Aproape 9.000 de bihoreni din comunele Derna și Popești se confruntă cu o criză severă de apă, după ce seceta a dus la epuizarea surselor locale. În ambele comune, administrațiile locale susțin că, fără sprijin financiar guvernamental, nu pot rezolva rapid criza.
În timp ce la Derna apa este adusă cu mașinile de la peste 30 de kilometri distanță, la Popești râul Bistra a secat complet, iar localnicii sunt nevoiți să cumpere apă potabilă.
În Derna, cei aproximativ 2.300 de locuitori primesc apă cu porția, după ce, din 6 august, primăria a început să transporte apă din Viișoara.
'Mergem câte patru, cinci, șase mașini, dar și din ele au căzut deja două', a declarat, marți, pentru AGERPRES, primarul Daniel Segheciu.
Criza a multiplicat de aproape zece ori consumul de motorină al administrației: de la 1.000-1.200 de litri pe trimestru, la 900-1.100 de litri pe săptămână.
Primăria caută o soluție definitivă și a început prospecțiuni geofizice pentru un foraj industrial, investiție estimată la circa un milion de lei. Administrația cere sprijin financiar de urgență de la Guvern.
La Popești, situația afectează aproximativ 6.400 de locuitori. Râul Bistra, principala sursă de alimentare a stației locale, a secat în zona de captare, iar administrația condusă de primarul Dacian Cheregi poate asigura în prezent doar apă menajeră, adusă din Barajul Suplacu de Barcău. Pentru apă potabilă, oamenii trebuie să apeleze la magazine.
'Este foarte dificil, mai ales în zona centrală, unde avem blocurile și aprovizionarea este mai complicată', a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cheregi.
Pompierii intervin cu cisterne pentru asigurarea necesarului de apă menajeră, iar autoritățile caută soluții prin foraje de adâncime. Și la Popești a sosit o echipă de prospecțiuni pentru a căuta o sursă de apă. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Bihor: Comunele Derna și Popești suferă o criză severă de apă; autoritățile cer sprijin guvernamental

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









