează în categoria materiilor prime critice', se argumentează din comunicat. Camera Deputaților, subliniază șeful statului în cerere, a adus 'modificări substanțiale' formei legii adoptate de către Senat, modificări 'neavute deloc în vedere' de către Camera de reflecție. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii, a afirmat marți că se așteaptă la o flexibilizare a pozițiilor, apreciind că, în situația politică actuală, 'Ilie Bolojan nu mai poate fi premier'. 'Noi credem că, vă spun, când vorbim de un guvern majoritar și de refacerea fostei coaliții sau refacerea parțială a fostei coaliții, există un element foarte important pe care aș dori să-l enunț. Este evident, și așteptăm o flexibilizare a pozițiilor, dar este evident că altă aritmetică nu există în acest Parlament. Nu există altă aritmetică iar cred că este evident în această situație că domnul Bolojan nu mai poate fi premier. Nu mai poate fi premier. Și atunci, o flexibilizare ar însemna ca și PNL să devină pe această latură un pic, să fie mai flexibil, și să vedem dacă putem avea un guvern minoritar PNL, USR, UDMR și, eventual, sprijinit și de Partidul Social Democrat sau refacem vechea coaliție. Dar credem că numai prin dialog putem ajunge la aceste soluții. Și aici, când s-a creat această situație, cred că principala problemă a fost o lipsă de dialog din partea actorilor politici care au luat decizia de a ajunge în această situație', a declarat Csoma Botond la finalul unei ședințe a Consiliului Permanent al UDMR. întrebat dacă renunțarea la Ilie Bolojan ar fi o soluție care ar debloca această situație, Csoma Botond a răspuns: 'Eu cred că ar fi o soluție și totuși trebuie să avem un Guvern. Nu putem să mergem cu un Guvern interimar cu atribuții foarte puține până în septembrie. Trebuie să avem un Guvern cât mai repede'. El a adăugat că UDMR nu vrea să dea lecții PNL, dar Ilie Bolojan nu mai poate ajunge premier. 'Eu nu vreau, eu nu-mi permit sau UDMR nu-și permite să facem asemenea mesaje sau să dăm noi indicații Partidului Național Liberal. Dar credem cu tărie că există o situație politică în care, după analiza noastră, umilă, credem că domnul Bolojan nu mai poate ajunge premierul acestei țări și atunci trebuie să vedem ce soluții alternative ar exista și să refacem coaliția', a subliniat deputatul UDMR. întrebat dacă ar trebui să existe noi consultări pentru desemnarea unui premier care să aibă sprijin politic, el a spus: 'Acum cred că avem un premier desemnat. Dacă domnul Veștea ia decizia să renunțe la mandat, atunci sigur că ar trebui să avem noi discuții la Palatul Cotroceni'. De altfel, el a arătat că în ședința de marți în care UDMR a decis să nu participe la guvernare s-a făcut 'analiza lipsei dialogului', dialog care ar trebui reconstruit. 'Și am constatat că a lipsit cu desăvârșire acest dialog pe eșichierul politic din ambele părți, să spun așa, și credem că ar trebui să reconstruim dialogul. Nu ne-am uitat spre trecut, vă spun sincer, am încercat să ne uităm și să luăm această decizie cu gândul la viitor', a susținut Csoma Botond. Potrivit acestuia, ar trebui luată cât mai rapid o decizie politică. 'Ar trebuie să luăm o decizie politică cât mai rapid, să avem un Guvern cu atribuții depline. Și, sigur, trebuie să ne așezăm la masă și să avem un dialog cu partidele din fosta coaliție, cu domnul președinte Nicușor Dan, cu toate părțile implicate în această situație', a punctat el. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Cercetători decorați cu Ordinul 'Meritul Cultural', cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul deportărilor în Bărăgan
Președintele Nicușor Dan a semnat marți un decret pentru decorarea a trei cercetători, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul deportărilor în Bărăgan. Este vorba despre sociologul și cercetătorul Valeriu Antonovici, istoricul și cercetătorul Claudia-Florentina Dobre și despre Vultur Smaranda-Maria - eseist, cercetător și conferențiar universitar, reiese dintr-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială. 'în semn de înaltă apreciere pentru activitatea de excepție dedicată cercetării istoriei și memoriei colective, precum și pentru angajamentul constant în promovarea educației civice, a adevărului istoric și a valorilor democratice în rândul tinerelor generații, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler, Categoria H - 'Cercetarea științifică': domnului Antonovici Valeriu - sociolog și cercetător, doamnei Dobre Claudia-Florentina - istoric și cercetător, și doamnei Vultur Smaranda-Maria - eseist, cercetător și conferențiar universitar', se precizează în comunicat. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
