Un elev a deschis focul marți la un liceu catolic din sudul Filipinelor, provocând moartea unui alt elev și rănind alți doi, după care s-a sinucis, au anunțat poliția și oficiali locali, relatează dpa, AFP și Reuters.
Atacul, al doilea incident armat produs într-o școală în decurs de două luni în Filipine, a avut loc la Universitatea Ateneo de Zamboanga, o instituție privată unde învață elevi de școală gimnazială și de liceu, situată în vestul insulei Mindanao.
Atacatorul a intrat într-o sală de clasă având asupra sa o pușcă și pistol și a deschis focul, a declarat primarul Khymer Alan Olaso. Elevul a avut, de asemenea, o cameră video asupra sa și a transmis în direct atacul, a mai spus el. El a împușcat un alt elev, iar apoi s-a sinucis.
Contul de Facebook al atacatorului a fost dezactivat.
Cursurile au fost suspendate în instituția de învățământ și elevii au fost evacuați din școală, iar poliția a lansat o anchetă.
'Unul dintre aspectele pe care ancheta noastră le va analiza este modul în care suspectul a introdus armele de foc în școală', a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției locale, Shellamie Chang.
'Știm cu toții că măsurile de securitate au fost sporite în școli', a mai spus ea.
Atacul a avut loc la două luni după ce doi adolescenți au deschis focul într-un liceu din orașul Tacloban, ucigând trei elevi și rănind 20 de persoane.
Deținerea legală de arme de foc este strict reglementată în această țară din Asia de Sud-Est, însă există o importantă piață neagră a armelor de foc. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Doi elevi morți într-un atac armat comis la un liceu catolic din Filipine

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Seismul de magnitudine 7,7 din Panama s-a soldat cu 27 de răniți și importante pagube materiale
Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade a declanșat panică vineri în Panama, provocând prăbușirea unor clădiri și surparea unor drumuri, în principal în partea centrală a țării, iar oficialitățile au raportat cel puțin 27 de răniți, conform celui mai recent bilanț, transmite sâmbătă AFP. 'A fost oribil, nu am mai
Zborul flydubai: Copilotul omanez plănuia un atac sinucigaș pe aeroportul din Tel Aviv (procuror EAU)
Copilotul omanez al zborului companiei flydubai cu destinația Tel Aviv a intenționat să preia controlul avionului plecat din Dubai și să prăbușească aeronava într-un terminal al aeroportului Ben Gurion pe 30 septembrie, într-un atac sinucigaș, planul fiind însă dejucat de celălalt pilot, a declarat vineri procurorul general al Emiratelor Arabe Unite (EAU),
Leon al XIV-lea aprobă alegerea lui Luis Tagle drept primul decan asiatic al Colegiului Cardinalilor
Papa Leon al XIV-lea a aprobat alegerea cardinalului filipinez Luis Tagle în funcția de decan al Colegiului Cardinalilor, a anunțat vineri Vaticanul, primul cleric asiatic ales în fruntea unui grup de elită care, la un moment dat, îl va alege pe succesorul lui Leon, informează Reuters. Fost episcop de Manila, Tagle este înalt de
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la un protest de amploare la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate
Câteva sute de protestatari s-au ciocnit vineri cu forțele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei manifestații organizate împotriva tăierilor bugetare planificate de guvernul federal belgian, relatează dpa. Protestatarii au aruncat cu obiecte în polițiști și au incendiat biciclete publice, a informat agenția de știri Belga. F
Franța: Peste 6.900 de rețineri de la începutul protestelor elevilor
Peste 6.900 de persoane au fost reținute de la începutul protestelor elevilor în Franța, declanșate în urmă cu aproximativ două săptămâni, 86% dintre aceste persoane fiind minori, și au fost inițiate proceduri judiciare împotriva a 2.376 dintre cei reținuți, conform datelor anunțate vineri de Ministerul francez al Justiției, relatează agenția EF
Poliția poloneză arestează adolescenți care au amenințat că după atacurile din școli va urma o 'vinere însângerată'
Poliția poloneză a anunțat vineri că a arestat mai mulți adolescenți, în special pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuțitul în școli, în timp ce autoritățile încearcă să îi calmeze pe cei îngrijorați că ar putea fi o 'vineri însângerată', transmite Reuters. Pe rețelele socia
Italia: Circa 30.000 de sticle de vin în valoare de cinci milioane de euro au fost furate de la o cramă
Prestigioasa cramă Marchesi Antinori din Toscana, în centrul Italiei, a raportat furtul a 30.000 de sticle de vin, evaluate la aproximativ cinci milioane de euro, în ceea ce ar fi cel mai mare jaf de vinuri din țară, potrivit ediției de vineri a ziarului Corriere della Sera, citat de EFE. Potrivit declarațiilor făcute de directorul
Turcia: Cinci morți, între care trei copii, după prăbușirea unei clădiri la Istanbul
Cinci oameni, între care trei copii, și-au pierdut viața joi dimineață la Istanbul, după ce primele trei niveluri ale unei clădiri cu șapte etaje s-au prăbușit, transmite AFP, care relatează că anunțul a fost făcut vineri de biroul guvernatorului orașului. 'Operațiunile de căutare și salvare în zona acoperită de dărâmătur









