O șoferiță a intrat joi seară cu autoturismul în geamurile unui supermarket din municipiul Brăila, după ce a încurcat comenzile mașinii, informează Inspectoratul Județean de Poliție.
Polițiștii Biroului Rutier Brăila, sosiți la fața locului în urma unui apel la 112, au constatat că femeia, în vârstă de 46 de ani, aflată la volanul autoturismului, ar fi lovit geamurile din sticlă ale societății comerciale în momentul plecării de pe loc.
''Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale. Polițiștii au stabilit că o femeie de 46 de ani, din Brăila, aflându-se la volanul unui autoturism, la plecarea de pe loc din parcare, ar fi lovit geamurile din sticlă ale unei societăți comerciale. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale'', a transmis IPJ Brăila.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Aceasta va fi sancționată conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precizează IPJ Brăila. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Andreea Preda, Gabriela Badea)
Brăila: O șoferiță a intrat cu mașina în geamurile unui supermarket

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Zeci de soiuri de tărtăcuțe cu forme spectaculoase, simboluri ale toamnei și ruralului de odinioară, păstrate de BRGV (GALERIE FOTO)
Peste 60 de soiuri de tărtăcuțe și tigve, în formă de ghindă, clepsidră, pară, cu 'negi' sau cu 'degete' se regăsesc în portofoliul Băncii de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău, simboluri ale toamnei, în strânsă legătură cu lumea rurală de odinioară.
Gorj: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în septembrie
Gorj: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei, aplicate de inspectorii de muncă în septembrie
Gala Korea Corner - miercuri, la Universitatea Româno-Americană; muzică, dans K-Pop și degustare de vinuri coreene
Muzică live, dans K-Pop, un recital de nai susținut de un discipol coreean al lui Gheorghe Zamfir și o degustare de vinuri tradiționale coreene sunt în programul Galei Aniversare Korea Corner - A Wave of K-Pop, care are loc miercuri, la Universitatea Româno-Americană. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, Ga
Timiș: Eveniment 'The Woman Connect' - femeile antreprenor, încurajate să-și folosească vizibilitatea
La Timișoara s-a desfășurat, marți seara, o întâlnire a echipei The Woman Connect cu femei antreprenor din diverse domenii din municipiu, având ca obiectiv promovarea de bune practici în business, leadership-ul feminin, dar și prezentarea de femei care au avut succes în carieră. Viceprimarul municipiului Timișoara
Arad: Sute de participanți la comemorările maghiare din Parcul Reconcilierii
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac. Ceremoniile au
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor: Doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor, Mihai Neacșu, a atras atenția, marți, asupra faptului că doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică, de teama stigmatului. El a făcut aceste precizări în cadrul
VIDEO Organizatorii competiției de drift desfășurate în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Organizatorii competiției de drift desfășurate recent în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, după ce comisarii instituției au constatat niveluri ridicate de zgomot, gaze de eșapament, fum și particule generate de uzura anvelopelor. 'Spectacolul auto din centrul Capitalei a lăsat în urmă mai m
UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești, un cetățean turc în vârstă de 58 de ani, a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanții Poliției Vâlcea. Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până acum, s-a stabilit









