O femeie în vârstă de 75 de ani a ajuns, sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului 'Sf. Spiridon' din Iași, după ce i s-a făcut rău într-o stație de autobuz din cauza căldurii.

Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că femeia a leșinat din cauza căldurii, iar în cădere a suferit mai multe contuzii.

Un echipaj medical sosit la fața locului a transportat-o la UPU pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Medicii recomandă să evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11:00 - 18:00. Dacă sunteți nevoiți să ieșiți afară, purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise. Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, spun specialiștii.

'Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă. Beți zilnic minim 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15-20 minute. Nu consumați alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai verde sau negru, sucuri de tip cola) sau care au un conținut ridicat de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice', a transmis Direcția de Sănătate Publică Iași.

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Alte știri din categorie

Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
Social09.10. 20:32

Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Social09.10. 20:25

Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Social09.10. 18:34

Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc

Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi

Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Social09.10. 18:04

Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă

Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,

Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc
Social09.10. 16:15

Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc

Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. în cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost

Caraș-Severin: Accident rutier între două trotinete electrice, la Reșița; unul dintre conducători era băut
Social09.10. 16:04

Caraș-Severin: Accident rutier între două trotinete electrice, la Reșița; unul dintre conducători era băut

Două trotinete electrice au fost implicate într-un accident pe un bulevard din municipiul Reșița, după ce unul dintre bărbații care conduceau aceste vehicule a intrat pe trotuar fără să se asigure și nu a fost observat la timp de un altul, care circula în zonă, a transmis, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin. Eveni

Vrancea: Specialiști în seismologie și construcții, reuniți la Focșani; prevenția și siguranța clădirilor, în centrul dezbaterilor
Social09.10. 16:03

Vrancea: Specialiști în seismologie și construcții, reuniți la Focșani; prevenția și siguranța clădirilor, în centrul dezbaterilor

Dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, îmbunătățirea normativelor de construcție și, mai ales, reducerea vulnerabilității fondului construit existent sunt câteva dintre direcțiile necesare pentru diminuarea riscului seismic în România, au arătat, vineri, specialiștii reuniți la Focșani, la cea de-a IV-a ediție a Conferinței de Seismologie &#39

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni
Social09.10. 14:57

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni. în baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului, prelungirea se va aplica pentru perioada 15 octombrie 2026 - 15 aprilie 2