PNL: Adrian Veștea se situează în afara partidului prin continuarea demersului împotriva hotărârilor adoptate de conducere
Prim-vicepreședintele Adrian Veștea se situează în afara Partidului Național Liberal, conform prevederilor statutului formațiunii, a precizat marți PNL. 'în ședința Biroului Politic Național din 15 iunie, Partidul Național Liberal a adoptat, în conformitate cu art. 111 din Statutul PNL, o serie de decizii obligatorii privind poziția partidului în actualul context politic. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului', se arată într-un comunicat al PNL. Liberalii consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus și susținut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Național. 'Potrivit art. 45 alin. (3) și art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toți membrii. Prin continuarea acestui demers împotriva hotărârilor adoptate de Biroul Politic Național, Adrian Veștea se situează în afara Partidul Național Liberal', se arată în comunicatul formațiunii politice. PNL reamintește că Biroul Politic Național a votat cu o majoritate clară împotriva participării partidului la un guvern cu PSD (39 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă, 4 abțineri), împotriva susținerii unui guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 2 abțineri) și pentru solicitarea adresată acestuia de a-și depune mandatul de premier desemnat (39 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 3 abțineri). Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul. Ulterior, el a declarat că nu are nicio emoție și garantează că nu o să îl dea nimeni afară din partid. 'Nu am o emoție, nu vă emoționați atât de tare pentru că nu o să mă dea nimeni afară, vă garantez că nu o să mă dea nimeni afară', a spus Veștea, care, în cursul zilei de marți, a avut discuții despre formarea viitorului său Cabinet cu reprezentanți ai mai multor grupuri parlamentare. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: * Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier * Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere * Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere
Premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat, marți, după discuțiile avute cu membrii grupului Uniți pentru România, că se va vedea la votul din plenul Parlamentului dacă va avea susținerea acestora pentru învestire. întrebat, după întâlnire, dacă are susținerea grupului Uniți pentru România, Veștea a răspuns: 'Vom vedea la timpul votului'. 'Eu am avut deschiderea de a avea o astfel de discuție, de a prezenta intențiile pe care le am în momentul în care voi fi învestit ca prim-ministru. Am un program de guvernare pe care nu l-am modificat, este același program de guvernare, și nu cred că este necesar ca la jumătatea anului fiscal să vii cu măsuri speciale și să începi să creezi un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar. Din acest motiv, am avut și am intenția să-l păstrez pe actualul ministru al Finanțelor. Am discutat cu domnul Nazare și urmează să mai aibă și el o discuție și în cursul zilei o să primesc această informație', a adăugat premierul desemnat. El a spus că tratează cu responsabilitate formarea unui nou Guvern. 'Voi face tot ceea ce îmi stă în putere, după priceperea și pregătirea pe care o am, în așa fel încât să depășim acest moment', a susținut Adrian Veștea, care a venit la întâlnirea cu parlamentarii din grupul Uniți pentru România alături de social-democratul Marian Neacșu. Premierul desemnat a precizat că stă de vorbă 'destul de des' cu președintele Nicușor Dan. 'Nu am o emoție, nu vă emoționați atât de tare, pentru că nu o să mă dea nimeni afară, vă garantez că nu o să mă dea nimeni afară', a susținut Veștea, întrebat dacă are emoții după ce PNL a decis să nu susțină instalarea unui Guvern condus de el, pe motiv că desemnarea s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Senator PNL de Alba: Bolojan se bucură de o susținere puternică în interiorul partidului
Senatorul PNL de Alba, Claudiu Vasile Răcuci, a transmis, marți, că Ilie Bolojan are o susținere puternică în interiorul partidului. 'PNL rămâne ferm atașat valorilor liberale și deciziilor luate, iar Ilie Bolojan se bucură de o susținere puternică în interiorul partidului, chiar dacă unii și-au propus să ne dezbine sau chiar să rupă PNL', a scris senatorul liberal pe pagina sa de Facebook. Claudiu Vasile Răcuci a arătat că forurile statutare ale partidului au decis, de cel puțin trei ori, că PNL nu va mai guverna alături de PSD. 'Așadar, PNL nu va vota un Guvern condus de Adrian Veștea, care nu este altceva decât un alt guvern PSD, deghizat în haine pro-europene', a menționat Răcuci. Senatorul PNL le-a mai transmis celor de la PSD să-și asume guvernarea. 'Pentru PSD am un singur mesaj: 'Ajunge! Până aici!' Fiți bărbați și asumați-vă voi guvernarea, nu fugiți de ea', a conchis liberalul. Deputatul Florin Roman, celălalt parlamentar liberal de Alba, a transmis luni, tot pe Facebook, că 'nu mor caii când vor câinii! Și nici liberalii când vrea sistemul!'. AGERPRES/ (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Dâmbovița: Filiala județeană PNL nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru
Filiala județeană Dâmbovița a PNL a anunțat, marți, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. 'Filiala PNL Dâmbovița a decis, prin vot, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, întrucât această propunere nu a fost decisă și validată în forurile de conducere ale Partidului Național Liberal, iar acesta a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru fără a avea susținerea formațiunii politice pe care ar trebui să o reprezinte', se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița. Conform documentului, liberalii dâmbovițeni consideră 'total greșită' atitudinea președintelui Nicușor Dan, care a decis să facă această nominalizare fără o consultare reală cu partidele parlamentare. 'O astfel de decizie, luată fără dialog instituțional și fără construirea unui consens politic, riscă să creeze tensiuni inutile și să afecteze stabilitatea politică. Conform Constituției României, președintele are rolul de mediator între puterile statului și între instituțiile statului, nu rolul de a se implica în jocuri politice sau de a genera conflicte între actorii politici', se precizează în comunicatul PNL Dâmbovița. De asemenea, în document se reiterează faptul că PNL i-a cerut lui Adrian Veștea să își depună mandatul de premier desemnat, solicitare căreia acesta nu i-a dat curs, dar și faptul că Biroul Politic Național al PNL a menținut decizia de a nu guverna cu PSD. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * UDMR a decis să nu intre la guvernare * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
UPDATE Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare
Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marți, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veștea, a anunțat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii. Decizia a fost luată într-o ședință maraton a Consiliului unional, votul fiind secret. 'Astăzi am luat decizia numai cu privire la intrarea la guvernare și am decis că UDMR nu va intra la guvernare. Motivele acestei decizii sunt următoarele: în acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă și stabilă în Parlamentul României pentru sprijinul guvernului Veștea. După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut și în presă, am văzut că ar fi nevoie și de voturile neafiliaților care provin din SOS și POT, am văzut că sunt diverse încercări și în privința AUR și n-am dori să ajungem în aceași barcă cu acești deputați și senatori neafiliați care vin din aceste partide. Acesta este un element principal care a guvernat decizia noastră', a declarat Csoma Botond la finalul ședinței. El a precizat că, potrivit Statutului UDMR, decizia finală aparține grupurilor parlamentare. 'Statutul UDMR prevede două elemente. Acum am decis în privința participării la guvernare și am decis în Consiliul Permanent că UDMR nu va face parte din guvern. Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar nu Consiliul Permanent ia decizia, dacă nu participăm la guvernare, atunci grupurile reunite din Camera Deputaților și Senat iau decizia în mod autonom și decizia finală va fi luată de grupurile parlamentare. Dar există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite și recomandarea e să nu votăm acest guvern, dar reiterez, și e foarte important, decizia finală aparține statutar grupurilor parlamentare', a explicat Csoma Botond. Potrivit acestuia, 'au fost niște discuții interne' în UDMR. 'Totuși, majoritatea care au luat cuvântul au fost de părere că în acest moment nu sunt condiții prielnice, condiții adecvate pentru a intra la guvernare. Stabilitate, pentru că nu vedem cum ar putea acest guvern să aibă stabilitate și după învestire. Și cred că există similitudini între poziția guvernului, situația parlamentară a guvernului Veștea și a guvernului propus și situația guvernul Tomac, pentru că nici la domnul Tomac n-am văzut această stabilitate. Exista poate șansa să fie învestit, dar după aceea ar fi trebuit să alerge după majoritate în Parlament, pentru că e foarte greu să te bazezi pe deputați și senatori foarte eterogeni și neafiliați', a subliniat deputatul UDMR. Csoma Botond a mai spus că 'premierul politic a fost un aspect', dar decizia luată de UDMR nu poate fi rezumată 'la faptul că acum s-a ajuns la un premier politic'. 'Am spus că ar fi mai bine să avem un guvern politic și un premier politic, dar sunt și alte condiții pe care trebuie să le analizăm', a punctat el. El a vorbit și despre al doilea motiv care a stat la baza deciziei UDMR: 'Al doilea motiv pentru care nu facem parte din acest guvern este că totuși revenim la poziția noastră anterioară. Noi am spus în repetate rânduri că situația ideală ar fi să avem din nou aceeași coaliție care a fost sau un guvern minoritar din unele partide din fosta coaliție. Noi credem, noi am crezut și după ce domnul Tomac a renunțat la mandat, că totuși se pot ivi anumite condiții prielnice, să avem o flexibilizare a pozițiilor foarte rigide care au existat. Știți, foarte multe linii roșii'. întrebat dacă în UDMR există posibilitatea unui vot deschis, respectiv fiecare parlamentar să decidă ce va face, Csoma Botond a răspuns: 'Nu cred. Totuși, cred că suntem o organizație politică disciplinată și, dacă avem o decizie în partid, atunci toți ar trebui să adopte aceeași poziție. Avem, sigur, o dispută în partid, avem diferite poziții, dar după ce luăm o decizie, eu cred că așa e normal'. Deputatul UDMR a adăugat că o decizie în privința votului va fi luată în funcție de Adrian Veștea. 'Să vedem ce decizie ia domnul Veștea - dacă vine sau nu în Parlament. Poate că se va întâmpla aceeași chestiune care s-a întâmplat și cu domnul Tomac - renunță la mandat - și atunci nu avem ce să mai decidem în grupurile parlamentare. E posibil și acest lucru', a afirmat el. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere * Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reiterat, marți, după expirarea ultimatumului dat de partid lui Adrian Veștea de a-și depune mandatul de premier desemnat, că parlamentarii liberali nu vor vota învestirea lui și îi solicită să renunțe la nominalizare. La ora 10:00, a expirat ultimatumul dat de PNL lui Veștea de a-și depune mandatul de prim-ministru desemnat. 'Biroul Politic Național al PNL a menținut decizia de a nu guverna cu PSD. Nu vom vota învestirea lui Adrian Veștea în postul de premier, pentru că este o decizie luată cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, în afara PNL, fără consultarea PNL. PNL îi solicită lui Adrian Veștea să își depună mandatul, ținând cont de faptul că nu are sprijinul PNL. Parlamentarii liberali nu vor vota Guvernul Veștea. Orice membru PNL care acceptă funcția de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatat de partid va fi exclus', a scris Motreanu, pe Facebook. El a subliniat că PNL își ia deciziile în interiorul partidului, nu acceptă decizii 'impuse din afară', iar 'democrația înseamnă decizii luate la vedere, împreună cu partidele votate de cetățeni, nu decizii luate în mod secret'. 