Schimbările climatice provocate de activitatea umană au adus în acest an 30 de zile cu temperaturi periculoase în Spania între lunile iunie și august, în cursul unei veri în care temperatura medie a fost cu 2,2 grade Celsius peste cea normală, conform unei analize realizate de organizația științifică Climate Central, citată miercuri de agenția de presă EFE.
'Zilele de caniculă cu risc sporit' sunt, potrivit studiului, acele zile în care temperatura medie depășește 90% din valorile înregistrate în fiecare locație în perioada 1991-2020, un nivel de la care crește riscul pentru sănătate.
O persoană obișnuită din Spania a înregistrat 62 de zile de caniculă cu risc sporit, dintre care 30 nu ar fi avut loc fără încălzirea provocată de activitatea umană, conform calculelor Climate Central.
Dintre orașele spaniole analizate, Madridul a înregistrat 57 de zile de căldură cu risc, dintre acestea 41 fiind cauzate de schimbările climatice, în timp ce Barcelona a înregistrat 74, dintre care 19 sunt atribuite încălzirii globale.
Șapte dintre cele zece țări cu cele mai ridicate temperaturi anormale din lume sunt din Europa, potrivit Climate Central, care plasează Franța și Vaticanul la egalitate în fruntea acestui clasament, cu temperaturi estivale cu aproximativ 3,5 grade Celsius peste media din perioada 1991-2020.
În total, 54 de țări din lume, printre care Franța, Italia și Regatul Unit, au înregistrat cea mai caldă perioadă iunie-august cel puțin din 1970.
Peste 1.500 de milioane de persoane s-au confruntat cu cel puțin 30 de zile de căldură cu risc sporit din cauza schimbărilor climatice, în timp ce Asia a concentrat cea mai mare populație expusă, întrucât 2.800 de milioane de persoane, adică 58% dintre locuitorii săi, s-au confruntat cu cel puțin o lună de caniculă cu risc sporit.
Analiza acoperă 252 de țări, teritorii și dependențe, precum și 949 de orașe din întreaga lume și utilizează Indicele Schimbărilor Climatice (CSI) al Climate Central pentru a estima în ce măsură încălzirea provocată de om a crescut probabilitatea înregistrării temperaturilor observate.
Potrivit datelor Climate Central, România a înregistrat între lunile iunie și august o anomalie sezonieră a temperaturii de 0,8 grade Celsius (diferența față de valoarea normală) și 44 de zile cu temperaturi ridicate cu risc sporit, dintre care 26 nu ar fi avut loc în lipsa schimbărilor climatice. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Schimbările climatice au adus 30 de zile cu temperaturi periculoase în Spania în această vară; în România au fost înregistrate 26

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regatul Unit: Poliția recunoaște că perchezițiile în legătură cu arestarea fostului prinț Andrew au fost ilegale
Poliția britanică a recunoscut că perchezițiile efectuate în februarie în momentul arestării fostului prinț Andrew în cazul Epstein au fost 'ilegale', a declarat joi un judecător al înaltei Curți din Londra, relatează AFP. 'Faptul că mandatele de percheziție au fost anulate nu încheie ancheta și nici nu înseamnă
Zece marinari sunt dați dispăruți după ce nava lor a fost lovită de drone în Marea Neagră
Nouă marinari sirieni și unul egiptean sunt în continuare dați dispăruți după ce nava lor a fost scufundată marți în Marea Neagră, au anunțat joi autoritățile bulgare, care au încetat operațiunile de căutare, transmite AFP. Două nave - cargoul Alfa Watan sub pavilion togolez și Able sub pavilion Palau, ambele aparținând
Spania: Tristețe, furie și indignare la Madrid, după moartea pensionarei evacuate din apartamentul ei
Puerta del Sol din Madrid a fost cuprinsă de tristețe, furie și indignare în primele ore ale dimineții de joi, după ce s-a aflat de moartea lui Maricarmen Abascal, femeia în vârstă de 87 de ani care a fost evacuată din apartamentul ei și a devenit forța motrice din spatele protestelor față de criza locuințelor, informează EFE.
UPDATE/Un nou atac cu cuțitul la o școală din Polonia, soldat cu un mort și doi răniți
O femeie în vârstă de 37 de ani a murit în urma unui atac comis joi într-o școală din Polonia, a anunțat poliția, după ce anterior raportase că trei adulți au fost răniți într-un atac 'cu un obiect tăios' la o școală din centrul țării și că un adolescent de 15 ani a fost reținut, informează Reuters. EFE, care citează postu
SUA: Un bărbat condamnat pentru crimă a fost executat prin injecție letală în Texas
Un bărbat condamnat pentru crimă a fost executat miercuri seară în statul american Texas, aceasta fiind prima execuție din SUA după injecția letală eșuată din Tennessee de săptămâna trecută, au relatat media americane preluate joi de dpa. Jamaal Howard, în vârstă de 46 de ani, fusese condamnat la moarte în 2001 pe
Serbia/alegeri: Proteste la Belgrad împotriva restricțiilor privind votul din străinătate
Alegătorii sârbi au ieșit miercuri seara în stradă la Belgrad pentru a manifesta împotriva restricțiilor privind votul din străinătate, în perspectiva alegerilor legislative considerate cruciale ce vor avea loc peste circa două săptămâni, relatează dpa. Peste 1.000 de persoane s-au adunat în fața Comisiei el
Christa Pike, o condamnată care a scăpat de o execuție în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate
Christa Pike, o condamnată care a supraviețuit execuției sale în Statele Unite, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparatele care o țineau în viață cu puțin timp înainte de a-și reveni, au afirmat avocații săi, la o săptămână după acest fiasco inedit care reaprinde dezbaterea privind pedeapsa capitală, scrie AFP.
Spania: Pensionara evacuată care a stat la originea mișcării de protest privind locuințele a murit
Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat manifestații uriașe împotriva crizei locuințelor din Spania și, în cele din urmă, alegeri anticipate, a murit miercuri, a anunțat un sindicat al chiriașilor, notează AFP. 'Cu regret anunțăm că Maricarmen a decedat astăzi', a indicat Uniunea chiriașilor din Madrid într









