Un bărbat a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul, miercuri, în localitatea Brateiu, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Potrivit sursei citate, ISU Sibiu a intervenit în localitatea Brateiu pentru a acorda asistență medicală unui bărbat care se afla într-un tractor și s-a răsturnat.

Foto: ISU Sibiu
La locul incidentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ cu medic.
'Ajunse la fața locului, echipajele au constatat că o persoană de sex masculin este încarcerată. Aceasta a fost extrasă din vehicul, însă din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața. Medicul prezent la fața locului a declarat decesul bărbatului', au transmis reprezentanții ISU Sibiu. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)