'Considerăm necesară reluarea dialogului politic, iar solicitarea PNL către președintele României este de a convoca noi consultări pentru identificarea unei soluții clare și asumate. Toate opțiunile trebuie analizate transparent, inclusiv varianta unui Guvern minoritar, în baza unui acord național care să asigure stabilitatea țării. PNL trebuie să rămână un partid liber și fidel propriilor decizii', a transmis Dan Motreanu. Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul. 'Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și merg mai departe cu aceeași hotărâre. Nu caut confruntări și nu voi alimenta tensiuni. Cred că, mai ales în momente dificile, interesul țării trebuie să fie mai presus de orice calcul politic. Sunt convins că acest Guvern va trece, pentru că România are nevoie de stabilitate, de un Executiv funcțional și de decizii care nu mai pot fi amânate. Nu este momentul pentru ezitări sau calcule personale, ci pentru responsabilitate și curaj politic. Mergem înainte!', a scris Adrian Veștea, pe pagina sa de Facebook. Cu o seară în urmă, el primise un ultimatum din partea conducerii PNL, unde este prim-vicepreședinte al partidului, să își depună mandatul până marți dimineața la ora 10:00. 'Având în vedere că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață la ora 10:00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine', a declarat liderul PNL, Ilie Bolojan, la finalul ședinței Biroului Politic Național. Imediat după ședința conducerii liberalilor, Adrian Veștea a anunțat însă că nu își va depune mandatul. 'Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern funcțional', preciza, luni seara, Adrian Veștea pe pagina sa de Facebook. Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului, iar liberalii care vor accepta să facă parte din acest Cabinet și vor vota un astfel de Executiv își vor pierde calitatea de membri ai formațiunii. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat
Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Președintele filialei PNL Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu, a declarat, marți, că Adrian Veștea are obligația morală să își depună mandatul de prim-ministru. 'Biroul Politic Național al PNL a decis aseară, târziu, să nu susțină candidatura lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Rezultatul votului a fost unul clar și fără echivoc: 41 de voturi împotrivă, 13 voturi pentru și 2 abțineri. în aceste condiții, consider că domnul Veștea are obligația morală și politică de a-și depune mandatul până astăzi, respectând decizia democratică exprimată de forul de conducere al partidului', a precizat, pe pagina de socializare, liderul PNL Neamț. Laurențiu Leoreanu a adăugat că a susținut propunerea ca parlamentarii care ar vota în favoarea unui eventual Guvern Veștea să fie excluși din PNL. 'Deciziile partidului trebuie respectate, iar disciplina și responsabilitatea politică sunt esențiale în astfel de momente. Mai presus de orice, se vede un lucru important: PNL rămâne unit. Și aseară am avut încă o dovadă că nimeni din afara partidului nu poate decide în locul Partidului Național Liberal. Direcția PNL este stabilită de membrii și structurile sale statutare, prin vot și prin asumare politică', a mai spus Leoreanu. Deputatul Adrian Ciobanu, singurul parlamentar al PNL Neamț, a precizat pentru AGERPRES că va respecta decizia BPN. Duminică, în urma unei consultări interne, PNL Neamț a hotărât în unanimitate să îl susțină pe Ilie Bolojan. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat
Ultimatumul dat de conducerea PNL liberalului Adrian Veștea pentru a-și depune mandatul primit de la președintele Nicușor Dan de a forma Guvernul a expirat marți dimineața la ora 10:00. Biroul Politic Național al PNL i-a cerut luni seara premierului desemnat Adrian Veștea să își depună mandatul. 'Având în vedere că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață la ora 10:00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine', a declarat liderul PNL, Ilie Bolojan. Imediat după ședința conducerii liberalilor, Adrian Veștea a anunțat însă că nu își va depune mandatul. 'Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern funcțional', a scris Adrian Veștea pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul * Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul * Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea * Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea
Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, a declarat marți dimineața liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban. 'Partidul Național Liberal a hotărât în forurile statutare, în mod democratic, cu o majoritate largă, că nu susține învestirea unui guvern condus de premierul desemnat. Din acest moment, Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație, pentru litera și spiritul Constituției și pentru românii care l-au votat la alegerile prezidențiale', a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook. Conform acestuia, trebuie demarată o nouă rundă de consultări cu partidele politice parlamentare în vederea identificării unei soluții pentru depășirea crizei politice provocate de PSD. Acest lucru a fost solicitat, luni seara, și de conducerea PNL. 'Președintele l-a asigurat pe Veștea că există majoritatea pentru învestirea unui guvern. Această teoretică majoritate nu se poate realiza decât dacă se bazează pe posibilitatea de a determina votul a 40 - 50 de parlamentari din zona SOS, POT pentru învestirea guvernului. Pun și eu o întrebare. Nu retorică. Dacă există posibilitatea de a obține aceste voturi pentru învestirea unui guvern, de ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist PNL, USR, UDMR, ci preferă să forțeze un guvern PSD condus de un premier marionetă?', a mai scris Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, a declarat marți că premierul desemnat, Adrian Veștea, ar trebui să își depună mandatul iar președintele Nicușor Dan să convoace consultări cu partidele parlamentare, 'în spiritul și litera Constituției', pentru 'detensionarea situației și reconstruirea încrederii'. 'Nu cred că un Guvern Veștea poate aduce liniștea și echilibrul politic de care România are nevoie. După ziua de ieri, spectrul politic pare mai tensionat decât era chiar în momentul moțiunii de cenzură. Cred că domnul Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul, iar președintele Nicușor Dan să convoace consultări cu partidele parlamentare, în spiritul și litera Constituției. O astfel de decizie ar contribui la detensionarea situației și la reconstruirea încrederii', a scris rectorul pe Facebook. în opinia sa, partidele trebuie să accepte dialogul și compromisurile necesare întrucât 'au împins confruntarea foarte departe'. Potrivit rectorului SNSPA, fără negociere nu există politică, ci există doar confruntare permanentă, care nu produce guverne stabile, ci crize tot mai adânci. 'România are nevoie de o soluție politică inteligentă, nu de o victorie de etapă a unei tabere asupra celeilalte. în cele din urmă, stabilitatea și interesul public trebuie să fie mai importante decât orgoliile și calculele de moment', a mai susținut Remus Pricopie. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Abrudean: Nu poți vota un Guvern format pe încălcări ale deciziilor propriului partid
PNL are obligația să nu gireze formarea unui Guvern care se va afla sub semnul lipsei de legitimitate și al încălcării principiilor democratice, a declarat, luni, președintele Senatului, Mircea Abrudean, după decizia Biroului Politic Național al partidului de a nu susține Guvernul Adrian Veștea. 'Partidul Național Liberal a decis în această seară, pentru a patra oară, că nu vom fi parte a unui Guvern din care să facă parte PSD. De asemenea, forul de conducere al partidului a stabilit, cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri, că PNL nu va susține Cabinetul pe care Adrian Veștea încearcă să îl formeze', a scris Abrudean pe Facebook. Mircea Abrudean a menționat că PNL nu poate vota un Guvern format pe 'încălcări ale deciziilor propriului partid'. 'Neîncrederea este una dintre cele mai periculoase lucruri în actualul context și cred că avem obligația să nu girăm formarea unui Guvern care se va afla sub semnul lipsei de legitimitate și al încălcării principiilor democratice. în consecință, PNL îi solicită premierului desemnat să își depună mandatul', a mai arătat președintele Senatului. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)




















