Proporția tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani care nici nu studiază, nici nu lucrează a crescut în Germania în ultimii ani, de la 8,8% în 2022 la 10% în 2025, ceea ce echivalează cu unul din zece tineri din această țară, a informat luni Oficiul Federal de Statistică, Destatis, citat de EFE.
În ciuda creșterii înregistrate în Germania, proporția este relativ scăzută în comparație cu Uniunea Europeană (UE) în ansamblu, unde rata a fost de 12,9% în 2025.
Cele mai mici procente au fost înregistrate în Olanda (5,6%), Suedia (7,3%) și Cehia (7,6%), în timp ce cele mai mari procente de tineri NEET se găsesc în România (22,8%), Bulgaria (17,3%) și Franța (16,2%), potrivit Destatis.
În rândul femeilor din această grupă de vârstă, proporția celor care nici nu studiază, nici nu lucrează în Germania este puțin mai mare decât în rândul bărbaților: 10,5% pentru femei, comparativ cu 9,6% pentru bărbați.
La nivelul UE, cifrele sunt de 13,2% pentru femeile tinere și 12,5% pentru bărbații tineri.
În ceea ce privește situația tinerilor din orașele mari și din zonele rurale, panorama este inegală.
În Germania, tinerii din marile orașe erau mai predispuși să nu fie nici în sistemul de învățământ și nici angajați (10,6%) decât cei din zonele rurale (7,9%).
La nivelul UE, este valabil contrariul: tinerii din zonele rurale au fost afectați mult mai frecvent (15,4%) decât cei din marile orașe (11,5%). AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Seismul de magnitudine 7,7 din Panama s-a soldat cu 27 de răniți și importante pagube materiale
Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade a declanșat panică vineri în Panama, provocând prăbușirea unor clădiri și surparea unor drumuri, în principal în partea centrală a țării, iar oficialitățile au raportat cel puțin 27 de răniți, conform celui mai recent bilanț, transmite sâmbătă AFP. 'A fost oribil, nu am mai
Zborul flydubai: Copilotul omanez plănuia un atac sinucigaș pe aeroportul din Tel Aviv (procuror EAU)
Copilotul omanez al zborului companiei flydubai cu destinația Tel Aviv a intenționat să preia controlul avionului plecat din Dubai și să prăbușească aeronava într-un terminal al aeroportului Ben Gurion pe 30 septembrie, într-un atac sinucigaș, planul fiind însă dejucat de celălalt pilot, a declarat vineri procurorul general al Emiratelor Arabe Unite (EAU),
Leon al XIV-lea aprobă alegerea lui Luis Tagle drept primul decan asiatic al Colegiului Cardinalilor
Papa Leon al XIV-lea a aprobat alegerea cardinalului filipinez Luis Tagle în funcția de decan al Colegiului Cardinalilor, a anunțat vineri Vaticanul, primul cleric asiatic ales în fruntea unui grup de elită care, la un moment dat, îl va alege pe succesorul lui Leon, informează Reuters. Fost episcop de Manila, Tagle este înalt de
Ciocniri între manifestanți și forțele de ordine la un protest de amploare la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate
Câteva sute de protestatari s-au ciocnit vineri cu forțele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei manifestații organizate împotriva tăierilor bugetare planificate de guvernul federal belgian, relatează dpa. Protestatarii au aruncat cu obiecte în polițiști și au incendiat biciclete publice, a informat agenția de știri Belga. F
Franța: Peste 6.900 de rețineri de la începutul protestelor elevilor
Peste 6.900 de persoane au fost reținute de la începutul protestelor elevilor în Franța, declanșate în urmă cu aproximativ două săptămâni, 86% dintre aceste persoane fiind minori, și au fost inițiate proceduri judiciare împotriva a 2.376 dintre cei reținuți, conform datelor anunțate vineri de Ministerul francez al Justiției, relatează agenția EF
Poliția poloneză arestează adolescenți care au amenințat că după atacurile din școli va urma o 'vinere însângerată'
Poliția poloneză a anunțat vineri că a arestat mai mulți adolescenți, în special pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuțitul în școli, în timp ce autoritățile încearcă să îi calmeze pe cei îngrijorați că ar putea fi o 'vineri însângerată', transmite Reuters. Pe rețelele socia
Italia: Circa 30.000 de sticle de vin în valoare de cinci milioane de euro au fost furate de la o cramă
Prestigioasa cramă Marchesi Antinori din Toscana, în centrul Italiei, a raportat furtul a 30.000 de sticle de vin, evaluate la aproximativ cinci milioane de euro, în ceea ce ar fi cel mai mare jaf de vinuri din țară, potrivit ediției de vineri a ziarului Corriere della Sera, citat de EFE. Potrivit declarațiilor făcute de directorul
Turcia: Cinci morți, între care trei copii, după prăbușirea unei clădiri la Istanbul
Cinci oameni, între care trei copii, și-au pierdut viața joi dimineață la Istanbul, după ce primele trei niveluri ale unei clădiri cu șapte etaje s-au prăbușit, transmite AFP, care relatează că anunțul a fost făcut vineri de biroul guvernatorului orașului. 'Operațiunile de căutare și salvare în zona acoperită de dărâmătur









