Seceta continuă să afecteze sever județul Bihor, unde opt UAT-uri, cu 35 de localități, se confruntă cu restricții sau probleme în alimentarea cu apă potabilă. Cele mai grave situații sunt în Derna și Popești, unde sursa de apă de suprafață a secat complet.
'Din păcate, situația din punct de vedere hidrologic nu s-a îmbunătățit foarte mult. Avem în acest moment un număr de opt UAT-uri afectate la nivelul județului Bihor', a declarat, joi, în Colegiul Prefectural, directorul tehnic al ABA Crișuri, Simona Andrișca.
Potrivit acesteia, în șase UAT-uri - Remetea, Curățele, Șuncuiuș, Țețchea, Vadu Crișului și Buntești - sunt instituite restricții pe timpul nopții, iar în Buntești apa este oprită și ziua, între orele 12:00 și 17:00. În Derna și Popești, alimentarea este afectată de secarea completă a râului Bistra, sursa de apă a celor două comune.
'Cea mai acută problemă se manifestă în Derna și Popești și, în general, în bazinul hidrografic al râului Barcău', a precizat Andrișca.
În acumularea Sălard mai sunt aproximativ 2,35 milioane de metri cubi de apă, față de șase milioane de metri cubi cât este nivelul normal de retenție, iar aportul afluent este zero. ABA Crișuri recomandă primăriilor să-și regândească sursele de alimentare cu apă, în condițiile accentuării secetei hidrologice.
Pentru Popești sunt pregătite foraje pentru identificarea unor noi surse de apă. Prefectul Marcel Dragoș spune că lucrările ar putea începe în perioada următoare.
'Am rugat și firma pe care au contractat-o să depună un efort suplimentar și să încerce să rezolve problema forajului. Este aceeași firmă care a avut probleme la începutul anului, în comuna Sântimbreu. De această dată, le-am solicitat sprijinul. Bineînțeles, în aceste zile își mută utilajele și se vor apuca de lucrările de forare', a menționat prefectul.
Marcel Dragoș consideră că sunt necesare soluții pe termen lung pentru reținerea apei și anunță discuții cu UAT-urile în luna septembrie, inclusiv pentru decolmatarea și refacerea unor canale.
'Cred că va fi necesar ca, în cursul lunii septembrie, să ne așezăm la masă și, împreună cu UAT-urile, să gândim, acolo pe plan local, soluții de menținere și de reținere a apei cât mai mult, astfel încât, pe perioada de vară, să nu ne mai întâlnim cu acest fenomen al secetei', a mai declarat, pentru AGERPRES, prefectul.
Prefectura centralizează și cheltuielile suportate de primării pentru intervențiile provocate de secetă. Primăriile trebuie să comunice cheltuielile cu motorina, transportul și închirierea cisternelor, care vor fi centralizate și transmise Ministerului pentru alocarea, cel mai probabil în septembrie, a fondurilor necesare decontării.
De asemenea, pentru foraje și prospecțiuni, comunele Popești și Derna vor transmite solicitările de finanțare, urmând ca acestea să fie centralizate și înaintate împreună pentru obținerea fondurilor necesare. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Bihor: Seceta se agravează în județ: opt UAT-uri și 35 de localități afectate de lipsa apei potabile

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









