Social
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Timiș: Eveniment 'The Woman Connect' - femeile antreprenor, încurajate să-și folosească vizibilitatea
La Timișoara s-a desfășurat, marți seara, o întâlnire a echipei The Woman Connect cu femei antreprenor din diverse domenii din municipiu, având ca obiectiv promovarea de bune practici în business, leadership-ul feminin, dar și prezentarea de femei care au avut succes în carieră. Viceprimarul municipiului Timișoara
Arad: Sute de participanți la comemorările maghiare din Parcul Reconcilierii
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac. Ceremoniile au
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor: Doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică
Directorul Centrului Național de Cultură a Romilor, Mihai Neacșu, a atras atenția, marți, asupra faptului că doar o treime dintre romi își asumă identitatea etnică, de teama stigmatului. El a făcut aceste precizări în cadrul
VIDEO Organizatorii competiției de drift desfășurate în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Organizatorii competiției de drift desfășurate recent în Piața Constituției au fost amendați cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, după ce comisarii instituției au constatat niveluri ridicate de zgomot, gaze de eșapament, fum și particule generate de uzura anvelopelor. 'Spectacolul auto din centrul Capitalei a lăsat în urmă mai m
UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești
Șoferul autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești, un cetățean turc în vârstă de 58 de ani, a fost rănit, fiind transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanții Poliției Vâlcea. Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până acum, s-a stabilit
Giurgiu: Incendiu la bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, de la un aparat de tăiere
Pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bordul unei nave dezafectate de la malul Dunării, flăcările s-au manifestat pe o suprafață de 400 de metri pătrați, iar în apropierea zonei afectate de incendiu se aflau 10 tuburi cu acetilenă și două butelii de aragaz. 'Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervin
(P) Când se schimbă anvelopele de iarnă și ce spune legea
Anvelopele potrivite pentru sezonul rece au un rol important în menținerea aderenței atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Mulți șoferi se întreabă când se schimbă anvelopele de iarnă și dacă există o dată stabilită prin le
Gorj: Incendiu într-o zonă greu accesibilă din Rânca; o aeronavă a MApN a intervenit în sprijinul pompierilor
Pompierii intervin, marți, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit în zona golului alpin din stațiunea montană Rânca, accesul fiind dificil în zona în care se manifestă flăcările, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia,
Gorj/Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit luni din cauza unei avarii, disponibil pentru pornire joi
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia, oprit luni din cauza unei avarii, o să fie disponibil pentru pornite joi, la schimbul I, mai repede decât se preconiza inițial, au declarat marți, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Potrivit sursei citate, este singurul grup care funcționează la Termoc
MAI: 95% dintre români ar folosi RO Wallet, portofelul european pentru identitate digitală al României
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat marți, într-un webinar public, stadiul proiectului RO Wallet și rezultatele sondajului național privind portofelul digital, potrivit căruia 95% dintre românii chestionați ar folosi RO Wallet - portofelul european pentru identitate digitală al României. 'Sondajul a fost realizat &i
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcărești
Administrația Parcului Natural Văcărești îi invită, pe 17 octombrie, pe copii și părinți să descopere împreună natura sălbatică din mijlocul Bucureștiului, la prima ediție NATURE TOGETHER - Family Discovery Trail, un concept dedicat explorării parcului în familie, iar experiența începe cu un tur ghidat de biologii parcului.
