Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) din Tulcea a făcut, luni dimineața, pe o rețea socială, apel la donatorii de sânge pentru a acoperi necesarul de produse în această perioadă, în contextul concediilor și a reținerii unor donatori de a se prezenta la unitate, pe fondul temperaturilor ridicate.
În mesajul făcut public, conducerea CTS amintește că orice donare înseamnă o șansă la viață pentru un pacient, dar aceasta se face în anumite condiții.
''Este o problemă recurentă cauzată în principal de plecarea donatorilor în concedii, plus căldurile extreme care duc la deshidratare, iar donatorul este mai rezervat în a veni la Centrul de sânge. Având experiența acestei perioade, permanent facem apel prin canalele de socializare, prin afișe la sediile unităților din județ și oamenii înțeleg'', a declarat pentru AGERPRES directoarea Centrului de transfuzii sanguine din municipiu, Georgeta Onofrei.
Pentru a-i sprijini pe pacienții din spitale, donatorii de sânge trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să nu fi avut o intervenție chirurgicală în ultimele șase luni, să nu urmeze tratamente pentru anumite afecțiuni și să nu fi consumat alimente grase sau băuturi alcoolice cu cel puțin 72 de ore înaintea donării.
Potrivit directoarei CTS Tulcea, donatorii beneficiază, pe lângă avantajele financiare, și de avantaje importante pentru sănătate, respectiv analize medicale gratuite. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Dana Lepădatu, editor online: Gabriela Badea)
Tulcea: Apel pentru donatorii de sânge, pe fondul scăderii rezervelor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. în perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din &ici
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astă









