Forumul Regional Smart Village a prezentat la Buzău, în premieră, modul în care tradițiile și soluțiile tehnologice pot fi utilizate în scopul înființării de la zero a unor sate inteligente, concept care, din perspectiva administrației județene, deși nu poate fi introdus într-un timp foarte scurt, oferă viziuni de atragere a unor fonduri europene și schimburi de informații în ceea ce privește dezvoltarea comunităților locale.

Miercuri a debutat la Buzău Forumul Regional Smart Village, un eveniment dedicat dezvoltării rurale, prin intermediul căruia autoritățile locale au putut afla detalii referitoare la politici publice și soluții concrete pentru comunități smart și sustenabile, accesarea fondurilor pentru energie verde, digitalizare și proiecte de dezvoltare rurală, fiind totodată lansate două cursuri intensive susținute de traineri autorizați.

Potrivit organizatorilor, conceptul de 'Smart Village' se referă la înființarea de noi localități care să se poată autofinanța și susține prin implementarea unor proiecte în agricultură, energie sau în orice alt domeniu specific zonei în care se află.

'Discutăm de un concept 'Smart Village' integrat, construirea de sate românești de la zero, care să devină independente atât energetic, cât și să se autofinanțeze, pentru că noi căutăm și surse de finanțare. În primul rând, Buzău poate să devină un hub energetic pe zona de Sud și venim cu câteva soluții. Se pleacă, în primul rând, de la o viziune, de la un proiect și se alege zona cea mai bună din județul Buzău unde permite înființarea unui astfel de smart village. Este nevoie de a construi pe o suprafață de teren și trebuie să vedem ce UAT-uri mai au astfel de terenuri. Cei care fac parte din acest sat inteligent sunt și coacționari la ceea ce înseamnă cooperativele agricole, ferme. Pornim simplu, spre exemplu pe 50 de hectare de teren, vedem analiza unui arhitect, cu un plan urbanistic și cu autoritățile locale. Dacă pe 50 de hectare putem construi, să zicem, 50 de case, lângă acelea încep să fie construite fermele care vor fi ale proprietarilor. Pot să facă o ciupercărie, putem lua pe zona piscicolă, mai ales că aveți zone cu ape curgătoare, putem lua zona de energie, în care intră baraje, fotovoltaice, biomasă și partea de eoliene', a declarat miercuri, în debutul forumului, manager de proiect Viorel Stoica.

Satul inteligent, susține specialiștii, presupune utilizarea tehnologiei în activitățile tradiționale specifice mediului rural.

Pentru derularea activităților agricole sunt folosite concepte și soluții tehnice de ultimă generație care să le înlocuiască pe cele clasice.

'Sat inteligent pentru că folosește partea, să zicem, tradițională cu componenta de cercetare de ultimă generație. Gândim de la sistemul de supraveghere, sisteme de încălzire. Nu o să mai mergem cu cenușă, cu lemne și așa mai departe. Partea de crescătorie de animale, nu mai mergi cu ele cum era pe vremuri. Ai totul concentrat, faci magazine cu desfacere direct de la producător. Toată lumea vorbește de sisteme bio, de mâncare sănătoasă, dar, din păcate, noi nu mai avem mâncare sănătoasă. În județul Buzău aveți șansa, pentru că aveți acea bază genetică cu semințe naturale. Asta e o mină de aur ce aveți dumneavoastră aici. Numai că oamenii trebuie să se unească', a explicat organizatorul.

Evenimentul organizat la Consiliul Județean Buzău a fost apreciat de administrația județeană, în contextul în care anumite soluții prezentate pot fi puse în practică prin atragerea de fonduri europene.

'Ne bucurăm că această primă ediție a forumului regional se ține la Buzău, este un eveniment important pentru comunitățile locale, pentru că ne dă posibilitatea și avem ocazia să dezbatem împreună, să ne prezentăm ideile unii celorlalți, să luăm exemple de bune practici. Cred, cu siguranță, că programul va da noi oportunități de atragere de fonduri europene și multe alte lucruri care să ducă comunitățile noastre locale în direcția de smart village. Nu cred că după astea două zile vom avea cu toții satele inteligente, dar cu siguranță este un prim pas și este foarte important acest lucru', a declarat, în cadrul întâlnirii, vicepreședintele CJ Buzău, Costin Stanciu.

Forumul se desfășoară în perioada 15-16 octombrie, cu participarea primarilor și a reprezentanților administrației județene. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)