Autoritățile au primit anul acesta 61 de apeluri la 112 în care era semnalată prezența unor urși, în condițiile în care pe tot parcusul anului trecut au fost 79 de astfel de situații, a anunțat joi, într-o conferință de presă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Cele mai multe apeluri au venit din comuna Bicaz Chei, unde au fost înregistrate 13 prezențe ale ursului, dar și din municipiul Piatra-Neamț, unde au fost zece astfel de cazuri.
Inspectorul șef al ISU Neamț a precizat însă că există tot mai multe situații în care oamenii nu mai sună la 112 după ce sesizează prezența ursului, pentru că s-au obișnuit ca animalul să plece.
'Din discuția cu persoanele din localitățile în care prezența ursului este una destul de ridicată, apare o tendință a cetățeanului de a nu mai suna la 112. Dacă l-a văzut o zi, două, trei, știe că vine în grădină și că va pleca și nu mai sună. Dar, oricât de frecvente ar fi aparițiile lor, acestea nu duc la domesticirea urșilor. Va reacționa ca un animal sălbatic cu care nu trebuie să interacționăm sub nicio formă', a declarat generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț, colonelul Radu Olariu, a subliniat că urșii care apar în zonele locuite nu se mai sperie atunci când sunt fugăriți înspre pădure.
'Noi am remarcat de-a lungul intervențiilor că ursul s-a obișnuit cu noi. Semnalele acustice și luminoase pe care le folosim în mod constant nu îl mai sperie, nu au niciun efect. (...) Rămâne în continuare intenția noastră de a convinge cetățenii să anunțe de fiecare dată, prin orice mijloace, comitetele locale pentru situații de urgență sau prin 112 despre prezența urșilor, urmând ca noi să intervenim fără să avem evenimente de nedorit', a precizat inspectorul șef al IJJ Neamț.
O situație alarmantă pe care au sesizat-o jandarmii este aceea a oamenilor care, în cazul apariției unor animale sălbatice, se adună 'ca la urs', potrivit zicalei. Acest fapt îngreunează intervenția autorităților și îi pune în pericol pe curioși.
Anul acesta au fost împușcați doi urși care veneau în mod repetat în zonele locuite, unul în Piatra-Neamț, pe 13 mai și altul în comuna Bicaz Chei, o lună mai târziu.
Potrivit estimărilor autorităților, pe teritoriul județului Neamț sunt circa 770 de urși, în condițiile în care arealul necesar este doar pentru maxim 100 de urși. AGERPRES/(A - redactor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)
Neamț: Sesizările privind apariția unor urși de la începutul anului, cât aproape tot anul trecut

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla
VIDEO Buzău: Simulare de intervenție a pompierilor la un accident chimic într-o fabrică, cu răniți și pagube materiale
Un exercițiu ce a vizat un accident chimic la o fabrică având și activități de depozitare produse periculoase, soldat cu pagube materiale și persoane rănite, a fost desfășurat, joi, de 50 de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.
Vâlcea: Accident rutier între un microbuz și un autoturism, la Mateești; a fost activat Planul Roșu de intervenție
Autoritățile din Vâlcea au activat Planul Roșu și intervin de urgență, joi, la un accident rutier produs în comuna Mateești, între un microbuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, mai multe persoane sunt rănite, la locul accidentului fiind trimise echipaje medicale atâ
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare
Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare D
IGSU: 140 de salvatori au participat la stingerea incendiilor din Valea Cernei; riscul de propagare se menține ridicat
Circa 140 de pompieri, salvamontiști, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență au acționat, miercuri, pentru localizarea, izolarea și stingerea focarelor active din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Intervenția echipajelor terestre a fost sprijinită de două elicop