Buzău: Peste 178.000 de lei strânși cu ocazia semimaratonului Buzău 21 K, pentru opt cauze caritabile
Peste 178.000 de lei au fost strânși, în urma semimaratonului Buzău 21K, organizat de către Fundația Comunitară, eveniment care a reunit aproximativ 2.000 de participanți ce au alergat pentru a sprijini opt cauze caritabile. Prin intermediul semimaratonului dedicat atât sportivilor de performanță, cât și alergătorilor a
MApN: O aeronavă Spartan intervine pentru stingerea incendiului de pădure declanșat pe raza județului Gorj
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru stingerea incendiilor, intervine marți pentru stingerea incendiului de pădure declanșat pe raza județului Gorj. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, la ora 09:40, misiunea aeriană de
IGSU: Elicopterele continuă aruncările cu apă pentru stingerea incendiilor în zona Valea Cernei
Trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, dintre care unul din capacitatea rescEU, au executat luni misiuni de stingere a incendiului de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled - Valea Cernei, pentru sprijinirea echipelor de intervenție aflate la sol. 'Aruncările de apă au fost dirijate în funcți
Harghita: Starea de alertă de la Praid, prelungită cu încă o lună
Starea de alertă instituită la Praid în urma inundării salinei, în 2025, a fost prelungită cu încă o lună de Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) al comunei. Potrivit unei informări transmise AGERPRES de Instituția Prefectului Harghita, membrii CLSU Praid au decis prelungirea stării de alertă din data de 7 octomb
Neamț: Compania de apă a CJ, amendată și obligată de CJPC să reducă facturile clienților din zona Târgu-Neamț
Compania Județeană Apa Serv S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) din cauza întreruperii furnizării apei de aproape trei luni în orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Directorul executiv al CJPC Neamț, Vlad Ci
Gorj: Aproximativ 23.000 de mc de lemn de foc, valorificat către populație; se poate comanda și online de pe site-ul Direcției Silvice
Direcția Silvică Gorj a valorificat către populație, până la sfârșitul lunii septembrie, un volum de aproximativ 23.000 de metri cubi de lemn de foc, destinat încălzirii locuințelor în sezonul rece, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Ovidiu Cârstoc. Potrivit acestuia, prețul mediu de valorificare
Buzău: Niciun angajator nu a publicat salariile oferite pentru job-urile declarate la AJOFM
Niciun angajator care și-a făcut cunoscută oferta de locuri de muncă vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău nu a oferit informații cu privire la cuantumul salariului oferit, în ciuda prevederilor legale, motiv pentru care instituția anunță radierea anunțurilor și posibile sancțiuni. AJOFM Buzău precizează că angajatorii au obligația de a preciza salariul oferit, la declararea locurilor de muncă vacante, procedură obligatorie pentru introducerea datelor în sistemul informatic de mediere, dat fiind cerințele europene de transparență salarială. Astfel, completarea rubricii referitoare la salariul de bază brut sau a intervalului salarial oferit trebuie să se realizeze în momentul declarării locului de muncă vacant, pentru ocuparea mai rapidă a posturilor vacante și evaluarea corectă a șomerilor cu privire la așteptările salariale. 'încă din prima parte a acestui an angajatorii trebuiau, în momentul în care comunicau locul de muncă vacant, să declare și nivelul salarizării pentru acel post. Există o directivă a Uniunii Europene care a intrat în vigoare. Din nefericire, angajatorii, în momentul în care declară locurile de muncă vacante, nu declară și nivelul salarizării. Dacă nu se comunică și nivelul salarizării vizavi de locul de muncă vacant declarat, suntem în imposibilitatea de a publica acest anunț al angajatorilor, suntem în imposibilitatea de a face mediere, de a face conciliere, pentru că procedurile legale nu ne mai permit acest lucru. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că un nivel de salarizare declarat înseamnă și o preselecție a candidaților, pentru că un nivel de salarizare atractiv atrage și foarte multe persoane care ar dori să ocupe acel loc de muncă', a declarat, pentru AGERPRES, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu. în cazul în care informațiile privind salariul lipsesc sau sunt incomplete, angajatorii vor fi solicitați să clarifice și să completeze documentele necesare, în vederea înregistrării corecte a ofertei de muncă. în ultimele trei luni, la nivelul județului Buzău niciun angajator care și-a făcut cunoscută oferta de muncă, nu a precizat în anunț și câștigul salarial. 'Riscă să nu li se mai se comunice locul de muncă vacant. în ultime trei luni, locurile de muncă ofertate au crescut. Dacă la începutul anului am avut pe zi cam 50 de locuri de muncă, acum avem peste 150 de locuri de muncă vacante comunicate pe zi. în ultimele trei luni, niciun angajator nu a comunicat nivelul de salarizare. Vreau să vă spun că, exceptând poate 10-15 angajatori mari care au și serviciul de personal sau HR propriu, restul de angajatori au un contabil care se ocupă de tot. încercăm să le atragem atenția, este foarte ușor să aplici sancțiuni, să nu comunici locul de muncă vacant, dar nu asta e menirea instrucției, ci să informăm, să îndrumăm, apoi dacă este rea voință se aplică sancțiunea', mai precizează Ionel Tociu. Astfel, AJOFM Buzău solicită angajatorilor să manifeste responsabilitate și deschidere în comunicarea condițiilor de salarizare, contribuind astfel la dezvoltarea unei piețe a muncii mai transparente, eficiente și echitabile. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Buzau / Facebook
MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de luni spre marți, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene care evoluau în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu Romania. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Pol
Eveniment dedicat campaniei de informare 'Parcul Generațiilor', marți, la București; participă Diana Buzoianu
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, va participa, marți, la București, la evenimentul organizat de minister în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, dedicat campaniei de informare 'Parcul Generațiilor'. Evenimentul relevă importanța parcurilor naționale, valoarea patrimoniului natural pe care acestea
Constanța: Cei 11 marinari salvați în urma accidentului naval din Marea Neagră, transportați la Spitalul Județean
Alți opt marinari au fost transportați, luni seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe (SCJU) Constanța, dupa ce cu câteva ore înainte au fost spitalizați la aceeași unitate medicală trei dintre membri echipajului navei comerciale Royad Mammadov, în urma accidentului naval din Marea Neagră în care două persoane au murit. 
FOTO Mirabela Grădinaru: Provocarea următorilor ani - transformarea energiei creative într-un avantaj strategic pentru țară
Problema nu este că ne lipsește creativitatea în România, provocarea este să o observăm, să o conectăm și să-i creăm spațiul necesar pentru a o dezvolta, a afirmat luni Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la masa rotundă 'Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative' din cadrul Romanian Creative Week X Bucharest, ediția a II-a, găzduită de Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'. 'Ceea ce se întâmplă aici este mai mult decât o conversație despre industriile creative, este o conversație despre colaborare, despre punți între domenii și despre capacitatea noastră de a construi împreună. De fapt, aici ajungem, cum facem să construim împreună pentru România, pentru că cele mai valoroase idei apar adesea la intersecția dintre perspective diferite. Și asta faceți astăzi aici, mai multe domenii, perspective diferite. Știm că România are o relație profundă cu patrimoniul și tradiția sa, dar are și oameni care lucrează la limita tehnologiei și a inovației, și noi nu trebuie să alegem între trecut și viitor, miza noastră este să descoperim ce putem construi atunci când ne întâlnim. Și atunci când vorbim despre ecologii creative vorbim de fapt despre ecosisteme ale încrederii și colaborării. Creativitatea nu se dezvoltă în izolare, ea are nevoie de conexiuni, de oameni care împărtășesc idei, de instituții care susțin această inițiativă - și sper că Administrația Prezidențială prin prezența ei astăzi, aici, subliniază faptul că vă doriți să sprijiniți toate industriile creative - și de comunități care încurajează experimentul și curajul de a încerca ceva nou, pentru că de multe ori ne lipsește curajul, chiar dacă mai avem inițiative', a declarat Mirabela Grădinaru. Ea a spus că în trecut 'puterea unei națiuni era nemăsurată în primul rând prin resursele pe care le deținea'. 'Astăzi, într-o economie bazată pe cunoaștere și inovație, sunt sigură că avantajul competitiv este dat tot mai mult de capacitatea noastră de a genera idei și de a le transforma în soluții relevante pentru societate, pentru a răspunde astfel diferitelor probleme cu care se confruntă societățile în ziua de astăzi', a adăugat ea. 'Industriile creative nu produc doar bunuri culturale, produse sau servicii, ele creează posibilități - posibilitatea unui oraș de a se reinventa, a unei somități de a se face auzite, a unui tânăr de a-și construi viitorul aici, în România. Și cred cu sinceritate că provocarea următorilor ani este să transformăm energia creativă pe care o avem într-un avantaj strategic, pentru dezvoltarea țării, mai ales în era AI, pentru că viitorul nu aparține doar celor care au celor resurse, ci celor care au imaginația, curajul și capacitatea de a transforma ideile în realitate', a subliniat Mirabela Grădinaru. Masa rotundă 'Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative', găzduită de Marlene Herberth, a pus în discuție felul în care creativitatea românească poate fi recunoscută, conectată și susținută pe termen lung. 'România are nevoie să devină mai bună în a recunoaște, conecta și susține creativitatea pe care o are deja. Din practica mea, la întâlnirea dintre patrimoniu, artă contemporană și comunități, văd cât de mult depinde continuitatea unei idei de relațiile care o susțin: cine transmite cunoașterea, cine oferă spațiu pentru experiment, cine finanțează și cine deschide accesul către public', a afirmat gazda evenimentului. Consilierul prezidențial Valentin-Sorin Costreie a menționat că una dintre problemele României se referă la creativitate. 'Invitația era pentru o masă rotundă care de fapt nu există, dar ne folosim imaginația și aici avem o masă rotundă, sunt niște mici mese rotunde, și mă gândeam cred că asta e și problema României. România are insule de creativitate deja certificate și deja care exportă creații. Problema este cum unim aceste mici mese rotunde într-o mare masă rotundă numită în România creativă. Eu nu cred că o putem face decât dacă împingem lucrurile de jos, de foarte timpuriu, aș spune chiar de la educația timpurie din grădiniță și din primii ani de școală, și cultivăm ceva ce noi n-am prea cultivat. (...) De ce ar trebui să avem o Românie creativă? Sistemul nostru educațional nu este calat și croit pentru a hrăni creativitatea, din contră. (...) Ce trebuie să facem ca să devenim creativi? Trebuie să schimbăm paradigma educațională a întregii societății. Trebuie să hrănim această curiozitate pe care noi o avem și copiii sunt foarte creativi și inventivi. Problema este că noi îi înregimentăm și prin această înregimentare le pierdem potențialul lor de creativitate', a susținut el. Costreie a subliniat că în România 'există un potențial care atunci când este hrănit de un interes special, al unor mentori, părinți, unor modele pe care acești copii ar trebui să le aibă, se poate'. 'Cred că trebuie să le hrănim creativitatea și să le oferim modele', a adăugat el. La masa rotundă 'Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative' au fost prezenți arhitectul Teodor Frolu, membru fondator al Asociației Spațiu Urban București, artistul vizual Andrei Cozlac, curatorul New Media District al RCW, Andrei Boncea, președintele Alianței Producătorilor de Film, designerul Ioana Ciolacu, președinte Romanian Fashion Council, Anca Lupeș, președinte RAW Music & Fondator Mastering The Music Business, Bogdan Trâmbaciu, director al Unității de Management a Proiectului din Ministerul Culturii. Romanian Creative Week X Bucharest se desfășoară până pe 8 octombrie, aducând în capitală artă contemporană, modă, instalații și evenimente dedicate industriilor creative. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Covasna: Prefectul salută promulgarea legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun
Prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, a salutat, luni, promulgarea de către președintele Nicușor Dan a legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun, menționând că măsura este absolut necesară în condițiile în care populația de urși a crescut considerabil, iar pagubele provocate de aceștia sunt semnificative. Potrivit prefectului, cota de prevenție stabilită pentru județul Covasna este de 86 de urși, însă, în opinia sa, va fi imposibil de realizat în timpul scurt care a mai rămas până la sfârșitul acestui an. 'Din cauza întârzierii adoptării și promulgării actului normativ, îndeplinirea cotei de prevenție pentru anul acesta a devenit, practic, imposibilă în județul nostru, aceasta fiind stabilită la 86 de exemplare (...) în anul 2024 eram într-o situație asemănătoare, dar atunci aveam o cotă de 54 de exemplare de urși, pe care noi la nivelul județului Covasna am reușit să o recoltăm, dar au fost județe în care n-au reușit. Acum numărul este mai mare și timpul puțin mai scurt', a declarat prefectul Raduly Istvan. Și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor a semnalat luni, pe pagina sa de Facebook, faptul că șeful statului a promulgat legea privind dublarea cotelor de vânătoare la urs, inițiată de UDMR. Acesta a menționat că, potrivit estimărilor oficiale, în România trăiesc cel puțin 13.000 de urși, iar în județul Covasna sunt peste 2.400 de exemplare, iar tot mai multe comunități se confruntă cu prezența urșilor în sate și gospodării. De altfel, Tamas Sandor a fost primul semnatar al petiției 'Salvați-ne de numărul excesiv de urși!', lansată în luna august a.c de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AGROSIC din cadrul Consiliului Județean Covasna și adresată președintelui României, Guvernului, Ministerului Mediului și Parlamentului României. Petiția, semnată de un număr total de 3565 de persoane, viza, printre altele, promulgarea de urgență a legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție pentru ursul brun, implementarea unor măsuri eficiente de control al populației de urși și protejarea comunităților prin intervenții rapide în caz de pericol. AGERPRES/(A, AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Fundația Renașterea a lansat o campanie privind teste HPV și mamografii gratuite
Fundația Renașterea lansează campania națională 'Prevenția Salvează Vieți' în care pe parcursul unui an femei din zece orașe vor putea beneficia gratuit de teste HPV și mamografii pentru depistarea precoce a cancerelor de sân și de col uterin. Potrivit unui comunicat al Fundației Renașterea transmis luni, 10.000 de investigații medicale vor
Neamț: A fost inaugurat noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț; investiția de 12 milioane este a Consiliului Județean
Noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț a fost inaugurat, luni, în prezența reprezentanților administrației locale, dar și a inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Lucian Dumitru Marciu. Investiția este de aproape 12 milioane de lei și a fost suportată în întregime de Consiliul Județean (CJ) Neamț.
VIDEO Constanța: 11 marinari au fost salvați; doi - găsiți decedați, după incendiul la bordul unei nave în Marea Neagră
Două persoane au fost găsite decedate și 11 membri ai echipajului au fost salvați, după ce nava la bordul căreia a izbucnit un incendiu s-a scufundat, luni, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Conform sursei citate,
Constanța: Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră, după un incendiu la bordul unei nave; 13 marinari, dispăruți
Un număr de 13 membri ai echipajului navei Royad Mammadov sunt dispăruți, iar comandantul este rănit, în urma unui incendiu izbucnit luni la bord, nava aflându-se în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale țării noastre, a informat Autoritatea Navală Română (ANR). Conform sursei citate, în jurul orei 1
Harghita: Un nou caz suspect de rabie la bovine, la Sândominic; o pisică a atacat doi câini și o femeie la Bălan
Un nou caz suspect de rabie a fost înregistrat la o vacă de la Sândominic, iar proba prelevată vineri de la vițelul din localitatea Racu a fost confirmată pozitiv, arată datele transmis luni AGERPRES de directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, István Róbert. Potrivit ac
Sălaj: Competiție inedită de alergare, în care câștigătorul este cel ce rămâne ultimul în cursă
Aproximativ 160 de alergători de toate vârstele au luat startul, sâmbătă dimineața, în Poienița Aghireș, în apropiere de Zalău, la cea de-a doua ediție a ''Last Man Standing by ZUT'', o competiție în care nu cel mai rapid alergător câștigă, ci acela care reușește să rămână cel mai mult în cursă.
Cutremur cu magnitudinea 3,8 în județul Vrancea, luni dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 s-a produs luni dimineața, la ora locală 8:36, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 133,5 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 45 km sud de Focșani, 59 km sud de Buzău, 67 km est de Sfântu-Gheorghe, 77 km est de Brașov și 90 km nord-est de Ploiești. De la începutul lunii octombrie, în România s-au produs șase cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 3,8 pe Richter. Cel mai puternic seism din acest an, cu magnitudinea 4,5, a avut loc în data de 26 februarie, în județul Vrancea. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)































