Rata șomajului la nivelul județului Bistrița-Năsăud a început să crească, ajungând, la sfârșitul lunii iulie, la 3,42%, fiind resimțite, astfel, efectele concedierilor colective anunțate în primăvară, care vizau peste 900 de persoane.
Directoarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Angela Koos, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că, pe fondul scăderii ofertei de locuri de muncă, nu au putut fi găsite soluții pentru toți cei care au fost disponibilizați, mai ales în zona industrială.
'Încet, încet, încep să se vadă efectele concedierilor colective anunțate la începutul anului. Noi le-am oferit servicii de informare, mediere, consiliere, am încercat să îi mai plasăm la locuri de muncă. Din păcate, și locurile de muncă sunt în scădere, și atunci i-am înregistrat ca șomeri', a spus Koos.
Șefa AJOFM Bistrița-Năsăud a adăugat că, în pofida faptului că nu s-au anunțat alte concedieri colective, angajatorii din domenii precum prestări de servicii sau HoReCa au continuat să facă ajustări în privința personalului.
'Pe concediere colectivă nu au mai venit, dar disponibilizări de la societăți mici, da. Șomerii ne spun, tot mai mulți, că vin după ani de muncă în diferite domenii, unde li s-a pus în vedere că urmează disponibilizări, deci este o constricție clară pe piața angajărilor', a menționat Angela Koos.
Potrivit datelor comunicate, joi, de AJOFM Bistrița-Năsăud, la sfârșitul lunii iulie, erau înregistrați 3.814 șomeri (din care 1.999 femei), rata șomajului fiind de 3,42%, în creștere cu 0,12 puncte procentuale față de luna anterioară.
Din totalul de 3.814 persoane înregistrate în evidențele AJOFM, 1.631 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 2.183 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.752 dintre șomeri provin din mediul rural, iar 1.062, din mediul urban.
Categoria de vârstă cu cei mai mulți șomeri este cea de peste 55 de ani, cu 1.153 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, reprezentând peste 30% din total.
Întrebată care sunt șansele persoanelor trecute de 55 de ani de a se angaja, șefa AJOFM Bistrița-Năsăud le-a apreciat ca fiind 'relativ reduse', dar consideră că subvențiile oferite de stat pot constitui o motivație pentru angajatori.
'În măsura în care locurile de muncă vacante sunt mult diminuate, șansele, la ora actuală, sunt relativ reduse. O ușoară creștere o să aibă loc datorită faptului că se implementează acum măsurile de subvenționare a locurilor de muncă, mai ales pentru persoanele peste 50 de ani, și deja avem multe solicitări', a afirmat Angela Koos.
Statul subvenționează cu 2.250 de lei pe lună, timp de un an, locurile de muncă oferite persoanelor peste 50 de ani, celor care mai au doi ani până la pensie, unicilor întreținători de familie, femeilor care au născut cel puțin trei copii, victimelor violenței sau ale traficului de persoane, șomerilor de lungă durată sau tinerilor din categoria NEET.
Pentru programele de ucenicie, subvenția poate fi acordată timp de până la 36 de luni. AGERPRES/(A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Bistrița-Năsăud: Rata șomajului, în creștere, ca efect al concedierilor colective din primăvară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'în noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie









